Pe la începutul lunii stăteam plictisit printr-un aeroport spaniol citind Daily Mail, singurul ziar de limbă engleză disponibil acolo(din păcate, spaniola este încă o mare necunoscută pentru mine). Dincolo de articolele specifice tipului respectiv de publicaţie, mi-au reţinut atenţia două: unul referitor la pachetul de măsuri luat de cabinetul Brown pentru impulsionarea pieţei ipotecare engleze, iar celălalt conţinând o analiză privind posibilitatea intrării oficiale în recesiune a economiei britanice. Pachetul de legi referitor la piaţa imobiliară consta în câteva reduceri de taxe şi impozite pentru cei care cumpărau case până într-o anumită valoare(250 000 lire dacă nu mă înşel) şi trăda o gravă neputinţă a cabinetului britanic în faţa crizei imobiliare. În ceea ce priveşte cel de-al doilea articol, pot spune că am citit o analiză extrem de realistă a situaţiei economice a Regatului Unit, dublată de opiniile unor economişti eminenţi. Culmea, ideea care se desprindea era aceea că, indiferent de acţiunile guvernului, intrarea în recesiune este inevitabilă. O recesiune de lungă durată în care prima intrată oficial(dintre economiile mari) se pare că va fi Anglia(asta în ciuda faptului că totul a pornit de la fraţii de peste ocean).
Articolul m-a cam pus pe gânduri întrucât eram la sfârşitul unui concediu petrecut într-o Spanie care se confruntă cu o supraproducţie imobiliară. E greu să găseşti în interiorul oraşelor spaniole blocuri vechi în care să nu fie cel puţin 3-4 apartamente de vânzare. De asemenea, e destul de sinistru să vezi cum, în cartierele rezidenţiale apărute ca ciupercile după ploaie, rar găseşti mai mult de 2-3 proprietari. Imaginaţi-vă cât de aiurea e să locuieşti într-un cartier(cam cât jumătate din Drumul Taberei) în care ştii că nu mai sunt decât 3 familii. Iar această imagine conturează pe deplin dezastrul care pluteşte deasupra Spaniei. Dacă Anglia este mai înaintată decât Spania, înseamnă că problemele Albionului sunt mult mai adânci.
O altă economie europeană candidată clară la recesiune este Italia. Climatul economic este influenţat negativ de guvernarea inconştientă a unei drepte decrepite. Performaţa supremă a cabinetului Berlusconi poate fi văzută în întrega splendoare privind falimentul Alitalia, o companie pentru care anul trecut AirFrance-KLM înaintase o ofertă tentantă de preluare. Evident cel care s-a opus a fost "piticul atomic", iar urmarea o vedeţi acum. Extinzând cazul Alitalia asupra întregii economii italiene, vă puteţi da seama foarte uşor despre ceea ce urmează.
După aceste cazuri clare, în următorul eşalon sunt Franţa şi Germania. Până acum, dinspre aceste economii nu prea s-au auzit semnale de alarmă, cu toate că că au avut expuneri însemnate pe piaţa americană. Nu ştiu dacă până acum lucrurile au fost tranşate discret, dar cert este că un cutremur din aceste zone nu ar trebui să ne surprindă. Iar un cutremur aici va fi resimţit extrem de dur pe tot continentul.
Cel mai neluat în seamă eşalon este cel al statelor est-europene, acolo unde unii prognozează dezastre, iar oficialităţile se bat cu pumnii în piept crezând că păcăleala merge la infinit. În general, economiile est-europene au un necesar de finanţare exagerat, ceea ce conduce către o dependenţă de fluxurile externe. În perioadele sensibile(cum este cea actuală) finanţarea se găseşte din ce în ce mai dificil, ceea ce va duce la creşteri ale preţurilor şi devalorizarea galopantă a monedei naţionale.
Oricum am privi situaţia, lucrurile nu sunt deloc limpezi pentru Bătrânul Continent. În scurt timp vom vedea câteva falimente ale unor mari bănci europene urmate de reacţii în lanţ pe linia asigurătorilor. În mare, ceea ce am văzut în SUA se va întâmpla şi în Europa. Până acum problemele au fost ţinute sub control, dar căderea Lehman Brothers a fost picătura care a umplut paharul. Dacă veţi avea curiozitatea să urmăriţi expunerile băncilor europene pe Lehman veţi avea câteva surprize, iar cei care au capacitate analitică vor putea înţelege uşor sursa tensiunilor care se simt până la noi.
În tot acest tăvălug trebuie apreciat comportamentul de până acum al BCE care şi-a păstrat destule rezerve pentru a putea contracara eficient turbulenţele exagerate. Ceea ce este mai puţin explicabil este participarea acestei instituţii la inundarea pieţelor alături de FED şi Banca Angliei. Oricum, banii aruncaţi de BCE în aceste acţiuni au fost infinit mai puţini decât cei vehiculaţi peste Ocean.
Articolul m-a cam pus pe gânduri întrucât eram la sfârşitul unui concediu petrecut într-o Spanie care se confruntă cu o supraproducţie imobiliară. E greu să găseşti în interiorul oraşelor spaniole blocuri vechi în care să nu fie cel puţin 3-4 apartamente de vânzare. De asemenea, e destul de sinistru să vezi cum, în cartierele rezidenţiale apărute ca ciupercile după ploaie, rar găseşti mai mult de 2-3 proprietari. Imaginaţi-vă cât de aiurea e să locuieşti într-un cartier(cam cât jumătate din Drumul Taberei) în care ştii că nu mai sunt decât 3 familii. Iar această imagine conturează pe deplin dezastrul care pluteşte deasupra Spaniei. Dacă Anglia este mai înaintată decât Spania, înseamnă că problemele Albionului sunt mult mai adânci.
O altă economie europeană candidată clară la recesiune este Italia. Climatul economic este influenţat negativ de guvernarea inconştientă a unei drepte decrepite. Performaţa supremă a cabinetului Berlusconi poate fi văzută în întrega splendoare privind falimentul Alitalia, o companie pentru care anul trecut AirFrance-KLM înaintase o ofertă tentantă de preluare. Evident cel care s-a opus a fost "piticul atomic", iar urmarea o vedeţi acum. Extinzând cazul Alitalia asupra întregii economii italiene, vă puteţi da seama foarte uşor despre ceea ce urmează.
După aceste cazuri clare, în următorul eşalon sunt Franţa şi Germania. Până acum, dinspre aceste economii nu prea s-au auzit semnale de alarmă, cu toate că că au avut expuneri însemnate pe piaţa americană. Nu ştiu dacă până acum lucrurile au fost tranşate discret, dar cert este că un cutremur din aceste zone nu ar trebui să ne surprindă. Iar un cutremur aici va fi resimţit extrem de dur pe tot continentul.
Cel mai neluat în seamă eşalon este cel al statelor est-europene, acolo unde unii prognozează dezastre, iar oficialităţile se bat cu pumnii în piept crezând că păcăleala merge la infinit. În general, economiile est-europene au un necesar de finanţare exagerat, ceea ce conduce către o dependenţă de fluxurile externe. În perioadele sensibile(cum este cea actuală) finanţarea se găseşte din ce în ce mai dificil, ceea ce va duce la creşteri ale preţurilor şi devalorizarea galopantă a monedei naţionale.
Oricum am privi situaţia, lucrurile nu sunt deloc limpezi pentru Bătrânul Continent. În scurt timp vom vedea câteva falimente ale unor mari bănci europene urmate de reacţii în lanţ pe linia asigurătorilor. În mare, ceea ce am văzut în SUA se va întâmpla şi în Europa. Până acum problemele au fost ţinute sub control, dar căderea Lehman Brothers a fost picătura care a umplut paharul. Dacă veţi avea curiozitatea să urmăriţi expunerile băncilor europene pe Lehman veţi avea câteva surprize, iar cei care au capacitate analitică vor putea înţelege uşor sursa tensiunilor care se simt până la noi.
În tot acest tăvălug trebuie apreciat comportamentul de până acum al BCE care şi-a păstrat destule rezerve pentru a putea contracara eficient turbulenţele exagerate. Ceea ce este mai puţin explicabil este participarea acestei instituţii la inundarea pieţelor alături de FED şi Banca Angliei. Oricum, banii aruncaţi de BCE în aceste acţiuni au fost infinit mai puţini decât cei vehiculaţi peste Ocean.
Germania este expusa la SUA indirect, prin China.
RăspundețiȘtergereIncetinirea cererii de produse chinezesti in SUA inseamna incetinirea cererii de tehnologie germana in China.
Cat despre francezi, ei sunt ca noi, alunecosi si negationisti. Abia dupa ce jumatate din Europa va recunoaste ca sunt probleme o vor face si ei cu jumatate de gura.