Castelul de nisip

Spuneam cu ceva timp în urmă că SUA refuză ieşirea din minciună, iar realitatea de azi ne arată, cu vârf şi îndesat, că minciuna este ridicată la nivel de politică oficială. Ceea ce este de neînţeles însă este credulitatea contribuabililor, a investitorilor şi, nu în ultimul rând, a ţărilor care, la fiecare ajutor aprobat de guvern sau, mai pe şest, de către FED cad în admiraţie şi continuă să spere că lucrurile se vor rezolva. La ora actuală, situaţia de peste ocean este aberantă: mai pică o bancă, se mai aruncă un ban, se mai face o fraudă, urgent guvernul o astupă. Numai că aceste lucruri nu pot ţine la infinit.

Ceea ce nu înţeleg aceşti oameni este faptul că acum totul se mişcă în afara logicii. Când apare câte un politician mediocru la televizor spunând că economia mondială trebuie reglementată şi "pusă pe alte baze" te întrebi dacă nu cumva a băut cam mult. Indivizii care conduc destinele planetei nu au înţeles un lucru simplu: mecanismele economice trebuie să fie identice la toate nivelele şi trebuie să fie guvernate de aceleaşi legi. Aceasta înseamnă că trebuie să fii tratat la fel indiferent că te numeşti John, SUA, Franţa sau omenirea în totalitatea ei. Dacă ai un credit la bancă şi nu-l mai poţi plăti, banca trece la executarea garanţiilor. În niciun caz nu se apucă să-ţi acorde un credit mai mare sperând că va veni cineva să-ţi plătească ratele. Acest mecanism simplu trebuie să fie universal valabil. Aşa cum bunurile nu se fac din neant, nici banii nu ar trebui să apară de nicăieri. Şi dacă vă gândiţi la pornirea tiparniţei, trebuie să înţelegeţi că prin această acţiune se deschide o cutie a pandorei, iar efectele "benefice" pe termen scurt au efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung.

Am făcut această introducere pentru a vă supune atenţiei noul plan de revigorare a economiei americane. Obama, având probabil în minte modelul new deal-ului, doreşte să pompeze încă 775 miliarde de dolari pentru revigorarea economiei(uneori oamenii politici îşi satisfac fantasmele pe bani publici). Planul denumit pompos "American Recovery and Reinvestment Plan" promite să readucă economia pe linia de plutire, să creeze peste 3 milioane de locuri de muncă şi multe alte lucruri benefice.Despre cei 700 de miliarde cheltuiţi de Paulson nu se mai spune nimeni nimic. S-au evaporat fără rezultat, cu toate că promiteau să stabilizeze situaţia. La fel şi cei peste 500 miliarde pompaţi înainte de planul lui Paulson, sau de cei aproximativ 700 de miliarde pompaţi de FED. Evident că şi noile sume eliberate de către administraţia Obama vor avea aceeaşi soartă, topindu-se peste noapte. Şi, probabil, după acest nou rateu vor apărea voci care vor susţine cu insistenţă necesitatea unui nou ajutor deoarece interesele statului "o cere". Ceea ce nu înţeleg este de unde? De unde se eliberează aceaste sume? Evident că ele urmează traseul cunoscut până acum, acela al îngroşării datoriilor statului. Şi dacă este aşa, oare cât mai valorează SUA în acest moment? Nu cumva multele bubble-uri de până acum au umflat un nou bubble, acela al datoriei?

Este trist ceea ce se întâmplă. Pe zi ce trece, gigantul american începe să scârţâie din ce în ce mai tare. Inginerii sistemului ne dau asigurări că totul se va rezolva, că au soluţii şi că nu trebuie să ne facem griji. Problema este că întreaga construcţie ridicată de ei are profilul unui castel de nisip, iar următorul val riscă să-l dărâme.Poate că această criză va fi rezolvată până la urmă. Chiar şi aşa este sigur că, la un interval ceva mai mic de timp, o nouă criză devastatoare, va scurt-circuita economia mondială, iar atunci vom fi bântuiţi de aceleaşi perspectivă a dărâmării castelului.