miercuri, 24 februarie 2010

Statul dator


Spuneam cu ceva timp în urmă că urmarea firească a actualei crize va fi extinderea ei la nivelul statelor. Ajutoarele pompate în bănci și piețe nu au avut efectele dorite(logic din punctul meu de vedere), însă au mutat o mare parte a poverii fiscale din curtea instituțiilor private în cea a statului. Astfel, în timp ce economia continuă să stagneze, statele încep să tremure deoarece puterea lor de intervenție s-a redus undeva foarte aproape de zero.

Marea eroare comisă de politicieni a fost reprezentată de estimarea greșită a dimensiunii crizei. Dacă până urmă cu câteva decenii intervenția statului în economie reprezenta arma supremă de rezolvare a problemelor, actuala criză a spoliat efectiv această percepție, scoțându-ne în evidență niște state mai degrabă impotente, încercând să stingă un incendiu de proporții cu găletuțe de copii. Ce a rezultat după se vede cu ochiul liber: creșterea gradului de îndatorare a țărilor pe fondul unei continuări a stagnării economice.

Marea întrebare care se pune acum nu este legată de economie ci de cum vor reuși statele să-și facă ordine în finanțe. Iar aici se produce intrarea într-un cerc vicios: pentru a pune ordine în finanțe este nevoie ca economia să mergă; în caz contrar se impun optimizări ale aparatului de stat, adică reduceri de personal și de costuri, măsuri care transmit impulsuri negative economiei reale.

În acest moment ochii comunității mondiale sunt ațintiți obsesiv asupra Greciei, iar criticile legate de practicile odioase utilizate de politicienii acestei țări sunt aspru criticate. Marea problemă este că acest sport echivalează cu observarea paiului din ochiul altuia în defavoarea parului din propriul ochi. Sunt tare curios de ce nu se discută mai aprins despre practicile similare ale Italiei(în parteneriat cu același diabolic GS) sau despre Germania și Franța care, dacă vor continua pomparea cu nemiluita de fonduri în economiile proprii, se vor transforma în groparii Europei. 

De-a dreptul ciudat este faptul că cei care aruncă cu noroi spre greci sunt americanii, a căror situație, dacă e să ne luăm după cifre, e dezastruoasă. Numai că acolo datoriile nu înseamnă altceva decât niște cifre într-un calculator, iar acestă specificitate a făcut ca accesarea unor produse derivate sofisticate să fie inutilă. Nu știu dacă minciuna oficială poate ține la infinit. La urma urmei, în momentul în care statul începe să joace strâmb și individul imită acest comportament. Privind din acest punct de vedere, până la urmă și America va trebui să facă ceva cu datoriile pe care le are și să înceapă să plătească din ele. 

Noua realitate globală pe care o vom percepe din ce în ce mai puternic va fi disperarea statelor pentru acoperirea găurilor. Ce înseamnă aceasta e simplu de intuit: taxe mai mari, presiune mai puternică asupra individului și înrăutățirea condițiilor de viață. Cu alte cuvinte, un imn global închinat ineficienței și prostiei.

10 comentarii:

  1. Tot despre stat si datorii am scris si eu pe blog - unul dintre scenariile posibile sa fie puse in aplicare. Cercul vicios al indatorarii statelor se apropie de final.

    RăspundețiȘtergere
  2. Fara rautate, hmmm ce look familiar al layoutului la "scenarii economice" cu cel de la "trenduri economice". Cat despre "subiectul zilei", ne intoarcem la primitivism pentru a supravietui? (aparitia actelor de haiducie si impunerea prin forta a refugiului la nivel de individ). Sper ca nu. Cele bune

    RăspundețiȘtergere
  3. Dane, in caz ca n-ai trecut pe la mine azi, e pacat sa-l ratezi pe asta: Wall Street's Bailout Hustle

    E un articol excelent al lui Matt Taibbi despre ingineriile financiare ale marilor jucatori. Se explica foarte frumos diverse "scheme" precum The Jamaican Switch sau The Rumanian Box jucate la scara planetara. Articolul are vreo sapte pagini, dar merita deranjul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Fără a fi economist, am scris că marele pericol al actualei stări de fapt este reprezentat de transformarea crizei financiare şi economice în criză a datoriilor publice. Şi spre aşa ceva ne îndreptăm.
    A existat iluzia că putem să furnizăm în acelaşi timp mai multe bunuri publice şi să reducem taxele şi impozitele. Deficitele publice s-au văzut prea puţin, în ultimele două-trei decenii, în mari lucrări publice. Mai degrabă a fost un soi de joc public-privat, pentru a face profit industria financiară, din afaceri fără prea mare risc cu statele.
    Acum este monentul adevărului. Dar cine are curajul să scoată tot gunoiul de sub preş? Şi cine îşi asumă costurile politice, sociale şi umane ale asanării economice?

    RăspundețiȘtergere
  5. @Constantin Gheorghe:
    Reducerea impozitarii si furnizarea ma multor bunuri publice nu e o iluzie. Acolo unde nu o observam, nu avem de fapt reducerea fiscalitatii. Un stat destept ar trebui sa scada impozitele, ar aduna mai multi bani la buget.

    Nu ca as fi de acord cu "mai multe bunuri publice"! Dar, asa, ca fapt divers.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bogdan, mi-e prea lene şi oricum nu mă interesează prea tare subiectul reducerii impozitelor, pentru că ipoteza ta este iarăşi falsă, în condiţiile date. Ar fi valabilă, poate, într-o societate egalitară, nu într-una puternic polarizată. Dacă 80% dintre indivizi deţin doar 20% din bogăţia naţiunii, şi restul de 20%, 80%, iar din ăştia 20% 0,1% deţine 90% din ce rămâne celor mai bogaţi, orice micşorare a impozitelor este o comedie sinistră. Ăi bogaţi au grijă să nu plătească impozite, iar săracii nu primesc practic nimic din reducere, în schimb nu mai sunt bani pentru bunuri publice. Sigur că statele compensează prin mărirea deficitelor. Dar şi asta are o limită. Am atins-o. Ce urmează? Alte reduceri de impozite, cu efect de frecţie cu Diana la picior de lemn? Care nu relansează consumul(vezi SUA), dar duce la tăierea programelor sociale? De ce, după reducerile furibunde de impozite, practicate de Bush jr, a crescut cu 11 milioane numărul celor care apelează, pentru a nu muri de foame, la bonurile de alimente? Unu din cinci americani apelează la asta. Ţi se pare un progres? Mie, nu!
    Şi încă ceva: demonstrează că SUA au adunat mai mulţi bani la buget ca urmare a reducerilor de impozite. Că un "stângist", Clinton, a fost singurul care a echilibrat cât de cât finanţele publice, în schimb Reagan, Bush sr. şi Bush jr. le-au crescut în draci, reducând impozitele.
    Cum am spus, nu sunt economist. Dar parcă înţeleg mai multe din fenomen decât unii economişti, care mai dau şi lecţii...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ca totdeauna, Constantin Gheorghe vorbeşte o limbă pe cere o înţeleg şi eu.
    Reducerea impozitelor NU văd cum să aducă MAI mulţi bani la buget... asta-i la mintea cocoşului...
    Creşterea cu cele 11 milioane, nu o ştiam.Ştiam, însă, că Mediccare şi Medicaid totalizează vreo 50 de milioane, constant de vreo 15-20 de ani.
    50 din 300 face 1/6. Deci, 1/6 dintre americani nu se pot îngriji singuri de propria sănătate şi au nevoie de ajutor...

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca de obicei, PROSTIA SE PLATESTE!

    Si doare.


    Dar numai la urma, pe final.

    :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Peste un anumit prag e clar că mărirea taxelor nu mai aduce bani la buget ( fie el local sau central ) şi asta chiar şi în condiţiile unui "aparat de colectare fiscală" aproape ideal - pe simplul motiv că mulţi oameni încep să nu mai lucreze/activeze deoarece câştigul obţinut nu mai reprezintă un stimul ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. Americanii au tot interesul sa arunce cu noroi in Grecia si in orice alt stat cu probleme de indatorare...logica este urmatoarea: se creeaza panica si toti omuletzii o sa-si parcheze banii in titluri de stat americane, ca si asa anul asta o sa emita garla, ca niciodata...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)