luni, 22 noiembrie 2010

Irlanda obsesiilor noastre

De mai bine de o săptămână am fost deconectat total de la realitate astfel încât nu mi-am mai actualizat blogul. Lucrurile însă merg înainte, iar în perioada care a trecut am avut de-a face cu numeroase dezvoltări interesante pe care voi încerca să le acopăr în această săptămână. Cum probabil v-aţi dat seama, vom începe cu Irlanda deoarece este cel mai spinos subiect al actualităţii şi una dintre marile ameninţări la adresa integrităţii UE.

Despre acest subiect am scris încă din 2008 când remarcam că preţurile imobiliarelor au luat-o în jos, fapt care nu putea rămâne fără consecinţe. Acum mai bine de un an, remarcam că datoriile externe ale Irlandei sunt nesustenabile, iar ceea ce s-a declanşat acum era numai şi numai urmarea firească a acelei realităţi. La momentul respectiv au fost mulţi contestatari ai acestei idei, unii acuzându-mă că umblu "cu jumătăţi de măsură"(un review al comentariilor postate atunci e mai mult decât edificator). Privind retrospectiv ne dăm seama că ceea ce s-a întâmplat în Irlanda era ceva normal: bănci cu active de câteva ori mai mari decât PIB-ul ţării care şi-au fabricat averea din isteria pieţei imobiliare. Efectul de scădere a preţurilor din domeniu a pus presiune pe dezumflarea balonului, ceea ce pentru bănci înseamnă pierderi. Statul a încercat să acopere pierderile băncilor şi a constatat că este în imposibilitatea de a face această mişcare. În aceste condiţii, un pachet financiar de ajutor era inevitabil. Degeaba au bravat irlandezii că se vor lupta singuri cu această criză sau că în niciun caz nu se pune problema unui împrumut. Realitatea i-a lovit nemilos punându-i pe brânci şi, mai grav, Europa s-a trezit din nou luată pe nepregătite.

Având experienţa "lecţiei greceşti", europenii s-au mobilizat ceva mai repede, garantând un eventual ajutor financiar pentru Irlanda. Nu trebuie uitat însă că această mobilizare exemplară este dată şi de deţinerile masive de bonduri irlandeze ale băncilor engleze şi franceze. Un amănunt destul de mic, atât de "mic" încât nu a fost introdus ca parametru în testele de stress efectuate asupra băncilor din ţările respective. O explozie a Irlandei ar dinamita cu siguranţă şi instituţiile financiare din aceste ţări.

Ultima variantă de pachet financiar adus în discuţie se ridică la o sumă cuprinsă între 80 şi 90 mld EUR şi va include contribuţii ale Angliei şi Suediei. Balonul de oxigen va ajuta ţara să depăşească această perioadă dificilă, însă nu trebuie uitat că valoarea împrumutului se ridică la ~60% din PIB. În cazul Greciei spiritele s-au inflamat şi prevedeau dispariţia ţării în condiţiile în care pachetul de intervenţie s-a ridicat la numai 40% din PIB. Şi aceasta în condiţiile în care gradul de îndatorare total al Greciei este infinit mai mic decât al Irlandei.

În final nu ne rămâne decât să constatăm că, în general, de ceea ce te temi nu scapi. Irlanda era în mod logic "următorul pe listă", iar inevitabilul s-a produs. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm cine va fi următoarea victimă. Normal, ar fi rândul Spaniei, dar autorităţile din această ţară par a fi luat criza în serios, ceea ce i-ar putea ajuta să evite un eventual dezastru. Cu toate că nimeni nu bănuieşte, eu aş paria că următoarea victimă este mult mai discreta Italie unde problemele mediului bancar cred că sunt mult mai adânci decât lasă autorităţile să se întrevadă. Dacă se vor declanşa probleme în una din cele două ţări vom asista la o adevărată provocare pentru UE. Dar, până atunci, rămâne să vedem cum se vor finaliza lucrurile în cazul "tigrului celtic".

19 comentarii:

  1. imi place sa fac previziuni - care nu se indeplinesc :)

    nicio alta tara europeana nu va solicita un ajutor de dimensiunea asta in 2011

    am zis!

    RăspundețiȘtergere
  2. vala: crezi ca se va intampla asta totusi in 2010? In fond, mai avem ceva mai mult de o luna, iar la Irlanda a durat parca mai putin!

    RăspundețiȘtergere
  3. Toata lumea vorbeste de... Irlanda. Dar oare tara este de vina? Nu cumva buba nu este decat tot sistemul bancar, in pereche cu... imobiliarele?
    Nu ar fi mai nimerit de vorbit ddirect de problemele sistemului bancar european? Pentru ca... multe banci au depasit granitele, pastrandu-si obiceiurile.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oare vor mai plati inapoi acei bani! S-au vor avea o datorie la fel de nesustenabila. Imi plac popoarele ce au stiu sa fure. Spaniolii, englezii, olandezii, italienii au jefuit teritorii sute de ani, acum se lauda in fata popoarelor care au fost furate cu desavarsitele lor calitati. Un exemplu actual il constitue Irak-ul, unde se fura zi de zi petrol in valoare de miliarde de dolari.

    RăspundețiȘtergere
  5. de fapt avem de-a face din nou cu bailout-ul bancilor: UK, DE, FR - adica a creditorilor bancilor irlandeze. Asta bineinteles pe spinarea TUTUROR contribuabililor irlandezi.

    Iar ca o concluzie:
    * eu cred ca default-ul Irlandei se va produce in viitor. E doar o chestiune de timp (nu-mi imaginez cum poti imprumuta 75% din PIB si sa-i mai dai "onest" inapoi)
    * astept intrarea in scena a Spaniei si al Italiei in viitor :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Si daca erau lasate sa cada ce insemna? Erau mai mari pirderile fata de ~100miliarde? Plus aia 50miliarde din vara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Problema Italiei este în primul rând la vârf. Spania are guvernanţi responsabili şi serioşi chiar dacă sunt probleme mai mari în economie, în timp ce Italia este guvernată de un fel de Gigi Becali; cel puţin asta e percepţia mea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vin şi eu cu o întrebare: ce spune criza asta despre felul în care funcţionează "pieţele"? Mai e valabilă aserţiunea că "pieţele alocă optim resursele"? I se pare cuiva că aşa arată un "optim"? Şi atunci, cine sunt "pieţele"? Nu cumva indivizi care au, rămâne de discutat de ce şi cum, privilegiul de a decide orice, fără nicio cenzură, fără nicio contraputere? Nu e tot o formă de totalitarism?

    RăspundețiȘtergere
  9. Peter & skonks - good point, problema e a sistemului, a bancilor care au aruncat pisica moarta in curtea statului

    Dupa bine-cunoscuta metoda: profiturile se privatizeaza, pierderile se nationalizeaza. Pentru ca statele nu pot da faliment. Chipurile.

    Da, gheorghe, stiu, imperiul sovietic sau argentina nu se pun... :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. P.S. tot pentru badea gheo...

    "pieţele" sunt FED-ul care se joaca cum vrea muschiu' lui cu hartia igienica verde, pedepsind pe aia care muncesc si fac economii, dar recompensand pe speculatorii care o ard aiurea

    "pieţele" sunt Fanimei si Fredimac care au primit bani tot de la maria sa statu palma barba cot sa umfle imobiliarele cu pompa, ca deh asa-i frumos

    "pieţele" sunt tot astia care repeta.. bancile e tu big tu feil, nu le putem lasa sa deie faliment, asa ca hai sa mai taxeze o data statu' pe tot prostul. Atat pe fatza cat si prin furt din buzunar aka inflatie.

    Astea sunt pieţele "libere" din ziua de azi... :D

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Constantin Gheorhe:

    In mare pietele libere sunt cea mai buna solutie de alocare a resurselor, cel mai aproape de optim.. dar nu optimul maxim... si pietele libere au limetele lor..

    Ce se intimpla acuma nu este vina pietii libere.. din contra ... de vina este lipsa de libertate a acestor piete... unde echilibru este distorsionat de fel si fel de reglementari si legi... si in special de cantitatea si costul banilor...

    Cum poti avea o cladire solida construita pe o fundatie subreda, in contiuna slarire? Asa sunt si banii.. cum poti sa determini oportunitatea unei investitii in mod corect daca unitatea de masura in care faci masuratoarea nu este un etalon fix ci unul in continua depreciere, rata de depreciere pe care nu o poti anticipa.. iar costul acestui bani este si el variabil.. iarasi un cost ce nu poate fi anticipat.. ce nu este stabilit prin cerere oferta ci artificial de uni birocrati a variatelor banci centrale...

    RăspundețiȘtergere
  13. I-conomics, e bine şi cu lecţiile de economie. Dar parcă n-ar strica şi nişte gramatică...Şi poate ceva mai mult spirit critic. Nu de altceva, dar toate belelele cu adevărat serioase au început odată cu dereglementarea masivă şi cu retragerea statului din economie. Şi parcă FED e oarecum privată, ca să zic aşa...Apoi: NU! Reîntoarcerea la etalonul aur NU e posibilă!

    RăspundețiȘtergere
  14. Gheorge, unii n-au renuntat niciodata la etalonul aur. Si n-as zice ca au iesit mai rau ca aia care si-au bagat banii la CEC in speranta ca statul va avea grija de ei: Azi la CEC un leu depui, maine ia-l de unde nu-i

    Dormi linistit... BNR vegheaza pentru tine... :)

    RăspundețiȘtergere
  15. @Constantin

    Nu e vorba nicidecum de esecul pietelor, ci de dezastrul produs de interventia monetara masiva. Dereglementarea de care vorbesti nu a facut decat sa grabeasca un deznodamant inevitabil. Atata timp cat toate pietele depind in masura covarsitoare de fluxurile monetare de la bancile centrale, ele nu sunt in niciun caz libere. Daca FED sau BCE au lasat robinetul larg deschis, chiriasii nu pot fi in niciun caz invinuiti pentru inundatie. In plus [de]reglementarile nu au fost niciodata uniforme sau corecte, pentru ca niciun act politic nu poate fi corect prin insasi natura sa coercitiva (de unde si constructia oximoronica "corect politic"). Intotdeauna astfel de masuri legislative nu au facut decat sa imparta in mod artificial participantii la schimburile economice de pe piata in castigatori si perdanti, prin substituirea naturii voluntare a acestor schimburi cu una coercitiva, impusa impotriva vointei [cel putin uneia din] parti. Astfel de masuri s-au luat aproape intotdeauna "cu dedicatie", si in niciun caz pentru "binele public".

    Salvarea institutiilor financiare pe seama contribuabililor este cel mai clar exemplu de interventie. Dupa ce in prealabil bancile comerciale au fost "ingrasate" cu credit ieftin, fabricat din neant de bancile centrale - organisme ale statului sau private, dar beneficiare a unui monopol din partea statului (FED) - politicienii s-au simtit [l]ob[by]ligati sa intervina pentru salvarea lor, chiar pe seama cetatenilor. Aceiasi politicieni, dornici de voturi au impus in multe cazuri bancilor dobanzi "corecte"(scazute artificial) pentru toti cetatenii, spre a crea iluzia prosperitatii si a castiga astfel voturi. Atunci cand rezultatele inevitabile ale umflarii creditului au iesit in mod inevitabil la lumina, aceiasi politicieni au pasat elegant nota de plata ... naivilor carora le promisesera prosperitatea.

    Eroarea in cazul Irlandei este una masiva, si cred eu - imposibil de reparat. Inainte de operatiunea masiva de salvare finantele publice erau printre cele mai sanatoase din EU, cu undeficit si un nivel al fiscalitatii relativ redus, iar datoria publica era deasemenea scazuta. Socializarea pierderilor bancare nu a facut decat sa distruga aceasta paradigma si va duce pe termen lung la distrugerea prosperitatii economice si independentei politice a Irlandei. Acesta nu este in niciun caz primul caz in care politicienii isi vand poporul ... la pret de dumping, aceasta fiind o practica mult prea des intalnita in istorie pentru ca majoritatea indivizilor inteligenti sa continue a acorda credit deciziei politice in fata deciziei economice.

    Politicienii autohtoni nu doar ca au practicat vanzarea [la preturi promotionale] a unei avutii spoliate de predecesorii lor de la cetatenii acestei tari, ci si-au insusit mare parte din aceasta. In plus, prin actiunile lor din ultimii 20 de ani au impiedicat in mod voit si direct cresterea semnificativa a prosperitatii populatiei Romaniei, si, cel mai grav, actiunile lor nesabuite vor avea ca efect scaderea prosperitatii pe termen lung. Contractand imprumuturi publice pentru a acoperi propria incompetenta si hotie, ei nu au ezitat sa le garanteze cu avutia viitoare a fiecaruia dintre noi. In aceste conditii "pacea sociala" este un concept golit de inteles, doar un pretext pentru a mai fura putin. Modul de aplicare a doctrinei rosii e acelasi pretutindeni - fura cat poti apoi arunca in spinarea altora.

    RăspundețiȘtergere
  16. Se incearca sa fie salvat un sistem financiar putred pe spinarea statelor, in speranta ca poolimea (vorba lui Adrian Nastase) va inghiti galusca, si se va inhama voioasa la jug pestru urmatorii 30 de ani ca sa plateasca belelele. Numai ca statele POT da faliment, contrar credintei populare. Au facut-o de atitea ori, si o vor mai face, in curind. Iar cind statele vor cadea, vor cadea si bancile.
    Nu facem decit sa aminam dureros un deznodamint inevitabil.

    RăspundețiȘtergere
  17. @MadMax

    Atata timp cat statele au privilegiul de a creea surogate monetare si de a forta utilizarea lor in tranzactii, ele nu pot da niciodata faliment de facto, in afara de situatia in care decidentii politici prefera sa se indatoreze in alta "moneda" decat cea pe care o pot emite. Nici macar in aceste cazuri "falimentul" nu are natura celui cu care se confrunta o companie privata, pentru ca statul nu garanteaza obligatiile sale financiare cu propriile bunuri, ci de cele mai multe ori cu veniturile viitoare pe care le poate incasa de la cetatenii sai prin exercitiul fiscal. Prin natura coercitiva a acestei actiuni, veniturile statului au potentialul de a atinge valori mult mai mari decat ale unei firme private, deci imprumuturile publice si nivelul datoriei poate ajunge la valori mult mai mari decat in cazul unei companii private.

    Din aceasta cauza, spre deosebire de companiile privata, nu au exista cazuri de state care sa fie vandute la bucata pentru ca nu si-au mai putut plati datoriile. De multe ori, creditorii nici macar nu au interesul sa faca asa ceva, pentru ca nimeni nu vrea sa taie "gaina cu oua de aur" pentru a se bucura de o friptura delicioasa, indiferent cat de nesigura este perspectiva oualor. Daca la acest mod de a privi lucrurile se mai adauga si faptul ca datoria statelor respective este detinuta direct de alte state sau de "organisme internationale" ca interpusi ai unor state, miza datoriilor nu mai este deja una economica, ci fundamental una politica. Statele indatorate - preferabil aduse in incapacitate de plata in prealabil - pot fi folosite de catre creditori pe post de cai de bataie sau depozite de "deseuri toxice" (vezi fenomenul de export al inflatiei si umflarea "bulelor" pe "pietele emergente"). Datoriile acestor state nu ajung niciodata sa fie platite, ci doar crescute, prin servirea imprumuturilor vechi prin contractarea unora noi si sporirea necontenita a poverii datoriei.

    Revenind la statele care se imprumuta in moneda proprie, rolurile se inverseaza, iar aici creditorii asuda intens, cu ochii pe tiparnita, avand tot timpul grija ca vor fi platiti in final ... cu hartie igienica (folosita si refolosita) dar mereu proaspata. Lantul de falimente evitate "la mustata" de catre statele PIIGS se incadreaza dupa parerea mea intr-o strategie de centralizare a UE, gandita pe termen lung. Orice zbateri ale unor "purcelusi" de a iesi in EuroZone, sau a "ratanilor" care scurma in jurul gardului de a nu intra sunt inutile pe termen lung. "Petarda" aruncata de Rompuy saptamana trecuta , privind pericolul destramarii Euro, nu e decat o manevra din aceeasi succesiune. Primind "colacii de salvare" de le EU, statele respective isi predau suveranitatea pe termen lung. Dar pentru cei care au intrat deja "in hora" este deja mult prea taziu. Parlamentul o fi la Bruxelles ... dar BCE e la Frankfurt. Pana la capatul lantului de "salvari" aceasta institutie trebuie sa lucreze atent pentru a nu "speria vanatul" prin aruncarea unor sume prea mari pe piata.

    RăspundețiȘtergere
  18. @alex nicolin,
    pana azi, mie nu imi pareai prea convingator cu retorica ta libertariana; pana azi...:)

    RăspundețiȘtergere
  19. Realitatea i-a lovit nemilos punându-i pe brânci şi, mai grav, Europa s-a trezit din nou luată pe nepregătite.

    Catusi de putin.
    Se asteptau la probleme si si-au oferit ajutorul mult inainte sa-l ceara irlandezii.
    Mai mult, pachetul oferit, 60% din PIBul Irlandei, e o mica picatura din disponibilitatile faimosului vehicul european de salvare a bolnavilor Europei...
    ...prin comparatie cu amaratul de ajutor negociat de RO cu FMI nici nu mai vorbim.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)