Am aflat abia acum de moartea lui. Ştiam că se zbate între cele două lumi undeva, într-un spital.
A fost un poet, a fost un om, a fost o viaţă.
Îl ştiu de când aveam câţiva ani şi ma lăsa să stau lângă biroul lui de pe scenă. Toată viaţa a fost la fel. Controversat, iubit, înjurat şi, de fiecare dată, judecat. A trecut prin toate imperturbabil, iar sfârşitul l-a prins într-o teribilă tristeţe. Acum s-a pus punct. Şi cred că a sosit în sfârşit momentul în care trebuie să încetăm să-l mai judecăm! Mergeţi şi aprindeţi o lumânare!
Dumnezeu să-l ierte!