Exista viata post-Kyoto?

După ce în luna decembrie Canada a anunțat că se retrage din tratatul de la Kyoto, participanții par a fi rămas cu buza umflată. Aceasta dacă ținem cont de faptul că SUA nu sunt semnatare ale tratatului. Motivul invocat atunci de ministrul canadian al mediului a fost acela că ... tratatul îi costă foarte mult, iar aceasta reprezintă moștenirea pe care au primit-o de la fostul guvern incompetent. Putem spune, fără a greși, că s-a cam ales praful de idealurile acestui tratat deoarece a ajuns subiect de bălăcăreală politică ieftină. În același timp, trebuie să remarcăm că, în timp ce majoritatea covârșitoare a țărilor au semnat un protocol pentru supraviețuirea planetei, câteva țări ignoră voința majorității, considerându-se probabil intangibile.

Oare cât de corecte sunt asemenea comportamente? Știu, există numeroși contestatari ai tratatului de la Kyoto. Poate că un unele privințe au dreptate, dar nu trebuie uitat că acest tratat este singurul menit a reduce poluarea. În cazul în care acest tratat dispare, întreaga problemă a poluării rămâne în aer și ne întoarcem de unde am pornit, adică în haos. Există oare o portiță de ieșire din acest impas?

Desigur, primul instinct pe care l-am avut când am citit știrea din decembrie a fost să-l consider pe respectivul ministru un imbecil sinistru și aceasta pentru că un asemenea comportament nu-i poate fi permis unui ministru al mediului, indiferent de țara de proveniență. Problema însă nu se pune în acești termeni deoarece, după prosteasca decizie, întreaga construcție riscă să se prăbușească. Aceasta în condițiile în care Japonia și Rusia au anunțat voalat că nu sunt dispuse să respecte viitoarele target-uri de reducere a emisiilor toxice. Suntem oare în fața unui dezastru?

În tot spectrul de știri negative, hotărârea cu care Uniunea Europeană susține tratatul este un lucru îmbucurător deoarece este vorba de o contra-forță deosebit de importantă. Dincolo de puterea economică pe care o concentrează, UE este o piață importantă, iar determinarea oficialilor în ceea ce privește poluarea oferă numeroase oportunități de luptă împotriva repetenților planetei. Un prim element a fost Emissions Trading System care, începând cu 1 ianuarie 2012, se aplică și companiilor aeriene. Practic, de la data menționată, fiecare linie aeriană care utilizează un aeroport european este obligată să participe la schemă. Iată însă că marți, purtătorul de cuvânt al unui grup din care fac parte patru dintre cele mai mari companii aeriene chineze a declarat că membrii pe care-i reprezintă vor ignora schema europeană. În fața acestei noi lovituri, americanii și canadienii și-au frecat fericiți mâinile și s-au folosit de situație transmițând mesaje neoficiale conform cărora companiile lor vor plăti taxele pe carbon într-o altă schemă. Cu siguranță, atunci când au transmis mesajele, s-au gândit la înființarea unei suveici menite a eluda schema europeană rotunjindu-le în același timp profiturile. Răspunsul UE însă a fost extrem de clar, nelăsând nicio brumă de interpretare: companiile care nu se supun reglementărilor UE vor plăti, într-o primă fază, o taxă de 100$/tona de CO2 emis, urmând ca, în final, să li se interzică accesul pe aeroporturile europene. Este o inițiativă lăudabilă care, chiar dacă va avea ca prim efect scumpirea biletelor de avion, va încuraja reducerea emisiilor.

Acesta este doar un început, însă, în cazul în care și alte țări ar adopta schema europeană, progresele ar fi majore, iar comportamentul SUA și Canada în ceea ce privește mediul chiar nu ar mai conta deoarece ar fi constrânse să se civilizeze. Ar fi foarte interesant dacă schema care se aplică acum liniilor aeriene s-ar extinde și la produse. Cum SUA este responsabilă cu ~40% din emisii, ar trebui ca fiecare produs importat din SUA să fie taxat suplimentar cu o taxă de poluare. Astfel prețurile junk-urilor americane ar reflecta ceva mai bine pagubele produse de industria de peste Ocean.

Punând lucrurile cap la cap, putem spune că, în ciuda unor piedici de moment, sunt șanse serioase ca anumite state ignorante să fie aduse pe drumul cel drept. Și aceasta indiferent de poziția oficială în ceea ce privește mediul. Cu toate că sunt optimist în ceea ce privește subiectul poluării, nu trebuie să uităm că încă suntem la început, iar pașii care trebuie urmați sunt incomparabil mai mari și mai complecși decât ceea ce s-a făcut până acum. Dar, să nu uităm că, de cele mai multe ori, începutul e cel mai important. Să sperăm că și în ceea ce privește poluarea vom asista la o dezvoltare accelerată a tehnologiilor în urma constrângerilor financiare.