Societatea perfecta

Unu

Zilele trecute s-a împlinit o lună de când iubitul conducător a trecut în neființă. Și nu a făcut-o oricum, ci numai după ce s-a asigurat că populația o să primească o porție de pește congelat. În mărinimia lui, n-a putut să moară decât după ce și-a satisfăcut această ultimă hachiță; a mers în lumea celor drepți numai după ce și-a dedicat până și ultima clipă mărețului popor pe care cu onor l-a slujit. N-a scos niciun cuvânt de când a fost numit urmaș, nu există decât o singură înregistrare audio cu el și aceea de pe vremea când, alături de The Great Leader(întâmplător tatăl său) hălăduia prin țară spre bunăstarea poporului. Chiar și așa s-a dovedit a fi un lider măreț, un președinte adevărat, demn de a fi îmbălsămat și pus alături de tatăl său astfel încât gloriosul popor să se poată închina celor două figuri iconice. Iată de ce chiar și păsările au venit să-l comemoreze, la fel cum rândunicile veneau să plângă la mormântul tatălui său.

Probabil ați înțeles peisajul nord-coreean. Societatea care, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai perfectă(sic!). După moartea iubitului Kim Jong Il, i-a succedat Kim Jong Eun, tânărul fără vârstă, despre care nu auzise nimeni. Doar câteva zvonuri venite de la mașinăriile de spionaj occidentale spun despre el ba că a făcut ceva studii prin Elveția, ba că ar fi timid și multe alte presupoziții pe care le-aș fi putut face și eu. Personal cred că nimeni nu știa mare lucru despre micul moștenitor, dar oricum asta puțin contează. Ceea ce este interesant e modul în care a fost prezentat poporului. Inițial s-a transmis un mesaj referitor la înmormântarea lui Kim Jonj Il: Kim Jong Eun îl va însoți pe ultimul drum la dreapta mașinii și o va face cu capul descoperit și fără mănuși. A fost primul edict transmis mulțimii și festivitățile s-au desfășurat în noua ținută obligatorie. A urmat o oarecare perioadă de nehotărâre, însă a fost compensată imediat de o imagine care a făcut înconjurul lumii: noul lider ținându-se de mână cu șefii armatei într-o poziție ciudată, care în mod normal ar stârni râsul. Presa oficială a început să recupereze și l-a prezentat pe noul lider ca pe un geniu militar, gata să umilească prin intermediul strategiilor dibace orice armată din lume. După care am avut parte de o nouă dezamăgire: ziua de naștere a geniului a fost sărbătorită ... în tăcere. Probabil o strategie pentru a ascunde detalii privind vârsta și, mai mult, o gură de oxigen menită a da timp celor din spate pentru a creiona o glorioasă biografie.

Cu toate că puțini au observat, în Coreea de Nord a avut loc o schimbare. Moartea lui Kim Jong Il a lăsat multe lucruri nepregătite ceea ce a permis ca sistemul să pună stăpânire pe țară. Dacă până acum exista un singur lider absolut, acum puterea s-a fracționat, ceea ce, în mod curios, a contribuit la întărirea sistemului. Nu mai avem lider absolut, ci sistemul e cel care ghidează. Vi se pare prea abstract? Probabil că este pentru mulți deoarece nimeni nu-și imaginează cum omul poate deveni prizonierul sistemului. Avem un sistem perfect. Liderii se suspectează unul pe celălalt, balanța puterii este echilibrată, iar puterea supremă e a sistemului. Cine e sistemul? Păi cam totul. Ideologia, religia, viața și moartea toate sunt ale sistemului sau, cum ar spune unii, toate sunt sistemul. Mărețul sistem care, în realitate nu e nimic, e doar o orbire profundă a oamenilor, o societate rotundă care se mișcă aleator, în funcție de înclinarea unor balanțe interne.

Doi

Privind în oglindă către societatea deschisă contemporană putem observa cum libertatea - ca valoare - este supraexpusă. Libertățile fundamentale ale omului reprezintă cheia de boltă a democrației occidentale. Totul se învârte în jurul acestui concept. Nu-ți sunt interzise decât lucrurile aberante, cele cu care marea majoritate a populației este total de acord. Trăim în Paradis? Hmm, cred că mulți n-ar fi de acord cu asta.

Privind prin această prismă, la prima vedere, suspiciunile nu-și au sensul. Nu-i chiar așa. Democrația occidentală începe să fie cucerită de un curent periculos ascuns sub aura ”corectă” de paznic al libertății. Așa s-a ajuns la democrația supravegheată o specie cu care trebuie să ne obișnuim în viitor. Vă voi explica pe scurt despre ce e vorba. Un agent de vânzări a unei firme mi-a prezentat o soluție de securitate IT care m-a pus pe gânduri. Mă rugase un prieten să-i găsesc o soluție și, astfel am dat peste acest domn ȘtieTot care, în două ore i-a instalat prietenului meu o versiune de probă a sistemului. Ce a urmat m-a uimit, cu toate că știam că aceste lucruri sunt posibile. În 30 de minute am avut acces la toate informațiile personale ale angajatilor și puteam să intru în orice cont de facebook, twitter sau google. Poate pentru unii suna halucinant, dar lucrurile nu se opresc aici. Din datele de navigare coroborate cu activitatea pe rețelele de socializare, chat-uri s.a.m.d. puteam avea, în timp real, un profil psihologic al oricui folosea uzual rețeaua firmei. În afară de asta mai afli că X e cam bețiv, că fata care-ți pare plină de viață de fapt are probleme acasă, că trezorierului îi plac jocurile de noroc și că se mai lasă pradă drogurilor s.a.m.d. Dacă ceea ce v-am spus până acum vi se pare SF, aflați că tehnologia e una comună și poate merge chiar mai departe, prin influențarea indivizilor. Cum? Prin intermediului rețelelor sociale, cu ajutorul unor profile fantomă. Când m-a văzut cât de uimit sunt, agentul de vânzări mi-a mai deschis capul: ”Știi câte camere sunt între St. Martin-in-the-Fields și National Gallery?” La naiba, m-am gândit, câte camere pot fi in câțiva metri? Ca să-l impresionez i-am spus că probabil sunt vreo patru. Greșit! Gigel susține că sunt optsprezece! Nu știu dacă el e megaloman sau eu sunt nebun, dar, mi-a dat câteva locații la care nu m-aș fi gândit niciodată. Și, aproape toate sunt la vedere, cele ascunse fiind camerele din interiorul spațiilor, dar care bat și în stradă. De ce mi-a spus asta? Pentru că avea și un soft de gestiune a camerelor video din firmă, care putea fi integrat în cel despre care v-am spus. Astfel, puteai culege date imposibil de aflat altfel, ca și cum ai fi stat non stop cu ochii pe angajați. Big Brother, frate!(parcă așa ar rosti băiatul ăla banal care-i păcălește pe fraieri) Ceea ce v-am spus până acum nu este altceva decât o tehnologie civilă vândută, ce-i drept, la limita legii. Vă imaginați cam pe unde se află tehnologia în realitate? 

Mecanica socială e o știință, cu reguli clare, aproape matematice. Îmi spunea cineva ieri că în nu știu ce oraș oamenii n-aveau cum să fie influențați de televizoare deoarece mai toți au comunicat prin rețelele sociale. Ca să vezi! Primăvara arabă a avut suportul logistic în rețelele sociale, poliția engleză(culmea) acuza blackberry-ul, iar Occupy este eminamente o revoluție a networking-ului social. Tocmai să se fi descoperit sistemul prin care lucrurile o iau razna? Fals!

Trei(sau în loc de concluzie)

Democrația coreeană ne arată cum o societate se află în pragul capitulării în fața unui sistem abstract. Occidentul se joacă suspect de mult cu tehnologii invazive. Toți fac lucrurile acestea în numele unor idealuri mărețe: coreenii lupta de vreo cincizeci de ani cu americanii și cu spionii din sud, occidentul cu diverși dușmani iluzorii. Pericolul pare a fi dat de cunoștințele noastre. Am învățat din istorie care sunt  slăbiciunile omului, acum avem tehnologia necesară pentru a le cataloga. Sunt unii care, de-aici au dedus că suntem în posesia tuturor celor necesare pentru a face sistemul social perfect(utopia maxima). Ceea ce vedem acum sunt doar repetiții generale ale unor tehnologii tembele. Nu e teorie a conspirației, e doar exacerbarea curiozității umane. 

Uriașul de la Bologna spunea că omul e în căutarea misterului și că misterul ultim nu poate fi decât vid. Sunt milioane de oameni aflați în căutarea misterului ultim, pe diverse trepte, în diverse stadii și care, din dorința puterii finale, își pierd viața vânând iluzii. Pericolul e ca mulți să cadă, de data aceasta forțat, în capcana marelui mister-ultim, adică a vidului, după o traiectorie similară societății coreene. Nu sunt un reducționist și știu că omul e mult mai complex astfel încât are puterea de a evada. Dar, din nefericire pentru mulți, pericolul există. Repet, nu vă gândiți la teorii ale conspirației pentru că, de multe ori, acestea nu sunt decât sfidări ale inteligenței.

Există o concluzie? Aș spune că sunt mai multe, dar cel mai important e să-ți gândești singur viața. Nu trebuie să ne fie frică de cunoaștere, nu trebuie să punem otravă pe paginile cărților! Pericolul pe care-l întrevăd este dat tocmai de încrederea în tehnologii fără a înțelege ceea ce se află în spate. Folosirea tehnologiei fără a o cunoaște și, mai rău, pierderea cunoștințelor care au produs tehnologia, acestea sunt adevăratele amenințări. Cu alte cuvinte pericolul e dat de lipsa cunoașterii, nu de dezvoltarea ei. Și aș mai adăuga un lucru, de fapt replica mea preferată pentru credința uriașului: omul e o ființă eminamente nefericită deoarece fericirea sa este transcendentă. De-aici vine curiozitatea, cunoașterea și complexitatea omului. Și-aici mă opresc deoarece continuarea ar fi mult mai lungă. 

P.S. Poate ar mai fi o concluzie care trebuie discutată, anume aceea că autorul a luat-o razna(e o ipoteza care nu trebuie ignorată). :-) 

Sper totuși că(în echilibristica pe care mi-am impus-o) am răspuns întrebărilor pe care unii și le puneau ieri(pentru alții probabil am și ridicat o mulțime de alte întrebări!). Ceea ce sper însă cu adevărat e ca cel care citește acest text să înțeleagă că pentru a înțelege trebuie să se întoarcă la carte, la lectura fundamentală. Nimeni nu garantează că va reuși, dar acesta e unicul drum pentru a te putea păstra cu picioarele pe pământ. Lumea se degradează sub presiunea prostiei, iar evadarea din această capcană va fi cea mai mare provocare a viitorului.