Despre realitatile discrete sau tandra persistenta a mizeriei

Cu toate că abordarea unui asemenea subiect este o întreprindere riscantă, o să calc astăzi pe acest teren mişcător. Şi, aşa cum veţi vedea în continuare, sunt motive serioase de evitare a discuţiei, mai ales din cauza reacţiilor radicale care vor veni în special din partea profanilor. Pentru a nu da prilejul unor comentarii stupide voi sublinia încă de la început că nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei, convins fiind că, dincolo de planurile unora şi de imaginaţia altora, există o lume infinit mai complexă.

Poate v-aţi întrebat care e scopul numirii unui aşa-zis spion şef în funcţia de prim ministru. Sună ciudat, similar unor situaţii din foste republici sovietice unde abulia lumii politice are ca efect luarea unor decizii cel puţin surprinzătoare din punct de vedere logic. Aşa să fie? În cazul nostru scenariul e puţin diferit. Cunoscându-l pe băsescu nu pot decât să spun că numirea lui Ungureanu este, nici mai mult nici mai puţin, decât o replică directă la adresa protestatarilor şi a adversarilor direcţi. Este o reacţie instinctuală de frică pe care am putea traduce-o ca "luaţi-vă gândul de la capul meu că uite pe cine am pus să mă apere". Mai mult, impunerea băiatului de la SIE, dezvăluie o speranţă ascunsă a lui băsescu, anume putinizarea României. Privit prin acest filtru lucrurile capătă sens: protecţia necondiţionată oferită de preşedinte ar trebui să se întoarcă sub forma unei protecţii pe care Ungureanu i-ar asigura-o lui băsescu după ce mandatul acestuia ar fi o amintire. Este oare posibil aşa ceva în România? E o întrebare însă, pentru a putea răspunde trebuie să extindem ceva mai mult cadrul.

Voi începe de la persoana lui Ungureanu despre care circulă din ce în ce mai multe informaţii. În primul rând trebuie remarcată abilitatea sa de a se căţăra pe scara ierarhică arzând etapele. La numai 17 ani era deja integrat puternic pe o traiectorie care l-ar fi condus direct spre vârful ierarhiei comuniste. Cu toate că venirea Revoluţiei i-a terminat cariera pe linia partidului unic, băiatul a continuat să-şi facă loc prin apele tulburi ale politichiei postdecembriste. De-atunci viaţa i s-a petrecut într-o nebuloasă în care a încercat diverse direcţii, s-a intersectat cu organizaţii oculte pentru marele public, a fost parte a unui ciudat scandal cu SRI, a avut comportamente stranii atunci când a îndeplinit rolul de Ministru de Externe şi, într-un final, a aterizat inexplicabil la şefia spionilor mioritici. O traiectorie atât interesantă cât, mai ales, ciudată.

Unele voci conectate vorbesc despre apartenenţa sa la diverse servicii străine de informaţii. Cu toate că pare imposibil ca şeful spionilor să fie el însuşi o cârtiţă implantată la cel mai înalt nivel al unui serviciu secret, ar trebui să fim conştienţi că este specific ţărilor slabe să fie penetrate din toate direcţiile de către servicii străine. România, în particular, este cunoscută ca un nod în care apartenenţa unora la mai multe servicii secrete ţine de normalitate. Capitularea unui întreg serviciu secret în faţa unor surate din ţări prietene este, de asemenea, o tradiţie. Şi, pentru a demonstra acest lucru, vă voi reaminti vremurile în care KGB opera în Occident prin intermediul securiştilor români aflaţi în relaţii directe de subordonare. Perioada de epurări post-Pacepa a condus la o oarecare rupere a relaţiilor Securităţii atât cu Occidentul cât şi cu ruşii. Ca efect direct al suspiciunilor lui Ceauşescu Securitatea s-a schimbat radical devenind, pentru aproximativ un deceniu, ceva mai independentă. Întoarcerea armelor împotriva lui Ceauşescu şi capitularea informativă în faţa orchestratorilor marelui spectacol din decembrie '89 le-a asigurat securiştilor fix ceea ce le trebuia: o existenţă discretă şi profitabilă. Epurările făcute prin servicii, marea majoritate ca efect direct al presiunilor externe, au condus la un mic haos al sistemului. Nu vă imaginaţi că plecările au fost similare celor din Germania de Est sau din Cehoslovacia unde a fi fost securist era aproape similar unei condamnări la moarte. În niciun caz! În România plecarea a însemnat intrarea în politică, în business, în aparatul statului sau, uneori, în toate. Colac peste pupăză, societăţile masonice care încercau să reintre timid(în special prin trezirea din adormire a celor care rezistaseră comunismului) au găsit un mediu destul de fertil în reţelele foştilor tovarăşi cu ochi albaştri. Aceasta a făcut ca, iniţial, să asistăm la scandaluri publice pornite de la maeştrii care supravieţuiseră perioadei comuniste în adormire şi care, în loc să se vadă la butoane, crescând în ierarhie, s-au trezit sufocaţi de ascensiunea rapidă a profanilor. Scandalurile au fost acoperite destul de rapid, atât prin metodele specifice ale proaspeţilor învăţăcei cât şi prin intervenţia energică a marilor maeştri care nu puteau ignora un asemenea teren fertil, perfect conectat şi, mai ales, extrem de eficient de coordonat şi dezvoltat. Aşa se face că, atunci când vorbim de oamenii din fostele servicii secrete, trebuie să avem imaginea unei şerpării haotice în care relaţiile ierarhice sunt discutabile, iar subordonarea este, de multe ori, multiplă: pe fosta linie de serviciu, pe linie ocultă şi, uneori, pe alte direcţii date de interesele de moment ale individului. 

Am preferat să fac o panoramare a situaţiei pentru a înţelege mai bine care este mediul din care provine actualul prim-ministru. Motivele numirii sale ţin de frică. Lui băsescu începe să-i fie frică de consecinţele guvernării sale dezastruoase(orientate exclusiv spre propriul profit). Practic, în acest moment, nu se mai gândeşte la salvarea sa politică ci numai la propria supravieţuire în perioada imediat următoare. Alegerea lui Ungureanu nu este nici mai mult nici mai puţin decât o reacţie impulsivă de apărare generată de propriul subconştient. "Pattern-ul Putin" este cel care l-a făcut să-l aleagă şi să-l impună pe Ungureanu. Avem însă de-a face cu o pseudo similaritate: în timp ce Putin fusese un spion de vârf, Ungureanu nu e decât un politruc expert în arderea etapelor. În timp ce Putin e o emanaţie pură a serviciilor secrete ruseşti, Ungureanu nici nu mai ştie a cui emanaţie e. Şi, nu în ultimul rând, în timp ce Rusia e un stat articulat, România se scurge spre gunoi. În final remarc încă o veste proastă pentru locatarul de la Cotroceni: chiar şi invulnerabilul Putin începe să se confrunte cu probleme grave, unele dintre ele venind tot dinspre FSB. Numai că veştile proaste pentru băsescu nu sunt automat veşti bune pentru noi. Ascensiunea unuia ca Ungureanu nu e altceva decât apogeul Securităţii. Intrată în forţă, cu susţinere din toate straturile societăţii(puţini sunt cei care nu s-au intersectat cu ea), Securitatea e noua forţă conducătoare a ţării(în realitate niciodată nu s-a îndepărtat prea mult de putere, numai că acum iese oficial în faţă). Şi se afişează cu oameni noi, tineri de încredere cu CV-uri beton, dar cu aceleaşi instincte insalubre. O forţă deosebit de mare şi periculoasă deoarece e lipsită de ideologie şi e scăpată de sub control. E adevărul trist, mizeria care refuză să fie curăţată şi care, pe zi ce trece, ne pătează din ce în ce mai mult conducându-ne inevitabil spre o societate sufocantă.

P.S. Ar mai fi de subliniat un lucru: segmentul cu adevărat dinamic al populaţiei e reprezentat de cei care au dispărut din statistici, cei care au emigrat şi care acum sunt cetăţeni ai altor state. Acesta e motivul pentru care speranţele României se năruie.