luni, 4 martie 2013

Schengen

Pe măsură ce se apropie Consiliul JAI spiritele se înfierbântă, politicienii dau în fierbere și acuzele curg de-o parte și de alta a scenei politice. Schengen devine o obsesie, o isterie, un subiect permanent. Merită?

Înainte de a începe trebuie să înțelegem că avem de-a face cu un abuz grav, un alt abuz care este aplicat României. Intrarea în spațiul Schenghen ar fi trebuit să se petreacă acum câțiva ani, atunci când criteriile tehnice au fost îndeplinite. 

De ce nu am intrat încă? Sunt două cauze: una externă(principală) și una internă. Atât timp cât în Europa noțiunea de imigrant a ajuns să fie oarecum similară românului infractor care trăiește în colonii infecte la marginea marilor orașe, este clar că orice libertate suplimentară de mișcare acordată românilor echivalează, la nivel de tipar mental, cu invazia hoardelor înfometate din săraca Românie. Existența acestui tipar în inconștientul colectiv îl face un subiect facil de influențare a electoratului în campanii sau de justificare a unor acțiuni discutabile/abuzive. 

În ceea ce privește cauza internă, nu este prea mult de explicat. Dacă la început s-a acceptat duplicitar legarea neoficială a aderării de nu știu ce probleme ale justiției autohtone pentru a se putea pune șaua pe aceasta, între timp problemele s-au agravat și partenerii europeni au înțeles că ne pot călca oricum în picioare deoarece în intern România va găsi întotdeauna o justificare politică pentru orice aberație izvorâtă de undeva de-acolo. 

Pentru a pune capăt interpretărilor politicianiste trebuie în primul rând să înțelegem că ratarea aderării la Schengen nu reprezintă o mare pierdere. În principal, cei afectați sunt cei care tranzitează marfa prin România și trebuie să aștepte pe la cozile de la granițe. Este un element care se constituie(alături de infrastructură) într-o piedică pentru dezvoltarea în România a marilor parcuri logistice, adică principalul beneficiu pe care l-am avea datorită poziționării noastre geografice. Pierderea cetățeanului obișnuit însă se rezumă la câteva minute în plus petrecute la trecerea frontierei.

Ceea ce însă este extrem de grav este reprezentat de pierderea demnității României. Atunci când orice țuțer din Europa(integrându-l aici și pe ministerașul de interne al Germaniei) își permite să încalce un tratat în relația cu România doar pentru că „așa vrea mușchii lui”(a se citi strategia sa electorală) avem de-a face cu o situație gravă. Poate că România ar trebui să joace o carte similară cu cea jucată de Polonia în timpul discuțiilor pentru Tratatul de la Lisabona. E nevoie să ne recâștigăm cumva demnitatea deoarece dacă vom continua să ne comportăm ca cerșetorii vom fi tratați în acest mod. Doar atunci când vom înțelege că nu suntem nici mai buni nici mai răi decât alții(la nivel de populație luată în totalitatea sa) ne vom putea recăpăta încrederea în noi și vom putea să impunem respectul pe care-l merităm.

31 de comentarii:

  1. Cum n-avem probleme cu justitia cand anual se fura miliarde si nu exista vinovati? Ce e aia "3 ani cu suspendare"? Ce e aia "1 an cu executare pentru coruptie"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu ai idee cu ce se mananca Schengen si care sunt conditiile care trebuiau si au fost indeplinite costandu-ne 1 mld eur?

      Ștergere
    2. Ei bine, s-au razgandit baietii si au impus noi masuri, chiar daca nu au facut-o la nivel de tratat. Si-au dat seama cat suntem de "rai" si au decis sa ne mai tina afara o vreme. Poti sa le-o iei in nume de rau?

      Ștergere
  2. "Doar atunci când vom înțelege că nu suntem nici mai buni nici mai răi decât alții(la nivel de populație luată în totalitatea sa) ne vom putea recăpăta încrederea în noi și vom putea să impunem respectul pe care-l merităm."

    Bine spus. Din pacate, in momentul de fata suntem, din toate punctele de vedere, mai rai decat alti europeni. Asta nu inseamna ca nu au si ei bubele lor, dar asta nu are nicio importanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta cu suntem cei mai rai dintre europeni e o falsa teza raspandita de indivizi perversi(dpdv politic si moral). N-ai auzit de marile fraude din bancile nemtesti? Nici acolo justitia n-a facut mare lucru. De spagile din dosarul britanic de „retehnologizare” a echipamentelor militare saudite s-a mai auzit ceva? O bomba de presa peste care s-a asezat praful. Despre „chichitele” din spatele crizei franceze se aude ceva? Nimic!
      Hai sa fim seriosi. Toata lumea musteste de coruptie la nivel inalt. Diferenta e data de faptul ca unii au un PR mai bun in timp ce altii se lamenteaza ca sunt cei mai prosti.
      Criza actuala e dovada cea mai limpede ca lumea actuala sta pe o imensa bomba de minciuna, coruptie si manipulare. Daca aceasta bomba va exploda o sa constati si tu cu uimire cum, de fapt, cei mai prosti erau in realitate cei mai cuminti. Si asta nu pentru ca ar proveni dintr-o rasa superioara ci din cauza ca n-au avut atat de mult de furat!

      Ștergere
    2. Nu te contrazic, asa e. Dupa cum vezi, fiecare stat isi urmareste interesele. O politica mai duplicitara decat cea germana nu exista in toata Europa. Ei bine, si? Germania isi permite sa joace murdar in timp ce Romania nu.
      Nu suntem in postura sa dam cu flit tarilor vestice. Incet-incet, lipsa de diplomatie o sa-si faca simtita efectul. Noi romanii suntem si prosti si fuduli. Noi le stim pe toate mai bine, de aia ne merge atat de bine.
      Noi romanii nu suntem cum ne zugravesc gazetele din vest dar mai rai decat vesticii tot suntem, orice ai zice. Ajunge doar sa iesi la un gratar, la iarba verde, in Romania si sa o faci in vest iar apoi poti sa tragi tu concluziile.

      Ștergere
    3. Marius, de fiecare data cand comentezi nu faci altceva decat sa reproduci o mare parte din temele propagandei basiste. Nu vreau sa te judec, dar intelege si tu ca lucrurile arata altfel.
      Ti se pare intamplator faptul ca „gazetele” externe care ne zugravesc asa sunt de fapt articole ale unor agenti de influenta romani? Mai mult, ai habar de faptul ca practica asta nici macar nu e asa de noua? Pt. conformitate o sa-ti spun ca, pe la inceputul secolului trecut, a mai fost unu' care se isteriza ca "vuieste occidentul" de fiecare data cand un colaborator de-al sau din Anglia mai baga cate-o gherla prin gazetele vremii. Ai recunoscut personajul? Bag mana-n foc ca nu.
      Mai mult, in ceea ce priveste romanii vs. ceilalti: citeam cu vreo 3-4 ani in urma in Italia un articol despre cat de necivilizati sunt ... nemtii. Oamenii se plangeau ca turistii germani fac mizerie, vorbesc tare si ca sunt cam nespalati. Cum se face ca niste indivizi veniti dintr-o tara unde e "ordine si deciuplina" se comportau asa? Oare sa fie de vina sentimentul de libertate pe care-l experimentau constatand ca nu mai sunt urmariti la fiecare pas de camere video si politisti invizibili care nu stau la discutie cand dau amenda?
      Ceea ce vreau sa spun e ca omul e acelasi indiferent ca e neamt, francez sau mongolez. Difera doar lungimea funiei cu care e legat de țăruș.

      Ștergere
    4. Poate ar fi cazul sa fim si fuduli, daca tot au impus noi masuri, dupa cum ziceai. Poate ar trebui sa uzam de dreptul de veto in orice situatie putem (chiar daca suntem de acord cu votul respectiv). Si singura explicatie a veto-ului va fi: pentru tzeapa Schengen, dragi "egali" europeni.

      Inteleg ca esti adeptul ghiocelului si licuriciului, dar rezultatele se vad...

      Ștergere
    5. Nevermind, tu chiar crezi ca poti santaja tarile vestice cu veto? Ma faci sa rad. Deocamdata noi suntem la mana lor si nu invers. Noi beneficiem de tot felul de fonduri si ajutoare. Noi suntem cei care "vor in vest", nu invers.
      N-am spus sa stam in pozitia ghiocel dar nici sa nu sarim ca disperatii la gatul lor, ca nu ne tin balamalele.
      Tu nu intelegi ca pe politicieni, oricare ar fi ei (USL, PDL, UDMR, etc.), ii doare in dos de voi toti? ca nu ei sunt cei care sufera ci voi, mah, voi. Nu ei simt efectele actiunilor lor ci voi, mah. Mai iese cate unul pe la TV si face tot felul de declaratii razboinice si voi va isterizati cu totii iar ala isi rade-n barba ca a mai dus cu vorba gloata.
      La romani lumea se imparte in basisti si uslisti fara sa realizeze ca toti sunt la fel. Pana si Dan isi imparte cititorii in basisti si te mai miri ce. Luptati-va intre voi ca prostii in timp ce politicienii isi rad in barba.

      Ștergere
    6. Da, poti. A facut-o inclusiv base in cazul Serbiei (sustinuta de Olanda). Si a facut-o alegand o scuza de rahat re. drepturile minoritatilor pentru ca lashul nu a fost suficient de barbat sa faca atunci ceea ce spuneam eu mai sus. O sa numesti asta diplomatie... pe dracu'... I-am facut pe sarbi sa spuna ca nu ne inteleg, mai ales ca poporul roman avea doi prieteni: sarbii si Marea Neagra.

      Noi beneficiem de mult mai putin decat ni s-a promis (bine, a avut si base un rol platind datorii). Cum dovedesti ca nu ai habar, ca si logosfera, despre ce este vorba in cazul Schengen... nu vad de ce ai aveau cum sa stii de ce ni s-au promis mai multi bani, ce a trebuit sa facem pentru ei, etc. Chestii prea fine pentru tine din moment ce o chestie atat de simpla ca Schengen o interpretezi in halul asta. Hai sa-ti fac un mic rezumat, foooarte usor de priceput:
      1. securizam frontierele cu aparatura eads de 1mld eur si suntem membri
      2. conditie indeplinita si RECUNOSCUTA ca atare oficial de JAI in 2011
      3. ups
      NU EXISTA NICIUN ALT CRITERIU/CONDITIE AGREATA SI DE INDEPLINIT! Big and clear for you? MCV NU are legatura, migratia NU are legatura, etc. Toate astea sunt manipulari interne si externe care au prins la fraieri si din pacate si-o ia tara cica MEMBRA UE.
      Sunt isterizat la fel ca si Dan, dar stii de ce? Pentru ca vedem manipularea si marea de lume care pune botul. Stertodocti sfertoinformati fara numar. Sunt isterizat pentru precedentele create care vor fi folosite fara scrupule si de ceilalti (pdl/base - intern si extern). Pentru noile limite atinse in nesimtire, tupeu si reevaluari. Pentru faptul ca pana si serviciile lucreaza contra tarii la comanda si in folosul unui santajist las fara legitimitate... (@Dan, am vorbit si in numele tau aici. Poti sa-mi zici daca si unde am gresit)

      Tare... tocmai a zis fatalaul de Ponta ca nu cere vot in JAI ca sa evite veto-ul Germaniei. E primavara, ghioceii infloresc.

      Ștergere
    7. Nevermind, am inteles foarte bine care e faza cu Schengen. Tu nu ai inteles ce tot zic eu pe aici. Indiferent ca indeplinim sau nu conditiile aderarii la Schengen, daca vor, tot ne resping. De ce? Pentru ca pot, au interesele lor si noi nu avem cum sa-i presam ca nu avem cu ce. Bagam veto? Sa fim seriosi. Daca vor sa obtina ceva de la noi, obtin, fiindca suntem coruptibili. Degeaba fac politicienii nostri tot felul de declaratii razboinice la adresa leaderilor vestici, ca pe omul de rand nu-l ajuta cu nimic iar daca ni se taie macaroana, noi suferim, nu acei politicieni romani care fac circ. Din pacate nu stim sa fim diplomati. Dar prostea se uita la TV si-si zice: "Ce i-a zis-o X lui Merkel".

      Ștergere
    8. Andrei Stroiescu4 martie 2013 la 19:01

      Am securizat frontierele. Bun. Nu mai intra aia raii din afara. Da' ce ne facem cu cei deja inauntru? Dictatoru' base, mafia si hotii din pdeleu, procurorii ticalositi ce desanteaza prin sate sa terorizeze taranii, serviciile aservite butoanelor... Io cred ca mesaju' e ca poate mai intai tre' sa scapam de astia, sa le smulgem puterea din maini, si abia dupa vesticii ii vor lasa si pe restu', aia cinstiti si plini de bun simt, la liber. Ori ei ce fac? Coabiteaza...

      Ștergere
    9. Nu, prima data tre sa-l punem pe basexu imparat dictator si abia apoi putem gandi la schengen! Asta e UE spalati-va cu ea pe cap.

      Ștergere
    10. Aplici un dublu standard foarte interesant. Deci pupam Merkel indiferent de ceea ce (nu) face, dar cu Putin maturam pe jos ca suntem smecheri. Nu mai intru in detalii, exista google pentru informare. Ca tot spuneai de macaroana...

      Stiu... o sa sara o gramada in sus ca tin cu rusii, dar ma refer strict la partea "diplomatica" deci se pot lasa deoparte liniile de contra-atac basiste. Diferenta e ca Merkel ne este omolog si Putin un furnizor monopolist. Daca mai amintesc si de piete inchise, iar o dam in fineturi...

      @anonim
      chiar daca nu sunt de acord cu "valorile" de tipul acesta, nu sunt anti UE

      Ștergere
    11. Deci asta ai inteles din tot ce am scris? Ca as fi cu Merkel si anti Putin? Nu mah, sunt cu Obama, cu care am si votat. Merkel, in opinia mea, e o natanga si atat, chiar daca imi duc traiul pe meleagurile ei de ceva vreme. O alternativa mai buna la UE, cu toate bubele ei, nu cred ca e, asa ca nu mi-as pune-o pe Merkel & co pe cap.

      Ștergere
    12. Nu ma refeream la tine la partea cu tinut cu rusii. Am vrut sa previn comentarii stupide de tipul expus. Ti-am reamintit "diplomatia" noastra (laudata si nu blamata ca acum) in cazul Rusiei. Trec peste faptul ca am atacat noi tot timpul (base) si nu a fost nici macar ca raspuns. Si macaroana se cheama gaze.

      A nu ti-o pune in cap pe Merkel nu inseamna a fi carpa ei. Aici e diferenta. Reciteste ultimul paragraf scris de Dan si partea cu Polonia.

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Reinvii discursul lu nea nicu cu "agenturili". daca aiuriti ca nevermind isi inchipuie ca niste bani cheltuiti pe echipamente egal automat in schengen, tu mergi pe calea simpla si saraca cu duhul a asupririi saracului popor de catre vestul care construia catedrale in timp ce noi ii tineam spatele. Ma asteptam la mai mult de la tine... cu o justitie vai de ea, cu vamesi coruptibili, cu pasi zero spre remedierea acestor situatii, nu au nici un motiv sa ne primeasca. da, am un discurs basisit, stiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. neverminte mai baga si cliseul ala obosit si total fals "singurii prieteni sarbii si marea neagra"

      Ștergere
    2. sunteti stersi pe creier fratilor. mai invatati si voi carte inainte de a comenta ca prostii cu sloganele lu base.

      Ștergere
    3. Sunt suficient de aiurit cat sa ma astept sa se respecte un contract. Poate tu ai alte valori morale si te ghidezi dupa ele in viata. Succesuri, ca e o alegere inteleapta in lumea asta cruda :D

      O intrebare pentru tine: de ce nu am intrat in Schengen intr-unul din mandatele lui boc/base? Justitia era libera si independenta, vamesii arestati, statul era de drept, eba la bxl, udrea ministresa, bla bla...

      @anonim 18:56
      Copacel, ca poate reevalueaza base sarbii si foloseste acelasi cliseu. Dupa aia va trebui sa lingi unde scuipi. Ceva imi spune ca n-ar fi o problema pentru tine...

      Ștergere
    4. @nevermind nu ai inteles o chestie foarte simpla: accesul in schengen nu se face pe baza de aparatura. ci pe baza de oameni. iar oamenii care manuiesc acea aparatura nu sunt de incredere. nici ei, nici superiorii lor, pe linie militara sau politica.
      functionarii din consulatele romaniei sunt coruptibili. acesti oameni nu ar da vize doar pt romania, ci pt toata europa.
      conditia accesului nu e luati aparatura, ci fiti de incredere. nu suntem. cam din '47 nu mai suntem de incredere.
      "o intrebare" a ta pt mine nu e o intrebare. e modul in care arati ca nu esti in stare sa vezi mai departe de spumele anti-basescu, un politician expirat dupa parerea mea, dar care supravietuieste tocmai gratie spumelor unora ca tine.

      Ștergere
    5. Alo, domnu' Palade, in care tratat se spune ca "accesul in schengen nu se face pe baza de aparatura"??? In ala al lui basescu? Vezi ca bati campii!

      Ștergere
    6. Basescu este departe de a fi un politician expirat. Intrebarea era simpla si nu ai raspuns la ea. Nu ca ai fi putut...

      Deci in 2011 cand s-a spus ca indeplinim conditiile s-a mintit? Wow... Mda... E ca-n faza cu "de ce n/ai basca"

      Scuza-ma ca sunt o persoana cat de cat informata si nu pun botul la "statul de drept" al lui basescu si la manipularile reevaluate de 2 lei. O fac insa o gramada de dreptaci. Cat sa faca febra musculara...

      Ștergere
    7. @nevermind iar amesteci lucrurile. justitia n-a mai fost libera in romania din '47. cam tot de atunci tara asta n-a mai vazut stat de drept. daca vrei sa tragi dialogul asta pe partea basescu/antibasescu gresesti. nu ma intereseaza. mai citeste ce-am scris
      sincer, ma bucur ca esti un om informat. cu cat mai multi, cu atat mai bine pentru romania

      Ștergere
  5. In care tratat se spune ca accesul in Shengen se face strict pe baza de aparatura si atat, altceva nu mai conteaza?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ca esti varza. Citeste si tu inainte de a vorbi ca tzatza-n targ.

      Ștergere
    2. Tratatul ala are vreo 60 si ceva de articole. Ia citeste tu de pe la articolul 10 incolo si o sa ramai cu gura cascata sa constati ca autoritatile romane se obliga sa respecte o anumita procedura legata de aparatura achizitionata, securitatea datelor personale, conduita personalului care foloseste respectiva aparatura, etc. Dar se pare ca unii sunt mai destepti decat altii.

      Ștergere
    3. Sunt toate respectate! Ceea ce faci e deja propaganda. Cand toata lumea spune ca nu-i nici o problema cu procedura de aderare la schengen, iar carcotasii le leaga doar de MCV se mai gasesc destepti stersi pe creier ca tine care sa inventeze probleme. Voi astia care v-ati facut cultura generala din escrementu zilei ar trebui s-o lasati mai moale. Hai pa!

      Ștergere
    4. Dap... Sunt unii mai destepti ca altii din moment ce EI au spus ca indeplinim conditiile, nu mama omida...

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)