Cu roşioara la lecţia de prinţipuri

De o bună bucată de vreme asistăm la un jalnic spectacol electoral  pe marginea subiectului cianurat al aurului. Isterizarea şi mutarea obiectivului sunt elemente clasice ale manipulării, astfel încât ceea ce vedem zilele acestea nu este nimic mai mult decât un straniu joc jegos.

Tinicheaua numită Roșia Montana atârnă greu de coada multora însă poporul ieşit în stradă e superficial şi refuză să treacă de primul strat. Într-adevăr, e OK să repeţi slogane, dar parcă e mult mai bine să şi gândeşti. Dacă ieşim în stradă să ne manifestăm indignarea, trebuie să fim scutiţi de a gândi? Personal sunt destul de rezervat atunci când masa intră în acţiune din cauză că acolo acţionează forţe dubioase, interesate să utilizeze şi să plaseze ancore manipulatoare care, în final, pot deturna sensul iniţial. Recomandabil este ca, indiferent de cât de înfierbântat ai fi, să nu-ţi acorzi niciodată lejeritatea de a-ţi ceda obligaţia de a gândi unor terţi, indiferent cât de empatici ar părea aceştia. Este fenomenul cel mai îngrijorător care se produce atunci când te amesteci în masă.


Cred că sunt unul dintre cei care s-au manifestat destul de clar încă de atunci de când poporul rivuluţionar nu ieşea pe străzi, preferând docilitatea laşă a acceptării propagandei oficiale. Ceea ce se întâmplă zilele acestea pare, în sine, un lucru bun. Însă personal nu reuşesc să mă împac cu realitatea din spatele frontului. Faptul că întragul tăvălug a fost pornit sau îi are între iniţiatori pe sclavii unui individ dubios, efectiv mă înţeapă. Periculoasa reţea privată de influenţă dezvoltată de acesta - pare că avem de-a face cu o agentură particulară - a ajuns la o capacitate înfricoşătoare, reprezintând un atentat serios la siguranţa naţională. Exploatarea potenţialului masei este unul dintre cele mai periculoase jocuri şi aceasta deoarece este extrem de simplu de deturnat scopul iniţial(declanşatorul) în vederea realizării unor acţiuni/scopuri ticăloase.

Trecând însă peste aceste elemente - pe care m-am simţit obligat să le subliniez - este cazul să ne reîntoarcem la subiectul preferat, anume exploatarea şi manipularea din jurul cauzei. Cu siguranţă că jocurile şi interesele contondente care roiesc în jurul problemei aurifere sunt dintre cele mai dure. Ultima producţie manipulatoare a avut loc ieri, în deja tradiţionala chiloţariada săptămânală şi sună după cum urmează:

„Nu ne opreşte nimeni ca în loc de euro şi dolari să ne mărim rezerva în aur, dar nu ne opreşte absolut nimeni. Şi într-un moment extrem de convenabil. La momentul în care BNR ar cumpăra aur ar face emisiune de lei”. 

"Monstra" de gândire prezidenţială dovedeşte ori prostie, ori ticăloşie, ori ambele. Cunoscând sensibilitatea "poporală" în ceea ce priveşte aurul din rezervă, al nostru băsescu a zis că e cazul să-i mai ardă un joc de imagine vânzându-ne himera unui aur luat gratis care, vezi Doamne, ar rămâne la rezervă. Nici n-ar fi mare lucru de făcut, doar să-l punem pe Mugurel să-i frigă puţin din tiparniţă şi gata. Merită să-i dăm cu cianura, mai ales că ne-a şi spus el metoda prin care cianura se topeşte precum cuburile de gheaţă în paharul cu whisky.

Şi, cum lucrurile sunt aşa simple, hai să ducem raţionamentul până la capăt, că doar nu suntem la cârciumă sau la cort, transpiraţi la subraţ şi behăind după palincă. Deci BNR face emisiune de lei și cumpără aur de la RMGC. Aurul respectiv va sta la dospit undeva în beciurile BNR sau, ca să fie lucrurile și mai bune, va fi depozitat „în siguranță” la Fort Knox, întrucât tot se-aude că e penurie de aur pe-acolo. În urma tranzacției, RMGC va avea lei în cont. Întrebarea de 1000 de puncte(sau de 5 meleoane în contu' din verginica) este ce face RMGC cu leii? Îi schimbă în dolari, că doar n-o face export de lei în Canada. Păi și de unde scoate BNR-ul dolarii, băi tovarășu' băsescu? Dacă în loc să fi fumat prin wc-uri ai fi pus burta pe carte, ai fi învăţat un lucru simplu, anume că nimic nu se produce din nimic. În concluzie, pentru a putea schimba leii RMGC, BNR-ul se împrumută, că doar nu există o tiparniță de dolari sub biroul lui Isărescu. Iar împrumutul înseamnă încă o piatră de moară legată la gâtul acestei țări adusă de măria ta la cea mai gravă cedare de suveranitate de la Fanarioţi până azi.

Așa că, mărirea rezervei clamată din populism, e o prostie fără margini. BNR-ul n-are ce face cu aurul, iar a se împrumuta pentru a cumpăra aurul de la Roșia Montana e ultima aroganță pe care o putea propune băsescu. Tradus, aceasta ar însemna ca tot noi ar trebui să asigurăm desfacerea produselor RMGC! Curat murdar, monşer! Dac-am fi rămas la retorica specifică birturilor, probabil că soluţia scoasă din mânecă de băsescu ar putea părea miraculoasă. Numai că logica ne obligă să ducem raţionamentul până la capăt şi să înţelegem că în spatele poveştilor cu zâni chei se ascund interese dubioase.

Dacă ideea de a păstra aurul în ţară vi se pare una bună, cred că există o soluţie care efectiv nu presupune niciun cost. Cel mai simplu e să-l lăsăm acolo unde se află, adică în pământ. E cel mai sigur loc! Garantez că nu-l va fura nimeni deoarece e greu să fugi cu zeci de mii de tone de rocă la spinare.

În spatele acestei retorici se află însă şi oamenii de-acolo. Sunt ferm convins că trebuie să înţelegem şi realitatea lor. E simplu să dai din gură că vor trăi din turism. Însă ce turism poţi face în condiţiile în care n-ai pic de infrastructură în ţară? E o prostie să crezi că, peste noapte, haitele de turişti vor lua cu asalt Roşia Montana pentru a vizita galeriile romane. Să fim serioşi, acestea sunt discuţii pentru cei cu intelectul lui Remus Cernea. Realitatea e că nu prea sunt soluţii. În mod normal, în urma renunţării la minerit, trebuie făcute investiţii serioase acolo astfel încât să nu avem de-a face cu o nouă zonă fantomă. Şi aici este o altă poveste la fel de spinoasă ca şi prima.

Dincolo de populisme şi manipulări rămân câteva realităţi care trebuie înţelese la adevărata lor valoare: politicienii interesaţi care vor să scoată cărbunii încinşi cu mâna celor circumspecţi şi acuzaţi de laşitate, o zonă defavorizată economic atât de specificul istoric dar şi de jocurile dubios-interesate(vezi forţarea mono -industrializării) şi, nu în ultimul rând, un contract secret la rădăcina căruia se află răul din noi, marele blestem al acestei ţări(eu le-am spus metaforic Subtili şi Expiratori). Ultima chestiune mă face de zece ori mai circumspect  atunci când se paraşutează soluţii din neant sau când mase compacte defilează. Statul, dacă vrea cu adevărat, poate da drumul proiectului şi, în acelaşi timp, poate face imposibilă continuarea acestuia. Spre exemplu, dacă s-ar face un calcul al posibilelor dezastre produse de spargerea mega-iazului şi s-ar solicita garantarea cu un depozit bancar deschis la o bancă autohtonă, exploatarea nu ar mai fi posibilă.

Mai e un amănunt care mă face să mă gândesc de zece ori. Preţul în scădere al aurului pune o presiune imensă asupra întregii afaceri deoarece o cotaţie de sub 1000$ ar putea conduce la un randament nesustenabil al exploatării. Oare în interesul cui ar fi blocarea din topor a proiectului astfel încât să poată fi cerute despăgubiri?

Sunt lucruri voit ignorate deoarece interesele sunt cele care dictează. Roşia Montană e subiectul "hot" al momentului, însă pe lista de priorităţi urmează gazele de şist, o altă realitate cruntă şi reevaluată de Ponta sub dulcele fâlfâit de aripi produs de porumbelul păcii. O bombă cu întârziere, gata să detoneze peste vreo cinci ani, fix în perioadă post-electorală, numai bună pentru decizii "strategice şi curajoase".

Ce mai rămâne după toate aceste realităţi? Rămânem noi, ca de fiecare dată, agitându-ne inutil, ba sub imperiul manipulării, ba - în cazul fericit - sub bruma de instinct de conservare pe care-l mai avem. Însă toate acestea sunt inutile în condiţiile în care coloana noastră vertebrală este făcută din "cartilagiu" de melc.