Credinta mea

Unii preferă să admire talpa cizmei care-i apasă pe grumaz. Unii îi ridică ode, îi găsesc tot felul de calităţi şi fac giumbuşlucuri stilistico-logice. Alţii scuipă pe ea, dar apoi dau repede cu peria; celor de sub ei le vorbesc despre curajul avut, celor de deasupra despre măiestria lor în a lustrui cizme. Există şi un segment de revoltaţi care se ceartă cu cizma, care-i fac reproşuri sincere, de tot felul: ba că nu e lustruită, ba că-i pute pielea, ba că e ruptă-n talpă. Şi, nu în ultimul rând, există cei care se distanţează, cei care ignoră cizma, care se retrag într-o lume a lor teoretizând existenţa de sub cizmă.

Tu de care parte eşti? Doar trebuie să fii de-o parte sau de alta, nu-i aşa? Trăieşti între oameni, faci parte din societate, trebuie să te situezi într-o anume tabără. Înainte de a continua articolul te rog să te gândeşti şi să-ţi spui singur de care parte eşti. E doar un exerciţiu între tine şi tine, nu trebuie să completezi niciun formular, nu trebuie să laşi nicio "urmă".

Orice alegere ai fi făcut ai greşit din cauză că ai fost manipulat printr-o tehnică de doi bani: limitarea orizontului. Ţi-am dat libertatea să alegi între mai multe variante. Teoretic eşti liber, dar practic eşti  sub întregul meu control pentru că te-am făcut să te raportezi doar la cizmă. Faptul că nu ai auzit nimic despre proprietarul cizmei nu înseamnă că el nu există. 

Acum să revenim la întrebarea de la începutul articolului, adică cea referitoare la tabăra în care eşti. Sincer, te mai simţi ataşat de vreo tabără? Desigur, răspunsul este nu. Abia acum te poţi considera liber deoarece ştii că nu cizma este problema, ci proprietarul ei. Mai mult, în momentul în care proprietarul va decide să schimbe cizma puturoasă cu una nouă nu vei mai putea fi înşelat de aparenţe, în ciuda faptului că întreaga "societate" descrisă se va "reseta". Aceasta deoarece ştii de la început că şi noua cizmă, mai devreme sau mai târziu, va începe să pută, că pielea i se va scofâlci şi că talpa i se va găuri. Însă, spre deosebire de restul masei, vei şti cel mai important lucru, anume că nu cizma are voinţă ci proprietarul ei.

Sunt câteva lucruri banale pe care simţeam nevoia să vi le spun acum, înainte de noul reset cu oameni vechi. Într-adevăr, nu suport cizma într-o lume care se închină marelui toc. Nu suport cizma, dar sunt în luptă cu proprietarul ei. Într-o luptă perpetuă. Chiar şi atunci când m-am exprimat în favoarea altei cizme am făcut-o ştiind preferinţele proprietarului. Aceasta nu înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, proprietarul nu va decide să poarte cizma în favoarea căreia m-am pronunţat acum. Dar asta nu înseamnă că va fi un lucru bun. Din contră. Cizmei înfrânte i s-a cerut ceea ce se numeşte "dovada sacrificiului". Când îşi va dovedi docilitatea, va fi cea aleasă. Mai devreme sau mai târziu  sau niciodată, dar, repet, nu despre asta e vorba.

Lupta mea, dragii mei, este inegală. Este o luptă între o furnică şi un elefant. Chiar şi atunci când sunt mai multe furnici lupta e inegală. Poţi fi sfârtecat instantaneu, poţi fi tocat şi transformat în hrană pentru fiarele de companie. E simplu, eşti doar o furnică. Nu eşti un tigru, nu eşti un leu. De altfel nici nu poţi fi. Însă, dincolo de toate, atunci când îţi vine rândul ştii că ai fost conştient, ştii că ai fost în luptă cu stăpânul, nu cu cizma. Rostul cizmei este acela de a strivi la întâmplare. Indiferent că eşti admirator, cântător, revoltat, şmecher sau detaşat, cizma te striveşte. Ea calcă la întâmplare, nu se fereşte, nu protejează. Stăpânul său nu are timp de asemenea analize. Ştie că locurile rămase vacante se vor ocupa oricum.

În ceea ce mă priveşte ştiu că, cel puţin, am fost conştient. Chiar dacă voi mai fi lovit, cel puţin ştiu de unde vine şi care e sensul. Şi mai ştiu că unii dintre noi povestesc despre faptul că, în ierarhie, am fi egalii stăpânului cizmei şi că putem şi noi auzi trompetele victoriei. Poate e doar o poveste, dar dacă nu credem în nimic atunci ce sens mai avem?