miercuri, 1 iulie 2015

Timpul disperării

Pregătiţi-vă să fiţi şocaţi. Recunosc, ceea ce urmează nu e deloc digerabil, mai ales din partea celor care s-au obişnuit să-şi domicilieze capul undeva deasupra norilor. Ştiu că afirmaţiile pe care urmează să le fac vor stârni numeroase comentarii şi îmi vor aduce epitete nu tocmai înălţătoare. Mi-am asumat însă acest risc din momentul în care am început blogul de faţă.

Sunt mulţi cei care se simt frustraţi de faptul că nu mai înţeleg ce se întâmplă. E normal să fie aşa. Spaţiul public este din ce în ce mai aglomerat de evenimente contradictorii, se iau decizii pripite şi, de fiecare dată când eşti tentat să crezi că un eveniment secundar a luat sfârşit, fix atunci izbucneşte isteric, provocând perturbaţii grave. Mai mult, observatorul este cuprins de perplexitate atunci când constată că s-a intrat într-un spaţiu ilogic, în care aceleaşi cauze produc efecte diferite.

Nu este însă aşa. E fals sentimentul de ilogic pe care îl avem şi el este cauzat de modul fragmentar în care percepem realitatea. Nu este vina noastră, totul se petrece pe fondul unei manipulări a atenţiei care ne este permanent deturnată. Evenimentele importante sunt tratate cu lipsă de interes în timp ce faptele secundare cotropesc mediul informaţional. Aceasta este cauza pentru care ne simţim ameţiţi. Există însă un scop bine definit al acestei agitaţii: ascunderea adevărului până când lucrurile devin ireversibile. Să privim însă cu calm pentru a înţelege unde anume ne situăm.

Tomasz Siemoniak, ministrul apărării din Polonia, afirma la o conferinţă de presă recentă că „vremea păcii în Europa a trecut”. Alături de el se afla nimeni altul decât secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Acelaşi Stoltenberg care vine mânine la Bucureşti pentru inaugurarea NFIU(Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO).

Încă de la începutul deranjului din Ucraina suntem obişnuiţi cu declaraţiile belicoase ale oficialilor polonezi. Probabil istoria recentă şi-a pus amprenta asupra comportamentului lor. Nu trebuie însă să uităm că există o anumită tradiţie autodistructivă a naţiunii poloneze. De-a lungul istoriei ei par a fi rafinat modul de comportament pentru a putea obţine cât mai rapid propria anihilare.

Să mergem mai departe. Recent a fost dat publicităţii un sondaj referitor la ataşamentul cetăţenilor din statele membre NATO faţă de idealurile organizaţiei. Totul arată destul de şifonat. Între altele, marea majoritate a indivizilor se cam opun implicării alianţei în cazul în care un stat membru este atacat(e clar că referirea este directă la situaţia din Ucraina). Mai mult, în ţări precum Italia sau Franţa, acest element ar putea să treacă de nivelul de frustrare populară, ajungând la nivel parlamentar unde s-ar putea propune chiar iniţiative legislative care să permită neparticiparea ţării la apărarea unui alt stat membru. Nici Germania nu este foarte departe de un pas similar, mai ales în condiţiile în care peste 60% dintre cetăţenii săi consideră că statul  nu trebuie să se implice în ajutorarea statelor estice dacă acestea ar fi atacate de Rusia. Mai ţine cineva minte episodul cehoslovac din Al Doilea Război Mondial?

Toate evenimentele menţionate se petrec pe fondul deplasării de echipament militar greu dinspre SUA spre Estul Europei. Vârfurile de lance se numesc Polonia, România, Statele Baltice şi, în plan cumva secundar, Bulgaria. Mai mult, Congresul SUA permite vânzarea directă de echipamente militare către Ucraina. Întregul business este achitat cu dărnicie din împrumuturi de la FMI, organism care şi-a luat angajamentul ferm de a finanţa Ucraina indiferent de nota de plată. Un comportament radical diferit faţă de cel aplicat statului grec.

Deplasările de echipamente militare au încălcat cu brutalitate „linia roşie” care stabilea o anumită zonă de confort pentru Rusia. SUA a repus pe tapet strategia numită „strângerea anacondei”, stabilind Estul Europei ca următoarea zonă de interacţiune cu Rusia. Motivele acestei alegeri sunt simple: lumea nu poate fi condusă doar cu daruri, e nevoie şi de ameninţări.

Reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată. Yuri Ceaika, Procurorul General al Rusiei a început o investigaţie referitoare la declararea independenţei ţărilor baltice în 1991. Aceasta după ce, o investigaţie anterioară a ajuns la concluzia că cedarea Crimeei către Ucraina în 1954 a fost, de asemenea, ilegală. Concluziile la care va ajunge Yuri Ceaika în privinţa statelor baltice nu sunt greu de intuit. Are însă vreun sens constatarea că nu ştiu ce consiliu care a recunoscut acele independenţe în 1991 nu era legal? Au trecut totuşi 24 de ani de-atunci. Ei bine, dacă ţinem cont de structura etnică a statelor baltice credeţi-mă că are un foarte mare sens.

Acum să revenim la zona noastră unde evenimentele s-au accelerat. La suprafaţă vedem diverse răfuieli politice şi regrupări de forţe. În fapt, lucrurile sunt ceva mai vechi. Au început spre sfârşitul anului trecut în momentul în care s-a reuşit impunerea mega-cozii de topor la vârf. De-atunci luptele s-au desfăşurat mai mult în subteran, manifestările de deasupra fiind doar consecinţe ale confruntărilor din spate. E motivul pentru care totul părea şi pare fără sens. În momentul de faţă, probabil se cere insistent impunerea cu cu orice preţ în toate punctele cheie, a cozilor de topor verificate(nu că ceilalţi n-ar avea instinct de coadă de topor, dar e mai bine să mergi la sigur). Acţiunea trebuie să desfăşoare rapid, nu sunt excluse niciun fel de metode, fiind acceptabilă chiar şi tehnica loviturilor succesive de stat. Istoria se repetă. În 2012 s-a preferat susţinerea unei lovituri de stat  pentru a permite regruparea cozilor de topor şi virusarea frontului care putea genera surprize. Acum se preferă loviturile de stat pentru că nu mai e timp. Cozile de topor trebuie repuse urgent pe funcţii pentru a putea răspunde impecabil comenzilor. Exact asta cred că se întâmplă acum.

Poate vă întrebaţi de unde atâta grabă? Din punctul meu de vedere precipitarea este generată de lipsa acută a timpului. Bazându-mă pe ceea ce se vede consider că nu mai sunt decât 4(patru) luni până la „marele start” care va fi generat, probabil, de incidente în zona baltică. Pentru ca „strânsoarea anacondei” să aibă succes urmează să se deschidă trei fronturi: primul pe linia Nistrului, cel de-al doilea în Polonia pentru susţinerea statelor baltice şi pentru ocuparea Kaliningrad-ului şi cel de-al treilea în România(cu suport tangent în Bulgaria) pentru contracararea Crimeei. Cam aşa par a se aşeza lucrurile. În scurt timp, logica normală va fi înlocuită de cea a războiului. Motivele sunt multiple şi, în principal, ţin de necesitatea resetării a sistemului economico-politic mondial.

Ce se va întâmpla în continuare va urma linia negocierilor care încă se poartă în umbră. Dacă frontul va rămâne pe linia demarcata de Polonia-Ucraina-Moldova-România sau se va extinde în flux spre centrul Europei pentru ca la reflux să mai lase ceva „bălţi” rămâne să vedem. Lucrurile nu-s foarte clare, însă intuiţia-mi spune că Polonia şi România urmează să fie şterse printr-o regulă a împărţirii democratice. O parte a României, din păcate, este ideală ca „pod de flori” până în Balcani, zonă care poate deveni în scurt timp o afacere strict rusească.

Urmarea acestei încăierări se doreşte a fi benefică de ambele părţi. Spectrul războiului va realinia cetăţenii vestului Europei puşi direct sub ameninţarea rusească. Fratele cel Mare de peste Ocean va fi din nou protectorul şi eliberatorul, iar acest suport al „lumii libere” va veni la pachet cu un cost unanim acceptat. De partea cealaltă, ţarul îşi va vedea sute de mii(poate milioane) de fraţi reîntorşi în ţara-mamă în ovaţiile mulţimii.

Însă ceea ce se va întâmpla de fapt nu vom putea şti decât în urma confruntărilor de pe teren. Orice aventură de acest gen, indiferent cât de bine calculată este, are o doză de hazard cu care nu te poţi juca. Oricât blat ai pune în ecuaţie, lucrurile pot scăpa de sub control şi pot degenera.

În final, mă simt nevoit să reafirm că toate cele expuse sunt ipoteze bazate pe informaţiile care se învârt în spaţiul public. Puteţi să-mi validaţi ipotezele sau nu. E dreptul oricui. Însă, dacă peste două luni încep încorporările şi concentrările, veţi înţelege în mod sigur că am judecat corect.

28 de comentarii:


  1. nu inteleg foarte clar ce sugerezi aici Dane....zone tampon smulse din polonia si romania? nu prea imi e clar nici cum ar contribui la resetarea economiilor dezvoltate acest conflict local? ca de unul general, ca in WWII, cred ca nu mai e loc din cauza tehnologiei....oricum, plimbarile sefilor nato prin zona, cam precipitate in ultima vreme, devin nelinistitoare, de acord

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conflictul înseamnă temeri mai mari ale populaţiei din „lumea liberă”(tradus: un mai mare conformism), comenzi mai mari pt. industria de aparare şi acceptarea de catre vestul Europei a realitatii numite „energie scumpa” şi a unificării democratice a comertului(TTIP). Toate acestea, puse cap la cap se pot constitui în elemente de reset. Iar noi vom fi din nou in situatia de prosti sacrificati care-si rup gatul uitandu-se pe cer dupa americani.
      Ma rog, discutia e mult mai lunga. Probabil o sa o dezvolt intr-un articol viitor.

      Ștergere
    2. Adica rusii si americanii sunt intelesi ca sa genereze conflictul asta pentru a-si atinge fiecare obiectivele?

      Ștergere
    3. Rusii si americanii NU. Peste capetele tuturor, niste baieti cu perciuni DA...:(

      "Ce a fost, o să mai fie, Şi ce este, a mai fost... " Cat adevar...

      Ștergere
  2. Este o mai veche ipoteza lansata odata cu teoria lui S.Huntington.Occidentul s-ar debarasa de toata zona ortodoxa pastrand doar Ardealul si inapoind rusilor Vechiul Regat,Serbia,Bulgaria si Grecia.Dar asta ar insemna o infrangere majora pentru ideea de UE si ar degenera intr-un conflict total.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. UE e mort oricum. Nu stiu cum sa-l ingroape mai repede. Un conflict global ar fi scuza perfecta.

      Ștergere
  3. Dane, azi e 1 iulie, nu 1 aprilie.E ceva vreme de cand n-am mai citit asemenea aberatii. Uniunea Sovietica nu mai exista. Stiu ca suferi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Alecu A. Alecu1 iulie 2015 la 10:27

    Ca intotdeauna, un articol pertinent, usor speculativ si de bun simt. Dar de ce trebuie sa te lamentezi? Si daca te injura, ce? Talibani sunt de ambele parti asa ca nu trebuie sa-ti faci astfel de probleme. Si nu-i cenzura! Lasa-i sa-si manifeste ura poate asa se mai "racoresc".
    imi place sa cred ca esti in asentimentul oamenilor echilibrati si ca ai curajul de a publica ganduri pe care majoritatea dintre ei n-o pot face...fie din lejeritate (de a intretine un blog), fie din teama.
    Pe zi ce trece, e din ce in ce mai clar ca butada lui Bush Jr. "cine nu-i cu noi e impotriva noastra" se rasfrange cu mare dramatism asupra plaiurilor mioritice si nu numai. Daca nu-i pupi papucul Marelui Licuric esti automat dusmanul lui. Oricum esti omul lui Putin :)

    Daca nu stiai, ultima gaselnita a mainstream-ului (via Washington Post) e ca sustinatorii vest-europeni pro-Putin, de pe blog-uri, fac parte din clasa "vesnic abonata la asigurarile sociale" pe care sistemul Occidental il ofera cu atita generozitate. Nerecunoscatori, nu? Despre "hard working"-ul american n-au pomenit...'or fi imuni la propaganda RT-ului :)

    Cat priveste Polonia, ai intuit bine. Ei au mai disparut de 4 ori ca stat, de ce nu s-ar intimpla si a 5-a oara? Parerea mea e ca imburicarea lor (bazata pe relatia "speciala" cu Marele Licuric) cat si trufia lor o sa-i impinga spre acte nasabuite. Culmea e ca sunt constienti de asta. Sinucigasi? Ori n-au incotro? Si Churchill le-a promis multe acum vreo 70 de ani. Deh, perfidul Albion...:)

    Iar Romania, plai de dor? Ca la Stalingrad :) Si dupa aia o sa ne lamentam, iar, ca nu trebuia sa fi trecut Nistrul...sa fim seriosi. Imi si inchipui cum ar decurge semnarea unui armistitiu intre un general de-al celavecilor si al nostru izmanar Oprea :)) Numai din sprancene il lucreaza...

    In concluzie:

    Ce a fost, o să mai fie
    Şi ce este, a mai fost
    Căci nimic nu-i nou sub soare
    Toate au în lume-un rost

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca-l vedem pe sclavul de Basescu PM in urmatoarea perioada, teoria este 110 % confirmata. A fost una dintre cele mai eficiente slugi in teritoriu, si ma indoiesc de faptul ca nu va fi folosit din nou.
    Lumea este intr-o fundatura (economica), din care pe cai logice, stiintifice si/sau legale nu prea se mai poate iesi. Si cum doar in dragoste si in razboi este permis orice, aia cu "make love not war" s-a cam fasait, se pare ca nu mai ramane decat varianta razboiului. Un reset general este necesar si iminent, iar cei puternici il si planifica.



    RăspundețiȘtergere
  6. sumbră predicţie.
    Totuşi de ce neapărat 4 luni? De ce neaparat Oct/Nov 2015? (are legatura cu ceea ce Martin Armstrong numeste ca "BIG BANG" - 2015.75)

    In anii 30 a durat cativa ani de la Marea Criza pana cand problemele economice/sociale s-au "rezolvat" prin WW2. De ce nu s-ar intampla si acum la fel: crash-ul economic in viitorul apropiat (lunile urmatoare) si "rezolvarea problemei" dupa cativa ani?

    Exceptandu-i pe rusi, nu-i vad pe vestici (care inca n-au burta goala) doritori de razboi. Cel putin nu acum, cu toata propaganda turata la maxim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marele Crash: 1929.
      WW2: 1939.

      Diferenta: 10 ani.

      Financial crisis: 2007
      Azi: 2015.

      Nu te astepta sa fie 10 ani, ajung si 8, tehnologia poate accelera razboiul.

      Ștergere
  7. cum se cladeste o tiranie durabila

    http://karamazov.ro/index.php/ce-citim/448-cum-se-cldete-o-tiranie-durabil.html

    RăspundețiȘtergere
  8. Orice persoana normala se teme de razboi fiindca razboiul inseamna moarte si teroare.....sa nu isi imagineze nimeni ca USA si cu cozile lor de topor vor intra peste rusi ca peste puturosii de irakieni.....cine cunoaste mentalitatea si incapatanarea ruseasca stie ca am dreptate.....totusi eu nu cred intr-o confruntare DIRECTA si MASIVA a cahalului din ESTUL EUROPEI si RUSIA....evident ca pace nu va fi insa nici un conflict MAJOR....americanii din punct de vedere militar stau biniosr tehnologic insa au o mare mare problema cu partea umana....ori la razboi armele sunt scule/instrumente folosite de oameni....ca sa intelegti capabilitatile NATO reamintesc ca in conflictul cu Iugolsavia 2 luni aviatia NATO a bombardat un oras din PFL ( rumegus presat in forma de panouri ) construit de MILOSEVIC linga BELGRAD.....armata sraba asa inferioara si slab echipata a dat jos un STEALTH....o racheta ''performanta'' americana a nimerit ambasada Chineza in loc de o unitate militara.....nu este nici o indoiala ca conflictul are valente globale insa de aceasta data INAMICUL UMANITATII stie ca spre deosebire de acum 70 de ani , cand lumea nu stia ce e cu PUTEREA CONCEPTUALA, se CUNOASTE EXACT LOCUL UNDE SERPII ISI AU OUALE! De aceea un conflict direct armat cu PUTIN este improbabil pe termen scurt! Nu risca baietii cu perciuni sa ia un glont in fundulet mai ales ca exista acum informatiie exacte unde locuiesc si ce fac.....Latraturile Tarilor BALTICE , a POLONIEI , a ROMANIEI nu deranjeaza pe PUTIN....din contra este perfect fiindca isi poate dimensiona raspunsul si reactia functie de inamicul VAZUT si AUZIT.....este adevarat tot ceea ce am discutat despre Romania...insa nu e surprinzator.....din august 2012 se putea intelege clar ca romanii nu mai au vreun cuvant de spus si ca PONTA si ANTONESCU vor fi aruncati ca pe carpe.....as mentiona ca oameni precum BASESCU-BRAUNOVICI si UNGUENT nu sunt cozi de topor ci MEMBRI DE VAZA AI CAHALULUI....eu zic sa ramanem intr-o zona optimista fiindca VIATA este o CONTINUA SCHIMBARE si indiferent ce va face CAHALUL pina in 2050 i se va canta VESNICA POMENIRE.....multumesc pentru ocazia de a-mi exprima opinia!

    RăspundețiȘtergere
  9. M-ati inebunit cu antisemitismele astea... Si aia traiesc in acelasi rahat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alecu A. Alecu1 iulie 2015 la 19:57

      Poate aia din al 4-lea trib: ca sunt negri si provin din Etiopia. In rest, dupa ce faci armata, statul iti da casa (ultimii veniti intotdeauna la periferie, ca interfata cu arabii) si tot ce-ti trebuie ca sa te instalezi in teritoriile ...pate :)
      Dar nu inteleg de unde atita compasiune, Dane... Imi place sa cred ca antizionismele astea se refera la satrapi de genul: Brezinski, Kissinger, Rockfeller, Rothchild... Apropos, nepotul David a facut, de curind, 100 de ani dupa 6 inimi schimbate si 2 rinichi. Mai, mai ca-i plangi de mila si lu' asta :)
      Si daca tot vorbim de rahat, uite aici o vorba de duh:
      "Nu oricine te baga in cacat iti vrea raul, nu oricine te scoate din cacat iti vrea binele"
      sau
      "Evreii joaca intotdeauna la doua capate. Iar la capete sunt tot evrei"
      Capisci?

      Ștergere
    2. Sunt si sionistii folositi pentru minarea Orientului Mijlociu la fel cum suntem si noi folositi pentru minarea Balcanilor. Pana si pe Ceausescu l-au pacalit americanii sa saboteze Pactul de la Varsovia si implicit pe rusi, dandu-i imprumut FMI si "Clauza natiunii celei mai favorizate". Romanii sunt pentru rusi cam ce sunt israelienii pentru arabi.

      Sub Ceausescu din fericire ne-a mers bluf-ul. Chiar aveam armata, servicii secrete, dadeam ceva de furca rusilor. Azi insa...

      Ștergere
  10. In Asia o sa iasa rau de tot intr-o zi, in Evropa cred ca va fi actul I, dar se va sfarsi cu faramitarea Rusiei sau slabirea ei pana la disperare. Daca vor fi disperati nu stiu cum se va gestiona criza, deci nu se urmareste sa fie disperati. Se urmareste sa fie slabiti pentru actul II de salata oriemtala cu iz iranian .
    Sau altfel .

    RăspundețiȘtergere
  11. Apropo, ei nu traiesc in acelasi raat, ei sunt poporul ales.
    Antisemitii nu sunt destepti pentru ca este o chestiune genetica.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu cred ca unchiul S.A.M. aduce armament greu aici doar pentru a juca la intimidare. Daca vroia doar un nou Razboi Rece, ridicau un nou zid, mai "green" si era suficient. Stiu ca rusii nu ataca primii daca nu sunt provocati asa ca aduc armanent, fac parade de razboi la granitele rusilor, poate-poate. Multe razboaie ale americanilor au fost declansate prin false-flag attacks cu vapoare, posibil sa urmeze unul chiar in Marea Neagra. Oamenii sunt deja pregatiti.

    Nu stiu daca termenul de 4 luni este corect, nu stiu pe ce se bazeaza dar nu exclud posibilitatea. Cand americanii strang lemne, benzina si brichete, sigur nu se apuca de facut cabane. Complexul militar-industrial e infometat de criza si cauta sange proaspat.

    RăspundețiȘtergere
  13. Rusii nu ataca primii, prin urmare ataca americanii, pe unul-doua sau cele trei fronturi din Europa. Ataca Rusia, puterea militara terestra nr. 1 din lume, cu armament greu mult mai numeros -poate si mai nou, mai performant, nu stiu - si cu trupe mai numeroase, de la mama lor de acasa. Rezulta ca toata povestea asta e declansata cu scopul ca rusii sa castige in prima etapa si probabil sa inainteze spre vest, suficient ca sa scoata vestul (las -asa, fara majuscula) din adormire, sa-l sperie si mobilizeze. Asta inseamna ca rusii, dupa ce spulbera armata incropita, mai trec si peste noi, peste tarisoara.
    Incredibil...ce-s in stare sa faca unii cu un continent intreg, in care nicio tara nu vrea razboi... ba chiar cu doua. Dar, de fapt, exact asta a si scris Brzezinski ca trebuie sa faca America, sa vegheze ca micii astia (vasali, barbari) sa nu se inteleaga intre ei, sa nu faca aliante.

    RăspundețiȘtergere
  14. Dupa stirile de ieri "Pentagonul a prezentat miercuri o nouă strategie militară în care numește Rusia, China, Iran și Coreeea de Nord state revizioniste." se pare ca nici un jurnalist / oficial roman nu a facut legatura cu rolulul bazei de la Deveselu.
    Adica daca pana ieri se zicea ca baza este pentru a contracara Iranul, acum ca Rusia este asimilata ca amenintare Iranului, putem intelege clar ca este indrepatata impotriva Rusiei? Eu inteleg ca da, insa nimeni nu a zis asta cu subiect si predicat, doar acolo presedintele nostru schimba legea primirii oficiale a trupelor straine in Romania

    Stire din 2013
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16125317-ambasada-sua-despre-scutul-antiracheta-deveselu-importanta-apararii-antiracheta-europa-ramane-neschimbata-dupa-acordul-nuclear-intre-iran-comunitatea-internationala.htm
    ---------
    Dupa incheierea acordului nuclear intre Iran si comunitatea internationala (si SUA), ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov a declarat ca scutul de aparare antiracheta nu mai este necesar, dat fiind faptul ca SUA au mentionat ca Iranul este principala amenintare cu rachete. Care este punctul dumneavoastra de vedere?

    Desi grupul P5+1 (cele cinci tari membre permanente ale Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite plus Germania) si Iranul au ajuns la un acord initial cu privire la programul nuclear al Iranului, mai sunt multe lucruri de facut pe masura ce negociem configuratia unei solutii ample in urmatoarele sase luni. Punctul nostru de vedere cu privire la importanta apararii antiracheta in Europa si angajamentul fata de EPAA, in calitatea de contributie a SUA la sistemul NATO de aparare antiracheta, raman neschimbate.
    --------

    Stirile de ieri:
    http://www.evz.ro/consiliul-de-securitate-al-rusiei-convocat-dupa-ce-sua-a-publicat-noua-strategie-militara.html

    http://www.globalresearch.ca/deter-deny-and-defeat-pentagon-labels-russia-china-iran-and-north-korea-as-threats-to-global-peace/5459870


    RăspundețiȘtergere
  15. Am mai gasit si declaratia lui Rogozin din 2011, despre baza Deveselu:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/12/27/comandantul-roman-are-acces-restrictionat-la-baza-scutului-dela-deveselu-diplomatiile-din-rusia-si-iran-pun-la-cale-orientul-mijlociu-exercitii-navale-iraniene-de-amploare-ormuz/

    RăspundețiȘtergere
  16. Ati ajuns un site decupat din cartile lui Pavel Corut. Mai trebuia sa spuneti ceva si de bubuli.

    Acum stati si asteptati ordinal de incorporare. In doua luni e la poarta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bubulii sunt basistii 😁

      Ștergere
    2. Se mizeaza pe incorporari voluntare si motivare financiara. Nu degeaba retardatul statului si-a asumat cresterea bugetului armatei cu 2% înainte de a se pișa la Cotroceni.

      Daca s-ar fi facut obligatoriu, durerea in cur fata de adunatura de securisti din fruntea statului ar fi generat rezultate similare cu cele obtinute in '89, cand armata romana si-a impuscat proprii cetateni, iar dupa asta s-au platit polite.

      Stiu, riscurile sunt mari, curtea marțială așteaptă să facă dreptate, dar după ce l-ai înarmat pe recrut, nu numai viitorul lui se află în mâinile lui. :P

      Ștergere
  17. Asta e o poza prin care se explica de catre americani ca scutul vizeaza rachetele din Iran: http://static2.libertatea.ro/typo3temp/pics/harta_44_ea22d96299.jpg

    A se observa alinierea: ca o racheta din Iran, pentru a ajunge in SUA, trebuia sa treaca pe deasupra Rusiei, Polului Nord si apoi sa o coteasca brusc la stanga.

    Reactia lui Putin la povestea ca scutul e impotriva Iranului: https://www.youtube.com/watch?v=8ux3oiWELIQ

    Oficial rus: România este o ţintă pentru Rusia din cauza scutului antirachetă: http://www.antena3.ro/externe/oficial-rus-romania-este-o-tinta-pentru-rusia-din-cauza-scutului-antiracheta-297916.html

    Negocierea amplasarii rachetelor americane la granita cu rusii a inceput inca din 2002, cu mult inainte de declansarea scandalului nuclear iranian in 2006, criza financiara din 2007 sau defectarea lui Snowden in 2013: https://en.wikipedia.org/wiki/US_missile_defense_complex_in_Poland#History

    Deci la WW3 se lucreaza de ceva vreme, se tot muta piesele pe tabla lumii, suficient de lent si de acoperit in propaganda incat sa credem ca "yeiiii, vin americanii si ne aduc ajutoare!!!".

    Daca incepe distractia, nu e bine deloc sa stai pe aici. Datorita mai multori factori probabil o sa fim printre primele zone invadate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si unde sa fugi, Anonime tata???
      "Aici e foamete, aici e somaj, aici e razboi...Alt glob n-aveti?!", zicea un hatru de pe "vremurili" apuse(deocamdata); unei agentii de turism.

      Ștergere
  18. "ascunderea adevărului până când lucrurile devin ireversibile"

    In puterea cui ar sta reversarea acestor lucruri si in ce mod ar putea fi realizata?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)