Reintoarcerea stalinismului

Odrasla unui stalinist a fost o perioadă de timp şef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. De altfel, acelaşi personaj este autorul raportului care condamnă comunismul - un fel de fiţuică folosită de un demagog beţiv pentru a se afirma ca slugă ascultătoare a ambasadei SUA. 

Tot un stalinist, răposat de ceva vreme, este fondatorul aşa-zisei societăţi civile autohtone. Bruckner - pe numele său original - este nu numai autorul aruncării în derizoriu a revoluţiei din 89 prin exagerarea victimelor, ci şi unul dintre cei care au trăit bine în orice regim şi care s-a remarcat prin punerea bazelor sistemului actual. Societatea civilă croită de acest vierme al istoriei e făcută ca la cartea kominternistă: intelectuali rataţi, dornici de răzbunări meschine, mâncători de rahat, prostovani solemni, s.a.m.d. Pe scurt, o clică toxică organizată ca grup de presiune, trăind din parazitarea sistemului.

Călit în laboratoarele NKVD/Komintern, Bruckner era unul dintre campionii înfierărilor din Scînteia alături de Sorin Toma(născut Moscovici), Ştefan Voicu(născut Aurel Rotenberg), Nestor Ignat, Traian Şelmaru s.a.m.d. În anii '90 Bruckner îl trăgea de urechi pe Vadim Zagladin(consilier al lui Gorbaciov) pe motiv că Moscova pierdea iniţiativa în Europa de Est în faţa SUA şi-i explica tranşant că „a opune rezistenţă ofensivei imperialismului este mai important decât principiile dreptului internaţional, decât respectarea hotărârilor O.N.U.”. V-aţi întrebat cum de-a devenit o asemenea poamă preferatul televiziunii de propagandă americană din România? Care-o fi fost preţul plătit pentru bătrâneţile liniştite ale acestui criminal?

O altă odraslă a unui stalinist s-a făcut cunoscută zilele acestea. Alexandru Florian, fiul lui Radu Florian(profesor de marxism-leninism între 1950-1990!!!), a reuşit impunerea unei legi care, sub pretextul luptei împotriva extremismului, instituie o veritabilă poliţie a gândirii. Practic, dreptul la liberă exprimare este îngrădit brutal folosindu-se criterii aberante. În esenţa sa legea este absolut anticonstituţională, însă cine s-o reclame la Curtea Constituţională? Oile de la toate nivelele care s-au grăbit s-o treacă fără niciun fel de filtru logic? Şi chiar dacă printr-o minune ar ajunge acolo, vă aşteptaţi ca zegrenii cu tinichelele de coadă să recunoască faptul că legea e neconstituţională?

Legea 217/2015 are însă un efect mult mai pervers. Ea re-legitimează odioasele tribunale din anii negri ai stalinismului autohton(deh, e vorba părintre altele şi de munca şi idealurile lu' tătuca). Cea mai vehiculată acuză în justiţia stalinistă de la noi era cea de legionar. Era suficient să se găsească cineva care declara că ştie că eşti legionar pentru a fi condamnat pe „repede-înainte” ca legionar, duşman al poporului şi burghej. Printr-o ironie a istoriei, cei care-şi arătă acum simpatia faţă de mulţi dintre martirii acelor vremuri riscă puşcărie între 3 luni şi 3 ani. Motivul e simplu: respectivii au fost condamnaţi de justiţie. Păi care justiţie bre? Aia croită de ruşi şi de tac-tu?  Şi uite-aşa devine o infracţiune amintirea marilor personalităţi ale culturii române indiferent că se numesc Cioran, Eliade, Ţuţea, Vulcănescu, Noica s.a.m.d. Curat murdar, monşer!

Pentru că am ajuns la Justiţie, nu putem să nu remarcăm cum sistemul juridic autohton, pe zi ce trece, devine o copie din ce în ce mai fidelă a celui stalinist. Dacă ne uităm doar pe cazul Rarinca unde s-a acceptat într-un mod scandalos rejudecarea cazului pentru a se obţine, previzibil, condamnarea unei femei nevinovate, ne dăm seama că trăim în cel mai pur stalinism şi că ne îndreptăm inevitabil spre dezastru.

Odraslele foştilor stalinişti le întâlneşti peste tot. Fie că e vorba de politică, diplomaţie, servicii, justiţe, ei par a fi oamenii momentului. În timp ce părinţii lor au reuşit să ne deturneze istoria aruncându-ne într-o negură totală, odraslele par a reuşi să le continue proiectul. Şi mai ciudat e că acum directivele destructive vin tocmai din tabăra opusă, cea care în urma Războiului Mondial lupta activ împotriva ciumei roşii.

S-a întâmplat ceva între timp şi noi nu ştim? Totuşi, cine a câştigat lupta dintre comunism şi capitalism? Noi, ca foşti comunişti, avem toate instrumentele necesare pentru a diseca ceea ce se întâmplă. Cu toate acestea n-o facem deoarece suntem prinşi într-o vâltoare de superficialitate. 

Realitatea este că multe dintre datele problemei s-au schimbat la nivel mondial. Asta face ca foştii comunişti/stalinişti să se simtă ca peştele în apă. Într-un mod ciudat, într-o mare masă a populaţiei, acelaşi fenomen creează condiţiile liberei adeziuni - în fapt a capitulării - la neo-propagandă. Aceleaşi paradigme îşi fac loc precum un vierme în viaţa noastră. Motivele, care sunt mult mai complexe, vor fi discutate într-un episod viitor.