Plavanul in vacanta

Mai zilele trecute mi-a atras atenţia o fotografie care circula prin reţelele sociale. Un individ cu moacă de semi-boschetar, trăgând la nişte plase „de-un leu” prin München. Iniţial am crezut că e vorba de vreun colaj făcut în photoshop, dar nu, poza era reală. Cei doi piţiponci naţionali se aflau la München, într-o repriză de shopping. După care, spunea „sursa”, urmau să meargă la Palma de Mallorca într-un hotel de cinci stele.
Văzând fotografia horror mi-am pus întrebarea sinceră „ce s-a întâmplat cu noi?”. Poza celor doi nătărăi trăgând precum proletarii la plase mi-a făcut efectiv greaţă. Totuşi, cât de jos poţi coborî ca preşedinte, cât de rău poţi să-ţi baţi joc de postul în care-ai fost numit de nişte imbecili?

Funcţia de preşedinte nu e aceeaşi cu cea de administrator de bloc, de măturător de străzi, coafeză, manager sau profesor. Funcţia de preşedinte de ţară este una pentru care trebuie să fii pregătit să te sacrifici douăzeci şi patru de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Este lucrul pe care l-au înţeles toţi preşedinţii acestei ţări, începând cu Ceauşescu şi terminând cu băsescu. Când eşti preşedinte, dincolo de activitatea de zi cu cu zi, mai ai şi funcţia de reprezentare a ţării. Fiecare gest pe care-l faci este un gest care reprezintă ţara.
 

Desigur, se obişnuieşte să mai faci câte-o „baie de mulţime”, mai printr-un magazin, mai pe la o manifestare, mai într-un cadru regizat. Aceasta pentru a arăta că eşti om şi nu zeu. Sunt chestiuni acceptate. Însă, a te afişa, precum proletarul neamţ, în München, făcându-ţi cumpărăturile banale la pungă de-un leu, mi se pare o chestie de-a dreptul grotescă. Totuşi, cât de jos se poate ajunge, cât de mult îşi pot bate joc unii de această ţară? Ce-ar mai lipsi? De la acest nivel, sincer să fiu, nu m-ar mira dacă l-aş vedea pe Plăvan făcând mici pe marginea şanţului, bând bere la pet, râgâind usturoi şi trâgând băşini zgomotoase împreună cu vreo doi-trei ştirbi de-ai lui Liky.
 

În aceeaşi notă de prost gust se înscriu şi concediile de ghiorlani pe care şi le face acest tragicomic cuplu provincial. Există la noi o specie dezvoltată printre corporatiştii second hand: aceea de vânători de all-inclusive. O specie greţoasă de indivizi spălaţi pe creier al căror ideal e să stea pe la vreun hotel „dă lux” de prin Turcia, să bage în ei precum porcii, „că acolo e pă gratis” şi să-şi publice pe facebook poze inepte cu moacele lor de guiţători fericiţi stând în faţa unei piscine sau sorbind vreun cocktail fake. Exact la fel e şi cu cuplul ghiorlanilor de la Sibiu.
 

Poate credeţi că am ceva personal cu ei. Sau, orbiţi de presa obedientă care preamăreşte „normalitatea” celor doi, vă uitaţi strâmb la ceea ce scriu. Ei bine, dragii mei, nu-i aşa. Când eşti preşedintele unei ţări nu-ţi faci concediile în afara ţării tale. E un semn de respect, un mod de a pune osul la treabă, de a încuraja destinaţiile locale. Ce semnal dai tu atunci când alegi destinaţii externe pentru concediu? Că te-ai plictisit de ţară? Păi dacă te-ai plictisit, marş şi din funcţie şi lasă-ne!
 

Faptul că dai dovadă de-o prostie fără margini atunci când îţi alegi destinaţii externe de vacanţă ar putea fi trecut cu vederea dacă n-ar implica şi alte chestiuni. Vă întreb sincer, după ce plăvanul e văzut dându-se prin pulime pe la München, după ce orice şef de protocol află că e cam ghiorlan şi lipsit de pretenţii, credeţi că-şi mai face probleme vreun oficial din cauză că-l primeşte pe prostul nostru pe la intrarea servitorilor? Că-l lasă să facă anticameră, umilindu-l ca pe slujbaşii modeşti? Că-i stabileşte întâlnirea câteva minute pe un holişor, în trecerea dintre două întrevederi cu persoane pe care le consideră „demne de respect”?
 

Dacă vă întrebaţi de ce România e tratată atât de prost, puteţi avea un posibil răspuns aici. Pâi când omul cu cea mai înaltă funcţie în stat se dovedeşte a fi unul cu comportament de muncitor bucuros că se relaxează în plastecul (sic!) unui mall, atunci ce sens mai are să pui altceva în afara unui semn de egalitate între român şi rahat?
Mai ţineţi minte vizitele pe care le efectua Ceauşescu? Cu fanfarele care-l aşteptau la avion, cu gazdele de prim rang aşteptându-l să coboare scările? Indiferent c-a fost la Washington, Londra, Paris, Berlin sau Ouagadougou, Brazzaville, Khartoum, peste tot lui Ceauşescu i s-a arătat respectul cuvenit unui şef de stat. Iar respectul care i se arăta şefului statului se răsfrângea şi asupra modului în care eram percepuţi noi ca naţie şi ca indivizi.

La ce s-a ajuns constatăm singuri. De la gafa lui nea Nelu care-a dat mâna cu portarii pe la Bruxelles şi până la băsescu bătându-se pe burtă şi umilindu-se într-atât încât pentru o fotografie cu Obama a aşteptat ca boul într-o debara prin Casa Alba, credeam că le-am văzut pe toate. Ei bine, nu a fost aşa. Iată-l pe plăvanul naţional alături de piţipoanca-i de prost gust afişându-se într-un mod similar mecanicului neamţ cu soţia lui, spălătoreasa, care se cred zei într-un mall când stau „să servească” (ah, cât de potrivit e termenul!) una, alta, în limita pungii. Mai rău de-atât nu cred că puteam fi tăvăliţi.

Cei care doreau să aibă în capu’ la (sic!) ţară oameni ca ei, iată că şi-au îndeplinit visul. Au acum un profesoraş mediocru şi provincial, cu vise şi idealuri de tâmplar, care conduce ţara mai prost decât propria-i rindea. Dar e „dântre noi”, prost „c-aşa ne place” şi papleacă pentru că, nu-i aşa?, în fiecare dintre noi mai zace şi câte-un mic papleacă.
Totuşi, ne vom mai reveni vreodată? Ne vom mai trezi din coşmarul ăsta în care unii, pentru a-şi face ticăloşiile, îşi bat joc de noi teleportându-ne în fruntea ţării tot felul de caraghioşi, tot felul de prostovani imbecili? Aţi realizat vreodată cât de jos am ajuns? V-aţi gândit că cineva se tăvăleşte pe jos de râs văzându-ne cât suntem de proşti? Aveţi oare vreun dram de demnitate pentru a realiza şi a încerca să corectaţi ceea ce trăim?

 

Gândiţi-vă bine la ceea ce v-am spus şi, după ce veţi fi realizat care-i realitatea, vă rog să faceţi un mic efort şi să vă ştergeţi noroiul de pe pantofi şi haine!