marți, 28 august 2018

În spatele scrisorii lui Giuliani

Pentru cei care se miră de noua orientare americană dezvăluită în scrisoarea lui Rudolf Giuliani către Plăvan, o să vă spun că treburile sunt, în acelaşi timp, şi mai simple şi mai complexe.

Până acum, în ceea ce priveşte colonia România, lucrurile erau simple, în sensul în care grupul infracţional denumit „ambasadele” acţiona ca un monolit. Aceleaşi lucruri le auzeai şi din partea SUA, Canadei, Germaniei, Olandei s.a.m.d. Era un model perfect funcţional generat de doctrina internaţionalismului globalist susţinut de administraţia stângistă a SUA.


Trebuşoarele însă s-au schimbat prin administraţia americană, stângismul globalist a fost înlocuit de conservatorismul cu accente naţionaliste, iar modul de împărţire a influenţelor devine unul individualist, în defavoarea celui „colectivist” specific administraţiei Obama. În timp ce Obama spunea „atacăm împreună şi împărţim prada împreună”, administraţia Trump spune „mi-e egal dacă mă sprijini sau nu atunci când atac, dar ceea ce trebuie să înţelegi e că de împărţit nu împart nimic cu tine”.

Aplicând noul principiu României, devine clar că apele trebuie să se despartă. Nu mai merge parazitarea colectivă, nu mai merge cu cozile de topor aparţinând mai multora, executând comenzi atât dinspre americani cât şi dinspre alţi „parteneri”. Hegemonul vrea să traseze o linie clară de demarcaţie din care să rezulte limpede cu cine eşti: ori cu el, ori împotriva lui. Iar în ceea ce priveşte prada, adică noi, de asemenea totul e foarte clar: „eu am atacat-o(adică mi-o doresc), eu o prăduiesc”.

Oricât de corectă ar fi opinia lui Giuliani, ea nu e decât uvertura a ceea ce „va să vie”. Din nefericire, nouă ni se lasă doar libertatea de a alege de cine să fim devoraţi: ori de SUA, ori de axa Germania(UE)-Rusia. De devorat vom fi oricum devoraţi, ori de unii, ori de ceilalţi. La asta trebuie să vă gândiţi înainte de a vă extazia.

16 comentarii:

  1. O completare: Sualezia e momentan fracturata (bine) intre gasca cu Trump in fata, si cea cu Hilary/Obama. Gasca veche, functiona prin cozi de topor locale si teroarea "justitiei". Asta noua, pare sa joace alt tip de jocuri, ori intrat cu bocancii fara preaviz, ori vandut vasalul cui ofera mai mult.

    Si cum spunea un proverb chinez, "Sa te fereasca al' de sus, sa traiesti vremuri interesante"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Fracturarea" nu exista si nu a existat vreodata. Ea este doar un paravan pentru planul global in derulare.

      Ștergere
  2. Nu e asta principiul licuriciului maxim?

    RăspundețiȘtergere
  3. S-a dat licuriciul cu PSD. Pai nu era rau licuriciul?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate mestecă și scuipă cum fac cu guma și tabacu, de ce să treacă prin ,,digestiv''.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pana in prezent am fost atacati de o haita de pradatori si am ajuns foarte rau. Daca ramane doar unul, vom trai si vom vedea. Nu-i deloc placut ca tara ta sa fie o prada pentru altii, dar asta e soarta tarilor mici conduse de oameni mici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bun comentariul! Bravo. Vreau doar sa adaug ca tarile si culturile sunt intradevar mici, insa oamenii din aceste tari sunt mici sau MARETI in functie de ce spate au, sau cit de bine finantati sunt, acest element si NUMAI EL mareste personalitatea unui individ ales din grupul care asteapta la RIND.

      Ștergere
  6. Excelent articolul.
    Si pe mine ma distreaza exuberanta prostovanilor care tot fac apologia ciufuliutului.
    ussa nu are prieteni; astia au doar sclavi sau dusmani! Si-s asa de 500 de ani de la indieni incoace.
    Priviti numai in ultimul timp de cand a aparut mascariciul asta cum sucesc bratele la spate si le strang degetele in usa "aliatilor", ca un raket ordinar care cere taxa de protectie.
    Pe tratate semnate la fel s-au pisat senini!
    Cam cat trebuie sa fie cineva de prost sa mai dea un scuipat pe "promisunile" astora daca si ce au semnat nu face 2 parale?
    Experienta Romaniei cu ei e numai de tepe, Praduiesc X100 fata de cat au carat altii de pe aici.
    Si eu sunt curios cum evolueaza. Imperiul lor face implozie si cauta cu disperare razboiul doar doar mai rezista.
    Imi e frica ca rup Romania si pleaca fiecare bandit cu prada lui; am mai luat-o noi de la atlantisti cu Ardealul.
    Ca o speranta: noi mereu am intrat cu "invincibilu" vremii si-am iesit cu castigatorul. :D
    Acuma sa vedem daca mai ramane ceva pe pamant daca astia o cauta neaparat.

    RăspundețiȘtergere
  7. As nuanta oleaca pozitia.... cred ca Trumpy zice eu ma duc sa vanez, daca alergi cu mine poate iti arunc o ciosvarta dar circul socialist in care eu alerg de prost si voi ma incurajati cu lozinci din tribuna s-a terminat. Asta a fost si motivul pentru care francezii au fost bagati in seama, au aratat ceva miscare in Mali ca in vremurile bune.

    La noi nu va fi nici o alegere... Urmeaza o curatare a servantilor regimului Klemm si in fiecare zi se aduc noi jucarii: avioane F22 si drone MQ9 la Campia Turzii, tancuri Abrams la Constanta etc. Nu stiu daca e o relocare Turcia -> Romania dar clar cerem sa fim loviti in caz de cafteala.

    RăspundețiȘtergere
  8. ..."stângismul globalist a fost înlocuit de conservatorismul cu accente naţionaliste, iar modul de împărţire a influenţelor devine unul individualist, în defavoarea celui „colectivist” specific administraţiei Obama."

    Parerea mea este ca impresia de mai sus este doar o fatada bine lucrata si consolidata de smecherii actuali pentru a crea un pod de legatura si o priza solida la redneci, oamenii lor sarmani, care constitue majoritatea. Astfel prin aceast atificiu nou creat de acest om de afaceri cu lipici clar la nevoiasi, aceasta suta de milioane de intretinuti social au fost CONVINSI sa iasa din corturile de pe trotuare si sa mearga la alegeri!!! Atentie! PERFORMANTA PREZIDENTIALA fara precedent in istoria lor moderna, in timp ce asa zisa stinga liberala este la fel de puternica daca nu si mai proptita legislativ ca inainte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Rednecii" nu gîndesc în termenii ăștia. Conservatorismul americanului de oraș mic nu se regăsește în niciuna dintre politicile externe ale regimului Trump (idealizate cumva în pasajul citat), al cărui mesaj pentru o țară ca România, pe teme conservatoare, e doar un pic mai puțin extremist ca al soroșismului. Iar naționalismul americanului de oraș mic e unul imperial, ca și al rusului rupt în fund. Extind paranteza, conservatorismul și naționalismul românesc nu primesc un mesaj clar, cu atît mai puțin unul lucrat cu grijă pentru a induce o anumită impresie în vreme ce maschează contrariul. La fel și cu rednecul, mesajul e încropit, iar acolo interesul era mai acut.

      Citatul ales din postarea celuilalt comentator are cel mult valoare de wishful thinking, nu e efectul unei scheme de manipulare.

      SUA rămîn imperiu și sub Trump. Posibil să existe o intenție de a controla "rednecul", întrebarea însă ar fi, de ce a trebuit să fie stîrnit în primul rînd. Iar răspunsul, oricum ai privi lucrurile, nu rezonează cu o nouă premeditare care să împingă societatea americană pe traseul planificat. Trump e o reacție, poate de avarie, nu o etapă din vechiul plan. Și ăsta e un motiv de optimism moderat.

      Ștergere
    2. conumishu, ai dreptate ca nu regasim conservatorismul in niciuna din ORICE hotarire cu consecinte REALE sau "of any consequence". Ref la Trumpete, parerea mea este ca el nu este o reactie, si mai putin "de avarie" ci chiar reprezinta O ETAPA CLARA ( de maimutareala insa cu bataie lunga) din planul in derulare de cel putin 30 de ani...iar asta nu-i un motiv de optimism. Totul fiind fara precedent in istorie, el a stirnit rednecii pentru a incetini procesul, deoarece inva nu s-a ajuns in punctul final al "operei" in trei acte. Epilogul inca este in pregatire. Centralizarea STRICTA a bogatiilor in miinile citorva familii inca nu a luat sfirsit si de aceea inca mai este nevoie de un circar care sa traga de timp pina ce solistul principal care intirzie IN TRAFIC va intra in arena.

      Ștergere
    3. La chestia cu delay-ul nu mă gîndisem. E oricum o speculație, trebuie să recunoști, care îmi pare prea complicată pentru a nu fi prea riscantă.

      Supracentralizarea averilor nu mai reprezintă mare lucru. Puterea actuală e una post-financiară, controlează perfect sistemul, dar e una care se depersonalizează, devine inumană în absolut, o inumanitate peste inumanitatea individului. Cam mulți superbogați care donează, parcă ritualic, averea unor nebuloase cu puternic mesaj globalist-progresist. Aduce a un altfel de Coree de Nord, unde în loc de unul dintre Kim avem un idol vag definit.

      Mă înșel sau era și o aluzie eshatologică în ultima propoziție?

      Ștergere
    4. Nu in nici un caz nu cred in balivernele exhatologice. Ma gindeam ca intr-un final va fi impins la inaintare un personaj politic mai serios comparativ cu cei care se perinda acum peste tot si se stie din ce "pool" provin ABSOLUT TOTI.
      in NAmerica la tot pasul se deschid "santiere" noi de scandal, fronturi de cafteala pentru viitorul apropiat. Incepind cu cel dinainte si terminind cu cel de acum, se duce un efort sustinut pentru divizarea societatii in cit mai multe grupulete special invrajbite. Acum cu asta ultimul s-a creat ca o avalansa de invrajbiri de tot felul , de toate culorile si motive din cele mai bizare.

      Ștergere
  9. Daca esti singur in fata unui sifonier, pe care trebuie sa-l duci la perete, ai o singura varianta: il impingi cind din dreapta, cind din stinga. Drumul duce tot la statul mondial! Dupa cum arata situatia agenda 2030, fosta 21, are mari sanse sa devina realitate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord, buna analogia, nu exista iesire din mocirla asta, traim ultimii ani de asa zisa libera alegere, cit de cit..mai facem o tuica, mai taiem o gaina.... In curind insa...din motive usor de intuit... va trebui sa stringem rindurile in jurul oraselor, SINGURELE in masura sa ne hraneasca( paradoxal, nu?) si sa ne tina ocupati de-a lungul cailor ferate REFACUTE si a blocurilor aliniate in dreptul acestora!( pe cei tineri si in putere)

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)