luni, 20 august 2018

Mitingul, Plăvanul şi agenda reală

Imaginile apărute în spaţiul public demonstrează cât se poate de clar că violenţele de la mitingul neautorizat al plăvanului NU au fost comise de galeriile de fotbal, ci chiar de imaculaţii rezistenţi. Filmările cu Mălin Bot „în exerciţiul funcţiunii”, instigând manifestanţii, cu „bietul” doctor pensionar care se plângea că e neputincios, dar care se ducea isterizat să dea în jandarmi şi multe alte secvenţe cu indivizi de-a dreptul animalizaţi ar trebui să pună serioase întrebări autorităţilor.


Problema este că instituţiile scăpate de sub control acţionează în sens contrar, pentru pedepsirea Jandarmeriei şi punerea batistei pe ţambal în ceea ce priveşte violenţele bandelor #rezist. Întreaga logică a evenimentelor care-au urmat mitingului ne demonstrează acest lucru.

Aşa cum după măririle salariilor medicilor - măriri substanţiale şi palpabile - propaganda aşa-zisei drepte a indus publicului ideea că acele salarii de fapt scăzuseră, la fel se procedează şi acum. Trompetele propagandistice lucrează pe fronturi multiple, bombardând spaţiul public cu aşa-zise dovezi. Ba un jandarm pleznind un demonstrant, ba bietul doctor bătut de brute, ba tot felul de indivizi care reclamă usturimi, pierderi ale cunoştinţei şi alte poveşti bune de adormit copiii mici. În paralel alţii dau lovituri prin introducerea de minciuni gogonate: că era gaz sarin sau că gazul era radioactiv, că modifică ADN-ul, că jandarmii aveau muniţie de război s.a.m.d.

Toate acestea nu sunt elemente întâmplătoare. Ele creează zgomotul necesar atacului care va fi dat pe căi aşa-zis legale prin intermediul procuraturii. În condiţiile în care ai în media o cvasiunanimitate că jandarmii au fost violenţi, este cât se poate de clar că abuzurile pe care urmează să le facă procurorii #rezist şi „culoarele justiţiei” vor fi mult mai uşor de îngurgitat. În cel mai rău caz se va ajunge la idei de genul „au făcut procurorii abuzuri, dar şi jandarmii au fost violenţi”. Aşa se fabrică obţinerea consimţământului.

Ceea ce observ este că suntem în mijlocul unei lupte crâncene care se dă la vedere. Faptul că s-a încercat inclusiv fabricarea unei lovituri de stat prin intermediul aşa-zisului miting al diasporei ne conduce lesne la ipoteza punerii la cale de lovituri extrem de complexe în perioada imediat următoare. Deja acoperiţii din PSD încep să scoată capul pentru a produce o rebeliune similară celei a Generalului Izmană din vremea lui băsescu în timp ce muze dulci îi ispitesc pe cei din ALDE cu orice, numai să plece de la guvernare.

Cartea realegerii plăvanului se joacă deja mult prea radical. Nu trebuie să uităm că în timpul său am avut lovitura de stat care-a condus la debarcarea guvernului Ponta prin sacrificarea unor copii la Colectiv. De asemenea, am avut o tentativă similară şi, din fericire nereuşită de ardere ritualică la Bamboo. Tentativa de preluare violentă a puterii prin ocuparea Palatului Victoria este ultima ispravă a plăvanului. De ce-o face? Pentru că e gol şi n-are cu ce argumente să vină în faţa electoratului. Singurul lucru pe care-l ştie e să trăiască pe picior mare. Care pot fi argumentele sale într-o campanie electorală? Că a fript peste 3 milioane de EUR ca să-şi amenajeze Vila Lac 3, că defilează de două ori pe săptămână pe Valea Oltului cu un convoi imens de maşini, că deplasează în străinătate cu el un dispozitiv similar marilor dictatori ai lumii? Că papă bugete de două ori mai mari decât imensele bugete alocate lui băsescu? Desigur, acestea nu-s teme de campanie, astfel încât se va merge pe dezinformarea clasică.

Reţineţi totuşi următoarele teme:
- UE dă bani gratis(fonduri nerambursabile!) pentru conducta care urmează să ne ia gazul din Marea Neagră, dar refuză finanţarea proiectelor de infrastructură care să unească sudul sau estul cu vestul ţării şi al continentului;
- se încurajează în continuare dublul standard în ceea ce priveşte justiţia, închizându-se ochii la abuzurile inimaginabile care se comit zi de zi;
- se practică un jaf la drumul mare în ceea ce priveşte exportul de către România a resurselor brute şi importul produselor finite(exportăm cherestea importăm mobilă, exportăm petrol - importăm benzină şi motorină, etc.)
- se încurajează „munca pe doi lei”, inclusiv de către cozi de topor existente în guvern şi în majoritatea parlamentară(vezi declaraţiile vizând salariul minim obligatoriu doar la stat).
- se practică un terorism al reglementărilor şi-o intimidare pe faţă a firmelor autohtone în paralel cu o încurajare a expansiunii multinaţionalelor sau a firmelor controlate;
- se încurajează patriotismele locale ieftine, îndemnurile deşănţate la autonomii având ca scop destructurarea ţării.

Acestea sunt doar câteva dintre temele importante la care toţi „jucătorii” închid ochii şi care-ar trebui aruncate plăvanului în faţă în campania electorală. Ele însă nu vor fi în veci teme de campanie întrucât frenezia trădării este mult mai mare decât gravitatea acestor fapte. Poate de-aceea plăvanul ne va fi prezentat anul viitor ca unica alternativă viabilă şi va fi propulsat tot printr-o bombă psihologică al cărei fâs se va vedea abia după alegeri, adică după ce s-a văzut cu sacii în căruţă. Nu trebuie totuşi să ne lamentăm. În mare, ne cam merităm soarta.

5 comentarii:

  1. Normal ca ne meritam soarta atata timp cat noi vorbim doar de partide politice , ca nu stim ce sa mai votam ca toti ne fura , toti mint fiindca nui asa au intrat in politica sa parveneasca pe scara sociala nu sa te faca pe tine votantule sa simti ca traiesti intr-o tara cu un climat economic si politic macar decent ! Dar nu vorbim de SISTEM , adica de cei ce trag cu adevarat sforile cum sa mearga treburile in aceasta tara ! Au oamenii lor aici , nu prea ii vezi aparand in media si cand apar , o fac precum o adiere de vant ! A zis el Dragnea ceva de statul paralel dar a dat-o asa de bine incat sa nu deranjeze , inca SISTEMUL ! Plavanul sau Teleorman sunt cele doua fete ale aceleiasi monede ! Din pacate nu avem momentan ce pune in loc , disolutia statului capata proportii ! Am infrant !

    RăspundețiȘtergere
  2. Realegerea Plavanului/Ciolos e doar un efect colateral al unei alte esec strategic enorm. Progresistii au distrus toate partidele istorice ca asa a venit ordin de la centru. Prostia e ca au facut-o inainte de a distruge PSD. Probabil in calculele intiale PSD urma sa fie destructurat prin DNA. Dar alegerea lui Trump a trimis o unda de soc spre Romania care a dus la destructurarea Binomului. Rezultatul e ca acum nu mai au o scula potrivita sa destructureze PSD in mod legal si efectiv si nici un vehicul politic ca alternativa.

    PSD a inteles ca e in pericol de moarte la propriu dar ca mai are o carte de jucat. Asa ca a inceput sa aspire banii agresiv din toate directiile pe care i-au directionat pe 2 directii principale. La export spre Trump prin importuri masive de arme la intern spre populatie prin indexari de pensii si salarii cu nemiluita. Costurile as zice ca vor fi uriase dar justificate in miza de totul sau nimic care se joaca.

    Pe partea ailalta progresistii au contraatacat prin ROBOR si scumpiri de preturi pentru a limita efectele campaniei "winning hearts and minds" dusa de PSD. In plus duc un razboi informational de incarcare emotionala a oamenilor de bine in care PSD e ceva subuman care merita doar m..e si care poate fi hauituit pe strazi si piete in uralele multimii.

    10 August a fost doar o etapa de pregatire. Oamenii de bine au avut un meci de etapa sa se obisnuiasca cu conditiile. S-a mai lucrat si moralul structurilor de forta ramane sa vedem urmatoarele meciuri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doua carti:

    Jörg Haider: Unfall, Mord oder Attentat? Gebundenes Buch – 29. Mai 2009, von Gerhard Wisnewski (Autor)
    Accident, Crima sau Atentat


    Tod auf Bestellung: Politischer Mord im 20. Jahrhundert Taschenbuch – 1. Februar 2002
    von Heribert Blondiau (Herausgeber)
    Moartea Comandata: Crima politică în secolul al XX-lea

    RăspundețiȘtergere
  4. https://romanialibera.ro/actualitate/austria-intra-in-lupta-politica-de-la-bucuresti-748771

    Plavanul tantalau tine de 6 pt astia! Toate firmele austriece ar fi trebuit refuzate din start, iar acum toate ar trebui renationalizate! Astia au furat dublu cit turcii si era clar ce vor face! Numai taranimea n-a invatat nimic din istorie. Ba, mai mult, in prostia lor, nemernicii au ales presedinte sas si se mira ca-i calca in picioare! Sistemul vestic inseamna jaf si coruptie si numai taranimea se impotriveste evidentei, refuzind cu inversunare sa recunoasca acest adevar confirmat de istorie si pe care-l traieste de aproape 30 de ani! Sint singurii patrioti vestici din toata istoria omenirii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E dovada evidenta de prostie din partea majoritatii cetatenilor romani care au ajuns sa nu mai aiba materie cenusie in cap, nici o urma de bun simt si nici o urma de mandrie, nu zic nationala ca nu sunt capabili sa fie romani, dar sa mai aiba macar demnitate umana. S-a reusit animalizarea majoritatii cetatenilor romani.

      Ștergere