vineri, 26 iulie 2019

Pagini din istoria falsificată:Marmorosh Blanc

Dacă te hrăneşti cu minciuni, n-ai nicio şansă pe lumea aceasta. În general, ticăloşii care falsifică istoria ştiu bine asta, de-aceea un nemernic precum Roller era o componentă importantă a regimului implementat după Război. Obsesia mea pentru istoria corectă vine dintr-o conştientizare a faptului că a-ţi cunoaşte istoria e nu doar o obligaţie, ci o necesitate. Rămânând cu minciunile, eşti precum peştele care înoată în vin: se îmbată de la alcool şi moare fericit.

Astăzi ne vom ocupa de o afacere pe cât de ticăloasă pe atât de ascunsă publicului. Iar motivele pentru care e atât de ascunsă ţine de „rima” care există între vremurile de-atunci şi cele de azi.

Totul începe pe la jumătatea secolului XIX, atunci când peisajul financiar autohton era unul destul de pestriţ. De-a lungul ţărilor române circulau tot felul de monede, iar necesitatea stabilirii unei parităţi între ele a făcut posibilă apariţia zarafilor. Aceştia erau un fel de case de schimb ambulante, desfăşurându-şi activitatea, în general, în interiorul hanurilor. Pe măsură ce activitatea le creştea, zarafii intrau în zone ceva mai bănoase precum împrumutul sau, atunci când într-adevăr strângeau un capital important, finanţarea comerţului. E de la sine înţeles că, pe măsură ce acumulau capitaluri, zarafii mai căpătuiţi renunţau treptat la comerţul ambulant cu bani din zona hanurilor pentru a-şi face propriile sedii de unde să-şi conducă afacerile. Aşa se fondează primele bănci - în fapt, mai mult case de comerţ - ale căror nume acum sunt practic necunoscute: Ghermani&fiii, Michel Daniel, Casa Sechiarii, Rodacanaki, Halfon&fiii, Fraţii Hillel Manoah sau Zani M. Chrissoveloni. 

În acest peisaj pestriţ, în anul 1848, se fondează la Bucureşti „Casa de comerț și bancă Jacob Marmorosch”, o instituţie care se implică atât în comerţul cu materiale de construcţii, coloniale şi alte produse cu adaos comercial mare, cât şi în creditare. Activitatea de creditare vine pe fondul unei necesităţi de sprijinire a partenerilor comerciali. Iniţial Marmorosch oferă credit comercial clienţilor săi, însă, treptat, operaţiunile financiare devin din ce în ce mai importante în activitatea instituţiei. Hotărâtor pentru traseul afacerii este asociatul lui Jacob Marmorosh(şi cumnatul acestuia), bancherul Jacob Lobel. Acesta va marca prima expansiune a afacerii, care s-a făcut la  Viena, Leipzig și Londra. Lucrurile merg bine, iar afacerea are succes. 

În 1863, Jacob Marmorosch îl ia asociat pe Moriz Blanc, un adolescent de doar 16 ani care abia venise de la studii. E foarte ciudată apariţia acestui personaj care va deveni cel mai important bancher al României. Mai mult, din acel moment afacerea îşi schimbă numele în Banca Marmorosch Blanc. După Războiul de Independenţă, Banca se conectează la marile afaceri ale României. Astfel, finanţează construcţia de căi ferate şi înfiinţează o groază de afaceri industriale precum: Fabrica de Zahăr Chitila, Fabrica de Ciment de la Brăila sau Fabrica de Hârtie de la Scăieni. Cu aceste baze industriale, Banca finanţează lucrări ample de infrastructură, precum modernizarea Bucureştiului. Vă imaginaţi cum funcţiona totul: Marmorosch semna un contract de împrumut care, într-o proporţie covârşitoare, avea ca destinaţie achiziţiile din firmele controlate de bancă. E logic pentru oricine că profiturile erau fabuloase. 

Şi nu doar acestea erau afacerile băncii. Cei care studiază istoria nu au habar că, în spatele poveştilor cu eroi şi lupte tragice, stau băieţii isteţi care fac bani serioşi. De-aceea, atunci când citiţi despre Războiul de Independenţă ar trebui să ştiţi şi că exclusivitatea afacerii pentru achiziţia de arme necesare acestui război a aparţinut Marmorosch Blanc. La fel cu şi iluzoria „modernizare” a armatei române a fost intermediată de aceeaşi bancă. Asta în cazul în care doriţi să ştiţi şi motivele pentru care soldaţii români luptau în izmene. Şi nu-i numai asta. Tot în perioada Primului Război Mondial, mai precis atunci când sediul Marmorosch a fost retras la Iaşi, începe prietenia dintre Aristide Blanc şi un tânăr diplomat cu faţa mongoloidă, pe numele său Nicolae Titulescu. V-am amintit întâmplarea pentru a vă scuti de alte întrebări legate de calităţile incredibile care l-au propulsat pe Titulescu în mafia puterii mondiale.

Astfel, având din plin „combustibil” în spate, Marmorosch Blanc devine unul dintre cei mai mari jucători la nivel european, găsindu-se în acţionariatul unor bănci mari precum Darmstadter(Berlin), Pester Ungarische Kommerzial Bank(Budapesta) sau înfiinţând de la zero instituţii bancare precum Banca de Comerţ şi Depuneri din Salonic. Afacerile Băncii devin din ce în ce mai bănoase, ea finanţând nu numai comerţul, ci şi mult mai bănoasele investiţii publice. În 1923, Marmorosch, Blank &Co era o instituţie globală, cu peste treizeci de reprezentanţe, dintre care se distingeau cele de la New York, Londra, Paris sau Istanbul şi controlând afaceri din Anglia până-n China. 

Aristide Blanc, fiul lui Moriz şi moştenitorul imperiului bancar, învârtea exact aşa cum dorea întreaga clasă politică autohtonă. El era şi diplomat, şi intermediar al statului(în 1914 a intermediat la Londra achiziţia de arme pentru Regat) şi mare afacerist. Era cel mai important şi influent om din România şi de aceea ştergerea sa din cărţile de istorie ar trebui să vă dea de gândit.

Mega-extinderea afacerii având capul de pod la Bucureşti coincide cu cea mai mare criză financiară a secolului XX, cea din 1929. Criza de încredere loveşte banca, iar deponenţii îi iau cu asalt porţile. Devine logic că întreaga construcţie grandioasă pică precum un castel făcut din cărţi de joc. 

Aceasta ar fi istoria pe scurt, dar dacă vom pătrunde în intestinele afacerii, vom vedea treburile cu adevărat puturoase. În 1923, Aristide Blanc fondează cu surle şi trâmbiţe Casa de Editură „Cultura Națională”, la cârma căreia îl pune pe istoricul Vasile Pârvan. Bietul Pârvan e doar o acoperire pentru planurile ticăloase ale lui Blanc. Acesta dotează cu cea mai nouă tehnologie propria editură şi reuşeşte practic acapararea întregii presă. Mai bine de 80% din presa de mare tiraj e controlată de acest personaj nebulos. A intra în gura lui era echivalentul unei sinucideri: absolut toată „presa”, la unison, te ataca şi te trezeai peste noapte cel mai ticălos şi detestat om din ţară. 

Individul e unul dintre artizanii din umbră ai readucerii lui Carol al II-lea pe tron. Pregătirea revenirii imbecilului s-a făcut temeinic, ziarele lui Blanc vânturând mereu „zvonul revenirii regelui pe tron” pentru a obişnui publicul. Cu toate că deviantului rege i se pusese în vedere de către cei din clasa politică să întrerupă relaţiile cu gaura lui preferată, Elena Lupescu, la ceva timp după înscăunare, rapandula reapare în peisaj. Cel care-i adusese deviantului Carol al II-lea marea iubire era, desigur, bravul nostru bancher. N-o făcea gratuit. Prin intermediul curvei regale, Aristide îl controla pe prost exact aşa cum dorea. Astfel ia naştere camarila regală şi întreaga mafie care avea să secătuiască ţara şi s-o împingă în Război total nepregătită. 

Relaţia cu regele îi permitea lui Blanc afaceri dintre cele mai oneroase. Spre exemplu, statul constata din când în când că o afacere de-a lui e cam prăpăpstioasă, că înghite bani de la Buget şi că, pentru eficientizare, ar trebui privatizată. Aşa că, de undeva din ceaţa economiei, apărea bancherul Aristide Blanc pe un cal alb şi prelua acea afacere dezastruoasă. Şi, pentru a o putea prelua, statul îi dădea credite în condiţii deosebit de avantajoase, uneori chiar fără dobândă. Asta în ciuda faptului că, atunci când împrumuta statul, bancherul Aristide o făcea la dobânzi scandaloase. Şi uite-aşa, mai cu un împrumut, mai cu o şpăguţă, bunul samaritean Aristide privatiza cam tot ce mişca în ograda statului. Doar de-aia era consilierul financiar al regelui. Reţineţi că nu sunteţi în anii 90, ci în perioada Interbelică, în acea atât de minunată perioadă pe care v-o descriu cu atâta culoare ticăloşii plătiţi să vă facă minţile franjuri.

În mod evident, toate aceste coţcării ale lui Blanc aveau preţul lor. Familia Lupeascăi prospera, iar lui Carol nu i se refuza absolut nimic. Însă, băiat deştept, Aristide ştia bine cum să iasă pe plus. Părea că nici Marea Criză nu l-ar putea îngenunchea. Treburile însă erau destul de sulfuroase. Deficitele Băncii Marmorosch Blanc începeau să iasă la iveală. Astfel, prin 1930, un raport secret întocmit de experţi ai Societăţii Naţiunilor, estima că Banca avea un deficit de aproape două miliarde de lei. Asta era uşor de intuit, mai ales în condiţiile în care Aristide se deda la coţcării cu cecuri fără acoperire sau falsificate, acoperite în ultimă instanţă de Banca Naţională. 

Cum începuse să se cam audă că banca lui Aristide e în rahat, Regele şi Lupeasca au forţat tot felul de operaţiuni dubioase. Astfel, Primăria Bucureşti a fost obligată să cumpere cu un preţ mult supraevaluat - jumătate de miliard de lei! - un teren de-al lui Blanc din Otopeni. Guvernul i-a concesionat aceluiaşi falit Regia Monopolului de Stat, iar Banca Naţională a fost obligată să-i acopere deficitul. Gaura însă era mult mai mare, iar, într-un final, deviantul Carol al II-lea a vrut să naţionalizeze activele Băncii, adică sursa găurii negre. Din fericire n-a reuşit. 

În 1931, deficitul Marmorosh Blanc ajunge la 3 miliarde de lei. Într-o ultimă sforţare se încearcă fuzionarea tuturor băncilor de pe piaţă, însă acestea refuză. E şi logic de ce. Planul ar fi fost ca, după fuziune, vina pentru dezastru să se împartă între toţi bancherii şi astfel, Blanc să dispară într-o perdea ce ceaţă, statul român urmând să ajute necondiţionat acea mega-entitate. Doar ar fi fost vorba de întreg sistemul financiar al ţărişoarei, nu-i aşa? Cum fuziunea este ratată, în 1931 Marmorosh Blanc intră în faliment.

Cei care cred că acesta a fost sfârşitul băncii se înșală. A fost o mică piedică deoarece, pentru redresarea băncii, lui Blanc i se cedează monopolul tutunului şi al sării. Şi uite-aşa, impetuosul nostru aventurier se trezeşte împroprietărit cu unele dintre cele mai bănoase afaceri ale statului. Totul pentru a salva „ieconomia”, vă imaginaţi! Să vă mai spun că Aristide Blanc era adeptul interveţiei inteligente a statului în economie? 

Terminarea Războiului şi acapararea României au condus la naţionalizarea Marmorosch Blanc. Teoretic ar fi trebuit să fie sfârşitul lui Aristide Blanc. Aiurea! Într-un mod aproape inexplicabil pentru unii care nu ştiau cum să fugă din ţară, Aristide Blanc se întoarce în 1947 în raiul comunist de-aici. Şi, în loc să i se pună cătuşele, e trimis de către Maurer, împreună cu Nicolae Malaxa, ca reprezentant al guvernului pentru contacte cu Occidentul. Unul dintre stâlpii pe care se sprijinea Blanc era Ana Pauker, cea care găsise găzduire la ziarul care-i aparţinuse, Adevărul. Vă spun asta ca să înţelegeţi mai bine cam în ce conspiraţie intrase biata noastră ţară. 

Sorţii însă nu i-au mai zâmbit aşa cum se aştepta, astfel încât, în 1950, Blanc este arestat şi aruncat în puşcărie. Se întâmplă deseori în istorie ca cei care conspiră să ajungă să cadă în propriile conspiraţii. Aşa s-a trezit Aristide Blanc plimbat între Jilava şi Piteşti. Doar că „zânele” din Occident i-au zâmbit din nou şi, în urma unui recurs forţat la presiuni din afară, Aristide Blanc este eliberat şi i se permite să plece la Paris. Moare la 77 de ani, după o viaţă de furt şi ticăloşie. 

Cam aceasta ar fi, pe scurt, istoria Marmorosch Blanc, instituţia parazit care şi-a ţesut viaţa pe spatele Regatului Român şi-apoi al României Mari. Iată una dintre cele mai scandaloase şi corupte instituţii despre care în prezent nu se spune nicăieri nimic. Oare de ce? 

Cred că e bine să ştiţi ce s-a întâmplat pentru a înţelege ce urmează să vi se întâmple. Dacă aveţi impresia că aţi scăpat doar cu taxa aia de solidaritate pe care-o plătiţi atunci când mergeţi cu maşina la pompa de benzină, vă înşelaţi amarnic. Nu Bancorexul a fost Marmorosch Blanc, nu vă lăsaţi păcăliţi cu acea paralelă. Adevărata Marmorosch Blanc de azi e în plină dezvoltare. Urmează vremuri interesante!

16 comentarii:

  1. Facand paralele intre trecut si prezent si vorbind despre...
    "Cred că e bine să ştiţi ce s-a întâmplat pentru a înţelege ce urmează să vi se întâmple. Dacă aveţi impresia că aţi scăpat doar cu taxa aia de solidaritate pe care-o plătiţi atunci când..."

    Care ar fi asemanarea intre functionarii statului de atunci si cei ai statului de astazi care fac o legislatie idioata pe care o mai si implementeaza in modul acesta?
    https://agrointel.ro/111767/scrisoarea-unui-fermier-revoltat-autoritatile-statului-roman-mi-au-distrus-afacerea-maine-poate-fi-randul-dumneavoastra/

    Care ar fi asemanarea intre statul de atunci si statul de astazi care face "afaceri" de genul acesta?
    (Chiar este nevoie sa mentionez ca ORICE produs pentru export este exportat FIX la pretul de productie neobtinandu-se profituri si neplatindu-se taxe pe plan local, de obicei acestea "faca un ocol" si ramanand printr-un offshore, sau ca "firma mama" si exportul se realizeaza catre o tara cu taxe si impozite ZERO?)
    https://agrointel.ro/99997/ferma-ovine-insula-mare-a-brailei/

    Mai sus am dat doar doua exemple foarte usor de inteles pentru oricine. In toate domeniile de activitate si in toate sectoarele economice din Romania de astazi se intampla astfel de lucruri.

    Oh, sa nu uitam si de chestiunile astea absoulut recente:
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23274974-aproximativ-9-7-milioane-romani-sunt-plecati-strainatate-ministru-principala-solicitare-diasporei-este-legata-infrastructura.htm

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23277020-teodorovici-nivel-european-nu-doreste-punerea-agenda-subiectului-fortei-munca-statele-dezvoltate-alte-interese-sunt-4-5-5-milioane-romani-plecati-dar-colega-ministerul-romanilor-pretutindeni-stie-cifr.htm

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23271967-studentii-din-iasi-cer-demisia-ministrului-finantelor-legare-glie.htm

    Cam care este viitorul unui asemenea popor si unei asemenea natiuni?
    Cam "ce urmeaza sa i se intample"?
    Cam cu ce sau cu cine ar trebui sa fie "solidar(i)" pe viitor, ce ar trebui sa mai plateasca si mai ales din ce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasa-o rece cu "studentii". In marea lor majoritate sunt de "dreapta"? Atunci sa primeasca ceea ce au semanat.
      Vor primi cursuri platite cu bani grei si credite pentru "studiu" exact ca si in Occidentul pe care-l divinizeaza fara discernamant.
      In cazul asta Teodorovici chiar are dreptate: gratuitatile nelimitate pentru studenti la transportul feroviar sunt niste "pomeni electorale" si trebuie desfiintate. Adica un pensionar care totusi a pus umarul la dezvoltarea tarii primeste cateva reduceri limitate la transportul feroviar pe an, in timp ce d-l "student" vesnic nemultumit de Romania (cu toate beneficiile mai mici sau mai mari pe care tara le ofera) beneficiaza nelimitat de transport urmand sa o sterga englezeste prin vest injurand tara in stanga si in dreapta.

      Ștergere
    2. tara "arde", babele se piaptana si lumea emigreaza!
      manastire intr-un picior, ghici ciuperca de ce?
      https://opencube.ro/moartea-domnisoarei-lazarescu-si-votul/

      Ștergere
    3. Gratuitatile nu trebuie sa existe pentru nici o categorie sociala. Banii nu cad din cer si cineva trebuie sa plateasca pentru asta. Toate gratuitatile sunt nimic altceva decat pomeni electorale. Vezi cine a acordat subventiile pentru transport gratuit studentilor. Iti spun eu cine PSD-ul. Acum cand PSD-ul si-a luat "perversa de la Targu Ocna" din partea studentilor care nu i-au votat, dintr-o data "mita electorala" alias "subventiile" nu mai sunt bune. How Bizarre!
      https://www.youtube.com/watch?v=C2cMG33mWVY

      Ștergere
  2. Asa ceva nu este o natiune sau un popor! Termenul de gloata este cel realist, deoarece reflecte situatia creata de acesti indivizi numiti, astazi, fara motiv, romani. Fiecare este impotriva oricui, doar pt aventaje personale, fara probleme de constiinta, dupa modelul numitilor studenti, care inteleg sa-si faca studiile pe banii altora, fara sa se simta obligati fata de cei care le inlesnesc aceasta gratuitate, considerind ca este normal sa ai in vedere numai propiul interes in detrimentul oricui. Nivelul scazut de inteligenta al acestora este dovedit si de asocierea aberanta cu termenul "legarea de glie". Motivul parasirii tari, legat de lipsa infrastructurii, este o alta aberatie din multele care alcatuiesc sistemul de “gindire” al gloatei. In alte studii aceeasi diasporeni declarau c-au parasit tara datorita coruptiei - 82%, clasa politica - 70% si a mentalitatii romanilor - 64%. Deci “motivele” constituie o pendulare intre aberatie si utopie. Ultimile trei tin de perceptie, acestea nefiind masurabile in mod obiectiv. Practic vorbim de ura romanului fata de propia natie si tara, iar acest lucru este posibil datorita unei educatii precare.
    Dupa cum vedem nu exista nici macar prezent, asa ca nu se pune problema existentei unui viitor in cazul unor indivizi lipsiti de calitatile minime necesare exitentei ca popor. Nivelul coruptiei este mult mai mare in vest, iar clasa politica a “civilizatilor”, din povestile inepte romanesti, este mult mai rapace si lipsita de scrupule decit cea romanesca, subordonata total acesteia. Despre “mentalitate”, ca motiv de emigrare, expus de unii romani, nu putem exprima decit compasiune fata de acestia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Fiecare este impotriva oricui, doar pt aventaje personale, fara probleme de constiinta, dupa modelul numitilor studenti, care inteleg sa-si faca studiile pe banii altora, fara sa se simta obligati fata de cei care le inlesnesc aceasta gratuitate"

      Las-o moarta cu "gratuit"!
      Studentii aia fac scolarizare "gratuita" din taxele pe care le platesc parintii si bunicii lor, ca nu sunt "fii ploii", nu fac scolarizare pe "banii statului" care de fapt nici nu exista si nici pe banii tai. Daca ai vreo problema cu afirmatia mea, iti recomand sa mergi sa te inscrii la un curs de contabilitate primara in asa fel incat sa afli si tu niste chestiuni banale ca de ex. ce e aia sursa de venit, ce e un flux de numerar, etc si mai ales sa fi capabil sa citesti si sa interpretezi o balanta contabila. Dupa ce il termini, citeste bugetul de stat si afla de unde are statul bani de alocat pentru "invatamantul gratuit" sta,tul care nu produce nimic. Pe langa faptul ca vei avea o revelatie fara sa fie nevoie sa petreci "7 ani in Tibet", ai sa poti evita situatiile hilare pe care le expui in comentariile tale. Nu de altceva dar rad si copiii de tine. Pana si aia stiu ca bunicii si parintii lor platesc taxe iar ei primesc educatie/scolarizare "gratuite".

      - "Bugetul de stat al României (sau bugetul public) este un document, un plan sau O BALANȚĂ ÎN CARE SE PREVĂD SUMELE DE BANI STRÂNSE LA DISPOZIȚIA STATULUI, SURSE DE PROVENIENȚĂ A ACESTORA PRECUM ȘI DIRECȚIILE LOR DE UTILIZARE. Bugetul de stat, este o componentă de bază a bugetului general consolidat și a finanțelor publice în general."
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Bugetul_Rom%C3%A2niei

      "...considerind ca este normal sa ai in vedere numai propiul interes in detrimentul oricui. Nivelul scazut de inteligenta al acestora este dovedit si de asocierea aberanta cu termenul "legarea de glie"."

      In ceea ce priveste "legatul de glie"...
      Iar bati campii! Studentii au dreptate si pe tema asta. Ba chiar iti livreaza direct in mufa legislatia care le da dreptul la libera circulatie iar ei profita de aceste drepturi. Foarte bine fac ca pleaca si isi vad interesul propriu. Asta este dovada de inteligenta nu de prostie. Doar nu sa sa stea in Romania s-o puna de o ginta matriarhala sau macar de un colhoz, un kibutz ceva cu unul atat de putin inteligent ca tine. Tu si astia ca tine sunteti unul dintre motivele principale pentru care se pleaca. Nu-i nici o problema. In tara veti ramane doar voi astia "nationalistii", bugetarii si pensionarii plus asistatii sociali. Sa "construiti" si sa conduceti voi tara exact dupa intelectul vostru asa cum ati facut-o si pana acum.

      Asta este Romania reala din care studentii aia cu "nivel scazut de inteligenta" care primesc "invatamant gratuit se la statul roman", adica din banii adunati din taxele si impozitele platite de parintii si bunicii lor vor sa plece:
      https://www.piticigratis.com/2019/07/7781/

      http://reactii.ro/cine-tine-romania-pe-loc/

      Ma indoiesc ca esti suficient de inteligent sa pricepi ceea ce scrie in articolul de mai jos. Aceste lucruri sunt de la sine intelese pentru o amenii cu neuroni functionali pe care in mod evident ca nu ii vezi pierzandu-si timpul postand idiotenii prin comentariile de pe bloguri.
      http://reactii.ro/arunca-vina-pe-cine-trebuie/

      Apropo de bloguri... Nu vrei tu sa-ti pui inteligenta ta "superioara" la bataie si sa-ti creezi propriul tau blog? Ai sa afli pe pielea ta intr-un mod rapid cati "sustinatori" ai ideiilor tale ai sa ai.
      In mod garantat ai sa-i numeri pe degete!

      Ștergere
    2. Je, nu am timp de imbecilismele tale si de argumentele cretine pe care le aduci aiurea, fara discernamint. Vei vedea in urmatorii 10 ce se imtimpla, cind iti vei lua portia care te va trezi doar ca sa vezi cit ai fost de prost, crezind in tot felul de timpenii. Ai mai venit tu cu prostiile tale despre Italia si ti-am raspuns, acum nu voi sta sa te conving pe tine, un individ cu mintea odihnita 24 din 24 ce este pe lumea asta. O sa vina timpul platii, pt ca toate atrag consecinte. Vederea ta este una scurta. Nu ma intereseaza parerea unui troglodit.

      Ștergere
    3. "Studentii aia fac scolarizare "gratuita" din taxele pe care le platesc parintii si bunicii lor, ca nu sunt "fii ploii""

      Si sa inteleg ca-n tarile in care se platesc studiile aia sint fii ploii sau cum?! Oare acolo nu platesc parintii si bunicii tot felul de taxe?!

      Asta arata ca zgirciul ala dintre urechi, despre care crezi c-ar fi creier, nu scoate nici macar o mica vibratie care sa-ti indrepte putina minte de care dispui.
      Deci, inceteaza sa mai comentezi aiurea si sa incerci sa dai lectii tuturor, deoarece nu-ti poti permite nici chestii de logica simpla!
      Altfel romanii actuali, cu minunata lor gindire, au ajuns de risul unui continent.

      https://www.cotidianul.ro/romanii-din-germania-vazuti-mai-prost-decat-arabii-sau-turcii/

      Postarea ta te arata asa cum esti si, sincer, nu inteleg de ce te chinui sa ne convingi ca esti incapabil?! S-a inteles asta de f mult timp! Carentele educationale evidente, frustrarile si complexele de inferioritate de care suferi nu se vor vindeca prin postari aiurite. Apeleaza la profesionisti, nu te zgirci la asa ceva! Sper sa te poata ajuta si-ti urez numai bine!

      Ștergere
    4. Anonim, 31 iulie 2019, 08:56
      Anonim, 31 iulie 2019, 09:19

      1. Nu inteleg de ce mi te adresezi cu "Je". Linisteste-te.

      2. Nu voi "vedea" nimic, nu-mi voi lua nici o "portie" si nu voi "plati" nimic. Indiferent de ce vrei tu sau ce crezi tu.

      3. Dupa un an de Padova, un an jumatate de Napoli, un an de Roma si doi ani de Milano, la mijlocul anului 2006 mi-am obtinut cetatenia italiana. Chiar daca nu mai am "sediul central" in Italia, inca detin investitii in valoare de milioane de euro si ajung in mod frecvent in zona. Cu toate acestea, tu insisti sa-mi explici mie care este treaba cu Italia si cum merg lucrurile pe acolo din link-uri de pe internet si pentru ca ai fost candva prin '95-'96 in vizita sau ca turist pe acolo si cunosti mai bine decat mine.
      Am experienta extensiva si investitii si in alte tari UE dar si din afara UE. Mai detin si cetatenie chiliana si mai pot obtine foarte usor inca doua pentru simplul motiv ca am depasti de mult pragul necesar in programele "citizenship by investment". Cu toate acestea tu "stii mai bine decat mine". Din link-uri evident. Ba chiar sti si ce "portie" am sa-mi iau, ce am de "plata" si ce "consecinte" voi suporta.

      4. Este cel putin hilar faptul ca iti permiti sa faci "prost", "tampit", "troglodit", "individ cu mintea odihnita 24 din 24", cu "zgarci in loc de creier" care "nu vibreaza", cu "minte putina", "incapabil" la modul general si "incapabil de logica simpla", cu "carente educationale", cu "complexe de inferioritate", "frustrat", "aiurit" un om despre care nu cunosti absolut nimic.
      Asta da dovada de "educatie inalta" si "inteligenta superioara"!
      Astea da "argumente forte"! Ca un adevarat academician la Academia Romana. Numai acolo insulta impreuna cu tonul artagos si batjocoritor sunt folosite ca argument suprem si adevar absolut.
      Te bati cu pumnul in piept ca esti "educat" si "rasa superioara" dar te pui singur in niste ipostaze hilare.
      Felicitari! Ai depasit cu brio recordul de insulte pe comentariu.

      M-ai insultat de nenumarate ori, atat pe mine personal cat si familia mea. Pot sa inteleg ca ai niste divergente cu OPINIILE MELE care sunt bazate pe EXPERIENTA MEA DE VIATA, dar nu pot sa inteleg ce ce continui sa ma insulti si mai ales de ce mi-ai insultat familia. Oricum eu nu am pomenit niciodata de familia ta, dar sa ti-o mai si insult.
      Sa nu mai vorbim despre faptul ca nu este articol la care sa nu comentezi si sa nu insulti o natiune intreaga sau cel putin parti importante din ea. Evident ca doar tu esti "roman adevarat", restul NU! Ba chiar esti atat de "educat", "elevat" si "sofisticat" incat te pricepi si la ceasuri. Elevetiene, nu de orice fel. Nu ca "fii de grajdari" care s-au mutat din "grajduri" in "campuri rezidentiale" si sunt "incapabili sa aprecieze" un rahat de ceas, o relicva din Evul Mediu.
      Tot ce postezi pe internet este permanent. Nu se sterge si nu dispare, asa cum cred unii.

      Ștergere
    5. Anonim, 31 iulie 2019, 08:56
      Anonim, 31 iulie 2019, 09:19

      5. Asculta cu mare atentie ceea ce-ti spun acum.
      Te sfatuiesc sa sari peste comentariile cu opinii care nu-ti convin si sa te abtii a mai raspunde la acestea sau pe subiectul respectiv. Este ultimul avertisment pe care ti-l dau. Am sa-ti demonstrez cat de "anonim" esti tu pe internet si te rezolv cum vrei tu, atat pe parte legala cat si pe parte de gangstereala. La alegere. Am sa-ti demonstrz cum o banala plangere legala si un ordin judecatoresc va obliga companiile de internet, inclusiv Blogspot/Google & ISP-ul sa puna pe tava IP-urile de pe care postezi chiar daca te joci cu softuri de "anonimat" de genul tor/tails, etc. Pica ca mustele si sunt saltati ca din oala si aia de pe "dark net", dar unul ca tine. Am sa-ti demonstrez ce poate face cineva cu "mormanul de bani", care poate angaja avocati de top si la nevoie, care poate "factura" legal o parte din ei la niste autoritati inalte. Pentru servicii de "consultanta", evident. Ca tot isi faceau unii griji ca banii multi sunt inutili, nu imi folosesc la nimic si nu ii iau cu mine in mormant.

      Am sa fac exact ceea ce imi propui si anume, am sa apelez la profesionisti.
      Ai sa simti profesionalismul lor direct pe pielea si in buzunarul tau.
      Ai sa platesti pentru insultele pe care mi le adresezi mie, dar mai ales pentru insultele pe care le-ai adresat in mod gratuit familei mele si pentru insultele pe care le adresezi zilnic "neromanilor", "jartelelor taranesti" si "fiilor de grajdari". In mod special, direct la niste "jartele taranesti" si la niste "fii de grajdari" cu cariere private si functii de stat inalte am sa apelez. Cu unii dintre ei ma cunosc din copilarie sau din timpul facultatii, cu altii am facut afaceri inainte sa ajunga unde sunt acum. "Ghinionul" este ca au ajuns tare sus. De "prosti" si de "incompetenti" ce sunt, evident.
      La nevoie, pot renunta la cetatenia romana si te tarasc in procese internationale. Ai sa vezi atunci cum "in vestul ala falit si cazut unde este numai jaf" sunt tratate problemele cu insultele repetate la adresa uni om, a unei familii plus discriminarea si insultarea continua unei intregi categorii sociale.
      Sa demonstrezi atunci la tribunal cat esti de "special", de inteligent si cat de mult discernamant ai tu. Ca doar esti "roman adevarat", "educat" si mai ales "salvator de tara si natiune", nu "(semi)analfabet" si "vanzator/distrugator de tara" ca "jartelele taraneasti" si ca restul "fiilor de grajdari". Pe mine si pe cei care iti citim comentariile ne-ai convins inca o data de nivelul tau. Sa demonstrezi atunci care este treaba cu "plata", cine trebuie sa faca acest lucru si mai ales pentru ce.

      Mergi si fa-ti blogul tau unde sa-ti expui arogantele, bataia de joc, discriminarile, insultele, injuriile si alte "nationalisme". Cand mai vii sa mai comentezi pe aici foloseste optiunea Nume/Adresa URL sa iti promovezi blogul si sa aflam si noi de el ca ca putem sa-ti citim "articolele". Este cea mai rapida si mai onesta cale de a afla cati sustinatori ai. Sa nu ramai socat.

      Ștergere
  3. Articolul este f bun, dar despre aceasta banca nu stiu decit cel mult 1% dintre romani, poate chiar mai putini! Altfel au facut numai chestii minunate, asa cum le fac bancile si astazi. F buna seria de articole. Te miri ca romanii traiesc din impresii si pareri bazate pe nimic?! Daca nu cunosti motivul, studiaza situatia demografica in 1945 si vezi unde s-ar fi putut afla familiile acestora, ce nivel de studii crezi ca aveau, cu ce anume s-ar fi putut ocupa si unde se aflau. Dupa rezolvarea acestor probleme o sa-ti fie totul mult mai clar! Peste noi, ca tara si popor, au trecut citiva zeci de ani de inginerii sociale, concentrate mai ales intre 1930-1970. Au fost 4 mutari, ca la sah. La sfirsit, eram mat! In concluzie tot ce vezi astazi este cit se poate de normal, deoarece reprezinta consecintele logice, asteptate si de catre cei care le-au initiat. Bine, toate astea n-au avut loc doar la noi, ci peste tot in Europa, dar si in alte parti. Totul a fost axat pe specularea slabiciunilor fiecarui popor in parte. Meciul cel mai usor l-au avut cu noi! Era de asteptat!

    http://www.ziare.com/social/medici/guvernul-bulgar-a-legat-de-glie-absolventii-de-medicina-prin-ordonanta-de-urgenta-1570976

    Sintem, oficial, cu date si fapte, prostii Europei! Ungureanu n-a exagerat in cartea lui, in ceea ce ne priveste.

    In 2010, in Forbes" un neamt ne-a descris ca "un popor naiv care se crede f destept si smecher".
    Aroganta multor romani fata de albanezi si bulgari este total gratuita, acestia fiind mult peste noi. Vesticii nu-si permit sa-i calce in picioare, asa cum o fac cu noi, iar ei nu se tavalesc pe jos la picioarele oricarui strain, ceea ce, in cazul nostru, este, deja, traditie. Pt clasa politica asta reprezinta chiar dibacie diplomatica!

    RăspundețiȘtergere
  4. Deja suntem vanduti Germaniei, Frantei, SUA. Olandezii vor si ei portul Constsnta. Produsele straine vandute pe piata noastra sunt de mana a doua.Mai rau ce ni se poate intampla? Sau bucura-te azi ca maine o sa fie si mai rau?

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim pentru tot acest tur de forta in dezvaluirea falsilor patrioti, tradatori si oportunisti de care tara asta din pacate n-a dus lipsa. Aparitia lui Antonescu in acesta lista a fost pentru mine o surpriza neplacuta, dar adevarul trebuie sa iasa la iveala pentru a intelege unde suntem si de unde putem incepe reconstructia(cand va fi si daca va fi vreodata).
    Mai sunt inca multe mituri ce trebuiesc demontate, dar cum lista este foarte lunga si precum spuneai si tu, romanii nu-si cunosc eroii, ma gandesc ca n-ar fi rau daca ai scrie si despre acestia din urma. Mai da-ne si cate o gura de oxigen. Nu de alta dar dusmanul jubileaza cand stam preocupati vorbind numai despre rau. adica despre el, alimentandu-l cu energiile nostre cu fiecare gand/cuvant/sentiment indreptat in acesta directie. Mai trebuie sa vorbim si de bine.
    Ar trebui sa ne preocupe mai mult lucrurile bune si oamenii buni daca vrem ca ele/ei sa existe.E util si corect sa intelegem corect istoria(si prezentul in care traim) si sa descifram raul pentru a ne putea apara dar preocuparea continua fata de rau face ca sa uitam ce si cum este binele. In masura timpului pe care il ai la dispozitie astept si ceva articole despre oameni/locuri/fapte ce merita consemnate ca bune pentru dainuirea acestui neam(macar din istoria mai mult sau mai putin indepartata daca nu vrei sa pui lupa asupra unor personaje contemporane si strnesti viespiile marxiste contra lor.)

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte bun articolul. Din pacate, autorul nu poate arata foarte multele carti citite si surse prin care a ajuns la această concluzie, caci ca să ajungi aici, nu este facil. Feicitări, dar , da , foarte puțină lume stie si...si mai putini sunt de acord cu ce spune.

    RăspundețiȘtergere
  7. Totul se leaga pana la un punct, si anume cum a ajuns cea mai profitabila banca din Romania interbelica la faliment? Oare nu a dat cam multi bani statului care i-a risipit pe afaceri neprofitabile si apoi nu a mai avut ce sa dea inapoi decat alte afaceri mai mult sau mai putin profitabile? Intr-o economie sanatoasa bancile prospera si invers, intr-una corupta dau faliment

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu a-ti spus nimic despre calitatea de fondator si actionar al BNR, in 1880 alaturi de BOR 15% si statul roman 20%.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)