Cum va distruge tandemul Iohannis-Orban sistemul de pensii

Ca să înţelegem ticăloşia şi amatorismul jupânilor butonari care au obţinut ilegal controlul ţării nu avem nevoie de documente clasificate sau de studii aprofundate. E necesar să trecem doar de declaraţiile sforăitoare ale influencerilor prostovani şi să citim „pas cu pas” ceea ce propun cei doi „tragicomici” ai politicii noastre, anume beţivul Orban şi prostovanul nostru naţional, Plăvanul. Cu alte cuvinte, lucrăm cu materialul clientului, nu cu ipoteze sau alte artificii.

O să vă spun de la bun început că absolut toate fantasmagoriile referitoare la actualul buget de pensii sunt speculaţii şi-atât. Poate mai ţineţi minte cum propaganda a reuşit să inducă populaţiei ideea că salariile angajaţilor din sistemul de sănătate au scăzut, în condiţiile în care aveam de-a face cu cea mai mare creştere a veniturilor reale de la Revoluţie până în prezent. La fel se întâmplă şi acum cu bugetul de pensii. În realitate bugetul pensiilor stă mai bine ca niciodată şi e perfect sustenabil. Îl auzeam aseară pe băsescu spunând - probabil între două votci - că „România îşi permite să se împrumute pentru pensii”. E absolut fals deoarece România nu are nevoie să se împrumute pentru pensii. 

Dacă există o problemă, aceasta este la pensiile speciale, pe care toţi spun că vor să le desfiinţeze, dar pe care nu le va desfiinţa nimeni deoarece e vorba de marii şobolani ai sistemului, cei care asigură perpetuarea ticăloşiilor. La un moment-dat, tot imbecilul de serviciu băsescu spunea că „dintre pensiile speciale ar trebui să fie menţinute acelea ale militarilor deoarece oricum nu sunt mari”. Omul simplu, când spui militar, se gândeşte la amărâţii ăia face fac „târăş pe coate”. Când însă băsescu spune militar, el se referă la securiştii săi(probabil chiar şi propria-i pensie are o componentă secretă „de la Serviciu”) care ridică pensiile cu roaba.

Adevărul care nu se spune este acela că, în cazul desfiinţării pensiilor speciale, sistemul de pensii de stat ar trece pe un puternic excedent, fiind capabil să suporte fără nicio problemă noi majorări ale veniturilor pensionarilor.

O altă gogoriţă cu care sunt ameninţaţi oamenii este „apocalipsa pensiilor” generată chipurile de ieşirea la pensie a decreţeilor care urmează să se petreacă peste aproximativ 10 ani. E o tâmpenie deoarece nu va fi nicio apocalipsă. Într-adevăr, generaţia decreţeilor e cea mai mare din istoria ţării, dar o mare parte a ei a emigrat, neavând nicio bază pentru încasarea pensiei de-aici. Nici componenta rămasă în ţară a decreţeilor nu va avea mari pretenţii de pensie deoarece o mare parte a lor s-au iluzionat cu „lucrul pe cont propriu”. Mulţi au încercat să supravieţuiască „la mica evaziune” prin intermediul unei firme încropite, fără să-şi plătească nicio contribuţie, iluzionându-se că trag ţeapă statului. Când vor ajunge la vârsta de pensionare vor constata că singurii cărora şi-au tras ţeapă sunt ei, putând spera maxim la pensia socială, nicidecum la vreo pensie care să le asigure un minim confort.

Pentru a evalua „apocalipsa” despre care vorbeşte propaganda trebuie doar să ne raportăm la locurile de muncă existente, nu la altceva. Asta deoarece numai angajaţii activi pot influenţa sistemul de pensii de peste 10-20 de ani. E la mintea cocoşului, doar că proştii se lasă prostiţi de ticăloşi, speriindu-se şi acceptând toate scamatoriile propuse de ticăloşii care tocmai ce-au obţinut puterea prin lovitură de stat. 

Şi-acum, după această lungă, dar necesară introducere, e timpul să ne uităm la programul de guvernare al beţivului Orban. Prima gaură care va fi dată bugetului public de pensii va fi creşterea contributivităţii la Pilonul 2. Cu alte cuvinte, statul îşi va ştrangula propriile venituri, preferând să le transfere către nişte entităţi private statice, care nu fac altceva decât să încaseze comisioane. În paralel cu aceste creşteri substanţiale de venit pentru administratorii fondurilor private de pensii, guvernul Orban intenţionează să nu le mai solicite nici creşterea capitalului, scăzând astfel(în termeni reali) garanţia pe care administratorii privaţi trebuie să o asigure. Cu alte cuvinte, presupunând că mâine un fond privat va da faliment şi se va afla în imposibilitatea de a acoperi mizilicul de contribuţii la valoarea încasată, tot statul va trebui, în final, să-i despăgubească pe cei care au contribuit la acel fond. Asta deoarece contribuabilii pot da statul în judecată întrucât au fost obligaţi să contribuie la fondul falimentar. Asta se numeşte „privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor”. Într-un stat normal, chestiunile ar sta fix invers.

Dar să nu mergem pe un scenariu atât de radical, ci pe unul standard. Ce i se întâmplă viitorului pensionar în condiţiile în care treburile vor funcţiona aşa cum s-a angajat Orban? Scăzându-i contribuţia la stat, el va încasa la pensie o sumă netă mai mică. Nu punem în balanţă doar realitatea că diferenţa dintre creşterile pensiei de stat- prin indexări - sunt uriaşe faţă de anemicele creşteri ale „punctelor private”. Putem ignora chiar şi riscul reprezentat de stagnările(sau chiar scăderile!) previzibile în perioada următoare a randamentelor investiţiilor financiare, mergând pe un scenariu chiar optimist. Ceea ce însă nu poate fi ignorat este faptul că, în cazul pensiei private, sumele returnate sunt strict cele cu care ai contribuit, în timp ce pensia de stat o vei lua până la moarte. În cazul unei persoane longevive, pensia privată e chiar o belea deoarece ea riscă să rămână fără bani chiar atunci când va avea cea mai mare nevoie de ei.

Ironia sorţii va face ca cei loviţi de „beleaua pensiei private” să nu fie decreţeii, ale căror contribuţii la Pilonul 2 nu vor creşte atât de semnificativ până la pensie, ci vulcanicii tefelişti care, până la vârsta de pensionare, se vor trezi cu o componentă substanţială „investită” în Pilonul 2, astfel încât spre sfârşitul vieţii realmente vor face foamea, regretându-şi amarnic „tinereţea prostesc-revoluţionară”.

Un alt element care va dinamita creşterea pensiei este reprezentat de eliminarea de către Orban a supraimpozitării part-time-ului. PSD-ul a luat măsura acestei supraimpozitări pentru a combate sclavia privată reprezentată de angajarea salariatului în regim part-time şi exploatarea sa full time. Eliminarea supraimpozitării va conduce la revenirea practicii de angajare a salariaţilor cu două ore „pe cartea de muncă” în condiţiile menţinerii programului de 10-12 ore pe zi, cu plata la negru a restului de salariu. 

Efectele măsurii sunt multiple şi absolut toate negative. În primul rând se vor reduce drastic încasările statului. Scăzând contribuţiile, şi bugetul de pensii va fi afectat, fiind ameninţat cu intrarea pe un puternic deficit. Aceasta îi va afecta pe actualii pensionari, dar va fi combătută de goarnele propagandei care vor vorbi despre „odioasa moştenire a pesedeului”. În afară de actualii pensionari, măsura îi va afecta şi pe salariaţi ale căror contribuţii se vor reduce drastic, scăzându-le astfel radical pensiile care li se vor cuveni.

Singurii care vor ieşi pe plus vor fi marii evazionişti care, astfel, îşi vor rotunji radical profiturile pe spatele muncitorilor reduşi la o sclavie din care nu vor putea ieşi.

Să punem acum toate elementele cap la cap. Pe de o parte bugetul de pensii va fi văduvit de un procent mai mare al contribuţiei care va zbura către fondurile private şi de scăderea previzibilă a contribuţiilor ca efect al revenirii în prim-plan a haiduciei angajărilor fictive „pă part taim”. În plus, dimensiunea pensiilor speciale va creşte ca efect al plecărilor mult prea precipitate din sistemele de forţă ale statului. Mai mult, pentru ca jupânii şă-şi asigure suportul aparatului tiranic de forţă(juridic-poliţienesc-militar) este previzibilă o creştere a pensiilor speciale. Ceea ce va duce la o gaură şi mai mare a Bugetului, numai bună de folosit de către propagandă.

Aceasta este „calea Iohannis-Orban” de distrugere a unui sistem care, în prezent, funcţionează perfect. Ceea ce nu trebuie să uitaţi e faptul că, din disfuncţionalitatea sa, se vor îmbogăţi mulţi dintre cei care stau în spatele loviturii de stat date „pas cu pas”. Nu-mi fac iluzii că atunci când omul de rând va realiza asta va fi prea târziu. Însă, din punctul meu de vedere, oamenii acestei ţări şi-o merită cu vârf şi îndesat deoarece e de neimaginat cum poţi să stai aşa, ca un miel la tăiere. Dacă ar fi avut un asemenea ticălos în fruntea ţării, ungurii i-ar fi luat beregata. Polonezii la fel. Noi însă preferăm să ne punem pe plâns precum babele, în loc să punem mâna pe topor. E o chestiune la care trebuie să vă gândiţi şi să vă explicaţi singuri de unde vă vine această imobilitate vinovată!