Şi tu, Barna?

Mulţi suferă de orbul găinii în ceea ce-l priveşte pe Barna, limitându-se la „perversa de pe Târgul Ocna” pe care-a încasat-o de la Plăvan. Într-adevăr, bastârca pe care şi-a luat-o e una dură însă, ceea ce nu se vede e că ea nu are atâta legătură cu Plăvanul sau cu PNL.

Toţi analiştii mai mult sau mai puţin politici se limitează la chestiunea de suprafaţă, anume că Plăvanul i-a tras-o lui Barna. Şi, spun ei, a făcut-o pentru a-i tăia aripile useristului astfel încât acesta să nu intre în turul 2, unde l-ar fi încurcat teribil. E o judecată falsă. În orice scenariu, Barna nu intră în turul 2. Chiar dacă s-ar retrage Veorica, locul ei ar fi luat nu de Barna, ci de Diaconu! Ceea ce s-a întâmplat la europarlamentare e o excepţie generată de o supra-umflare a unei formaţiuni fantomatice. Chestie la care se pricep de minune „serviciurile”.


Indiferent cât de mult ar fi fost umflat cu pompa, USR-ul nu avea capacitatea de a-şi propulsa candidatul în turul 2. E vorba în primul rând de situarea formaţiunii tot în liga „şi alţii” între partidele politice. Alegătorul frenetic de tip corporatist vede USR ca pe o formaţiune necesară pentru zgomot, nicidecum pentru a prelua guvernarea. Iar asta este cauzată, într-o proporţie covârşitoare, de marketingul politic al USR-ului. Ei sunt ăia care se tăvălesc pe jos, care urlă tare, care dau muie PSD-ului. În ciuda faptului că un astfel de comportament oligofren le provoacă plăcere spălaţilor pe creier, aceiaşi spălaţi pe creier au în minţile lor retardate o altă imagine a celui care trebuie să conducă. E imaginea tătucului, omniprezentă sub forma superiorului direct din corporaţie. Corporatistul şef nu se tăvăleşte pe jos şi nici nu acceptă asemenea comportamente, chiar dacă zâmbeşte când unul mai dă o muie în direcţia dictată de corectitudinea politică a momentului.

Din acest punct de vedere trebuie înţeles că Barna nu avea nicio şansă să ajungă în turul 2. În timp ce PSD-ul se bazează pe un bazin stabil de peste 20%, bazinul radical al USR-ului e de 10%, poate chiar cu o singură cifră. Repet, ceea ce s-a petrecut la europarlamentare a fost un accident, în mare parte instrumentat de servicii. Iar Iohannis ştia bine asta. Atunci care-i problema?

Unii spun că bătaia e reprezentată de alegerile locale şi de cele parlamentare. Cu Barna îngenuncheat, întreg partidul e castrat. Poate fi o ipoteză. Eu însă merg mai departe şi spun că asta rimează de minune cu ceea ce s-a întâmplat pe-aici în anii stalinismului, mai precis în momentul în care stăpânii de la centru cereau victime în numele unui ideal încălcat de „duşmanii poporului”. Astfel, confruntării Stalin-Tito i-a picat victimă Lucreţiu Pătrăşcanu.

Cam acelaşi lucru se întâmplă acum. La vârful statului american se dă o luptă crâncenă între republicanii fideli lui Trump(atenţie, nu toţi republicanii!) şi democraţi. Democraţii şi o parte a republicanilor sunt reprezentanţi ai statului subteran american. Teoretic balanţa ar înclina spre democraţi, însă performanţa submediocră a economiei americane a distrus deja relevanţa „celei mai puternice naţiuni a lumii”. Aici vine discursul lui Trump care înfierează lipsa de performanţă cauzată, în primul rând, de mult prea multele bidoane care au transformat America într-o naţiune coruptă la nivel absolut. Ceea ce face Trump, este o echilibristică între „bidoanele de bine” şi „corupţi”, adică tot nişte bidoane, dar de care s-ar putea dispensa.

Lupta e una crâncenă şi, în ciuda aparenţelor, acolo sunt prinşi fără să vrea toţi oamenii politici ai lumii. Dacă până de curând se credea că Trump e cartea pierzătoare, eşecul investigaţiei lui Mueller şi poziţia din ce în ce mai precară a FBI&CIA i-a pus pe mulţi pe gânduri. În acest context apare şi prostul nostru naţional. Când a fost chemat la Washington, dincolo de concesiile excepţionale pe care le-a făcut hegemonului(toate resursele naturale, dublate de cheltuieli nesustenabile pentru înarmare şi capitularea definitivă a justiţiei), Plăvanului i s-au cerut şi dovezi legate de corupţia democraţilor, în special a lui Biden. Când spun Plăvan, trebuie să înţelegeţi că e vorba nu doar de molusca inutilă din capul ţării, ci de întreaga zonă ocultă care-l ţine acolo. Băieţii deştepţi au înţeles încotro bate vântul, dar continuă să joace la două capete deoarece, în cazul unei „Kennedy-zări” a lui Trump trebuie să le rămână spaţiu de manevră. Astfel, amână treaba cu Biden până când va deveni inevitabilă(adică până când se vor cere documente punctuale, despre care tot ei informează pe căile cunoscute că există!) şi fac un pas lateral dând în Soros.

Tot ceea ce înseamnă USR e clădit pe osatura păduchelniţelor lui Soros din România. Majoritatea covârşitoare a membrilor sunt hrăniţi mai mult sau mai puţin transparent de ONG-uri. Care ONG-uri îşi rotunjesc veniturile din proiecte cu statul, apelând la fonduri europene. Numai că, pentru a te îndestula, ai nevoie să acţionezi pe mai multe planuri, exact cum a făcut Barna: ba dându-i şi lui X, ba implicându-l şi pe Y şi pe mulţi alţi intermediari care, în realitate, fac parte din grupul său de interese. Acest gen de infracţiune a fost trecut tandru cu vederea deoarece pe-atunci „băeţii” ăştia erau „cadrele noastre de nădejde”. Iată însă că a venit vremea furiei, în care stăpânul cel mare caută vinovaţi. Şi ce faci când furia se abate asupra ta, securist de bine? În mod cât se poate de logic, sacrifici pionii. Aşa cum în 1948 staliniştii autohtoni găsiseră titoistul în persoana lui Pătrăşcanu, la fel acum, neostaliniştii liberali îl găsesc pe Barna corupt la „oenge”. Rog a nu se înţelege de-aici că ar fi vreo echivalenţă de anvergură intelectuală între Barna şi Pătrăşcanu. La fel cum nu trebuie înţeles că Barna ar fi vreun nevinovat aşa cum era Pătrăşcanu. Doar fenomenele rimează.

Cu Barna şi cu gigeii din USR care-şi aşteaptă rândul(căci vor mai urma mulţi alţii!), securiştii autohtoni pot obţine o pauză de respiraţie deoarece teoretic i-au servit lui Trump nişte exemple de corupţi car-au păpat banii Departamentului de Stat daţi lui Soros în programe pentru „interesele americane”. E o pradă minoră, dar cu asta securimea de-aici speră să câştige timp până va fi clar încotro înclină balanţa. Aşadar, din punctul meu de vedere, nu turul 2, alegerile locale sau cele parlamentare sunt cauza furiei abătute asupra lui Barna, ci tocmai necesitatea securiştilor de a scoate piese minore la sacrificiu. Şi acesta e motivul real pentru care lui Barna îi tremură chiloţii. Şi, alături de el, multora dintre piţifelnicii USR-ului care, în curând, vor vedea pe propria piele beneficiile „beciului domnesc”.