miercuri, 1 iulie 2020

Om bogat, om sărac

C
u ce te îmbraci? Dacă ești bogat, te îmbraci cu ce vrei tu. Poți să-ți iei cele mai scumpe haine, să-ți angajezi croitorul personal care să-ți coasă din cele mai scumpe materiale. Sau, la fel de bine, poți să-ți iei un tricou și niște blugi, valorând împreună câțiva dolari. Indiferent de cum alegi s-o faci, când ești bogat ți-e indiferent. N-ai nimic de demonstrat nimănui, oricum lumea din jur știe care ți-e averea, astfel încât hainele îți vor fi admirate. Sau comentate. Oricum, tot aia-ți e.

Dacă ești sărac, de cele mai multe ori ori ești obsedat de propriile probleme financiare. Nu te obișnuiești cu statutul pe care-l ai, astfel încât cauți să ieși din el. Așa se face că, din punct de vedere vestimentar, cauți să frapezi, băgând adânc mâna în buzunar pentru a-ți lua haine care să-ți satisfacă dorința ta de statut. Chiar și când te îmbraci cu un tricou și-o pereche de blugi, ajungi să dai și de-o sută de ori mai mult pe ele decât dădea Steve Jobs. Astfel, în timp ce pe tine te cocoșează nota de plată a hainelor pe care le cumperi strict pentru a fi admirat de ceilalți, pentru un miliardar costurile respectivelor produse nu-s nici măcar marginale.

La fel se-ntâmplă treburile și cu mașinile. Sau cu mâncarea. De fapt, dacă mă gândesc bine, cu absolut toate elementele vieții de zi cu zi. Un ziarist american s-a gândit să facă un sondaj printre mai mulți milionari sau miliardari și, pentru asta, a închiriat un apartament de lux într-un hotel pentru a-l folosi ca birou pe perioada interviurilor. Cum era vorba de multe ore dedicate fiecăruia, a angajat și-un chef celebru care să le gătească invitaților fix ce-și doresc. În primul rând a fost șocat de mașinile pe care le conduceau bogații: mașini comune, dar solide, având mult peste zece ani. Apoi hainele, de cele mai multe ori erau banale. N-aveau de-a face cu moda schimbătoare sau cu vreo firmă. În majoritatea covârșitoare a cazurilor erau haine normale și ieftine. La fel stăteau treburile și-n ceea ce privește preferințele culinare: mai o salată, mai niște ouă prăjite cu cartofi sau o friptură. Chestii simple, specifice oamenilor ocupați, care mănâncă mai mult pentru a se hrăni. Statistic, restaurantele cele mai luxoase și mai cu ștaif, sunt solicitate de cei din din zona superioară a clasei de mijloc. Sunt cei care știu că nu pot trece în rândul bogaților,dar caută să-și satisfacă dorința dând un ochi din cap doar pentru a fi văzuți acolo.

Există, desigur, și categoria superbogaților care au mașini ultraluxoase și care-și iau masa la restaurante unde doar pentru că te salută chelnerul decartezi o sută de euro. Dar, în cazul lor, chestiunea ține strict de capriciu, iar banii pe care-i cheltuiesc acolo nu-i simt.

La fel stau lucrurile și cu vinurile. Cunosc un nobil care are în pivniță sticle de vin de câteva milioane bune de euro. Mă rog, podgoria pe care-o deține îi produce mult mai multe milioane în fiecare an, dar asta e o chestie marginală întrucât nu trăiește nici din podgorie, iar vinurile pe care le are sunt strict pentru a-i satisface capriciile nobiliare. Omul e chiar pasionat de gusturile fine și plăcerea cea mai mare pe care-o are e să-și împartă opiniile despre diversele sale vinuri cu prietenii. Chestie de capriciu dezvoltată generație după generație. Sau decadență maximă, spuneți-i cum vreți. Cert e că pe el nu-l costă vinul mare lucru. Sticla de câteva sute de mii de euro o cumpără cu ușurința cu care vă cumpărați pâinea. Comparați asta cu ahtiații care se duc la așa-zisele degustări de vin, unde, de cele mai multe ori, niște vinuri banale sunt prezentate ca giuvaeruri pentru ghiorlanul care se simte intrat „în lumea bună” și-și dă jumătate de salariu pe niște lichide care nu-i plac, pe care nu le înțelege, dar care-i satisfac dorința de statut.

Mă rog, sunt multe de spus, dar sunt sigur că ați prins esența. În final nu pot să nu observ cum Trump ia preventiv hidroxiclorochină împreună cu suplimente de zinc, tratament dovedit ca fiind bun pentru prevenția infectării cu coronavirus. Trump e miliardar, iar tratamentul pe care-l ia îl costă câțiva cenți. Culmea, a stat în proximitatea unora infectați cu coronavirus și nu s-a infectat. Pentru restul, tocmai ce-a ieșit pe piață Redemsivirul al cărui cost e de câteva sute de dolari. Eficiența Resdemsivirului e discutabilă, mai ales că e un antiviral insuficient testat, iar capacitatea sa de prevenție e zero. Hidroxiclorochina are însă o istorie bogată, demonstrată chiar de prețul anemic la care-a ajuns să se vândă. Însă așa stau lucrurile pe lumea asta: chestiile bune care-și fac treaba sunt ieftine și pentru bogați, în timp ce pe cele scumpe și ineficiente se bat săracii. Băgați bine la cap chestia asta!

13 comentarii:

  1. Problema hidroxiclorochinei e ca e un remediu ieftin gasit de Didier Raoul in Marsilia si care administrat de la primele simptome este extrem de eficient.

    Macron s-a dus personal sa il opreasca din cercetarile sale dar Didier a publicat studiul care a devenit public. Intre timp medicamentul a fost oprit in Franta dar armata a facut rezerve masive.

    Trump a preluat ideea si a oferit-o cetatenilor americani.
    Mass media progresista l-a blocat cu argumente gen hidroxiclorochina e periculoasa pentru inima.

    Atunci Trump a reactionat folosind forta exemplului personal prin tratamentul cu hidroxiclorochina. Daca eu iau si nu patesc nimic puteti lua si voi si sa fie bine.

    Problema e ca banii pentru vaccin s-au dat, aprox 19 mld. Cineva tre sa creeze ceva de banii astia un vaccin care apoi va deveni obligatoriu.

    Redemsivir nu e bun pentru ca e deja facut. Pretul de fabricatie 1 dolar pret de vanzare 390 dolari. Lor le trebuie ceva nou care sa justifice cheltuirea banilor alocati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema principala nu e la hidroxiclorochina, ci la Trump. Orice zice Trump e gresit, pentru ca normal e prost. Asta e imaginea pe care i-o face presa.

      In momentul asta nu exista tratement sau vaccin eficient pentru virusul chinezesc. Banii cheltuiti sunt un pariu. Va fi probabil un castigator si restul loseri. Dar si loseri astia au un risc calculat, vaccinul nu este singurul lor produs. Asa ca sa nu le ducem grija.

      Ștergere
    2. La Trump e corect ce zici.

      Virusul a creat un market de 7 miliarde de consumatori. Hidroxiclorochina sau orice solutie ieftina ar compromite marketul:
      https://www.youtube.com/watch?time_continue=133&v=Dje8H7_ciTs

      Ștergere
  2. "oricum lumea din jur știe care ți-e averea" - de unde sa stie? mai bine sa nu stie ca nu ai nici un avantaj daca altii stiu ce bani ai. Mai bine te imbraci undeva la mijloc sa nu iesi in evidenta.

    "În primul rând a fost șocat de mașinile pe care le conduceau bogații: mașini comune, dar solide, având mult peste zece ani" - masinile mai vechi de zeci ani sunt scumpe in intretinere, cam dupa 10 ani incep problemele.

    "La fel stau lucrurile și cu vinurile" - depinde. Cei care au bani si o educatie minima nu beau alcool. Deloc. Am auzit ca si trump face parte din aceasta categorie. Asta apropo si de faptul ca mai toti il fac prost.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta e din învățăturile om bogat, om sărac! Dacă oamenii ar afla adevărul despre cum se fac banii cu adevărat, cine ar mai face. Putini bogați vor întra în rai. Asa ca bogații sunt săraci pe lumea ailaltă, iar săracii vor moșteni pământul.
    Secta asta covidina a răsturnat valorile religioase,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca vroiai sa spui Tata bogat, tata sarac, nu?
      Autorul a fost recent in Ro si l-a facut terci pe "marele" gadgetist Buhnici.

      Ștergere
    2. Nu, nu voiam să zic așa!:)

      Ștergere
    3. Om bogat, om sărac
      1976 ‧ Dramă ‧ 1 sezon
      Rich Man, Poor Man este o miniserie de televiziune americană din 1976, bazată pe romanul din 1969 cu același nume al lui Irwin Shaw, care a difuzat pe ABC în episoade de o oră.

      Ștergere
  4. Mircea Puscasu

    "NU MAI ȚINE, LĂSAȚI
    Covid este o viroză respiratorie de risc mediu, cu mortalitate sub gripa sezonieră. Zice CDC american și MS britanic. Doar contagiozitatea este mai mare decât la gripă.
    Cifrele oficiale de la noi sunt inutile, făcute din teste la hectar, să nu zic din pix. Ne aburesc cu numărul de noi infectați, pe care il compară ba din zilele in care făceau 2000 de teste, ba din zile in care fac 13000 de teste pe zi, teste care au eroare intre 4% și 30%!! E incredibil faptul că in atâtea luni de epidemie au luat atâtea măsuri absurde, dar nu au făcut teste serologice pe eșantioane statistic relevante, că nu ii interesează evoluția reală a epidemiei in populație, că ar ieși la iveală că cifrele prevalenței ar fi mult mai mari, și mortalitatea mai mică decât la gripa, iar măsurile sunt nejustificate.
    MS din Germania a făcut teste de acum 3 luni și au văzut că, deși rezista câteva zile pe diverse suprafețe, SARS-CoV-2 nu este infectant după câteva zeci de minute, ore, pe aceste suprafețe.
    Asimptomaticii nu transmit boala decât in cazuri foarte, foarte rare, ei sunt asimptomatici tocmai datorită încărcăturii virale mici. Așa zice OMS.
    De ce să porți mască in magazine, muzee, biserici? La gripa de toamnă le puneam în anii trecuți? Sau carantină, izolarea oamenilor sănătoși și badigarzi cu termometrul după tine? Sau stări de alertă /urgență / război?
    Eu m-am săturat să mă prefac că îi cred, să mă prefac că mi-e frică pentru/de ceilalți sau de Covid. Gata cu pandemia de ipohondrie. O iau razna când văd oameni, eventual tineri, cu masca până sub ochi pe stradă, plus mănuși. Nu există lume aseptică, nu poate exista. Nici nu am vrea să existe, avem nevoie de bacterii, de viruși.
    Doctorii din spitale au început să vorbească, să demaște minciunile și exagerările. Nici polițiștii sau jandarmii nu mai cred in teatrul ieftin servit de guvernanți și mass-media. Nici ei nu cred că măsurile sunt realiste și nici ei nu cred că dr Nelu Tătaru, chirurg la Huși, ar fi vreun geniu in sănătate publică, nici că dr urgentist Arafat nu poate dormi noaptea de gravitatea epidemiei de Covid. E ca și cum ar trebui să ne prefacem că ne temem și că nu vedem că ei se prefac că e grav.
    E clar că le place, că au interes să mențină starea de putere sporită și cu mult spor in afaceri pe sub mână.
    Eu propun să terminăm cu acest teatru ieftin, cu această mascaradă jenantă.

    (Am mai spus că eu am făcut boala și a fost ca o gripă ușoară, lungită. Acum sunt negativ PCR și pozitiv la anticorpi de durată IgG.)"

    RăspundețiȘtergere
  5. Mancarea nu se incadreaza sau cel putin nu ar trebui sa fie acolo ! E combustibilul unei vieti fara vizite prea dese la medic daca mananci corect sau pe aproape ! Mancarea trebuie sa fie MEDICAMENT si mai apoi HRANA ! DAR , pacatul pantecului il avem cu totii, si toti poftim la el! Nu e greu sa fim altfel , dar pe langa acest pacat mai apare unul , ca de , niciun necaz nu vine singur are ,,neamuri,, . Cel al lacomiei! Dar asta e ! E abia inceputul implementarii pandemiei sub toate aspectele ei ! V-am zis sa treceti la alte variante de existenta ! Dar voi ....nu si nu ! Cand o sa va bata in usa COVIDUTU apgradat sa nu cautati vreo lumanare sau vreo carte de rugaciuni fiindca va fi iusles !

    RăspundețiȘtergere
  6. Cui propui? Obiedintului cazut in capcana SISTEMULUI ? LUI nu ai cum , e o cauza pierduta in peste 70 % din cazuri , restul merg pe spranceana ! Falsa bunastare ,nepasarea de sezon sunt lucruri trainice la ele acasa la romani ! Ce o fi la altii , nu prea am timp a sti si cunoaste ! Procurati-va arme cei care detineti bunuri si proprietati , restu faceti baie in mocirla frumoasa numita ORAS, CIVILIZATIE URBANA , asta cat se mai poate !

    RăspundețiȘtergere
  7. https://medium.com/@JohnPospichal/questions-for-lockdown-apologists-32a9bbf2e247

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)