luni, 16 septembrie 2024

De ce există trădare?


Pentru unii e o întrebare la care nu au răspuns. Știu că trădarea există, că „e în firea lucrurilor”, dar, cu toate acestea, nu-și pot explica de ce există. Și e chiar greu de înțeles, mai ales într-o țară ca a noastră, unde trădarea este deja parte a „bunelor maniere” în politică. 

M-am întrebat adesea care-au fost motivele pentru care anumite regimuri au căzut din cauza trădării interne. Sunt ferm convins că Libia nu va mai trăi niciodată la fel de bine ca pe vremea lui Gaddafi și, cu toate acestea, el a murit ca un câine, victimă a trădării alor lui. N-ai cum să nu te întrebi obsesiv de ce? Istoria e plină de acte de trădare care au înclinat hotărâtor soarta în favoarea unora. Bazându-te pe universalitatea trădării n-are cum să nu te roadă curiozitatea, să nu faci scenarii de genul „ce s-ar fi întâmplat dacă X n-ar fi trădat” sau „dacă trădarea ar fi apărut în partea cealaltă”. Cu toate acestea, trădarea a apărut în acea tabără și nu în cealaltă din motive cât se poate de clare. Iar mulți arată spre ban. Să fie banii problema sau cu totul altceva? 

În realitate nu banii sunt esența trădării. Desigur, de cele mai multe ori sunt și bani la mijloc, dar nu acela e mobilul! Dacă s-ar limita treburile la bani, am avea parte de adevărate licitații pentru „achiziția” trădătorilor. Însă nu este așa. Banul e atât de neimportant în procesul trădării încât ar trebui uitat. Aș merge chiar mai departe, spunând că banul apare în ecuație pentru a ne tulbura mințile. Cronicarii evenimentelor, incapabili să înțeleagă fenomenul în intimitatea sa, se agață și ei de facila explicație a banului. Să luăm un exemplu interesant. Pentru noi, creștinii, trădarea lui Iuda este o lecție care face parte din esența învățăturii. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, nu o înțelegem la adevărata valoare. Rămânând la nivelul arginților pierdem poate cel mai important mesaj. Nu, cu siguranță, nu arginții au fost factorii hotărâtori!

De fapt, elementul esențial care duce la trădare este lipsa atașamentului generat de neîncrederea în cauză. Atunci când cauza pe care o urmărește altcineva nu este și cauza mea, devin susceptibil de a trăda. Iuda nu pentru bani a trădat ci, în primul rând, din cauză că nu credea. Aici e principalul filon care trebuie înțeles. Însă, nu doar la lipsa credinței se limitează totul. Cineva ar putea obiecta că, urmându-l pe Iisus, Iuda a avut o mulțime de exemple care să-i arate cine e cel pe care-l urmează. Cu alte cuvinte, nu putea fi necredincios total, mai ales atunci când vedea întreg fenomenul din apropiere. Și-atunci care-i celălalt element determinant? 

Aici descoperim o altă latură a naturii umane, anume atașamentul față de învingător. Trădătorul, dincolo de lipsa credinței sau, mai bine spus, existența îndoielilor în ceea ce privește „proiectul” sau „obiectivul” celui în a cărui tabără se află, este determinat să trădeze deoarece este convins că cealaltă tabără va câștiga lupta. De aceea, de-a lungul istoriei, am tot văzut trădătorii care-au înclinat balanța către cei puternici. Fără doar și poate, trădătorii sunt convinși că cel pe care-l trădează este mai slab decât adversarul. Cu siguranță Iuda știa că ceilalți sunt mai puternici decât cei ai lui Iisus, iar lipsa credinței l-a determinat să înțeleagă greșit care era lupta sau, mai bine spus, care era adevăratul raport de forțe. De la nivel uman, cel de la care acționa Iuda, lucrurile erau clare: nimic n-ar fi putut înfrânge puterea Romei. Ce putea face un biet Învățător în fața celor care stăpâneau pe atunci lumea? Incapacitatea sa de a se ridica deasupra condiției umane - generată de lipsa credinței - l-au făcut să judece greșit. Asta cred că este morala, înțelesul întâmplării.

De ce Ephialtes i-a trădat pe spartani? Pentru banii lui Xerxes? Sub nicio formă! Ephialtes era convins că rezistența spartană era doar o chestiune temporară, care nu putea să țină în fața colosului persan. Și, de asemenea, pentru el ca păstor, ori că erau spartanii, ori că erau perșii, viața era identică. Înțelegeți, sunt cele două elemente: lipsa de credință și atașamentul față de cel mai puternic. De ce a trădat Bicillis, vânzându-l pe Decebal romanilor? Pentru că era convins că, în final, colosul roman va ieși învingător. 

Cel mai exemplificator reprezentant al conceptului este însă Talleyrand. Niciodată nu a existat un trădător mai tipic, un om care să se confunde atât de mult cu trădarea. De ce trăda Talleyrand? Motivele sale erau același ca ale tuturor trădătorilor istoriei, însă ceea ce-l scoate în evidență este claritatea cu care i se văd trăsăturile tipice de trădător. Talleyrand era necredinciosul absolut. Îi era imposibil să fie, din convingere, parte a unei cauze. Mai mult, pentru a întări conceptul, de fiecare dată când ajungea în tabăra învingătoare căuta viitoarea alternativă cu potențial câștigător pentru a se alătura acelei cauze prin trădare. Talleyrand înțelegea esența lumii sale, știa că totul e peren și gusta cu o asemenea savoare din tortul trădării încât contemporanii se blocau văzând toate acestea. 

Trădarea este, probabil, trăsătura cea mai urâtă a omului și de aceea trebuie să ținem cont de ea, atât la nivelul intim, al propriilor relații, cât și atunci când construim ceva mai amplu: o organizație, o firmă, un plan de țară s.a.m.d. De obicei marile erori apar atunci când ignori trădarea. În general, idealiștii sunt cei care, orbiți de idealul lor, trec cu vederea această tară a omului, expunându-se astfel celui mai mare pericol posibil. 

De aceea vă spun cât se poate de serios: „Trădarea e în toate! Țineți cont de ea!”

sâmbătă, 14 septembrie 2024

„Agresiunea” Chinei asupra Taiwanului


Propaganda occidentală este efectiv aberantă atunci când vorbește despre așa-zisa agresiune a Chinei față de Taiwan. Prostovanii care habar nu au de istorie, înghit pe nemestecate șabloanele cu care sunt bombardați, în condițiile în care realitățile de la fața locului stau absolut diferit. 

vineri, 13 septembrie 2024

Ramolismentul producătorilor auto occidentali


Mulți se întreabă, cu stupoare, care-i motivul pentru care producătorii auto occidentali au ajuns atât de rău în groapă. Cum e posibil ca firme care în urmă cu doar câțiva ani dădeau ora exactă în industrie să ajungă acum precum boschetarii? Vi se pare normal ca firme cu tradiție mai mare de un secol să ajungă să se plângă de niște necunoscuți din China, apăruți peste noapte? OK, putem vorbi de subvenții mai mult sau mai puțin ascunse, dar spuneți-mi oare ce șanse ar avea un automobil produs în Burkina Faso, cu toate subvențiile acordate acolo, să îngenuncheze Europa? E primul element pe care trebuie să-l înțelegeți. Despre celelalte vom vorbi în continuare.

joi, 12 septembrie 2024

Trei știri care vestesc schimbări sistemice


Sunt trei știri pe care nu le veți vedea promovate în mass media, dar care anunță timpuri noi. E o vreme a separării apelor, o vreme în care, pentru unii alianțele se fac și se sedimentează rapid, în timp ce alții simt cum pământul le fuge de sub picioare. Să le luăm pe rând.

miercuri, 11 septembrie 2024

Intrarea în zona fără alternativă


Este panică majoră în cabinetele occidentale deoarece Ucraina se află în apropierea unui deznodământ tragic. Probabil nu ați aflat, dar armata rusă a atacat pe ÎNTREAGA linie a frontului, perfect coordonat, sufocând unitățile ucrainene de primă linie. Strategia de atac a Kursk-ului se dovedește astfel una falimentară. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că întreaga socoteală a fost făcută la recomandarea comandamentului occidental care lucrează în Ucraina. Doar că mai e un element despre care nu se vorbește: atacul a fost un element al „războiului algoritmic”, acel minunat sistem AI despre care americanii spuneau că e aproape la fel de eficient ca o armă nucleară. Acum se vede cu vârf și îndesat cât de eficient a fost. Ucraina și aliații săi occidentali sunt într-o situație care, în șah, poartă denumirea „zugzwang”: momentul în care adversarul, indiferent ce piesă ar mișca, o mișcă în defavoarea sa.

marți, 10 septembrie 2024

Va fi QE!


Efectul ultimului pachet de sancțiuni financiare impus de SUA, chiar s-a simțit în Rusia. Dacă până acum sancțiunile au fost ocolite destul de ușor, de data aceasta s-a întâmplat un element de-a dreptul șocant: afacerile rusești s-au trezit că au un scurt-circuit în relația cu China din cauză că băncile chinezești au blocat conexiunile. De ce? De teama de a nu pica sub sancțiunile americane. Este unul dintre numeroasele episoade în care observatorii aflați mai degrabă de partea Rusiei simt frustrări în ceea ce privește „trădarea chineză”. Au sau nu motive de frustrare?

luni, 9 septembrie 2024

La aniversare

 


Credeți sau nu, azi se împlinesc 17 ani de când fac blogul. Era cât pe ce să uit! 

Le mulțumesc tuturor celor care mă citesc, dar, în special, celor care sunt alături de mine de-atunci, din 2007! Wow, o grămadă de vreme.

Care va fi soluția „salvatoare” pentru SUA?


V-am tot vorbit în ultima perioadă despre jena financiară a SUA, despre rateurile masive ale Trezoreriei și despre retragerile treptate din lista de clienți pentru cumpărarea datoriei americane. Adevărul e că situația e atât de transparentă încât se vede tot. Imensul gol patronat de „stăpânul american” e mai dihai decât „hainele cele noi ale împăratului”. Astfel încât lumea nici măcar nu se mai preface: se uită, scuipă-n piept și-și face cruce întrucât așa ceva nu s-a mai văzut până acum. E drept, dacă n-ar fi masa de proști care să se minuneze, împăratul ar fi ajuns de mult acolo unde-i e locul, adică la boschete. Proștii sunt „garanția lui de bunăstare”.

sâmbătă, 7 septembrie 2024

Creierul cel nou al împăratului


SUA este oficial în recesiune, dar nu o recunoaște. Semnele, după cum veți vedea, sunt însă cât se poate de clare. Nu vă luați după pompele media care, așa cum știm bine, atunci când e haosul mai mare se entuziasmează prezentând câtă „ordine și deciuplină” e în lume! Să trecem așadar la datele brute și brutale!

vineri, 6 septembrie 2024

Despre ceea ce forțează marea prăbușire


În 2008 eram frustat de faptul că, în ciuda tuturor evidențelor, prețurile imobiliarelor creșteau aberant, iar isteții de atunci făceau mișto de mine. Le spuneam tuturor cunoscuților care erau disperați „să-și mai cumpere ceva” că prețurile sunt artificial umflate și că nu are cum să se meargă atât de mult în sus. După ce au apărut problemele pe piața americană, la noi imobilele creșteau și mai abitir. Țin minte că m-am întâlnit cu un amic, venit din SUA în disperare pentru a-și vinde vreo două apartamente pe care le avea aici. Văzând nebunia de la noi n-a mai vândut decât un singur apartament deoarece, spunea el, „e posibil ca România să nu aibă o criză imobiliară”. Ce se întâmplase? Optimismul excesiv din media îl făcuse să-și schimbe opiniile, cu toate că pe piața americană curgea sânge. După jumătate de an, schimbând cu el câteva opinii pe messenger, îmi spunea cât de mult regretă că s-a lăsat dus de „aberațiile din presa românească”.

joi, 5 septembrie 2024

De ce criza actuală are potențial terminal?


Scânteia de la bursa americană este este echivalentul doar a unui mic băț de chibrit într-un incendiu devastator. Poate că unii cred că folosesc o figură de stil, dar să știți că aceasta-i realitatea. Într-adevăr, în momentul în care la omul obișnuit ajunge știrea conform căreia Nvidia a scăzut cu o sumă mai mare decât întreaga economie a Greciei sau a Ungariei, ceva nu se mai leagă. Despre câți bani poate fi vorba, dacă o simplă speculație ajunge să valoreze mai mult decât țări cu aproximativ 10 milioane de locuitori? Iar când spui că un asemenea dezastru e ca un băț de chibrit, atunci chiar că totul se blochează pentru omul normal.

miercuri, 4 septembrie 2024

Începe?


Cred că da. O analiză tehnică ne arată că, la stadiul în care s-a ajuns, o corecție de 50% a piețelor este cel puțin necesară. Formațiunea double top este în formare, motiv pentru care a atras, pe moment, shorterii cei mai radicali. Desigur, confirmarea formațiunii se va face în momentul în care S&P va sparge pragul de 5100, ceea ce va antrena o depreciere de manual, cel puțin în prima fază.

Nu vreau să fac speculații în avans, dar vă spun cât se poate de clar că există numeroase condiții îndeplinite pentru un asemenea scenariu. „Marele tablou” arată destul de dezastruos(de altfel am tot dat de-a lungul timpului o grămadă de dovezi!). Vedem scăderi puternice pe crypto. De ce? Pentru că apetitul pentru risc s-a dus. Criptomonedele au fost teritoriul celei mai mari nebunii din ultimul secol(de fapt din istorie), iar închiderea acestui capitol poate marca sfârșitul istoriei lor. Ca să nu folosesc totuși cuvinte mari, voi spune că și piața crypto se va duce în jos cu un factor destul de mare de amplificare față de piața acțiunilor. Dacă cei care urmăresc piața crypto au motive de satisfacție văzând că prognozele de depreciere se îndeplinesc, pentru cei care urmăresc piața aurului sunt semne de frustrare. De ce se depreciază? În principal, mișcarea este cauzată de presupunerea că rata dobânzii de intervenție nu va fi diminuată sau diminuarea nu va fi la nivelul așteptat. Aici va fi interesant de văzut ce se va petrece la ședința FED întrucât încă putem avea surprize, iar aceste surprize ar putea ghida piețele spre minime istorice.

Realitățile economice, așa cum tot răgușesc spunând, sunt extrem de precare. Vedem, scăderi pe piața gazului și a petrolului. De ce? Dacă analizăm fundamentele de pe Continent rămânem interziși. Depozitele de gaze nu sunt umplute, asta înseamnă că cererea ar trebui să crească. Dar nu crește. La fel și petrolul. Care-i povestea? Sunt două. În primul rând suntem într-o deteriorare cât se poate de vizibilă în ceea ce privește sistemul economic, iar cel de-al doilea factor e dat de „ajungerea la fundul sacului” a guvernelor de pretutindeni. În Germania, până și Volkswagen a început să facă planuri de închidere a fabricilor. De ce spun „până și Wolkswagen”? Dincolo de parteneriatul semnat cu sindicatele în care se specifică faptul că nu vor concedia pe nimeni în Germania până în 2029, sindicatele mai au și un reprezentant permanent în Consiliul de Administrație al companiei(să mai spună cineva că ăsta nu e socialism!). Nemții suferă intens deoarece cunosc o deteriorare gravă a segmentului de piață din China unde efectiv nu mai fac față concurenței. Dacă până în urmă cu doar câțiva ani automobilele europene dădeau trendul pieței de acolo, acum occidentalii sunt scoși din joc. Motivele sunt multiple: prețuri mari, inovație minimă, calitate discutabilă. Pe o piață în care producătorii locali se bat să aducă îmbunătățiri substanțiale la nivelul confortului și al eficienței, să vii cu mașini de care e doar brandul și istoria nu mai merge. Fac o paranteză pentru a vă spune că am văzut o demonstrație cu o suspensie adaptivă propusă de BYD care efectiv m-a lăsat mască: indiferent de nivelul deformărilor suprafeței de rulare, la nivelul habitaclului nu se simte nimic!

Pentru situația pieței auto, europenii dau vina pe chinezi, doar că nu chinezii sunt problema, ci propria lor subdezvoltare, rămânere în urmă. La occidentali, doar pentru a stabili culorile în care se pot livra mașinile se fac echipe de zeci de oameni. Astfel prețul unei mașini noi explodează. În plus, abandonarea motorului termic, cel în care europenii au și cunoștințe aprofundate și o tradiție de un secol, este cea mai mare prostie strategică, una care se va lăsa cu înfundarea definitivă a industriei europene. Aceeași prostie a fost făcută și pe piața de energie, unde chinezii și-au alocat titlul de lideri mondiali ca efect al „capcanei regenerabilelor” în care europenii au căzut prostește. Panourile solare sunt un junk tehnologic cu care China a epuizat Europa. Și dacă acum a epuizat-o financiar, stați să vedeți peste un deceniu, când actualele panouri vor ieși din uz și nu se vor găsi soluții pentru stocarea lor! La fel stă treaba și cu mașinile electrice. Cele scoase din uz umplu câmpurile deoarece recuperarea materialelor de pe ele este atât de complicată încât pentru un business de procesare a deșeurilor devine imposibilă. 

Mulți privesc cu satisfacție schema de creștere a tarifelor vamale pentru mașinile chinezești. Nu-i va opri și, așa cum i-au bătut măr pe europeni în China, la fel îi vor bate și acasă. Meciul pe care-l vedeți acum este unul similar până la congruență cu „Războiul Ceasurilor” din anii 60-70, atunci când japonezii i-au scos din joc pe producătorii elvețieni de ceasuri. Dacă însă atunci criza a fost una la nivelul unui stat, criza auto de acum va fi una la nivel continental sau chiar mondial. Singura șansă a europenilor este gruparea tuturor producătorilor auto într-o singură entitate și restructurarea drastică a managementului de la A la Z.

Iar industria auto este doar vârful aisbergului. Adevărul este că suntem la un nivel atât de precar încât corecția care va veni ne va traumatiza doar prin simplul fapt că ne va arăta adevărul despre noi. Sunt hălci întregi din industrie care vor pica doar ca efect al rescrierii domeniului. Chinezii scot produsele atât de ieftin deoarece controlează procesul de la materia primă până la produsul finit. Occidentalii au început să arunce cu banii din momentul în care au adoptat în masă modelul externalizării. De aceea chinezul produce ieftin și bun(atunci când produce prost o face las prețuri derizorii!), în timp ce occidentalul produce scump și prost. 

Să revenim însă la subiectul zilei deoarece vom avea suficient timp să povestim despre gravele erori economice care duc Occidentul în râpa istoriei. Până una-alta situația se va tranșa pe piețele de acțiuni. Realitatea pe care puțini o cunosc este aceea că întreaga falsitate a piețelor occidentale, întreg nivelul absolut nebunesc la care s-a ajuns, este cauzat de un factor ascuns cu abilitate: concentrarea acționariatului. În realitate bursele sunt doar praf în ochi întrucât acționariatul marilor companii este extrem de concentrat, însă trecând prin numeroase filtre, care joacă rolul de „creatoare de ceață”. Pentru a nu se cunoaște adevăratul proprietar, acționariatul firmelor occidentale este fragmentat, împărțit într-o grămadă de vehicule de investiții, bănci, fonduri, instituții speculative, unele acționare la celelalte s.a.m.d. Acesta este motivul real pentru care prețurile nu au căzut. Însă, chiar și în condițiile în care free float-ul real este mic, șmecheria este că prețurile sunt formate de cei care tranzacționează acele cantități mici. Iar aceștia se trezesc acum descoperiți și aruncă deținerile în disperare. Tăvălugul va conduce la deprecieri masive ale cotațiilor, deprecieri pe care proprietarii din spate nu le vor contracara deoarece efectiv nu-i interesează asta. Însă, efectul la nivelul societății va fi unul devastator având în vedere că sunt fonduri de pensii sau structuri investiționale ale persoanelor fizice sau ale companiilor mici. 

Personal cred că deja ne aflăm în anticamera dezastrului. Așa cum deja am spus, mai avem nevoie de o confirmare, dar sunt ferm convins că aceasta va veni înainte de ședința FED. Suntem cu ochii-n patru!

marți, 3 septembrie 2024

Reportaj din casa de nebuni


În general, în cele mai crâncene episoade ale unei recesiuni, oamenii sunt atât de disperați încât nu mai înțeleg „cât mai poate scădea?”. Treburile devin, la un moment dat, fără niciun sens. Scăderea continuă chiar dacă e evident că prețurile sunt mult sub valoarea reală. Și totul continuă să scadă. Inexplicabil, absurd, dar continuă să scadă, cele mai bune vești fiind cele de stagnare a scăderii. Dar toate aceste elemente sunt evenimente care echilibrează fostele excese.

luni, 2 septembrie 2024

Jaful și sărăcirea României sau prețul inimaginabil al „traiului decent” de azi


Tot aud și văd ode obscene ridicate Occidentului în general și Uniunii Europene în special. Propagandiștii frenetici repetă aceeași mantră a bunăstării pe care ne-a adus-o nouă impersonala Uniune Europeană. Și, în același ritm, ni se reamintește cât de înapoiați eram pe vremea lui Ceaușescu și cum ne-am dezvoltat acum. Doar că treburile nu stau așa cum spun ticăloșii, iar dacă ne vom apuca să aplicăm „dreapta măsură” vom ajunge la niște concluzii interesante.