vineri, 15 noiembrie 2024

De ce crește totul și până când?


Primul lucru care-i șoca pe românii care emigrau în Canada prin anii 90-2000 era prețul imobilelor. De ce era șocant? Pentru că, din dorința de a trece la o „viață nouă”, proaspeții emigranți vindeau tot ce aveau prin România, inclusiv casele. Ajunși în Canada erau șocați să vadă cum, un apartament mai prost decât cel pe care-l vânduseră în România, costa de cel puțin zece ori mai mult. Când mai vedeau și cum se fac casele sau apartamentele, cu pereții din placaj fixat cu capse, chiar că li se părea ciudat. Dar acestea erau condițiile, așa că înghițeau în sec și mergeau mai departe întrucât să facă pasul înapoi era de-a dreptul imposibil. 

Între timp și aici s-a petrecut cumva un fenomen similar. Prețurile proprietăților au explodat, urmând trendul din Vest. Românii au găsit chiar o justificare: ne-am conectat la realitățile economiei occidentale, la dinamica acesteia, astfel încât e normal ca, pe măsură ce creștem, să avem o dinamică mult mai mare în domeniul imobiliar. Asta era partitura cântată în 2007-2008, asta e partitura cântată și acum, când prețurile imobilelor tot cresc. 

Știți că a fost o vreme când oamenii puteau să-și ia o casă decentă fără să facă atâtea eforturi așa cum fac acum? Nu, nu e departe de zilele noastre. Asta se întâmpla și-n Occident în anii 60-80. Acum totul e dus la maxime istorice. În SUA, gradul de accesibilitate a unei case este de două ori mai mic azi decât în perioada premergătoare crizei din 2008. În momentul în care îi pui cuiva aceasta statistică în față, spune că nu-i adevărat. Valorile medii nu spun însă povestea completă. Dacă te uiți în mod specific în zonele în care prețurile au luat-o realmente razna - New York, de exemplu - poți trăi cu impresia că datele statistice vin din altă lume.

N-am de gând să fac acum un proces de intenție prețurilor care se învârt pe piața imobiliară, ci aș vrea să mergem puțin mai adânc și să înțelegem motivul pentru care avem de-a face cu asemenea bule. Cauzele nu sunt greu de intuit întrucât, la fel ca în cazul pieței bursiere, vinovatul e același: zona financiară. Cu alte cuvinte, excesele apar ca efect al financiarizării excesive a domeniului respectiv. 

Prețurile din anii 90 pentru imobile autohtone erau atât de mici deoarece lipsea un instrument: creditul ipotecar. În momentul în care s-a dat drumul creditării ipotecare(dacă nu mă înșel asta se întâmpla prin 1997) prețurile au început s-o ia în sus. Piețele occidentale sunt mult mai sofisticate, băncile putând să-și vândă mai departe portofoliile ipotecare prin intermediul unor produse de investiție, pe baza cărora se fac produse complexe. Nebunia exploziei prețurilor care-a bușit în 2008 a avut ca principală cauză inovarea în domeniul ipotecar, care până atunci fusese considerat unul banal. În momentul în care mafioții financiari au început să „inoveze”, scoțând la lumină tot felul de produse sofisticate, pe care doar insiderii le înțelegeau, a apărut explozia cererii de case. O explozie, în mod evident nejustificată de ceva palpabil, ci doar de mitul creșterii perpetue. Care, desigur, ca de fiecare dată în istorie, s-a dovedit a fi fals. 

Marea bușeală din 2008 ar fi trebuit să rezolve problema excesului acumulat, prin falimentul instituțiilor financiare care au cauzat excesul și care nu mai aveau nicio lețcaie în conturi. Doar că FED-ul și restul băncilor centrale au ales o altă modalitate de rezolvare a crizei: minciuna. Permițând băncilor să-și înregistreze în contabilitate produsele junk la prețul de achiziție, nu la prețul curent, au transformat peste noapte niște babe răpciugoase în prințese tinere, pline de farmec. Micile vrăji contabile, încurajate de injecții masive de bani și scăderi halucinante ale dobânzilor de intervenție, au creat mediul perfect de naștere a monstrului care domină acum lumea noastră. 

Dacă ceea ce am cunoscut în 2007-2008 a fost un efect al financiarizării domeniului imobiliar, ceea ce vedem acum este o hiper-financiarizare a întregii lumi. Monstrul scăpat din frâie a găsit acum calea infectării întregii noastre vieți, fiecare aspect fiind controlat acum de nebunia unui exces rămas nerezolvat. Ceea ce vedem este efectiv de neînțeles pentru un om normal. Cum e posibil să se ajungă la o asemenea situație în care, pentru a se justifica realitatea, se ajunge inclusiv la falsificări de statistici oficiale. SUA a ajuns în prezent mai rău decât dictaturile care, în trecut, publicau statistici la a căror lectură izbucneai în râs. Producția la hectar a lui nea Nicu era o biată snoavă pe lângă falsificările în masă care se fac în tot Occidentul. Poate că nu mă credeți, dar luați ca indicație spusele bețivului Jean-Claude Juncker care, ca efect al adicției sale, ajungea să mai spună și adevărul: „Atunci când datele care ne sosesc nu sunt cele așteptate, mințim pur și simplu”. Asta spunea fostul șef al Comisiei Europene pe vremea când treburile mai aveau cât de cât legătură cu realitatea. Vă imaginați ce se întâmplă acum.

Ceea ce e interesant e că acum tot felul de analiști găsesc justificări pentru actuala stare de fapt. Față de 2008, când justificările se făceau ca efect al banilor băgați de cei interesați, acum propaganda este una existențială a statelor. De aceea vedem cum nebunia, în loc să fie rezolvată, e împinsă din ce în ce mai mult în zone care depășesc chiar și imaginația, iar prezentatorii, analiștii, așa zișii experți s.a.m.d. sunt din ce în ce mai entuziasmați. Doar că singura întrebare pe care-o are toată lumea în minte este „Până când?”. Răspunsul este cel mai mare mister deoarece nu știm când se va produce, în condițiile în care e evident că de produs se va produce la un impact nemaivăzut până acum.

26 de comentarii:

  1. Până când? Până se finalizează conflictul din Ucraina. Atunci, pentru a masca dezastrul lăsat de finanțarea aberantă a mașinii de război se va permite ca bula să se spargă(zic ei controlat) și se va încerca să se ascundă după efectele acestui fapt.

    Oricum, tot fraierii achită nota.

    RăspundețiȘtergere
  2. Până în momentul când va face poc o bancă. Apoi totul o ia la vale

    RăspundețiȘtergere
  3. Cresterea este intradevar infinita!
    Dar exclusiv in modul Virtual, insa nu neaparat si in modul Potential!
    Numarul "e", Euler, este chiar "o medie" "naturala" a bazelor de crestere cuprinse intre 2 si 10, sau chiar si pana la baza 100.
    Dar, asa cum spuneati, intaresc si eu:

    "Media ascunde povestea completa ... " ... a propriei Variatii in Timp.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ați uitat să menționați rolul Blackrock + Wall Street în toată afacerea:

    „Wall Street has purchased hundreds of thousands of single-family homes since the Great Recession.”
    „Wall Street firms like BlackRock are snapping up every single American home they can find.”

    SURSE:
    https://www.cnbc.com/2023/02/21/how-wall-street-bought-single-family-homes-and-put-them-up-for-rent.html
    https://slate.com/business/2021/06/blackrock-invitation-houses-investment-firms-real-estate.html
    https://www.businessinsider.com/blackrock-wall-street-investors-buy-homes-neighborhoods-single-family-rental-2021-6?op=1

    RăspundețiȘtergere
  5. La fel e și cu Banii Europeni pentru agricultură.
    Nu știu câte drame au fost din cauză că băncile fac ce vor pe Banii statului și am ajuns in situația în care zeci și sute de țărani care au acceptat fondurilor au vândut tot ce aveau sa de-a înapoi Banii europeni și au sărăcit.
    Nu aude nimeni problemele fermierilor și ale țăranilor numai problemele lor fanteziste, nu probleme reale.
    Bine ai spus-o in alt articol că trăim în creditism, nu capitalism.
    Capitalismul a murit în 1997 când a apărut creditul ipotecar.
    Acest credit ipotecar a tras lumea după el până la Biden și războiul din Ucraina.
    Războiul din Ucraina este un război ipotecar, ipoteca fiind tocmai Ucraina cu toate pământurile românilor, ungurilor, polonezilor și rușilor.
    Votați in continuare hoții la putere. De 34 de ani votați numai hoți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Bine ai spus-o in alt articol că trăim în creditism, nu capitalism.
      Capitalismul a murit în 1997 când a apărut creditul ipotecar."

      LOL!
      Pai "creditul" este cumva altceva decat "capital"?
      "Capital" pe care TU NU IL AI si pe care il iei de la altcineva ca sa il folosesti in folos propriu.
      Numai ca prostimea rupta in cur de saracie, fiind batuta in cap, ia acest "capital" si il iroseste pe vacante, telefoane, televizoare, masini si alte "nevoi personale", nu ca sa-l investeasca in afaceri si sa-l inmulteasca, dupa care tipa ca din gura de sarpe ca "ii fura bancile" si ca "sa ii salveze statul".

      Ștergere
  6. Pai chiar asta si inseamna "comunizarea-globalizarea fortata", domnu' Dan:

    atunci cand "deep state"="publicul", confisca -fara "nationalizare"- proprietatile tuturor/oricui!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi de-aia cresc prețurile locuințelor. Pentru ca din 2026 când impozitul se va calcula după valoarea de piață a locuinței, mai mult de jumătate din populația țării să nu-și poată plăti impozitul pe proprietate. Atunci omul devine chiriaș în propria casă și poate fi aruncat în stradă de fiecare dată când nu e cuminte.

      Ștergere
    2. De ce trebuie platit impozit pe locuinta? Ca platit deja impozit cand ai castigat banii cu care ai platit casa. Chiar de doua ori, ca ai platit si 25% TVA cand ai cumparat materialele de constructie si ai platit manopera. Si pt. infrastructura platesti impozitele locale. Si pt gaz/curent etc platesti separat.
      Deci de ce trebuie platit impozitul pe ceva pt care ai tot platit?

      Ștergere
    3. @Anonim 09:29
      Impozitul pe locuinta este un impozit local. Este foarte normal sa platesti impozit pe locuinta, pentru ca infrastructura si serviciile locale costa bani. Ceea ce nu este normal este ca majoritatea contribuabililor nu stiu ce se intampla cu banii colectati. Multi nu stiu nici macar in principiu pentru ce platesc, ceea ce denota carente majore in domeniul educatiei civice.

      Ștergere
    4. Deci de ce trebuie platit impozitul pe ceva pt care ai tot platit? Asta nu inteleg nici eu. Singura mea consolare media este acest site si acest Domn Dan Diaconu pe care il citesc de vreo 2 ani de zile. Comentariile de la voi sunt absolut fenomenale. O comunitate de oameni inteligenti. Sa mergem inainte sa avem curaj. Indrazniti , Eu am biruit Lumea .... Da , eu sunt de parere ca 90 % din populatie sunt sau suntem oi capiate care alearga dupa niste hartii tiparite. Da , chiar sunt iluzionisti astia de la butoane. Dar care o fi numele lor ? Fara Vanguard , Blackrock etc . La numele persoanelor din spate ma refer ....Familia Rothschild stiu de ei la fel si de Rockefeller dar ... cat de mare o fi Caracatita ?

      Ștergere
  7. ," Mă duc după cartofi" - Cristofor Columb

    RăspundețiȘtergere
  8. "Doar că singura întrebare pe care-o are toată lumea în minte este „Până când?”."

    1. Nu "pana cand"... ci "cine cumpara"?
    Nu mai retin exact, dar in urma cu cateva luni de zile a aparut o analiza din care reieasea ca TRANZACTIILE IMOBILIARE REALE din Romania, adica ceea ce se vinde si ce se cumpara in mod efectiv, au scazut cu ~30% anul acesta sau in ultimul an. Vanzarile reale se vor prabusi si mai mult dupa alegerile de anul acesta, dupa ce va intra in vigoare noua marire de accize, taxe si impozite (inclusiv pe proprietati plus pe "valoarea de piata" stabilita aleator de niste Nimeni si pe numarul acestora) si de noul val de "digitalizare" al ANAF si de abuzuri si epurari economice prin asa zisa "actiune de control al averilor ilicite".
    Astea sunt motivele pentru care bugetarii spagari cu mai mult de un neuron, cum este si Coldea cu toata gasca lui, si cei care se imbogatesc facand afaceri cu statul "investesc" in imobiliare in Emirate, devenit un "El Dorado" supraevaluat al imobiliarelor si au firme pe acolo...
    https://www.catavencii.ro/abu-dhabi-si-cei-patruzeci-de-hoti/

    ...in timp ce antreprenorii cinstiti si oamenii "cu cheag" strans legal, in ultimii ani se muta masiv pe fundatii din Austria, cu capital, cu firme si chiar cu toata familia cu tot, lichidand toate activele din Romania, inclusiv cele imobiliare, stiind ce-i va astepta in curad daca mai pierd timpul pe plaiuri mioritice. Cunosc multe cazuri reale care au facut deja acest lucru.
    https://nomoretax.eu/austria-silent-partnership-offers-privacy-and-low-taxes/
    https://nomoretax.eu/austrian-foundation/
    ex:
    https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/exclusiv-actionarii-pago-muta-participatiile-intr-o-firma-din-austria-o-noua-runda-de-finantare-pe-seedblink-21810573


    Uitati de "analizele imobiliare" publicate de niste fituici economice online la comanda unor mascarici irelevanti ca imobiliare.ro, ca nu au nici o valoare reala, fiind doar marketing de duzina care sa panicheze gusterii cu FOMO si spagari bugetari cu creier unineuronal ca Buzatu cu 14 case la tara prin Vaslui, care au impresia ca imobiliarele sunt o investitie sau "avere", desi ele sunt catalogate ca "active imobilizate fixe", care nu aduc flux de numerar sau aduc unul patetic, ceea ce din punctul meu de vedere le baga direct la pasive/liability, nu la active. Ca sa nu mai vorbim despre faptuul ca sunt "active/investitii" pana va pica prima bomba ruseasca in Romania, moment in care vor ajunge la valoarea lor reala care este ZERO, dupa care nu mai sti cum sa fugi mancand pamantul.

    https://ziarulunirea.ro/piata-imobiliara-in-scadere-in-romania-primul-trimestru-al-lui-2023-a-adus-cu-25-mai-putine-unitati-individuale-tranzactionate-fata-de-2022-831731/
    https://new.agendaconstructiilor.ro/stiri/antreprenori/piata-rezidentiala-in-2024-scaderi-ale-numarului-de-tranzactii-si-cresteri-de-pret
    https://www.luba.ro/raport-pe-tranzactiile-imobiliare-anul-2024-a-inceput-cu-o-scadere-a-numarului-imobilelor-vandute
    https://www.dcbusiness.ro/scadere-semnificativa-a-tranzactiilor-imobiliare-in-august-2024_669381.html
    ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aia din Ucraina care au avut imobiliare in Mariupol au ramas totusi cu terenul.

      Ștergere
    2. si cu terenul ala bombardat si plin de moloz aflat intr-o zona de razboi ce fac? si-l baga in cur?
      dar dupa ce se termina razboiul, vor mai avea vreo garantie ca terenul acela va mai deveni al lor? cu ce costuri?

      Ștergere
  9. 2. Trebuie mentionat un lucru: pentru omul de rand cea mai eficienta si inteligenta metoda de a detine o proprietate imobilara in Romania, este constructia in regie proprie in mediul rural la o distanta de 10-25 km de oras, cu conditia sa nu se afle in apropierea unor gunoaie de orase mult supra evaluate si pline de tot felul de clanuri de prosti elitisti ca Bucuresti, Cloooj, Brasov, Sibiu, Constanta...
    Cu jumatate din banii unui apartament cu doua camere iti poti face o casuta ce iti poate asigura un nivel de trai net superior. Daca ai minte in cap si nu iti faci dita-mai hangaru' si nu bagi banul ca prostul in "finisaje de lucs", "gadgeturi smart" si tot felul de briz-brizuri fara valoare, iti poti face o casa care sa te tina peste 100 de ani fara cheltuieli. Banii trebuie bagati in beton de calitate minim B350 (C20/25), preferabil B550 (C35/45) cu armatura solida din fibra de sticla, bazalt sau (daca iti permiti) din otel inoxidabil, nu din "fier beton" pe care il cumperi deja coclit/ruginit sau care rugineste in cativa (zeci) de ani, pentru umplutura pereti, nimic nu bate la ora acuala Ytong-ul de la Xella, pentru pereti interiori Ytong sau Silka si pentru termoizolare placile Multipor de la Xella, pentru fatade de buget tabla de aluminiu iar pentru fatade premium caramida silico-calcar de la Xella, acoperisul in mod evident izolat minim cu vata bazaltica si invelitoare de aluminiu. Iar pentru finisaje, va pot asigura ca betonul elicopterizat, epoxidic sau polimer sunt o alegere de om cu adevarat inteligent, mai ales daca iti pui incalzire prin pardoseala. Trece suta de ani si nu ai nimic de intretinut!
    Uitati de ciurucurile clasice ca piatra, lemul, caramida plina, tigla sau de infectiile moderne ca "blocurile ceramice" sau ca polistirenul, hahaha, sindrila bituminoasa sa nu mai vorbesc despre gresie, faianta, rigips/gips carton, hahaha again, ca sunteti luati de prosti si aruncati cu banii pe geam.

    https://bursamaterialelor.ro/constructii/reteta-beton-tip-b350-c20-25-tot-ce-trebuie-sa-stii/
    https://bursamaterialelor.ro/constructii/reteta-beton-tip-b550c35-45-tot-ce-trebuie-sa-stii/

    https://www.betonexpert.ro/beton-elicopterizat/
    https://www.betonexpert.ro/pardoseli-epoxidice/
    https://www.betonexpert.ro/pardoseli-poliuretanice/
    https://www.betonexpert.ro/beton-polimer/


    Si totusi intrebarea initiala ramane: cine cumpara?
    Mai ales la preturile astea, in conditiile in care apartamentele construite de comunisti in anii '80 din placi de beton, au ramas un lux fata de ciurucurile care se construiesc acum la peste 100.000 de euro pentru doua camere.
    Sa mai vorbim si despre demografia Romaniei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spui niste prostii de te doare mintea. Inox-beton? 100 de ani? Am casa de chirpici si lemn de 100 de ani, la o zecime de pret. Vinde altcuiva prostiile tale. DACA nu stiai, aluminiul se corodeaza si mai e si toxic. Sa stai TU 100 de ani in aluminiu.

      Ștergere
    2. SOV avea o vorba despre oamenii ca tine:
      "prostul agresiv fara a avea macar scuza de a fi prost!"

      https://www.ancon.ch/fr/produits/armatures-pour-beton-en-acier-inoxydable
      https://www.batiproduits.com/fiche/produits/armature-a-beton-en-acier-inoxydable-pour-milieu-p69323413.html
      https://www.fixinox.com/fr/produits/barre-darmature-fixgrip/
      ...
      https://www.comaxroofs.co.uk/comax-boco
      https://www.comaxroofs.co.uk/aluminium-comax-falc
      ...
      https://duckduckgo.com/?q=aluminium+tile+roof&t=brave&iar=images&iax=images&ia=images
      ...
      https://www.maralglass.ro/produse/fatade-ventilate
      https://www.geoplast.ro/sisteme-aluminiu/fatade-ventilate/
      https://www.lindab.ro/blog/fatada-ventilata---informatii-utile-pentru-alegerea-corecta-a-sistemului-de-termoizolatie/
      ...


      In cotete crapate si umede de chirpici si lemn infestate cu mucegai, soareci, sobolani, furnici, termite si tot felul de lighioane si ganganii sa stai tu impreuna cu toata familia ta de glanetași, ca tot suferiti de patima pamantului/chirpiciului. Nu uita sa faci focul in soba pentru a te incalzi si in plita pentru gatit si incalzit apa la tuci ca sa te scalzi in albie/copaie, ca gazul, aragazul, centrala pe gaz, incalzirea prin pardoseala si baia moderna cu wc, bideu, chiuveta, cada si dus sunt tehnologii extraterestre pentru tine, plus ca atata abur iti poate transforma chirpiciul inapoi in balega.
      https://duckduckgo.com/?q=rezervor+gaz+1000+l&t=brave&iax=images&ia=images

      Ștergere
  10. De ce creste totul si pana cand ? Oferta creaza cerere si nu invers, iar cand ofertantul se hotaraste sa stranga taraba, atunci nu mai creste si o ia in jos. Cine este ofertantul ? Daca lamuriti ghicitoarea cu pandemia si razboiul din UA aveti un raspuns partial. CDBC nu este nici ea straina de trebusoara. BRICS nu se facea fara aprobare de sus. US este pe topogan dar mai face putin o bucla. Evropa este in mare mare r...t, iar la orizont mijeste un nou si nebun razboi in care lumea ismaileasca se va bate cu lumea veche.

    RăspundețiȘtergere
  11. Preturile cresc datorita globalizarii. Altfel spus, daca inainte de '89, si nu ne referim aici doar la Romania, luam anul '89 ca un reper pentru pre-globalizare, merele de pe taraba erau dorite de o mana de oameni, local, azi, aceleasi mere, sunt dorite de miliarde de indivizi din toata lumea. Asta ar fi teoria si teoria are un sambure de adevar in ea. Sigur, mere cresc in multe locuri. La fel si locuinte, ele se construiesc peste tot pe Pamant. Dar o locuinta este inevitabil parte dintr-o civilizatie. Iar unele civilizatii sunt mai bune decat altele. Sau mai atractive. Nimeni nu se inghesuie sa cumpere case in Bangladesh. Sau in India. Nici macar in China. O faci ca investitie, eventual, pentru ca exista o populatie enorma acolo, si sunt capabili sa construiasca si sa mentina o civilizatie inalta. Deloc frumoasa sau atractiva, dar functionala. Iar starea default a lumii este haos, iar "functional" e bun.

    Trebuie inteles ca lupta, la nivelul speciei umane, nu a fost niciodata alta decat una a miturilor. Intr-un infinit de liniste si intuneric, intr-un abis, cine poate crea cea mai mare scanteie, acela castiga. Tot ce inseamna activitate umana, intr-o mare masura, este in fapt un zero sum game. Iar in jocul acesta, se moare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim 20.04,

      Finalul comentariului tau, adica ultimul fragment, este superb.

      Ștergere
    2. Adevarat: majoritatea n-are o locuinta numita "acasa", ci are doar un loc unde sa se odihneasca dupa truda zilnica, inainte de a ajunge la relaxarea vesnica.

      Ștergere
  12. Modernitatea financiară este definită de inflaționism. Inflaționismul este doctrina care susține că toate problemele nu pot fi rezolvate, ci respinse prin crearea de bani, credit, promisiuni de fiecare dată de o mai mare amploare.

    Inflaționismul este secretul iluzioniștilor. Inflaționismul a fost la putere de zeci de ani, dar din cauza înapoierii intelectuale a maselor, nu este încă un fenomen conștientizat, masele încă nu au înțeles că elitele nu rezolvă nicio problemă și că doar fac apel la pușculița socială. Inflaționismul înseamnă a împinge problemele, imposibilitățile, conflictele, antagonismele spre înainte, precum un buldozer împinge gunoiul din-înaintea noastră. Gunoiul nu dispare ci este acumulat într-o grămadă tot mai mare înainte, atâta doar că nimeni nu-l vede. Iată geniul iluzioniștilor.

    Tot ce este nerezolvat se acumulează și în fața a ceea ce se acumulează sunt datoriile care se umflă. Acestea nu sunt altceva decât acumulări de promisiuni care nu se vor ține niciodată, e matematic. Nivelul de trai ar trebui să scadă la pragul sărăciei pentru a onora promisiunile delirante conținute în datorii, în credit, în pensii, în asigurări de viață, în asistență medicală, în acțiunile listate la bursă.

    RăspundețiȘtergere
  13. Intr-un final, Terhes s-a dovedit a fi doar "unealta cuiva" ... sau doar a propriei sale prostii/arogante.

    RăspundețiȘtergere
  14. Après l'attaque sur lui, l'agent 99 se relevait en promettant mort et souffrance à ceux qui avait osé...
    Son objectif restait le même, sauver un enfant. Coûte que coûte cet enfant devait être sauvé, qu'importe la mort.
    Qu'importe la mort sans faire le bien ?
    En avançant dans sa quête afin de trouver l'enfant condamné, il se renda compte d'une chose, que le monde était en guerre. Totale cette guerre, et ils en sont revenus à boire et manger des enfants.
    Il ne fallait pas plus grande ofense pour 99
    Le monde en guerre...
    99 : Nous avons été trahis !

    Condamnés Costelo immédiatement.
    Il en sait plus sur cet enfant, la Sumbra cherche à le tuer !

    Pour quelle raison ?

    Se sentant menacé, Costelo se mit à trembler et menaça le monde de destruction.

    Il en avait le pouvoir !

    En effet c'était un Légitime, qu'il ne fallait pas faire chier.
    Costelo fut condamné, mais le problème restait entier.

    Cet enfant avait besoin de Costelo, ils etaient liés, car ils etaient légitimes.

    Hope détruisait le monde cherchant Jibril, tandis que son sauveur était condamné.
    Condamné aux mains de 99...

    Les agents 99 avaient un droit Total.
    Le droit total fut réservé aux meilleurs agents.
    De par ce droit, il pensait pouvoir changer le monde.
    99 : Droit à parler à Hope !
    Hope : Droit accordé ! Quel est votre besoin ?
    99 : Trouve moi cet enfant stp !
    Hope : L'enfant se trouve entre les mains de l'Autre !
    Personne ne peut le sauver !
    99: Je peux moi ! Dieu est avec moi !
    Donne moi le droit de les détruire, et de sauver cet enfant !
    Hope : Droits accordés ! Désignéz la cible !
    99 : La cible principale est l'Autre, empêche le de mettre la main sur l'enfant !
    Hope : Entendu, activation des canons plasma.
    Ça va chier ! Gaffe à vous !
    99 : Sans toi nous ne sommes rien !
    Il nous faut cet enfant !
    Hope : Vous l'aurez ! Méfiez-vous de ceux qui vous entourent, ils creusent votre tombe !
    99 rappelle toi que le fait d'aimer sa famille, sa patrie, son peuple, te font grandir ! Tu est une sorte de quintessence l'humanité, ne l'oublie pas !
    Que Dieu soit avec toi, car tu en auras besoin !
    99:






    RăspundețiȘtergere
  15. Ăsta este titlul !

    Légitime 99 before Sumbra

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)