De ce nu merge totul așa cum ar trebui?

Zi de zi vedem la televiziuni discuții sterile despre cum ar trebui să meargă lucrurile și de ce nu merg. Au apărut „investigatori” de salarii nesimțite, experți în pensii speciale și tot felul de alți căutători frenetici de rețete universale. Dacă te mai apuci să-l asculți pe Bolovan, îți vine să urli precum câinii la lună. De aceea probabil, atunci când suntem întrebați de ce nu merg lucrurile așa cum ar trebui, răspunsul natural care vine este simplu: pentru că sunt proști!

Chiar dacă nu e nevoie să argumentez afirmația anterioară, o voi face cu un exemplu cât se poate de descriptiv. Aduși la putere de un stat străin(Franța), printr-o operațiune de intelligence - în care Securitatea noastră a dovedit că este penetrată nu doar în toate găurile, ci și-a mai făcut și unele suplimentare ca să mai aibă loc „ăi de poftesc la niscaiva perversiuni secrete” -  guvernanții au dovedit atâta prostie încât au trecut în programul de guvernare prima șpagă pe care o dau Franței: 2 miliarde de EUR pentru niște rachete care mai au puțin și reușesc să atingă raza de acțiune pe care ai avea-o cu praștia. Te întrebi sincer, cum oare pot fi atât de proști încât, într-o situație financiară precară, să ia pielea de pe proști pentru a plăti tributul către Franța? Și asta pe față, fără să încerce să mascheze cumva!

Mă rog, a încerca să descrii prostia ăstora poate conduce la o scriere fără final întrucât prostia, din păcate, e infinită. Mă limitez la a spune că, doar privindu-le fețele putem să înțelegem exact ce-i cu ăștia care-au fost puși jupâni peste noi. Și, ca să completez, cred că Cesare Lombroso ar avea multe de spus doar studiindu-le fizionomia. Probabil dacă ai pune poza ăstora peste mormântul lui Lombroso, ai simți cum se cutremură pământul de la întoarcerea nervoasă de pe-o parte pe alta a decedatului. 

Dar să trecem la lucruri serioase pentru a înțelege cu adevărat fenomenul. Citeam că în perioada următoare sunt prevăzute să apară peste 100 de modele AI chinezești care să dea replica modelelor americane. După șocul produs de DeepSeek, e de așteptat să vedem numeroase alte șocuri. Dar ceea ce mă întrebam este cum de au reușit chinezii, cei care prin Revoluția Culturală și-au pus tot învățământul la pământ? Ce-au făcut ei special și ce anume nu facem noi? În răspunsul la această întrebare stă inclusiv soluția pentru România. 

Veți rămâne surprinși când veți înțelege cât de simplu stau lucrurile. Deci ce-au făcut chinezii? Simplu: ceea ce era de făcut. Adică, atunci când e vorba de școală faci școală, când e vorba de muncă faci muncă, când e vorba de distracție faci distracție s.a.m.d. Cu toate că pare penibil de simplu, asta e rețeta succesului, inclusiv pe plan personal personal!(rețineți bine ceea ce v-am spus!)

Ce se întâmplă la noi? Să luăm școala. La școală se face școală? Aiurea, nu se face nimic, iar totul e programat pentru a nu se face nimic. Fiecare modul vine la pachet cu patru săptămâni de frecat menta: „prima săptămână”, „săptămâna altfel”, „săptămâna verde”, „ultima săptămână”. Așadar, fiecare modul vine cu o lună în care nu se face nimic. Ce mai rămâne? O școală care nu mai e școală, în care profesorii nu predau, ci dictează, în care copiii sunt fericiți că sunt lăsați să-și facă de cap. Adică un mediu de-a dreptul toxic, care se cere îndreptat prin multe meditații. Iată o situație absolut aberantă în care cel mai propice ar fi desființarea totală a învățământului. Cel puțin am avea analfabeți puri, nu miile de tone de analfabeți funcționali, adică analfabeți „cu carte”, care se dovedesc a fi irecxuperabili. Doar vedeți ce retardat au votat în fruntea țării!

Și-acum vor veni „deștepții” care îmi vor reproșa că „e simplu de spus, dar greu de făcut” sau mă vor întreba abrupt: „Păi cum faci asta tu, deșteptule?”. Chestiunea e simplă și universal valabilă: prin introducerea unor criterii măsurabile de performanță. De două ori pe an se susțin TEZE NAȚIONALE scrise, date în condiții de concurs, fiecare elev distribuit aleator în altă școală decât cea în care învață, cu supraveghetori care nu sunt de specialitate și corectarea aleatoare a lucrărilor(scanate și corectate de profesori alocați aleator, din întreaga țară). În acest fel se știe la ce nivel era elevul anterior și la ce nivel a ajuns. Iar profesorii salarizați(și, dacă performanțele nu o confirmă, eliminați) în funcție de rezultate. E suficient de măsurabil? Cu siguranță! Și nu mai ai nevoie de inspectorate și alte bălării care se finalizează cu departamente inutile în stalinistul Minister al Educației.

Să trecem mai departe. Sistemul de sănătate. E un haos absolut, se cheltuiesc bani aiurea. De fapt nu se cheltuiesc, ci se aruncă pe geam. Probabil cele mai aglomerate secții sunt cele de urgență și e normal. De ce? Pentru că bolnavii nu se mai tratează și ajung în stadii grave acolo. Unde li se face o perfuzie inutilă, sunt stabilizați și trimiși acasă. De ajuns ajung la spital în stadiu deosebit de avansat, unde mor. E rezumatul unui sistem criminal. Și, dacă mai adăugăm că în același sistem avem medici care au timp să facă naveta stat-privat, înțelegem de ce sistemul e prăbușit. N-am povestit încă nimic despre căpușarea efectuată de firmele din domeniul farmaceutic care e, probabil, cel mai mare sugaci al sistemului. 

Să continuăm. Aveți idee câte operații sunt decontate pentru pacienții aflați în stadiu terminal? Oamenilor acelora, în loc să li se asigure tratament paliativ li se fac operații inutile sau li de adminsitrează tratamente scumpe până în ulttima clipă, risipindu-se aiureas banii din sistem. Aveți idee câte boli pot fi evitate prin prevenție sau prin detectarea timpurie? Deci ce trebuie făcut? Creșterea rolului medicilor de medicină generală care să pună în practică programele de prevenție și detectare timpurie, stratificarea eficientă a posturilor în spitale astfel încât la medicii specialiști performanți să ajungă cazurile cu adevărat grave. Introducerea AI-ului pentru completarea informațiilor specializate(consultarea de primă linie între medic și medic specialist), urmată de telemedicină pentru soluțiile care nu-și găsesc rezolvarea aici. Chat-uri/messengere/grupuri de discuții între medicii specialiști. Și, nu în ultimul rând, norme clare de lucru care să nu mai facă posibilă „fentarea” programului de la stat pentru tangoul stat-privat. 

Economia vi se pare o nucă tare? Aiurea. Aici totul poate fi pornit peste noapte. Programe de antreprenoriat(începute încă din școală), incubatoare de afaceri(în mare parte private) care sunt bonusate în momentul „înțărcării” firmelor din incubator și premiate la îndeplinirea anumitor target-uri specificate după X ani de la „înțărcare”. Adică, din nou, chestiuni cât se poate de măsurabile, care ar permite într-un timp scurt o explozie antreprenorială. Apoi misiuni comerciale pe lângă ambasade care chiar să mănânce business pe pâine și să aibă cu criterii clare, măsurabile, orientate spre export. Identificare de oportunități, transmitere în țară unde Camera de Comerț să se ocupe de publicitate și identificare de societăți, semnare de contracte s.a.m.d. Posturilor respective le  verifici trimestrial performanța și dacă nu merge schimbi sau închizi de tot misiunea comercială în condițiile în care chiar nu e de făcut business acolo. O politică diplomatică făcută așa cum trebuie ar arunca România înainte fără probleme.

În acest fel creezi oportunități atât pentru românii care muncesc pentru alții în afara țării, dar și pentru angajații de la stat care umplu de pomană birourile. Și, pentru că am ajuns la acest aspect, poate că ar fi interesant de înțeles ce anume e statul ce înseamnă „salarii și pensii” s.a.m.d. Trebuie terminat odată cu optica „statului tătuc”. Asta ne vine din comunism și este principala distorsiune care conduce la corupția endemică a României. Statul trebuie văzut ca un ofertant de servicii care, spre deosebire de privat, nu caută profitul, ci redistribuie echitabil sumele colectate. Așadar, statul nu se poate întinde mai mult decât îi este plapuma, iar plapuma sa este fix cât colectează. Aici trebuie stabilit un criteriu esențial, anume „cât poate să colecteze statul?”. După cum observați, statul român patronează o fraudă enormă cu TVA-ul, o taxă care lesne poate fi colectată 100% prin mijloace moderne(gen contul de TVA al lui Dragnea). Ce trebuie făcut pentru a „forța” statul? Simplu: stabilirea unor criterii maxime de taxare. Să vă explic.

Statul trebuie plafonat în ceea ce privește taxarea propriilor cetățeni și asta prion stabilirea unei cote maximale totale de colectare. Să vă explic. Să zicem că legiferăm o cotă maximă de taxare de 50%. Ce înseamnă asta? Că statul trebuie să-și înghesuite toate taxele pe care mi le percepe în acești 50%. Avem TVA de 19%? OK. Acum știm că statul mai ia încă 10% ca impozit pe salariu, ceea ce înseamnă că i-ar rămâne o marjă de 21%. Dar ce face statul? Mă mai obligă să dau contribuția la sănătate de 25% și contribuția la asigurările sociale de 10%. Adică mă impozitează cu 56%. Și n-am pus accizele la carburanți&energie, impozitele pe proprietăți s.a.m.d. În mod normal statul trebuie oprit cumva, iar mecanismul pe care l-am descris e cât se poate de fiabil din două motive: pe de o parte statul n-ar mai fi capabil să-și jefuiască cetățenii și, pe partea cealaltă, când s-ar epuiza posibilitatea de a jăpcui într-o parte s-ar vedea obligat să introducă disciplina acolo unde se fură masiv, adică în zona multinaționalelor și a așa-zișilor „investitori străini”.

De asemenea, statul fiind un redistribuitor ar trebui să nu mai aibă capacitatea de a se împrumuta. De exemplu, acum ne împrumutăm să cumpărăm arme sau alte aberații la ordin primit în plic. Dacă îi iei statului această posibilitate - eventual îi lași opțiunea doar prin referendum, în urma căruia se va stabili și taxa obligatorie pe persoană cu care va veni creditul la pachet - atunci veți vedea cum brusc va scădea interesul furtului din zona de stat pentru că nu vor mai fi bani.

Pun punct aici ca să nu mă mai întind. Ceea ce vreau să subliniez este că, în esență, treburile sunt deosebit de simple. Doar corupția endemică și prostia sunt cele care le „complică”.