sâmbătă, 21 iunie 2025

Fără români în România


Și-a fost numit Bolojan. Exact așa cum ar fi trebuit să se facă a doua zi după depunerea jurământului Mucușorului. Doar că retardatul din fruntea țării a ținut să facă un spectacol de blocare, în linie cu idealurile minții sale scurte. OK, toate bune și frumoase, doar că, în momentul în care s-a ajuns la termenul limită a fost nevoit să facă numirea și, în acest mod, și-a săpat groapa. Absolut nimic din ceea ce a stabilit Mucușor nu mai e în vizorul Bolovanului, de unde și supărarea deplină a taberei mucușorești.

Ceea ce vreau însă să vă spun acum este însă altceva. Întrucât „habemus premierus”(sic!) ar trebui să înțelegem pentru început „al cui e Bolojan?”, adică cine stă în spatele său, cine-i protectorul său secret? După ce a fost întronizat șef la PNL - într-un mod cât se poate de rapid, fără contracandidați sau contestatari, ai putea crede că tiristul de la Oradea e un asset secret al PNL-ului, scos din mânecă pentru a salva partidul după dezastruoasa epocă Ciucă. Aparent toate datele pe care le avem ne-ar spune asta. Doar că nu e așa. Bolojan n-a fost niciodată „al PNL-ului” ci, mai degrabă, „impus PNL-ului”, la fel ca toată gașca pedelistă carea  reușit să infecteze partidul. Însă Bolojan e independent chiar și de păduchii pedeliști, având o altă forță drept protector absolut. 

Așa că ar trebui să mergem pe următoarea bănuială, izvorâtă din anunțarea de către Mucușor în campanie că Bolojan e „premierul cu care va face tandem”. Oare nu ne spune asta că Bolojan e omul lui Mucușor? Doar el s-a ocupat de regizarea scandaloaselor alegeri câștigate prin fraudă de către ciudatul personaj de la Cotroceni. Exista oare o alianță secretă între basculist și autist? La urma urmei ambii vin „de nicăieri” și prea par a avea destine politice oglindite. Hmm, e o ipoteză naivă. Adevărul e că Bolojan, prin prisma funcției sale interimare a înțeles că promovarea autistului va servi excepțional planului pentru care a fost pregătit. Și forța din spatele Bolovanului a făcut totul ca autistul să iasă, comportându-se nu disciplinat, ci de-a dreptul ca o armată organizată. Așadar, ipoteza ca Bolojan să fie omul lui Nicușor cade oricărei analize logice. Ce om să aibă Mucușor când el, se vede de la o poștă, e o conservă nevolnică, o marionetă fără pic de înțelegere a realități în care „operează”.

Și-atunci ce ne rămâne? Păi nu rămâne decât adevărul, cel pe care nu vi-l pot spune decât cei de la Oradea, care-au stat sub comanda mafiotului. Al cui e Bolojan? Este al celui mai influent partid din politica românească, unul care de 35 de ani, discret, învârte roata în viața noastră politică. Nu-l vedeți niciodată în prim-plan, ci într-unul secund, dar de-acolo manevrează totul așa cum dorește. Cu toate că e un partid de corupți, nimeni nu se atinge de ei. Cu toate că fac cele mai abjecte jocuri politice, nimeni nu le zice „dă-te mai încolo” și absolut nimeni nu-i acuză de imoralitate. Despre cine e vorba? Despre UDMR. 

Cât timp a fost la Oradea/Bihor, Bolojan a făcut strict jocurile UDMR. Nu cred că greșim dacă spunem că a fost mai ungur decât ungurii. Și, din păcate, n-a fost numai assetul etniei maghiare, ci și al altei etnii, dar mai aștept încă documente legate de ciudatele sale decizii luate atunci. Ceea ce pot să vă spun este că individul a lucrat exact ca un spion, păstrându-se „low profile” în acțiunile întreprinse, dar având un PR agresiv. Așa se face că, cei în realitate jefuiți de Bolojan au ajuns susținătorii săi cei mai radicali. Totul ca efect al unei abile strategii specifice unor servicii externe de informații.

Prin numirea lui Bolojan, practic UDMR devine primul partid al țării. Bolojan ca primar la Oradea și șef al Consiliului Județean Bihor a fost pionul lor, a executat totul așa cum i s-a cerut și la fel va face și acum. Iată de ce am și spus că, după numirea lui Bolojan, ciudățenia aia umană căruia unii îi spun președinte poate trece în continuare la mâncat muci, întrucât toate jucărelele i-au fost confiscate. A fost lăsat să se creadă puternic, să încalce Constituția, astfel încât acum e bun de lăsat la fezandat în împuțitul suc propriu. 

Și uite-așa, la 35 de ani de la Revoluție, România intră în cea mai proastă perioadă a existenței sale, condusă de la cap la coadă de trădători, cu politica dirijată din afara țării. Practic nu mai există politician în România care să nu se afle pe lista vreunei agenturi occidentale.Țara este pe mâna unora care au cetățenii duble și, în premieră, frâiele pentru noul guvern au fost trase de unul care nici măcar nu are cetățenie română! Iată deci că putem înțelege acum agenda „pro-europeană” a României: fără români în România. Cei pe care-i vedeți în față sunt doar formal români. Și, din ce în ce mai mult, dacă vom continua pe nefasta linie a „pro-europenismului”, vom vedea din ce în ce mai puțini români la butoane. Uite-așa, cu inconștiență, semnăm  disoluția națiunii noastre!

31 de comentarii:

  1. Gresiti. In ceea ce-l priveste pe Bolojan.Cat priveste afilierea politicienilor romani , trebuie sa recunoastem adevarul ca Principatele Unite s-au constituit ca stat prin politicieni aflati la modul riguros in slujba unor/unei puteri straine ( Franta) si asa a fost situatia pana in 1945, cand clasa politica a optat pentru anglo-saxoni ( si-a putut realiza orientarea abia dupa 1990) Chiar si legionarii au fost intim legati sub toate aspectele de forma si de fond de Germania si , la nivelul intelectualitatii, de Italia. Asa ca asta-i situatia.( Ideea de a pune distinct Romania pe harta a fost a grupului Ceausescu- cu consecintele cunoscute)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În privința legionarilor, o mică precizare: au fost „intim legați sub toate aspectele de formă și de fond de Germania” doar sub conducerea lui Horia Sima.

      Ștergere
    2. Nu-i nici o greşeală. Franța e masonică, iar masoneria e creația celor "aleşi".

      Ștergere
    3. Vorbești prostii...și te mai și mândrești...cacapra (sic!) cu coada-s dus!

      Ștergere
    4. Deja faptul ca Principatele Unite au primit ca sef al tarii pe un principe german apropiat al Keiserului Hohenzollern, dovedeste ca viitoarea Romanie care si-a capatat independenta la unchiu de la Berlin a fost o colonie Germana, fapt dovedit ca pina la moartea sa Regele Carol a fost un german fidel tarii sale si neamului sau.
      Evident ca asta nu l-a impiedicat sa modernizeze principatele si sa faca din ele o Romanie moderna.
      Problema este accea ca tara este condusa din umbra de catre securistii tradatori de neam si vanzatori de tara, ai caror sefi sunt romani neaosi.
      Cat despre "ungurul: Bolovan, acesta este de fapt on sluga sorosista la fel ca Muia Sanduc a Republicii, dar unul care intelege ca dupa crahul urias care va sa vina cand Rusia va avea granita la Prut, partea lui de Romanie natala, adica Ardealul, are mari sanse sa devina un stat unguresc "independent", pentru ca nu-i asa, in Transilvania niciodata locuitorii ei nu au hotarat apartenenta lor la o tara sau alta, ci asta au hotarat intotdeauna marile si puternicele Imperii din vecini, si asta va ramane asa si in viitor, mai aales ca urmare a faptului ca Romania va deveni o gramada de muci indatorata pina peste poate, condusa fiind de un mancator de muci, catre dezastrul final.

      Ștergere
  2. am vorbit de curand cu un student oradean despre Bolojan, doar cuvinte de lauda a avut studentul la adresa respectivului precizand ca isi dorea ca acesta sa devina premier, sa gospodareasca tara precum a facut ca si primar in Oradea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa si-l tina atunci in Oradea si sa se bucure de el. Ca era de cateva ori sa imi rup rotile de la masina pe strazile lor de ce cratere erau acolo.

      Ștergere
    2. Știu că Oradea este un oraș frumos, curat, cu puține tente de șovinism..cum ar spune unii, însă, pt o mai clară înțelegere și aprofundare, era de etnie română, studentul in cauză?..Întrebarea vine deoarece sunt informații despre oarece schimbari de statui româneștiin favoarea unora maghiare.

      Ștergere
    3. Cu conditia sa nu schimbe statuile romanilor cu cele ale maghiarilor!

      Ștergere
    4. Aș avea o întrebare: ce-l recomandă pe acel student, ca să putem considera părerea lui, ca părere obiectivă, avizată și profundă?
      Pt că, sub o "poleială" de suprafață, sub niște realizări populiste, uneori ne-necesare sau neprioritare, altele de-o calitate îndoielnică, se pot ascunde lucruri de o gravitate majoră, care sunt trecute cu vederea cu prea multă ușurință !

      Și Hitler a fost (și încă este ...!) apreciat pt celebrele sale Autobahn, care rezistă, încă, și azi...; dar, oare, acesta poate fi un motiv pt a trece cu vederea restul atrocităților acestuia ?
      Deci, atenție la CRITERIILE de apreciere a cuiva !!!

      Ștergere
  3. Tocmai datorită acestui considerent ultim pe care l-ai făcut, trebuie realizată extincția social-politică, a tuturor alogenilor care nu se identifică cu românii și România, nu simt și nu trăiesc românește, strict cu scopul repunerii României pe harta geopilitică a lumii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alogenii nu au avut niciun cuvant de spus in politica romaneasca, care era condusa de securisti romani tradatori de tara si vanzatori de neam, asa ca nu va mai luati dupa fenta, si mancati-va mucii proprii in frunte cu Muc cel mic, care este un mare mancator de muci... si probabil de la asta vi se va trage acel cantec trist al lebedei care presimte ceva.
      Si anume o Ungarie mare infaptuita nu de alogeni ci de romanii neaosi care se vor ascunde in spatele mastii unor alogenii

      Ștergere
  4. Citesc comentariile și mă sârbesc. Avem ce merităm!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo! Știi să citești și te sârbești, nu te românizezi. Despre asta-i vorba: alogeni care se suie în frunte ca păduchii.

      Ștergere
    2. ,,Scârbesc", asta cred că vroiați să spuneți. În rest... mi-ați luat vorba din gură, cum spuneau bătrânii pe vremuri.

      Ștergere
    3. Sigur că ai ceea ce meriți!
      Unde să-ți trimit camionul de acadele?
      PS. Pentru cei care nu au aflat încă, România a fost atacată și este în război hibrid asimetric din momentul în care a fost ales Cuza la București și la Iași.
      Unirea Țării Românești și a Moldovei cu schimbarea numelui în România a fost începutul unei operații mai agresive de război hibrid.
      Lupta vieții de Coșbuc este mai actuală ca niciodată.

      Ștergere
    4. Și eu de câte ori citesc diareea pe care o emană mințile,,luminate"ale acestor proști, care vor să demonstreze că știu istorie, știu geografie, știu pe mama lor de toate, mă apucă depresia și mă gândesc că această țară nu mai are nicio șansă. Sunt pretutindeni, comentează la orice postare. Cum și când au reușit să se înmulțească aceste primate pe tărâmurile României?

      Ștergere
  5. Hmmmm....daca Bolovanul face jocul Budepestei ar trebui sa trecem incet dar sigur in tabăra prorusă.... Nu pare a avea astfel de srntimente nationaliste Bolo. Daca vrea doar sa ne sertizeze teritoriile in continuarea celor unguresti....e posibil atunci.......dar de unde baniha?

    RăspundețiȘtergere
  6. Adicatelea, nici istoria nu putem sa NE-O scriem pentru ca ne lipsesc dovezile fara tagada. Noi stim ca asa e. Dar cum sa le dovedesti Romanilor? Asta ma doare nespus, empatia m-a adus in stare fiziologica de rau si neputinta de a mai iubi oamenii asa cum ii iubeam pana acum o perioada. Avem nevoie de carti si bloguri, retzele sociale, oameni simtitori de viata sa scrie, curaj de a citi si reflecta, suferinta pe felia de paine, protest in strada si presiune pe parlamentari. Insist ca voi, cei cu vizibilitate, sa ii informagi pe oameni de toate caile democratice in politica. Nelasandu-i pe astia sa isi faca mendrele pana la urmatoarele alegeri, vom reusi singuri sa fim OPOZITIA REALA unor nebuni psihopati. Omul are 2 variante: se trezeste invatand cu duhul blandetii (nu mai e cazul) sau trauma/soc/nasolie (este cazul). Bolojan este un individ care serveste unui scop de moment, la fel ca altii de-a lungul istoriei. Va deveni irelevant atunci cand e momentul oportun. Cei nevazuti trebuie deconspirati. Punem piesele de puzzle una langa alta si ii vom gasi. Dar oare vrem sa ii stim si ne asumam consecintele in viata reala? Pentru ca se lasa cu represalii dupa cum observam. Pfiuu, tot la Unitate/Disciplina a Multimii ajungem, inevitabil.

    RăspundețiȘtergere
  7. Israel nu a atacat Iran - știu pare absurd dar daca reprezentantul Israel la ONU spune adevărul ci e a atacat de fapt ?


    https://x.com/SilentlySirs/status/1936101014760718376?t=tfbMwnoOUx-ptQqN8Ge5UQ&s=19

    RăspundețiȘtergere
  8. "În fond ce este neamul? Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea și județul meu și tot cel ce vorbește aceeași limbă, are aceeași credință și aceleași idealuri. Acesta este neamul, nu e nici o noțiune așa de periculoasă. Dar se năpustesc asupra acestor lucruri, pentru că ateismul și masoneria de astăzi vor să distrugă orice binefacere între oameni, nici o solidaritate, nici o legătură și vin acum și-ți spun: a, că tu ești naționalist. Parcă ar fi o dihonie naționalistul, cine știe ce ciudățenie de om ar fi!" Părintele nostru Iustin Pîrvu

    RăspundețiȘtergere
  9. TOTI stiu ca udmr este un nenorocit de ONG aflat la conducerea Romaniei de 35 de ani !!! Toti stiu, dar sint complici la aceasta TRADARE !!!!!!
    Legitimitatea legilor votate/facute/aprobate/etc de acest ONG !? ZERO !!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. UDMR după normele europene nu are ce căuta într-o țară integrată în UE, trebuie desființat. După modelul UDMR ar trebui sa se înființeze pe tot teritoriul uniunii europene următoarele partide: sirian, pakistanez, turc, nord-african etc...
    La noi se poate face o nefăcută europeană că doar avem democrație pe hârtie și carton galben de avertizare că nu se respectă democrația în România.
    Deci când pakistanezii vor fi mai mulți în Romania decât maghiarii vor avea și ei un partid al lor, garantat 100% doar in România.
    Chinezii deja pot să-și facă partid politic bazat pe etnie in Romania. Le lipsește câte un român mono sprâncenat care sa le arate avantajele pe România. Într-o zi îl vor găsi și vom deveni singura țară din lume cu partide etnice la conducerea țării.
    Nu că acum ar fi diferit dar ne confuzam încă în denumiri. Doar că acuma toți se declară suveranisti.
    Și uite așa partidele etnice vor sa devină suverane. Fiecare suveran pe bucățica lui.
    Și suveran pe bucățica altora.
    Așa am ajuns noi România laboratorul secret social SS al studierii problemei suveranităților.
    In Europa dacă le dăm putere la diverse etnii și intră în politică pe modelul UDMR din Romania sa studiem cum reușim mereu să iasă cine trebuie? Asta e cazul studiat în România.
    Ascensiunea diverselor etnii diferite de cele europene cum ar fi turci, pakistanezi, nord-africani la conducere în diverse structuri ale uniunii europene ridică exact aceleași probleme cu UDMR care conduce peste tot inclusiv în CSAT.
    Turcii ar putea avea propriul lor partid european cu membrii deplini in comisiile europene.
    Vrând nevrând acesta este modelul european propus unde diverse etnii pot veni la putere.
    In acest sens există o elită europeană guvernamentală cu proceduri specifice ce garantează menținerea unei direcții planificate cândva.
    Corupția este doar un instrument guvernamental și procedural trecut sub clauze speciale și fără să fie investigat.
    Anularea alegerilor din Romania a fost punctul de adaptare al uniunii europene la viitoarele provocări reale din UE.
    Cum statele naționale sunt dizolvate mai există exact 2 partide în fiecare țară din uniunea europeană: partidul naționalist al fiecărei etnii și partidul Marionetelor, și Master of Puppets.

    RăspundețiȘtergere
  11. Și eu tind să cred că face jocurile UDMR ului ...vom vedea că vor trebui un pic să facă și politica celor ce-i sponsorizează pe UDMR...mă refer la Ungaria. Da și eu cred că lui mucea i-au fost luate jucăriile. Îi clar că Bolovan nu i-a spus tot lui mucea ce-a discutat cu împuțitul ăla de Macron. Vom vedea.

    RăspundețiȘtergere
  12. Orice asemănare a lui Bolojan cu Boul lui Dej nu este deloc întâmplătoare...Oricum frații Micula tot cu Bou îl alintay atunci când venea cu căciula-n mână. Boul Bolojan și Mucușor manciurienii perfecți pentru dezmembrarea unei țări.

    RăspundețiȘtergere
  13. Bolojan e riman sau ungur ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Corect, tot asa zicea si Paul Dragos Aligica adica "NEOFANARIOTISM"

    RăspundețiȘtergere
  15. PROstia are consecinte!
    Planul UE implica o Romanie fara romani si fara identitate

    RăspundețiȘtergere
  16. Poate ca ar fi mai bine ca romanii ,in loc sa caute vinovatii printre straini,sa-si asume ei vina de-a fi adus tara in halul in care este.Nu strainii au distrus tara....distrugerea s-a facut cu acceptul romanilor si cu implicarea lor directa,prin votul lor.Totul s-a facut cu mina romaneasca.Nu ma mai refer la anii 90,cind a inceput distrugerea tarii...sunt multi care nici nu au trait acele timpuri...sa privim mai aproape de zile prezente...
    Nu mai departe de anul 2017 ,populatia era cuprinsa de o isterie incredibila.Se mobilizau in stada, si beculeau cu telefonasele lor , si se leganau, si repetau lozinci inepte pe care nici ei nu le intelegeau.Toate acele manifestatii erau contra unor decizii benefice pentru prezentul si viitorul RomanieiToti cei ce manifestau atunci erau cetateni romani ,nu erau straini....dar faceau jocul strainilor...Aceieasi persoane, care dadeau tonul atunci,le-am vazut dind tonul si-n pandemie,si referitor la razboiul din ukr ,si in campania electorala( de toata jena) recent incheiata....Toate aceste persoane ,extrem de active in promovarea raului,sunt romani nu straini.Sigur ca putem spune ca strainii incearca sa-si impuna punctul de vedere si sa-si promoveze interesele ici si colo,dar fara lasi si tradatori n-ar fi ajuns niciodata sa se impuna.De ce nu reusesc strainii in Ungaria??? De ce nu reusesc strainii in Polonia????Ba mi se pare ca nici Bulgaria nu a reusit sa decada in halul in care a reusit Romania.
    Citi dintre cei ce urlau, schimonositi de ura, ca Dragnea trebuie sa intre la inchisoare,si-au gasit fericirea???
    Citi dintre cei ce urlau schimonositi de ura imotriva lui Georgescu sunt mai fericiti acum????
    Aceasta manipulare( reusita) prin diabolizarea unei persoane,in 2017 Dragnea ,iar in 2025 Georgescu, ne arata si imaturitatea si incultura ,si o frustrare imensa , la nivelul majoritatii populatiei Romaniei....
    Poate ar fi bine ca in loc de critici si judecati, ce rai sunt strainii,si ce ne fac ei noua ,sa se accepte ideea ca fara consimtamintul celor de la conducerea tarii,si a populatiei,nu s-ar fi ajuns in prapastia unde este acum tara.
    Cind o tara ca Romania ajunge sa i se impuna un presedinte de catre Republica Moldova, eu nu prea vad ce viitor mai poate avea aceasta tara....

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)