O scriere șocantă

Citesc aproape maniacal. Cartea asta nu-mi dă pace, nu mă lasă să dorm. Citesc și mă îngrozesc, dar continui să citesc. Sunt cuprins de sentimente contradictorii. Cel mai mult mă mușcă frustrarea. Și așa mă întorc și mai maniacal la lectură. De mult n-am mai citit un text atât de șocant. 

Elementele care mă fac să mă comport astfel sunt două. În primul rând conținutul cărții, limpede ca un rechizitoriu impecabil, care nu mai lasă niciun dubiu, făcându-te să înțelegi crima și să te îngrozești de consecințele sale. Dar cel mai mult mă enervează - da, acesta e cuvântul potrivit! - faptul că o astfel de scriere a fost cu atâta ușurință obtenebrată. Nu, n-a fost interzisă, ci s-a trecut peste ea ca și cum n-ar fi existat. Aici avem un mecanism la care trebuie să medităm îndelung, anume modul în care societatea minciunii reușește să ascundă adevărul nu prin interzicere, ci prin ignorare. Iată sentimentele care mă fac chiar să tremur în timp ce citesc.

Ați auzit de Lev Tihomirov? Răspunsul e „nici eu”. De-aici începe frustrarea. Cum e posibil să nu fi știut de Tihomirov, în condițiile în care s-a aflat undeva în linia întâi în evenimentele care au ajuns, în final, să zguduie lumea, să confiște vieți și națiuni, să distrugă civilizații întregi cu buldozerul. Cine-a fost Tihomirov? Un terorist în adevăratul sens al cuvântului, unul dintre vectorii care au cristalizat terorismul atât ca noțiune, dar, mai ales ca acțiune. Șef al organizației „Voința poporului”(Narodnia Volia), Tihomirov a avut ca prim vârf val carierei sale asasinarea țarului Alexandru al II-lea în 1881. Știam de asasinat, știam de organizație și, culmea, știam vag despre Tihomirov. Extrem de vag, atât de vag încât să ignor adevărul istoric exact ca gloata, pentru a pica în minciuna istoriei oficiale. Tihomirov ar fi trebuit să rămână în istorie nu pentru asasinat, ci pentru ceea ce a făcut după.

Teroriștii considerau că, prin asasinarea „capului fiarei”, adică a Țarului, întreg regimul se va prăbuși. În realitate a fost fix invers: țăranii ruși nu s-au revoltat împotriva regimului, ci au fost îngroziți și înfuriați de gestul teroriștilor. În loc de eliberatori, radicalii au fost văzuți ca ceea ce erau de fapt, niște criminali. Iar mișcarea a rămas complet izolată de popor. Astfel Lev Tihomirov s-a confruntat cu realitatea dură: în numele „progresului” comisese un act nesăbuit, asasinându-l tocmai pe țarul cel mai liberal, cel care desființase iobăgia. Ca să înțelegeți cât de stupid se desfășoară evenimentele, chiar în dimineața zilei în care a fost asasinat, Țarul Alexandru al II-lea semnase Constituția Loris-Melikov, care ar fi oferit Rusiei primele elemente de parlamentarism și democrație. Elementul acesta este unul esențial în înțelegerea aberației mișcării teroriste a lui Tihomirov în particular și a mișcării așa-zis revoluționare în general.

Refugiat în Elveția și apoi înb Franța, Tihomirov vede limpede cum acțiunea sa nesăbuită a avut efecte contrare(actele Țarului Alexandru al II-lea sunt anulate de urmașul său, iar societatea rusă se radicalizează în conservatorism). Încearcă astfel să înțeleagă tot ceea ce s-a întâmplat și așa rezultă „De ce nu mai sunt revoluționar”(Почему я перестал быть революционером), cartea pe care o citesc. 

E greu de înțeles ce s-a petrecut în sufletul lui Tihomirov. Cu siguranță că și-a revăzut întreaga viață, căutând să înțeleagă de unde a pornit totul. De aceea, nu întâmplător, începe cu analiza „viermelui”, adică a ideologiei, a modului în care ideea își face simțită prezența în societate prin elemente aparent inofensive, ascunzându-și cu dibăcie adevărata față, pentru a prinde cât mai mulți oameni în mrejele sale. Este efectiv o infiltrare diavolească, consecința sa fiind dezvoltarea unei elite artificiale, auto-radicalizate până la ruperea de realitate și traiul într-o bulă ideologică. Totul poate fi comparat cu acțiunea unui drog: acele elitele au comportamente contradictorii, spun că luptă pentru „eliberarea poporului” în timp ce, în realitate, manifestă un dispreț profund față de mase, scopul lor fiind impunerea unor ideologii străine, pe care țăranul rus le respinge organic. 

Fostul lider al teroriștilor reușește să descrie într-un mod remarcabil mecanismul psihologic degradant care pune stăpânire organizațiile clandestine. Mai precis modul în care, odată intrat în logica conspirației, scopul inițial(binele comun) este înlocuit de acțiunile necesare supraviețuirii grupului și de setea de distrugere. Adică teroarea, călcarea în picioare a oricărei valori, chiar și a celor de la care se revendică. 

Ceea ce a înțeles Tihomirov este că teroarea e o fundătură. Violența politică naște doar violență și dictatură. Nimic constructiv sau durabil nu se poate clădi pe un fundament de comploturi și asasinate. Iată motivul esențial care l-a făcut să înțeleagă modul în care a trăit în minciună, exact ca într-o hipnoză.

Iată de ce revoluția este privită ca o boală, o ruptură violentă care destabilizează societatea și o aruncă în haos, blocând progresul real. Astfel el ajunge la o concluzie surprinzătoare pentru foștii săi tovarăși: în Rusia, singura forță capabilă să facă reforme reale, profunde și pașnice, fără a declanșa un război civil, este Autocrația. Țarul este singurul arbitru imparțial deasupra claselor sociale, capabil să protejeze poporul de abuzurile nobilimii sau ale burgheziei emergente.

Ideile anterioare pot părea cel puțin ciudate în contextul actual. Și sunt într-adevăr ciudate pentru noi deoarece suntem fructe ale unor sisteme întemeiate pe minciună, care au falsificat istoria. Prin educație ni s-a implantat o scară răsturnată a valorii. Acel „semidoctism” pe care-l remarcă în final Tihomirov  a deveni acum norma. Păcatul semidoctului nu este dat de puținătatea cunoștințelor sale, ci de superficialitate, de asimilarea parțială a ideilor, din auzite. Adică ceea ce acum face parte din „normalitate”.

Mă opresc aici, invitându-vă ferm să parcurgeți fascinanta spovedanie a lui Tihomirov. Din nou, cei de la Contramundum mă surprind cu această scriere efectiv răscolitoare. Culmea, aici nu e vorba strict de istoria Rusiei sau de coșmarul în care am ajuns și noi, ci de înțelegerea modului în care consecința ideologiilor strâmbe ale secolului al XIX-lea ne afectează inclusiv acum. Modul în care organizațiile teroriste de azi sunt formate și stipendiate nu diferă de ceea ce se întâmpla cu teroriștii secolului XIX. Și modul de radicalizare a celor de-acum este efectiv identic cu cel de-atunci. De fapt aș spune ceva mai mult, anume că actualele mișcări teroriste se construiesc cu manualele de atunci!

E o carte manual care face o adevărată disecție a viermelui ideologic, a parazitului care a reușit să îmbolnăvească lumea. Parcurgându-o simți cum efectiv ți se curăță ochii de minciuniile și mizeriile ideologice care ne distorsionează modul în care percepem realitatea!

Închei aici. Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul editurii Contramundum. Și dacă tot sunteți acolo, dați un ochi pe întreaga ofertă de carte, care e de-a dreptul excepțională! Observă că au apărut „Eseurile despre ordinea mondială” ale lui James Corbett sau „GHIDUL INCORECT POLITIC DESPRE ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI ECOLOGISM” al lui Christopher C. Horner. Sper să-mi fac timp într-un articol viitor să vă prezint inclusiv „Pierderea măsurii” a lui Hans Sedlmayr. 

Nu în ultimul rând, remarc reușita extraordinară a celor de la Contramundum, anume readucerea pe piața cărții din România a capodoperei „Kristin Lavrandatter” a laureatei Nobel Sigrid Undset. 

Uitați-vă cu atenție pe site pentru că oferta Editurii Contramundum a ajuns teribil de consistentă!