joi, 16 iulie 2026

Schema ponzi inversată


Încă de la începutul mandatului așa-zisei guvernări „pro-europene” a existat o țintă extrem de clară: pensiile românilor. Acea nenorocită și absolut aberantă lege a plății pensiilor a avut ca unic scop îngreunarea restituirii banilor acumulați, astfel încât așa-zisa „proprietate a contributorului” să fie efectiv furată la drumul mare. Dar să nu tragem prematur concluziile. Vă voi explica sistemul pentru a înțelege în profunzime ticăloșia din spatele său.

Obișnuiesc să numesc aceste instrumente colective de „economisire” drept Scheme Ponzi Inverse. O să înțelegeți imediat de ce sunt așa și, mai ales, de ce retragerea cât mai rapidă din astfel de fonduri este unica acțiune logică pe care o poate face un om educat din punct de vedere financiar. 

Într-o schemă Ponzi clasică, banii noilor veniți îi plătesc pe cei vechi până când sistemul se prăbușește. În „schema inversă” a organizațiilor colective de așa-zisă „economisire”, sistemul nu se prăbușește niciodată, ci extrage valoare în mod continuu, fiind optimizat statistic astfel încât fondul să crească sau să rămână stabil, iar administratorul să încaseze comisioane la infinit. 

În organismele de „economisire colectivă”, problema agentului devine una critică. Pe măsură ce un fond e mai performant, agentul inventează comisioane suplimentare sau, pur și simplu, acționează în propriul interes pe căi ocolite: face mai multe acțiuni de vânzare/cumpărare decât ar fi necesare, strict pentru a genera mai multe comisioane de brokeraj prin casa de brokeraj pe care o controlează sau, caz clasic, depozitează lichiditățile în depozite sub standardul pieței sau, de cele mai multe ori, lasă banii să băltească la vedere în banca sa. 

Comisionul unui astfel de organism colectiv se percepe ca procent din activele aflate sub administrare(AUM, în termeni de specialitate). În cazul fondurilor de pensii de la noi, cum comisionul de administrare e reglementat și nu poate fi crescut, e limpede că interesul administratorului e acela de a administra fonduri cât mai mari, astfel încât să-și maximizeze comisionul. Aici sunt două elemente carte trebuie înțelese și care vă vor lumina definitiv în ceea ce privește acest sistem.

Fiind  captiv prin lege timp de 30-40 de ani în acest sistem în care doar contribui, tu de fapt le asiguri administratorilor de fonduri private comisioanele toată această perioadă. Și ești obligat s-o faci, prin lege! Mulți au impresia că administratorii au responsabilități excepționale. În realitate, inclusiv riscul este asimetric. Dacă fondul de pensii scade - din cauza incompetenței administratorului - cu 40%, pentru tine valoarea este dramatică întrucât, în esență, pensia ta a scăzut cu 40%. Administratorul însă pierde doar o mică fracțiune din comisionul procentual, dar business-ul său rămâne profitabil și complet legal. El este cel protejat de lege! Culmea, dacă administratorul administrează atât de prost activele tale încât fondul dă faliment, în final STATUL E CEL CARE ACOPERĂ PAGUBA. Iar statul ești tot tu!

Dar nu este doar atât. V-am explicat că un administrator câștigă cu atât mai mult cu cât AUM este mai mare. În perioada următoare, grosul populației - reprezentată de „Generația decrețeilor” - iese la pensie. Asta înseamnă că o mare parte din fondurile administrate de schemele de pensie privată s-ar evapora. Ceea ce echivalează cu o scădere abruptă a comisioanelor administratorilor în condițiile în care oamenii își retrag integral fondurile. 

Iată de ce mafiotul Bolojan a avut ca prioritate limitarea retragerilor prin acea parșivă schemă de „temporizare”. Care e parșivă în toate aspectele sale. Pe de o parte menține banii în sistem, astfel încât le permite administratorilor să-și ia, în continuare, banii de acolo. De asemenea, le dă altă oportunitate de a mânca, sub forma comisioanelor pe care le încasează la fiecare plată a ratelor către contributori. Și aici mai e o șmecherie: omul știe că după ce a murit nu se mai încasează pensia. De aceea, urmașii multora nu vor ști că au moștenit pensia privată a acelui om, astfel încât acei bani vor rămâne sine die în fondul de pensii. Statistic, prin temporizarea lui Bolojan, foarte mulți bani dintre cei ai oamenilor vor rămâne blocați în fondul de pensii, fără ca nimeni să se mai poată atinge de ei. Nimeni în afara administratorilor!

Ultima șmecherie au făcut-o vizibilă acum, cu toate că v-am tot spus-o de atâta amar de vreme. Vor să utilizeze banii din pensii chipurile pentru sprijinirea industriei de armament. Iar aici vine din nou o mega-fraudă la care, sunt convins, inclusiv administratorii au pus botul. 

Cum poți băga niște bani privați în niște chestii care sunt efectiv găuri negre? Păi cum altfel decât deschizând o „oportunitate investițională”, astfel încât administratorii să fie direct interesați? Cu alte cuvinte, nu vei mai spune că furi banii oamenilor - ceea ce de fapt faci - ci că oferi o oportunitate de investiție. Cum? Fondurile „investesc”, iar tu, stat, le oferi evaluări ale investițiilor lor, ceva similar bursei. Totul, cel mai probabil, printr-o metodologie cu cântec. De exemplu, dacă firma x a reușit să producă un glonț, ea nu mai valorează 1 miliard, cât a fost investit în ea, ci trei miliarde pentru că, iată, are „oportunități de vânzare”, deci îi crește valoarea. 

Ce înseamnă asta pentru fond? Nici mai mult nici mai puțin decât creșterea AUM, adică a valorii la care își calculează comisionul. Și ei și statul știu că aia e o gaură neagră, dar salvează aparențele. Iar dacă văd că se împute situația, măresc perioada de rambursare a pensiilor și gata. 

Dar, cel mai probabil, nu va mai fi cazul. Pentru că atunci când se va împuți de tot situația, scuza că „alții au furat” va funcționa suficient de bine, astfel încât să se pună batista pe țambal. Cam la fel cum se face acum cu „deficitul lui Ciolacu”, care de fapt a fost al lui Ciucă, dar de fapt al lui Cîțu și, la origine, al lui Orban. Celebra gaură despre care vă tot povestesc. Și care va deveni a lui Bolojan s.a.m.d. într-o perpetuă frăție a mafioților. Care știu doar cum să dea vina pe anteriorul în timp ce vă jefuiesc acum. Ăsta e jocul și de pierdut pierzi doar tu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)