EU - 2035 sau anul morții lor

Citiți cu atenție pentru că e despre ceea ce urmează. Scris frust, fără ocolișuri, fără false dileme. Cu termene clare, astfel încât să fie verificabil. Și, mai mult de-atât, suficient de limpede astfel încât fiecare să înțeleagă ce are de făcut prin prisma consecințelor. Dacă anii 90 vi s-au părut de coșmar - ca efect al deteriorărilor și schimbărilor tembele(de cele mai multe ori) - ceea ce urmează e mult mai pervers!

Facem un mic ocol ca să înțelegem generatorii a ceea ce vine.

Începem cu Franța. Țara e plasată de toți analiștii serioși pe buza colapsului. Are cea mai mare șansă să pice grav într-un orizont extrem de măsurabil, de maxim 2-3 ani. Din punct de vedere economic, trăiește același coșmar european al energiei prin prisma pierderii surselor ieftine de materie primă(uraniu) din Africa. Astfel încât mașinăria sa economică se gripează. Situația finanțelor publice e catastrofală, iar rezolvarea poveștii e puțin probabilă. 

Din punct de vedere politic, se întrevede o confruntare dintre Bardella și Mélenchon. Nu cred că Marine le Pen va fi lăsată să candideze. Și chiar dacă ar fi lăsată, părerea mea despre ea e clară: o proastă notorie. A dovedit-o cu vârf și îndesat în confruntarea cu Macron în care a fost făcută KO. Cu Mélenchon contracandidat nu cred că are absolut nicio șansă. Oricât de odios ar fi stângistul, e un orator remarcabil care, într-o confruntare directă, o va călca în pe cap. Iar Bardella, din punctul meu de vedere, este dubios. Și nu cu mult mai inteligent decât odrasla lui le Pen, bătrânul.

Oricum am da-o, ecuația politică a Franței este una sterilă, fără soluție. Cu o politică dezastruoasă și o economie între paranteze serioase, cel mai bun destin al Franței este cel de italienizare, adică o stagnare pe termen lung, care se traduce printr-o aparentă stabilitate financiară dublată însă de o degradare continuă a serviciilor și economiei. 

Trecem de partea cealaltă a binomului, în Germania. Alți tâmpiți, care s-au auto-sabotat. Politicile verzi catastrofal implementate, decuplarea de energia ieftină rusească și ratarea tranziției la electric au transformat Germania într-o fantomă a ceea ce a fost. Modelul său economic(Modell Deutschland) trece printr-o criză profundă, de-a dreptul existențială. Optimizarea extremă nu mai e posibilă deoarece energia scumpă taie competitivitatea. În plus, birocratizarea excesivă a sectorului privat taie orice speranță de restructurare. Industria auto germană e un munte de fier vechi. Dacă vreți o paralelă, e similară Elveției din perioada descoperirii ceasului electronic. Pentru revenire a fost nevoie să se adune toate ruinele sub umbrela Swatch, care a finanțat grupul printr-un ceas ieftin(celebrul Swatch Original cu 51 de piese în loc de 91) cu un preț de 50 franci elvețieni. Însă, pentru a se ajunge la o astfel de restructurare, e nevoie mai întâi de un faliment generalizat al industriei, care e previzibil într-un orizont de 2-3 ani. 

Ca idee generală, chiar dacă structura datoriilor Germaniei este una solidă, italienizarea sa este deja o realitate ca efect al propriilor piedici constituționale în privința deficitului bugetar(pe care, sincer, le consider binevenite în condițiile unor conduceri absolut aberante de care a avut parte Germania după Merkel). Astfel, constatăm o îmbătrânire și șubrezire a infrastructurii pe un fond de înrăutățire justificată a beneficiilor oficiale. Îmbătrânirea populației și eșecul(previzibil) al politicii de imigrare lasă Germania cu probleme structurale masive.

Cu toate că mulți văd AfD o alternativă care a putea salva Germania, personal o consider pe Alice Weidel fiind similară în prostie Marinei Le Pen. Nu, nu cred că AfD are capacitatea de a reprezenta o soluție pentru Germania deoarece, la fel ca și Rassemblement National, construcția e o pisică fără dinți și cuu ghearele tăiate, care doar miaună isteric fără a avea capacitatea de a zgâria acolo unde sunt cu adevărat problemele. 

Acum, având în vedere eșecul cât se poate de previzibil al binomului franco-german, e cazul să analizăm ce urmează să se întâmple la nivel european. Desigur asta dacă nu cumva Putin, disperat de insistența Imperiului Occidental în Ucraina, nu va pacifica totul cu câteva „Oreșnicuri” bine plasate, pe post de antidot la chinul în van al „mortului viu” european.

Ca idee, vom observa un proces în trei faze, după cum urmează:

Primei faze, cea începută deja, i-am putea spune cea de Paralizie și Fragmentare. E un fenomen pe care deja îl vedem și care se va accentua în 2027, apărut pe fondul incapacității binomului franco-german de a oferi prosperitate. Fondurile europene se vor subția, iar statelor membre mai sărace le va fi imposibil să susțină schemele verzi fantasmagorice impuse de Bruxelles. Deja, în cazul nostru se observă o intrare cât se poate de clară aproape în faliment energetic strict ca efect al disfuncționalității modelului energetic impus la de birocrații analfabeți ai Comisiei Europene. Se va ajunge inclusiv la întrebări retorice prostești gen „de ce în Europa nu merge în timp ce-n China funcționează?”. Întrebări care vor rămâne fără răspuns pe fondul unui blackout din ce în ce mai prezent.

Cea de-a doua etapă va începe de la finalul lui 2027 până în 2030 și i-am putea spune Faza Crizei de legitimitate. Pe măsură ce binomul franco-german se va dovedi tot mai neputincios, statele Estului Europei vor realiza că funcția de subcontractor ieftin pentru Germania sau Franța „a fost restructurată”. Nu doar că aceste modele nu mai oferă convergență reală cu Vestul, dar ele nici nu vor mai funcționa deoarece mașinăria industrială care ținea Europa e gripată. De aceea, întregi sectoare vor pica natural peste noapte. Luați ca exemplu tot ce înseamnă automotive în Slovacia, Ungaria, România. Iar pe acest fond, dublat de o pauperizare accelerată a populației, evoluția către suveranism și revoltele împotriva Bruxelles-ului vor deveni naturale. Pentru că deja fiecare va simți în ceafă suflul obsedantului „scapă cine poate!”. Doar că cine mai poate după ce și-a legat șireturile pantofilor, unul de celălalt, cu nenumărate noduri gordiene bruxelleze?

Și uite-așa, după 2030 se va intra în ultima etapă a disoluției, cea pe care am putea-o numi Uniunea Total Disfuncțională. Asemeni Imperiului Roman la apusul său, Uniunea Europeană va mai cunoaște urme de legislație comună, de liberă circulație, dar peste tot va fi găurită și peticită de înțelegeri bi sau multilaterale. Când auziți termenul de „Uniune Europeană cu Mai Multe Viteze” gândiți-vă la el nu ca la un semn al accelerării, ci ca pe unul al disperării de a mai salva ce se poate. Totul va începe de la o nerespectare mutuală a înțelegerilor anterioare. 

De exemplu, reglementările de mediu și fiscale vor fi ignorate neoficial de tot mai multe state membre, piața unică devenind din ce în ce mai fragmentată prin bariere netarifare. Cu alte cuvinte, o rupere a banchizei în fragmente imposibil de intuit ca timing, dar mai mult de limpede de văzut ca destinație. 

Acesta e momentul zero, cel în care, la finalizare, când te vei duce cu basca-n mână ți se va spune pe șleau „Descurcă-te cum poți!”. Asta în cazul în care va mai fi cineva pe-acolo, pe la fostele centre de la Bruxelles sau Strasbourg și nu cumva concluzia va trebui s-o tragi singur, tremurând nervos. 

Nu e un scenariu ceea ce vă scriu aici. E o foaie de parcurs sau, dacă vreți, cea mai fericită temporizare posibilă. De ce cea mai fericită? Pentru că, asemeni URSS-ului, SUA poate face o implozie necontrolată. Moment în care UE devine de facto o ruină. Euro e clădit pe infrastructura dolarului care nu va mai avea nicio contrapartidă. Banul care-i mai ieftin decât hârtia din care e făcut va deveni realitate. Ăsta-i scenariul de coșmar care va rezulta după o previzibilă detronare a lui Trump de către Democrați după midterms, urmată de revolte generalizate și poli-criză. 

Știu, nouă ne e frică de ruși și ajutăm Ucraina ca nu cumva să vină „agresorul rus” peste noi. Dar ce veți face când „agresorul rus” îi va spune Ucrainei „pacificate” să-și caute dreptate la cei care-au împins-o în război, adică la „națiunile cu ajutorul”. Veți fi pregătiți atunci ca, pe lângă penuria generalizată, să vă confruntați voinicește cu bandele azoviste scăpate de orice control sau cenzură? Abia atunci veți înțelege ce anume înseamnă cu adevărat „vremuri interesante”. Dar și momentul în care „Marș la Moscova”, de la înjurătura tefelistă de azi va deveni urarea de bine sau speranța zilei de mâine! Rugați-vă să nu am gura aurită!