Un film superb

Torentul

Aflat pentru ultima dată în poziția de șef, Trichet a ținut să-și încheie cariera la BCE prin aruncarea de bani pe piață pentru prevenirea deraierilor accidentale. Este o mișcare discutabilă, care a fost pusă de mai multe ori sub semnul întrebării și care, cel mai probabil, va fi continuată de Mario Draghi.

Europa nu face altceva decât să copieze politica americană. În timp ce BCE se substituie pieței libere în ceea ce privește emisiunile de bonduri ale statelor membre, oficialii nu știu ce măsuri să ia pentru recapitalizarea băncilor deoarece problemele lor sunt din ce în ce mai spinoase. Dexia este doar una din multele găuri negre ale sistemului financiar european. Îmi spunea foarte plastic un prieten că Dexia reprezintă începutul suferinței pentru Europa Occidentală. Marii lideri ai statelor puternice din UE nu au făcut altceva decât să-și bată joc de țările lovite de criză. Oare cât de moral este să condiționezi acordarea unui ajutor financiar de cumpărarea unor servicii inutile? Cât de departe poate merge ticăloșia celor care în fața publicului joacă rolul salvatorului, iar în particular fac presiuni pentru diverse potlogării? Din nefericire pentru ei, ziua judecății vine mult mai repede decât credeau. Criza grecească începe să lovească din ce în ce mai radical. În prostia lor, atât francezii cât și nemții, nu au fost conștienți nicio clipă că joaca cu focul se poate transforma în incendiu.

Lucrurile sunt mult mai interconectate în UE. Acest fapt trebuia înțeles și evaluat înainte de jocurile duplicitare. Desigur, n-a fost așa și, în locul analizelor, politicienii prostovani ai UE au preferat loviturile de imagine, discursurile patriotarde și potlogăriile financiare. Cum bine știm din istorie, indeciziile se răzbună. Iată de ce, pornind de la o situație care inițial putea fi rezolvată elegant s-a ajuns într-o fundătură. În cazul în care Grecia are parte de un derapaj politic, cel mai probabil va decide părăsirea zonei Euro, o mișcare cu consecințe benefice pentru țară(în acest moment), dar dezastruoasă pentru Uniune. Este o ironie a sorții faptul că întreaga construcție europeană a ajuns la mâna unei economii care are mai puțin de 2% din PIB-ul UE.

Disperați de situație, liderii UE încearcă o rezolvare pripită. Cum unii nu prea au resurse sunt tentați să copieze politica americană și se uită cu jind către BCE sperând ca acolo, în tezaurul instituției, să găsească o baghetă magică prin intermediul căreia să rezolve toate problemele. Desigur, această baghetă există și poartă numele de torent financiar, adică ceea ce se pregătește acum BCE să facă. Prin programul anunțat, băncile cu probleme vor avea acces aproape nelimitat la împrumuturi cu dobândă mică. Într-adevăr, prin această intervenție, pe termen scurt, jena financiară a unor instituții va dispărea ca prin farmec. Marea problemă care se pune este dacă într-adevăr acest tratament neobișnuit va rezolva ceva. Experiența ne învață că nu. Din moment ce un manager a înțeles că există și această posibilitate, cel mai probabil o va considera normală. Și cum nu este prima dată când BCE dă oxigen la liber toată lumea se va baza pe nemurirea acestei facilități.  

Văzând că lucrurile se calmează, oficialii vor prefera continuarea jocurilor lor sterile în locul găsirii măsurilor necesare a fi implementate. Astfel nu vor observa cum întreg sistemul financiar-bancar european va intra în poveste și cum BCE se va transforma într-o Alice în țara minunilor. Cum realitatea se răzbună de fiecare dată, dulcea visare a întregului sistem bancar continental riscă să fie spulberată de un adevărat cataclism care nu va mai putea fi oprit. Știu, sună radical și oarecum cu șanse mici de a se îndeplini. Însă credeți că avem motive să fim optimiști în condițiile în care jocurile politice în Europa sunt făcute de niște panglicari?

Luând ca model politica americană, putem observa cum rezultatele mărețelor injecții de capital nu au reuşit  decât să conducă economia într-o modestă stagnare, nicidecum spre mult aşteptata creştere. Nu cred că sunt motive să considerăm că în UE se va ajunge la altceva. Ceea ce rămâne de văzut este direcţia pe care o vor lua torenţii monetari injectaţi cu dărnicie de Băncile Centrale. Până acum, americanii au reuşit să-i ţină în frâu pe-ai lor. Va reuşi Europa acelaşi lucru?

P.S. Este interesant de observat cum Banca Angliei a anunţat un program similar de injecţii motivând că ne aflăm în cea mai gravă criză din istorie. Nu a făcut acest lucru înainte de decizia BCE pentru a se proteja de o devalorizare accentuată a monedei. Concluzia e simplă: dolarul, euro şi lira sterlină au ales să se devalorizeze împreună(păstrând neschimbate raporturile dintre ele, nu fac valuri). Deocamdată nimeni nu spune nimic. Întrebarea e până când?

Ziua despartirii

"Apple has lost a visionary and creative genius and the world has lost an amazing human being. Those of us who have been fortunate enough to know and work with Steve have lost a dear friend and an inspiring mentor. Steve leaves behind a company that only he could have built and his spirit will forever be the foundation of Apple."

(preluare de pe site-ul Apple)

Anost

Lansarea de ieri a noului telefon al Apple nu a fost altceva decât un eveniment lipsit de vervă. Indiferent de performanțele sale, 4S nu este altceva decât un alt telefon. Investitorii și chiar devotații Apple s-ar fi așteptat cel puțin la lansarea unui nou produs care, ca și cele de până acum, să deschidă noi perspective companiei. N-a fost așa. 

Cu aproape un an în urmă spuneam că ”Apple este dependentă de geniul lui Jobs şi orice rateu al acestuia ar putea-o împinge în groapa istoriei”. Din nefericire, Jobs aproape nu mai este, iar Tim Cook nu se ridică deloc la nivelul predecesorului său. În aceste condiții cred că ar trebui să ne întrebăm cât timp va mai putea trăi compania din inerție. 

N-aș vrea să fiu înțeles greșit: nu neg calitatea produselor sale sau contribuția uriașă pe care această companie a avut-o la dezvoltarea industriei IT(mulți dintre cei care mă criticau data trecută nici măcar n-aveau habar că Apple a existat cu mult înainte de iPhone). Ceea ce însă se vede cu ochiul liber e faptul că Apple pare a fi ajuns la apogeu. Ca și în urmă cu un an voi spune că în cazul în care nu vom asista la lansarea unui produs diferit de ceea ce deja compania are, viitorul nu arată deloc bine. Și nu o spun numai eu. Dezamăgirea s-a văzut clar ieri pe bursă când acțiunile au căzut cu ~3%. E drept că până la închiderea ședinței de tranzacționare și-au revenit, dar evoluția intraday a arătat cât se poate de clar o temere a investitorilor. 

Rămâne să vedem ce se va întâmpla. Probabil semnalele cele mai clare le vom avea atunci când vom primi primele date referitoare la vânzările noului telefon. Până atunci, cei de la Apple mai au timp să vină cu un produs nou. Cu toate că mi se pare foarte puțin probabil, surprizele nu sunt excluse. 

Apple?

Asta era surpriza?

Update: Între timp si-a revenit. Dar totuși, ce s-a întâmplat?

Leul si ceilalti

Devalorizarea leului din ultima perioadă a i-a îngrijorat pe unii în timp ce alții au zâmbit înțelepți. Cei din prima categorie se tem de începutul unei noi crize pe piața locală, în timp ce ceilalți bănuiesc un joc deja repetitiv la BNR, anume acela de a lăsa cursul liber pentru a permite guvernului să încaseze anul viitor mai mult din accize. Care să fie adevărul?

Personal cred în ambele variante. E drept că Banca Națională a dat frâu cursului pentru a permite bravului nostru executiv să încaseze mai mulți bani de la populație anul viitor. La fel de adevărat este însă și faptul că ne aflăm într-o zonă de disconfort. Aparenta stabilitate a monedei a fost apărată cu bani grei, iar sacul de bani ai Băncii Centrale dă semne de epuizare. Desigur, pe hârtie lucrurile arată încă OK, dar perspectiva unor probleme dramatice în Grecia și instabilitatea regională nu lasă prea mult spațiu de manevră României. Colac peste pupăză, ieșirea precipitată a Nokia ne expune unei înrăutățiri a deficitului de cont curent, în timp ce prostia guvernamentală nu anunță deloc perspective optimiste. Situația este de-a dreptul disperată, iar țara este dependentă de finanțarea de la FMI. Cei care încă sunt mirați de larghețea cu care FMI aruncă cu bani în noi în ciuda faptului că ratăm cu grație țintele fixate ar trebui să înțeleagă că ceea ce se petrece acum are o denumire generică, anume Go-go Banking. Perioada de mărinimie se va sfârși imediat ce economia se va bloca iremediabil sub efectul măsurilor aberante de pseudo-echilibrare bugetară. Probabilitatea de prăbușire este destul de mare și, așa cum am mai spus-o în ultima perioadă, este foarte posibil ca în scurt să asistăm la un scenariu similar celui de la sfârșitul anului 2008.

Dacă BNR a făcut doar un joc de glezne din recenta devalorizare a leului vom afla imediat. În cazul unui asemenea scenariu, cursul ar trebui să-și revină treptat la nivelele dorite de BNR. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, cred că jocul va fi clar pentru toată lumea. Altfel, vom avea un semnal cât se poate de clar că lucrurile se înrăutățesc pentru noi. Probabil că marea întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cititori este aceea referitoare la direcția care e de urmat. Încotro să te îndrepți? Euro pare din ce în ce mai riscant din cauza politicii duplicitare și nehotărâte, dolarul este moneda unei țări aflate în cădere liberă și cu puține șanse de a vedea lumina de la capătul tunelului. Să fie metalele prețioase o investiție? Greu de crezut. În afară de faptul că deținerea metalelor prețioase de către micii investitori este mai degrabă păguboasă, evoluțiile recente au demonstrat că există și o altă direcție, anume în jos. Pe de altă parte, pentru marea majoritate a românilor achiziția de monede exotice este practic imposibilă; de asemenea nu trebuie uitat că lichiditatea acestora pe piața locală este practic zero. În aceste condiții, situația pare a fi fără ieșire. Ei bine, eu cred că mai sunt variante, chiar și pentru micii investitori.  

În mod normal, ținând cont de situația în care ne aflăm, aș fi recomandat achiziția de euro. Numai că recentele evoluții ne ridică semne de întrebare privind riscurile asociate unei asemenea investiții. Există oare posibilitatea de a beneficia de o protecție ceva mai mare în condițiile unei lichidități decente? Ei bine, răspunsul este da, iar soluția va părea surprinzătoare pentru mulți. Înainte de a trece mai departe vreau să vă atenționez asupra faptului că ceea ce urmează nu este un sfat de investiție. Mai mult, așa cum fac de fiecare dată, vă recomand ca înainte de a lua o decizie să cântăriți singuri eriscurile asociate și, mai mult, să fiți conștienți că absolut nimic pe această lume nu este sigur. Orice mișcare pe care o faceți are anumite riscuri asociate, riscuri pe care trebuie să fiți pregătiți să vi le asumați.

Revenind la subiect, personal consider că pentru noi cea mai bună metodă de protecție la ora actuală este francul elvețian. Și spun aceasta din două motive. În primul rând, Elveţia este o democraţie, lucru foarte important în condiţiile de faţă. Mai mult, de-a lungul timpului a demonstrat că poate fi capabilă să păstreze o poziţie verticală, independentă şi, cel mai important, a fost stabilă. Celălalt element care m-a făcut să aleg această alternativă este cel care i-a îndepăratat pe cei mai mulţi de franc. La începutul lunii septembrie Banca Centrală a Elveției a produs un șoc atunci când a anunțat că este decisă să apere cu orice preț raportul de 1.2 Franci pe Euro. Mișcarea a fost menită a preveni supraaprecierea monedei care, întrucât luase avânt, amenința atât economia, cât și stabilitatea Elveției. Din momentul anunțului, pragul n-a mai fost atacat, iar francul și-a pierdut din atractivitate. Desigur, anunţul Băncii Centrale nu e de neglijat. Ce putem noi înţelege din asta? Că, cel puţin deocamdată, a cumpăra euro sau franci este aproximativ acelaşi lucru. Cu o mică diferenţă: dobânda care, în cazul euro este ceva mai bună. Întrebarea pe care o pun este următoarea: a lăsat cumva Banca Elveţiei să se înţeleagă că în cazul în care se va prăbuşi vreuna din monedele ancoră îşi va prăbuşi propria monedă? Desigur răspunsul este nu. Mai mult, sunt ferm convins că sunt pregătiţi să se izoleze cât mai bine de eventualele prăbuşiri economice. Iar angajamentul de legare de o anumită paritate este şi el cât se poate de temporar.

Privită din acest unghi, decizia Băncii Elveţiei pare o mană cerească pentru cei care n-au apucat să se aprovizioneze cu franci ieftini. Pe moment consider că investiţia în franci se poate dovedi una buna. Mai bine spus, francul elveţian ar trebui să se găsesacă în coşul valutar al celor care-şi propun menţinerea economiilor. Nu trebuie însă uitat că nu avem toate datele despre Elveţia. Evenimentele precum cele de la UBS ar trebui să se transforme în semne de întrebare şi în elemente care trebuie luate în consideraţie atunci când vorbim de riscurile asociate acestei mişcări. Totuşi, avantajul major este acela că avem de-a face cu o monedă lichidă care oricând poate fi vândută.

The interrogator

Capitolul 1 :


Capitolul 2:


Capitolul 3:


Capitolul 4: