Leul si ceilalti

Devalorizarea leului din ultima perioadă a i-a îngrijorat pe unii în timp ce alții au zâmbit înțelepți. Cei din prima categorie se tem de începutul unei noi crize pe piața locală, în timp ce ceilalți bănuiesc un joc deja repetitiv la BNR, anume acela de a lăsa cursul liber pentru a permite guvernului să încaseze anul viitor mai mult din accize. Care să fie adevărul?

Personal cred în ambele variante. E drept că Banca Națională a dat frâu cursului pentru a permite bravului nostru executiv să încaseze mai mulți bani de la populație anul viitor. La fel de adevărat este însă și faptul că ne aflăm într-o zonă de disconfort. Aparenta stabilitate a monedei a fost apărată cu bani grei, iar sacul de bani ai Băncii Centrale dă semne de epuizare. Desigur, pe hârtie lucrurile arată încă OK, dar perspectiva unor probleme dramatice în Grecia și instabilitatea regională nu lasă prea mult spațiu de manevră României. Colac peste pupăză, ieșirea precipitată a Nokia ne expune unei înrăutățiri a deficitului de cont curent, în timp ce prostia guvernamentală nu anunță deloc perspective optimiste. Situația este de-a dreptul disperată, iar țara este dependentă de finanțarea de la FMI. Cei care încă sunt mirați de larghețea cu care FMI aruncă cu bani în noi în ciuda faptului că ratăm cu grație țintele fixate ar trebui să înțeleagă că ceea ce se petrece acum are o denumire generică, anume Go-go Banking. Perioada de mărinimie se va sfârși imediat ce economia se va bloca iremediabil sub efectul măsurilor aberante de pseudo-echilibrare bugetară. Probabilitatea de prăbușire este destul de mare și, așa cum am mai spus-o în ultima perioadă, este foarte posibil ca în scurt să asistăm la un scenariu similar celui de la sfârșitul anului 2008.

Dacă BNR a făcut doar un joc de glezne din recenta devalorizare a leului vom afla imediat. În cazul unui asemenea scenariu, cursul ar trebui să-și revină treptat la nivelele dorite de BNR. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, cred că jocul va fi clar pentru toată lumea. Altfel, vom avea un semnal cât se poate de clar că lucrurile se înrăutățesc pentru noi. Probabil că marea întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cititori este aceea referitoare la direcția care e de urmat. Încotro să te îndrepți? Euro pare din ce în ce mai riscant din cauza politicii duplicitare și nehotărâte, dolarul este moneda unei țări aflate în cădere liberă și cu puține șanse de a vedea lumina de la capătul tunelului. Să fie metalele prețioase o investiție? Greu de crezut. În afară de faptul că deținerea metalelor prețioase de către micii investitori este mai degrabă păguboasă, evoluțiile recente au demonstrat că există și o altă direcție, anume în jos. Pe de altă parte, pentru marea majoritate a românilor achiziția de monede exotice este practic imposibilă; de asemenea nu trebuie uitat că lichiditatea acestora pe piața locală este practic zero. În aceste condiții, situația pare a fi fără ieșire. Ei bine, eu cred că mai sunt variante, chiar și pentru micii investitori.  

În mod normal, ținând cont de situația în care ne aflăm, aș fi recomandat achiziția de euro. Numai că recentele evoluții ne ridică semne de întrebare privind riscurile asociate unei asemenea investiții. Există oare posibilitatea de a beneficia de o protecție ceva mai mare în condițiile unei lichidități decente? Ei bine, răspunsul este da, iar soluția va părea surprinzătoare pentru mulți. Înainte de a trece mai departe vreau să vă atenționez asupra faptului că ceea ce urmează nu este un sfat de investiție. Mai mult, așa cum fac de fiecare dată, vă recomand ca înainte de a lua o decizie să cântăriți singuri eriscurile asociate și, mai mult, să fiți conștienți că absolut nimic pe această lume nu este sigur. Orice mișcare pe care o faceți are anumite riscuri asociate, riscuri pe care trebuie să fiți pregătiți să vi le asumați.

Revenind la subiect, personal consider că pentru noi cea mai bună metodă de protecție la ora actuală este francul elvețian. Și spun aceasta din două motive. În primul rând, Elveţia este o democraţie, lucru foarte important în condiţiile de faţă. Mai mult, de-a lungul timpului a demonstrat că poate fi capabilă să păstreze o poziţie verticală, independentă şi, cel mai important, a fost stabilă. Celălalt element care m-a făcut să aleg această alternativă este cel care i-a îndepăratat pe cei mai mulţi de franc. La începutul lunii septembrie Banca Centrală a Elveției a produs un șoc atunci când a anunțat că este decisă să apere cu orice preț raportul de 1.2 Franci pe Euro. Mișcarea a fost menită a preveni supraaprecierea monedei care, întrucât luase avânt, amenința atât economia, cât și stabilitatea Elveției. Din momentul anunțului, pragul n-a mai fost atacat, iar francul și-a pierdut din atractivitate. Desigur, anunţul Băncii Centrale nu e de neglijat. Ce putem noi înţelege din asta? Că, cel puţin deocamdată, a cumpăra euro sau franci este aproximativ acelaşi lucru. Cu o mică diferenţă: dobânda care, în cazul euro este ceva mai bună. Întrebarea pe care o pun este următoarea: a lăsat cumva Banca Elveţiei să se înţeleagă că în cazul în care se va prăbuşi vreuna din monedele ancoră îşi va prăbuşi propria monedă? Desigur răspunsul este nu. Mai mult, sunt ferm convins că sunt pregătiţi să se izoleze cât mai bine de eventualele prăbuşiri economice. Iar angajamentul de legare de o anumită paritate este şi el cât se poate de temporar.

Privită din acest unghi, decizia Băncii Elveţiei pare o mană cerească pentru cei care n-au apucat să se aprovizioneze cu franci ieftini. Pe moment consider că investiţia în franci se poate dovedi una buna. Mai bine spus, francul elveţian ar trebui să se găsesacă în coşul valutar al celor care-şi propun menţinerea economiilor. Nu trebuie însă uitat că nu avem toate datele despre Elveţia. Evenimentele precum cele de la UBS ar trebui să se transforme în semne de întrebare şi în elemente care trebuie luate în consideraţie atunci când vorbim de riscurile asociate acestei mişcări. Totuşi, avantajul major este acela că avem de-a face cu o monedă lichidă care oricând poate fi vândută.