Europa de dupa colt

Trebuie să recunosc un lucru surprinzător, anume că recent încheiatul summit european pare a fi fost pregătit cu o deosebită atenție pentru detalii. Nu-mi dau seama a cui a fost mâna, dar modul în care au decurs desfășurările de forțe lasă impresia unui scenariu deosebit de coerent gândit. Având însă în vedere întunecimea minții europenilor aflați la butoane nu exclud ipoteza ca întreg contextul amintit să fi fost opera hazardului.

Chiar dacă cele afirmate până acum par ciudate, în special din cauza impactului negativ pe care summitul îl are în presă, trebuie să recunoaștem că nu am mai avut parte de situațiile explozive din alte dăți. Și aceasta în ciuda faptului că summit-ul s-a finalizat cu o nouă amânare, ce-i drept doar până miercuri când urmează să aflăm decizia finală. Dacă vă întrebați motivele acestei suspecte atmosfere liniștitoare, vă voi spune că lucrurile au fost tranșate mult înainte. În perioada atacurilor masive asupra Europei(via Grecia) se scoteau din joben cifre extreme. Așa am putut auzi de sute sau mii de miliarde de euro necesari capitalizării băncilor, de dezastrele de pe piețele bondurilor s.a.m.d. Cu puțin timp înainte de summit, o informație abil strecurată sugera faptul că băncile europene ar avea nevoie de un capital suplimentar situat în jurul valorii de 80 mld. EUR. Această simplă informație a avut un efect deosebit de puternic în liniștirea apelor: de la miile de miliarde aruncate în presă de către diverși analiști la cele câteva zeci scăpate printre dinți de unii oficiali europeni e o cale lungă. Și, chiar dacă suma a crescut între timp la ceva peste o sută de miliarde, trebuie să recunoaștem că ea reprezintă o picătură insignifiantă atunci când o raportăm la PIB-ul comunitar. Celălalt element care a degajat presiunea căreia îi era supusă Uniunea Europeană a fost o știre venită pe Reuters după terminarea summit-ului. Este vorba de o previziune a analiștilor de la Merrill Lynch, conform cărora SUA urmează să asiste, până la sfârșitul anului, la o nouă scădere a rating-ului.

Pentru mine e greu de înțeles o asemenea sincronizare a curgerii evenimentelor. Cum nu fac parte nici dintre adepții diverselor teorii ale conspirației, nu-mi rămâne decât să rămân uimit și, în același timp, deosebit de circumspect în ceea ce privește dezvoltările ulterioare. Și aceasta deoarece trebuie să înțelegem în primul rând un lucru cât se poate de simplu: în această criză banii nu mai reprezintă principala problemă. Recapitalizarea unor bănci reprezintă o parte infimă a ecuaţiei. Decorul s-a schimbat și întrebarea care se pune este dacă mai are sens cheltuirea unor bani înainte de implementarea unei paradigme economice fiabile. Istoria recentă ne arată că, în ciuda eforturilor financiare, Grecia își continuă scufundarea. Tot ce s-a făcut până acum nu au ajutat în niciun fel la salvarea situației, ci chiar la agravarea ei. Este ceea ce constatăm şi în România, dar la un alt nivel(deocamdată mai slab, însă, în scurt timp, mult mai radical).

Poposind puţin în jurul discuţiilor informale de la Bruxelles, putem spune că diferenţa de viziune dintre Germania şi Franţa se adânceşte. În timp ce nemţii ar dori ca în Uniune să plătească cei care sunt responsabili de probleme(în cazul de faţă Grecia), Franţa dă impresia că priveşte ceva mai departe şi încearcă să-i conştientizeze pe nemţi că adâncirea problemelor Greciei s-ar putea constitui într-o veritabilă bombă. Bineînţeles că atunci când susţin această idee, probabil au mai multe informaţii din propria ogradă şi privesc îngroziţi către ceea ce le-ar putea rezerva viitorul. Dacă nu vor reuşi să-i convingă pe nemţi prin intermediul diplomaţiei, probabil o vor face prin intermediul cifrelor. Numai să nu fie prea târziu.

Concluzionând, putem spune că n-am avut parte de absolut nimic din punct de vedere al deciziilor. Schimbarea percepţiei s-a făcut ca urmare a unor evenimente destul de suspect înlănţuite, iar mişcări sunt de aşteptat să vedem doar în ceea ce priveşte paritatea EUR/USD. Pentru că tot suntem în zona concluziilor, sunt tentat să văd raportul dintre euro şi dolar ca pe un balansoar care oscilează într-o bandă cunoscută. Singura problemă a acestui balansoar e că pare aşezat pe un plan înclinat şi se îndreaptă iremediabil către un  punct terminus necunoscut. Mulţi cred că e o prăpastie, astfel încât, într-un final probabil că acest raport nu va mai conta. Deocamdată nimeni nu ştie mare lucru şi, în acelaşi timp, nimeni nu pare a fi conştient de scenariul radical. Eu unul, mai optimist din fire, cred că drumul pe care a apucat-o Europa este ireversibil, iar în punctul terminus o să avem o nouă Europă, ceva mai coerentă. Până acolo mai e ceva de suferit şi nu ne rămâne decât să sperăm că se va termina OK. Altfel, va fi extrem de greu pentru toată lumea.