Ieri s-a mai scris o pagină halucinantă a hazliei realități europene. Parlamentul slovac nu a reușit să voteze consolidarea Fondului European de Stabilitate Financiară, fapt care produce o nouă întârziere în aplicarea planului propus de cele două caricaturi politice Merkel și Sarkozy. Dacă ar fi fost vorba de un vot de neîncredere, justificat prin poziții tranșante, atitudinea parlamentului slovac ar fi putut fi luată în considerație. Însă acolo avem de-a face cu o sterilă luptă politică internă, iar poziția referitoare la EFSF este folosită ca modalitate de șantaj. Este o chestiune cel puțin jenantă care ne arată cât de departe suntem de ceea ce ar trebui să fie UE.
Din nefericire, întreaga construcție europeană se transformă, pe zi ce trece, într-o formă fără fond. Nu înțeleg relevanța ieșirilor la rampă ale cuplului comic Merkel-Sarkozy, la fel cum nu înțeleg de ce în aceste momente Comisia Europeană este absolut invizibilă. Aproape că s-a uitat că există Barroso. Despre van Rompuy nici nu mai discutăm pentru că el cred n-a fost vizibil nici măcar când s-a născut. Este cât se poate de dubios că, în loc să vedem luări de poziții clare ale oficialilor UE, avem parte de spectacolul tern al unei vaci nemțești acompaniate de un pitic deviant franțuz. E trist să constatăm cum întreg destinul unui continent se năruie sub presiunea incompetenței acumulate în toate structurile de decizie.
Cu probleme cât se poate de clare, Europa riscă să pice din cauza unor proști care nu înțeleg ce au de făcut. Este cât se poate de clar că moneda unică nu mai poate fi susținută de niște economii necorelate. În momentul în care ai ales să mergi pe un drum trebuie să-ți asumi cât se poate de clar faptul că, pe lângă beneficii, vei avea parte și de obligații. Dacă vrei să ai o piață comună și o monedă unică e clar că trebuie să-ți asumi problemele acestei construcții indiferent că ești român, bulgar, neamț sau olandez. Din păcate, ceea ce vedem acum nu este altceva decât un circ ieftin în care toți trag să aibă parte de beneficii, iar când apar problemele redevin naționaliști și circari. Așa nu mai merge!
Pentru a înțelege mai bine la ce mă refer vă voi mai da un exemplu. În urmă cu două zile am urmărit alocuțiunea prim-ministrului Cameron din parlamentul britanic. Acesta, nici mai mult nici mai puțin, îi asigura pe parlamentari că niciun ban al contribuabililor englezi nu va fi folosit pentru salvarea Greciei. În aceste condiții mă întreb cât se poate de sincer ce mai caută Anglia în construcția europeană? Oare nimeni nu a observat cum englezii nu au pierdut niciun prilej de a se comporta de fiecare dată ca niște veritabile cozi de topor ale SUA? Cât timp se va mai pierde până când cineva îi va pune la punct și le va propune ferm să aleagă direcția în care vor merge? Nu de alta, dar personal nu văd avantajele participării engleze la mecanismele de decizie din interiorul UE. Și, ca să mă exprim tranșant, nu văd în niciun fel avantajele pe care economia engleză le aduce celei europene.
Din păcate, așa cum arată acum, Uniunea Europeană este o șandrama pe cale de a se dărâma. Dacă nu va reuși să se salveze ne vom întoarce toți cu mulți ani în urmă, iar consecințele acestui rateu se vor face simțite cel puțin cincizeci de ani. Cu toate că nu-mi pierd optimismul în legătură cu Europa, am o temere legată de posibilitatea ratării acestui moment istoric. Și, în final, aș mai spune un lucru: sensul oricărei construcții politico-economice este acela de a aduce prosperitate și nu de a transforma acest termen într-o noțiune abstractă. Este un fapt la care ar trebui să se gândească serios toată suflarea Bătrânului Continent.
Stai liniştit! De produs prosperitate, produce. Doar că aceia care se bucură de prosperitate sunt tot mai puţini în Europa. Iar cei care spuneau că Germania este un uriaş economic, şi un pitic politic, nu au greşit. Acum e mai multă nevoie ca oricând de un uriaş politic. Din păcate nu se mai nasc astfel de politicieni în Europa. Noi am vrut aşa, pentru că noi dăm cu ştampila. Noi vrem politicieni-spectacol, ăia serioşi ne plictisesc, ne taie pofta de bere, pe canapea, în faţa televizorului. Asta e!
RăspundețiȘtergereUiti un lucru important al constructiei UE - nu s-a facut prin referendum ci prin hotarari ale parlamentelor locale! Asa ca prosperitate aduce pentru parlamentele si structurile de putere locale - restul e pulime care e prea proasta pentru a fi bagata in seama cu un raspuns la intrebarea "vreti UE, vreti EURO, vreti sa transferati suveranitatea unor pacalici din Bruxelles?"
RăspundețiȘtergereRompuy? Un nimeni? Sute de parlamentatri din UE de tipul EBA si Becali - si sunt din fiecare tara! Ca sa nu mai pomenesc de Severini! De ce e pina la urma nevoie de asa ceva? Nu se poate asigura libertatea fortei de munca si a capitalului si altfel? Abia astept destramarea acestei sandramale - chiar daca efectele vor dura 100 de ani!
Sunt un european, prin nastere (am sange din vreo 4-5 popoare in mine, adica sunt o corcitura europeana) si prin mentalitate. Sunt pentru o Europa unita si puternica. Dar nu sunt pentru forma ei actuala de existenta.
RăspundețiȘtergereÎn momentul în care ai ales să mergi pe un drum trebuie să-ți asumi cât se poate de clar faptul că, pe lângă beneficii, vei avea parte și de obligații. Dacă vrei să ai o piață comună și o monedă unică e clar că trebuie să-ți asumi problemele acestei construcții indiferent că ești român, bulgar, neamț sau olandez. Din păcate, ceea ce vedem acum nu este altceva decât un circ ieftin în care toți trag să aibă parte de beneficii, iar când apar problemele redevin naționaliști și circari. Așa nu mai merge!
RăspundețiȘtergerePai foarte bine. Sa nu mai mearga. Descentralizarea e solutia nu adaugarea unui nou nivel de birocratie supra-statala. E suficient ca nu-ti poti convinge parlamentarul sa dea o lege in favoarea ta, nu mai trebuie un idiot la 3000 kilometri care sa decida pentru tine.
Cat despre participarea UK in UE, englezii sunt impotriva (fapt pe care l-am aflat personal din calatoriile in UK si din discutii cu localnici).
RăspundețiȘtergereAsa ca nu e de mirare ca nenea Cameron baga discursuri populiste.
Bravo slovacilor! Si noi trebuia sa santajam cu chestia asta UE ca sa ne primeasca in Schengen!
RăspundețiȘtergereSa dam si noi bani pentru salariul 1458 al grecilor? Nu merci.
Cândva, sunt mulți ani de atunci, am văzut o piesă de teatru cu ultimul împărat roman de la Roma. Barbarii erau la prțile Romei și el era interesat dacă i s-au ouat găinile. Mult timp am crezut că era un prost degenerat. Acuma înțeleg: de fapt nu avea ce face și-și vedea liniștit de viață. Trebuie multă înțelepciune pentru așa ceva.
RăspundețiȘtergeredaca cineva crede ca slovacii au votat de capul lor e cel putin naiv. Cand vreodata o tara care nu stiu daca conteaza 1% in ue are puterea sa se impotriveasca celorlalti ?
RăspundețiȘtergereA fost o regie ieftina, in care se anunta ca slovacia a ramas de votat.. suspans de film de bollywood.. si in final germania si franta se spala pe maini ca pilat din pont.
Nu inteleg de ce cei care au respectat regulile ar trebui sa ii sustina pe cei ce nu.
RăspundețiȘtergerePe slovaci ii inteleg chiar mai mult, slovacul de rand are mai putini bani decat grecul de rand. Faptu ca tari mai bogate ca grecia o sustin e o chestie, dar de ce ar sustine-o tari mai sarace? Si nu sunt sigur nu am vzut date exacte, dar am inteles ca "contributia" slovaciei raportate la PIB era peste medie, ceea ce iar nu e in regula.
Chiar un politician slovac a spus, si bine, ca daca vrei ca europa sa mearga nu o faci prin bailout si prin incurajarea iresponsabilitatii. Trebuie gasita o structuctura sanatoasa nu sustinuta una bolnava.
Aşadar, Slovacia va rămâne ţapul ispăşitor pentru eşecul majorării EFSF, duetul Merkozy va (vor) scăpa cu faţa curată la momentul colapsului Eurozonei, iar € va fi de domeniul trecutului... Amen.
RăspundețiȘtergerepitic deviant frantuz ? gresit, mai bine zis tigan ungur !
RăspundețiȘtergereEste vremea auto ridiculizarii clasei politice, inainte de prabusirea finala. Atasati centurile de siguranta !
logosfera: Astea sunt slogane libertariene. Daca vrei ca lucrurile sa mearga ai nevoie deun framework solid. Altfel devii sclavul unor foarte descentralizate mafii locale.
RăspundețiȘtergereDanP: Stiu ca la nivel de individ sunt impotriva UE. In conditiile astea nu inteleg de ce nu sunt lasati sa plece deoarece acum nu fac altceva decat sa paraziteze Uniunea.
Radu Ionescu: Care reguli nu su fost respectate de unii(in cazul de fata de greci)? Cumva cele referitoare la achizitii "strategice" de la francezi sau nemti? Alea au fost respectate ca doar pentru ele s-au inchis ochii la derapajele bugetare...
Btw, n-ar fi deloc exclus (dacă Merkozy au migrene din pricina Nie-ului de la Bratislava) ca slovacii să se trezească daţi afară din Eurozonă, nu grecii...
RăspundețiȘtergere@Dan@Trenduri
RăspundețiȘtergerePrefer o mafie locala inarmata cu bate si sabii uneia aflata la 3000 kilometri distanta inarmata cu sateliti si pusti cu luneta si care produce o lege de zeci de pagini care sa te invete cu sa vinzi o varza.
Macar mafia locala are puterea sa se uite in ochi tai si sa-ti spuna "la munca sclavule!", nu ca viermii de la Bruxeles care te mint ca-ti vor binele.
Ma rog... unii vor sa fie mintiti frumos...
PS: ce spui tu sunt sloganuri etatiste ;)
Dacă vrei să ai o piață comună și o monedă unică e clar că trebuie să-ți asumi problemele acestei construcții indiferent că ești român, bulgar, neamț sau olandez.
RăspundețiȘtergereDaca esti sloven si nu vrei, nu iti asumi. E dreptul tau suveran de a accepta ceva sau de a nu accepta.
Cu sau fara sandramaua europeana de intors tot ne vom intoarce.fie si pt simplul fapt ca productia de petrol si gaze este in declin accelerat si nu exista nici o alta sursa de energie care sa inlocuiasca cu succes combustibilii fosili.
Apropos, domnule Dan, daca Europa ar pica din cauza unor prosti ar trebui sa existe niste destepti care sa o salveze. Ii poti numi? Cu o conditie insa: SA NU FIE SLUGILE URMASILOR BARONULUI ROTSCHILD!
Logosfera: In cazul asta nu stiu ce mai cauti pe-aici. Se pare ca idealul tau e ceva mai la est in Belarus, Rusia sau ... Giurgiu.
RăspundețiȘtergereAnonim(ultim): Daca esti sloven si te opui din cauza ca ai tu un meci politic local inseamna ca esti prost! Daca te opui asa cum s-au opus polonezii tratatului de la Lisabona inseamna ca ai coloana vertebrala. Asta e diferenta daca n-ai inteles ce-am spus in articol.
In rest, in cazul in care Europa pica, sunt convins ca multi viteji ca tine vor fi printre primii care se vor ruga sa se poata vinde celor pe care-i pomenesti. Eu unul cred ca nu prea stii pe ce lume traiesti, dar iti place sa repeti slogane. Apropos, se scrie Rothschild!
Slogane...neslogane...terenul fuge rapid de sub picioarele actualilor lideri.
RăspundețiȘtergereSi sa stii ca exista precedente (vezi Constitutia Europeana respinsa in 2005 de francezi si olandezi, Tratatul de la Lisabona respins de Irlanda, toate prin referendum). Cred ca nu ai nici cea mai mica idee ce implica Tratatul de la lisabona si actuala constructie politica europeana, dar iti voi puncta eu cate ceva:
1. Tratatul de la Lisabona va mari ponderea statelor mari din UE. Ponderea de vot a Germaniei se va dubla aproape, de la 8% la 17%. De asemenea, ponderile Marii Britaniei, Frantei si Italiei vor creste de la 8% la 12%. Tarile mici nu vor mai avea practic nici un cuvant de spus in cadrul UE.
2. Deciziile Curtii Europene de Justitie vor avea intaietate. De asemenea, Tratatul de la Lisabona va oferi UE controlul deplin asupra politicii de imigratie (Art.79 TFEU)
3. UE va putea impune noi taxe cetatenilor europeni, fara a mai fi nevoie de modificari ale tratatelor (Art.311 TFEU).
4. Va oferi UE puterea de a reglementa investitiile straine (Arts.206-7 TFEU) si Curtii de Justitie puterea de a impune armonizarea taxelor indirecte in caz ca se considera ca ar fi vorba de o “distorsionare a competitiei” (Art.113 TFEU).
5. Tarile membre nu isi vor mai putea numi comisarii europeni, ci vor putea face doar “sugestii”, ramanand la latitudinea presedintelui Comisiei Europene sa decida cine va fi comisar si cine nu!
6. Tratatul de la Lisabona va deveni practic Constitutia unui stat federal si va avea intaietate fata de Constitutiile si legile statelor membre. UE va deveni o entitate separata si superioara fata de cele 27 de state membre, va putea semna tratate internationale (Arts.1 and 47 TEU; Declaration 17 concerning Primacy ). Romania, de exemplu, devine o simpla provincie a UE.
7. Vom deveni cetateni ai UE si vom fi fortati sa ne supunem autoritatii UE, punand aceasta supunere mai presus de cea fata de autoritatile romane (Art.311 TFEU).
8. Curtea Europeana de Justitie va avea puterea de a decide care sunt “drepturile” noastre in calitate de cetateni europeni, drepturi care formeaza Cartea Europeana a drepturilor fundamentale (Art.6 TEU). Asta duce la uniformizarea standardelor si eliminarea unor legi prezente in unele state: prezumtia de nevinovatie, habeas corpus, legislatia permisiva relativ “drogurile usoare”, legi anti-avort, legi de protectie a muncii, legi privind succesiunea si casatoria etc.
9. Va fi abolit veto-ul national in numeroase domenii, incluzand: servicii publice, criminalitate, justitie, imigratie, energie, transport, turism, sport, cultura, sanatate publica, bugetul UE, politici internationale, “schimbarea climatica” etc.
10. Se va reduce puterea parlamentelor nationale de a face legi si va creste totodata influenta legislativa a Parlamentului European, desi doar Comisia Europeana va fi, ca si pana acum, singura in masura sa propuna legi in UE.
11. Tratatul va putea fi amendat, ceea ce va permite ca si mai multe puteri sa fie transferate catre UE, fara vreun nou tratat sau referendumuri. (Art.48 TEU).
12. Cei 27 prim ministri din tarile UE vor putea numi Presedintele UE pe o perioada de 5 ani, fara ca cetatenii sa aiba vreun cuvant de spus. Se va aboli presedentia semestriala a UE (Art.15.5 TEU).
13. UE se va militariza, prin cerinta statelor membre de “a-si imbunatati progresiv capacitatile militare” (Art.42.3 TEU) si de a sprijini orice alt stat al UE implicat intr-un conflict, “prin toate mijloacele cu putinta” (Art.42.7 TEU).
Reamintim ca din punct de vedere tehnic, Tratatul de la Lisabona reprezinta o colectie de amendamente la tratatele anterioare.
TEU = Treaty on European Union (Tratatul pentru o Uniune Europeana)
TFEU = Treaty on the Functioning of the European Union (Tratatul de functionare al Uniunii Europene)
Nu stiu cat bine poate aduce infiintarea SUE popoarelor recent anexate (Romania e unul din ele) insa mie imi miroase a colectivizare fortata si nu dau doi bani pe parerea Sovietului Suprem European de la Bruxelles.
Andrei: Pai nu era cunoscut inca de la inceput ca finalitatea este constituirea unui nou stat? Nu inteleg ce este problematic in ceea ce ai expus tu. In afara de cresterea ponderii unor membri(care se va dilua in timp), restul sunt lucruri cat se poate de normale. Nu e normal sa ai o armata care sa-si apere membrii? O sa-ti dau un singur exemplu: In Ciprul de Nord, armata turca face de zeci de ani legea. In cazul in care UE ar avea o armata articulata altfel ar sta lucrurile.
RăspundețiȘtergereIn rest iti reamintesc un lucru simplu: n-am fost bagati cu forta in UE. Cred ca daca s-ar face acum un referendum pentru apartenenta la UE ar fi votat de peste 80% din populatie. Sa nu uitam totusi ca alternativa la UE este CSI.
Aseara am citit un comentariu extraordinar la acest post, cu citate din declaratiile intemeietorilor UE si altii. Astazi vad ca nu mai este - cum pot reciti acele informatii?
RăspundețiȘtergereLegat de UE, nu era deloc cunoscut de la inceput ca finalitatea este constituirea unui nou stat; acest lucru a aparut numai in tratatul de la Lisabona.
RăspundețiȘtergereProbabil ca, intr-adevar, sunt inca multi romani care ar vota la un referendum pentru UE, dar in niciun caz 80%, oamenii s-au mai desteptat intre timp. Iar cei care ar vota pentru, nu ar face-o pentru ca ar cunoaste ceea ce a scris Andrei mai sus si ar fi de acord cu prevederile respective din tratatul de la Lisabona, ci tocmai pentru ca nu le cunosc; pentru ei, UE este o chestie care:
- Ne va da bani ca sa traim mai bine,
- Ne permite sa mergem sa muncim pe-afara, ca sa castigam mai mult,
- Ne apara oarecum, ca si NATO, de rusi,
- Venind dinspre occident, trebuie sa fie ceva bun, pentru ca occidentalii sunt perfecti.
Si nu trebuie sa uitam ca, cu toata impachetarea aderarii la UE cu eliminarea obligativitatii armatei, planeaza puternice banuieli de fraudare a votului asupra modificarii Constitutiei din 2003, asa ca intrarea noastra in UE are sanse mari sa se bazeze pe ignorarea vointei poporului.
Dar de ce nu comentezi nimic si de aspectele astea?
RăspundețiȘtergere11. Tratatul va putea fi amendat, ceea ce va permite ca si mai multe puteri sa fie transferate catre UE, fara vreun nou tratat sau referendumuri. (Art.48 TEU).
12. Cei 27 prim ministri din tarile UE vor putea numi Presedintele UE pe o perioada de 5 ani, fara ca cetatenii sa aiba vreun cuvant de spus. Se va aboli presedentia semestriala a UE (Art.15.5 TEU).
Pt anonim:
"Europe's nations should be guided towards the superstate without their peoples understanding what is happening... This can be accomplished by successive steps, each disguised as having an economic purpose, but which will eventually and irreversibly lead to federation."
Jean Monnet (One of the founding fathers of the EU) in a letter to a friend on 30 April 1952.
"Public opinion will be led to adopt, without knowing it, the proposals that we dare not present to them directly... All the earlier proposals will be in a new text, but will be hidden and disguised in some way...What was [already] difficult to understand will become utterly incomprehensible, but the substance has been retained."
Giscard D'Estaing, President of the Convention on the Future of Europe which drafted the EU Constitution.
"The time for individual nations [in Europe] having their own tax, employment and social policies is definitely over. We must finally bury the erroneous ideas of nations having sovereignty over foreign and defence policies. National sovereignty will soon prove itself to be a product of the imagination,"
Gerhard Schröder, Chancellor of Germany, January 1999.
"In ten years 80% of laws on the economy and social policy will be passed at the European and not the national level. We are not going to manage to take all the decisions needed between now and 1995 unless we see the beginnings of a European Government"
– Jacques Delors Commission President 1988.
Sunt postate pe forumul hotnews
http://forum.hotnews.ro/index.php?showtopic=63606&view=findpost&p=215140
Norvegia, Elvetia...nu sunt in UE. Si nici in CSI.
RăspundețiȘtergereNu am fost bagati cu forta (militara) ci cu forta (politico-economica).
"We know that nine out of 10 people will not have read the Constitution and will vote on the basis of what politicians and journalists say. More than that, if the answer is No, the vote will probably have to be done again, because it absolutely has to be Yes."
- Jean-Luc Dehaene, Former Belgian Prime Minister and Vice-President of the EU Convention, Irish Times, 2 June 2004
Andrei: Le comentez acum ca sa nu raman dator.
RăspundețiȘtergere11. E normal sa se intample asta din moment ce UE devine statul. E ca si cum ai spune ca judetul Arad se opune transferului de putere catre Bucuresti. Pai daca esti parte a statului respectiv e clar ca nu faci totul de capul tau.
12. Depinde de puterile pe care le are presedintele. Deocamdata, presedintele e un nimeni asa ca mi-e indiferent cine-l alege. Oricum lucrurile astea se modifica in timp.
Mircea: Noi nu suntem si nici n-am fost vreodata elvetieni sau norvegieni. Unii dintre noi nici macar in exprimare, ca sa nu mai vorbim de comportament.
Dan, e un banc cu un vanator care se incheie cam asa: "bag de seama ca dumneata nu vii sa vanezi ursi..."
RăspundețiȘtergereCam asa e treaba si cu Europa asta, iar tu tii cu ursul.
In alta ordine de idei: esti de acord ca asistam la o noua colectivizare fortata? Si cine va profita de pe urma ei? La nivel individual se va elimina prapastia economica actuala dintre un neamt si un sloven? Nu cumva tot saracul il va ajuta pe cel bogat sa devina si mai bogat?
Mircea: NU e nicio colectivizare, NU e nicio imbogatire a bogatilor pe spatele saracilor(in sensul comunist in care prezinti tu situatia). Ti se pare ca polonezii sunt saraci? Nu uita ca au plecat dintr-o gaura mult mai adanca decat ne-am putea imagina noi. Daca am fi urmat aceeasi traiectorie, cred ca la momentul de fata am fi fost una dintre cele mai bogate tari ale UE.
RăspundețiȘtergereTeoriile conspiratiei au sens doar atunci cand e vorba de frustrari. Nu-ti interzice nimeni sa te imbogatesti daca asta urmaresti. Mai mult, sunt destule exemple peste tot. Problema e la noi, nu la ei. Crezi ca din cauza lor ai tu mafii locale, camatari, valutisti, politicieni corupti, pitipoance in PE s.a.m.d.? Nu, aici e vina noastra.
Si ar mai fi ceva. Daca n-am fi fost intrati in UE, acum am fi avut un ceausescu 2 la putere.