Ce e în neregulă cu manipularile?

They say, "Evil prevails when 

good men fail to act." 

What they ought to say is, 

"Evil prevails." 

De ceva vreme media ne prezintă un spectacol fastuos. Cohorte de procurori ai diverselor state aleargă după marii bancheri și-i încolțesc pe unde-i prind cu înregistrări telefonice, copii ale fax-urilor, email-urilor s.a.m.d. Se vede de la o poștă că ceva adevăr există în toată acuzarea. Într-adevăr, băieții deștepți de la vârf negociau valoarea pilonilor sistemului bancar internațional mai abitir decât o fac bișnițarii din piață cu roșiile. Curat murdar!

Că o fac ăia de la vârf mai e cum mai e. E lumea lor, aridă și izolată de cea a „normalilor”. Însă dezvăluirile arată o lume mult mai depravată decât ne-am putea imagina. Manipulările de preț nu erau făcute numai de „inițiați”, de greii sistemului. Se-ajunsese atât de jos încât o punea de-o manipulare „la zecimală” chiar și-un broker pârlit contra „la o masă” într-o cârciumă în trend. Teoretic ar trebui să ne îngrozim văzând cum chestii considerate sfinte gen LIBOR se tranzacționau pe aversul șervețelului. E imaginea unei corupții generalizate, a unui putregai care a cuprins întreaga aristocrație financiară. Cu toate acestea întreb: ce-i rău în asta?

Si noi incotro?

Criza a transformat idealurile Uniunii Europene în simple glume, a pus între paranteze principiile sale cele mai solide și ne-a teleportat într-o lume pe care efectiv nu ne-o imaginam. Ce s-a ales din idealurile cetățenilor europeni? În ce s-a transformat ideea europeană? V-ați gândit vreodată serios la acest subiect?

Uniunea inițial proiectată era un spațiu aproape magic, în care națiunile aduceau la masa comună specificitatea proprie, completându-i pe ceilalți. Mișcarea de integrare trebuia să fie una naturală; atracția principală a construcției erau însăși principiile solide, șlefuite de mileniile civilizației europene. Privind retrospectiv nu putem decât să fim cuprinși de o tragică dezamăgire. Dacă în trecut Uniunea echivala cu libertatea, iată că prezentul ne aduce imaginea înfiorătoare a unei construcții contra naturii, a cărei dorință de conservare începe să se afle în contradicție cu idealurile propriilor cetățeni.

Rusia si frontul prezentului (V)

Astăzi, la Soci începe nu numai cea mai mare Olimpiadă de iarnă din istorie. Chiar dacă ar trebui să ne impresioneze investițiile imense, care au transformat o localitate cu o singură stradă într-un loc magic, de nerecunoscut, în realitate e mai mult decât atât. Țarul își prezintă noua Rusie și, prin aceste Jocuri Olimpice, începe o nouă foaie de parcurs pentru țara sa.

Nimic nu este întâmplător în toată această afacere. Soci-ul a fost ales pentru a da un semnal puternic atât intern cât și extern. Intern se semnalizează începerea unei epoci a investițiilor masive menite a alinia nivelul de trai din Imperiu. De asemenea, rusul de rând retrăiește mândria de a fi din nou aproape de „centrul lumii”, un sentiment de neegalat și care suplinește orice lipsuri. Pentru exterior, investițiile colosale făcute aruncă în derizoriu mizeria olimpică de la Londra. Este pentru prima dată în istorie când Jocurile Olimpice de Iarnă sunt mai grandioase decât cele de vară. Însă, să trecem peste imagini și să mergem mai departe în acest ultim episod dedicat Rusiei.

Rusia si frontul prezentului(IV)

Poate mulţi sunt contrariaţi de spaţiul larg pe care-l acord Rusiei. Ca să fim bine înţeleşi voi explica celor care încă n-au înţeles că Rusia continuă să fie o putere colosală şi că ambiţiile noului ţar sunt extrem de mari. Planul grandios pe care încearcă să-l pună în aplicare este mult mai puţin costisitor decât cel al fostelor autorităţi comuniste însă are aceeaşi finalitate, anume controlul unei bucăţi cât mai mari din lume. Ca o ironie a istoriei, Rusia contemporană încearcă implementarea unei politici "eficiente energetic" în timp ce SUA adoptă o strategie energofagă, exclusiv bazată pe puterea tiparniţei din beciurile FED.

Dacă în episoadele trecute am vorbit despre fostele graniţe ale Imperiului, iată că a sosit timpul să lărgim orizontul pentru a încerca să distingem politica "la distanţă" încercată de ţarul Putin. Şi, pentru a înţelege rădăcina unor acţiuni ale ţarului, voi aminti că acesta a consemnat o înfrângere istorică în 2011. În Libia, pe măsură ce forţele lui Gaddafi se topeau sub presiunea insurgenţilor generos sprijiniţi de triada SUA - Franţa - Anglia, Putin simţea cum lipsa de determinare l-a împins în derizoriu.

Rusia si frontul prezentului(III)

Dacă în episodul trecut am vorbit despre Ucraina, ar fi timpul să ne reamintim că scânteia care a produs explozia de acum a fost dată de încercarea lui Ianukovici de a adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus. Este un tratat economic despre care s-a vorbit până acum în termeni retorici, fiind considerat un fel de repunere pe tapet a defunctei URSS.

Din punctul lui Putin de vedere, desființarea URSS a fost una dintre cele mai mari greșeli ale politicii ruse. Scăpându-se din mână fostele republici s-au dislocat teritorii masive, rezultând probleme la frontiere. Cel mai vizibil element al eșecului a fost orientarea puternic pro-americană a Georgiei lui Saakașvili, sfidarea permanentă a Kremlinului și încercarea disperată a țării de a se rupe de puternicul magnet moscovit. A fost un front pe care Rusia a lucrat puternic, reușind într-un final să îndepărteze treptat și „democratic” țara de politica lui Saakașvili.

Rusia si frontul prezentului(II)

Dacă în postarea trecută ne-am concentrat pe o problematică a „faptului divers” intern din Rusia, începând de azi vom ieși treptat în afara granițelor țării pentru a observa interacțiunea dintre Imperiu și lume. Sunt elemente care ne obligă să privim cu atenție în această direcție. Lucrurile evoluează interesant.

Pentru noi, cea mai pregnantă „confruntare invizibilă” se desfășoară în apropierea granițelor proprii. Ucraina și Republica Moldova sunt două țări cu evoluții diferite în urma summit-ului de la Vilnius. Conform șabloanelor media Moldova a îmbrățișat calea europeană în timp ce Ucraina a ales să rămână sub talpa rusească. Și, pentru ca tabloul să fie complet, în Moldova e liniște, în timp ce Ucraina se confruntă cu o revoluție anti-Ianukovici de proporții. Câtă diferență!

Rusia si frontul prezentului(I)

O să încep cu o chestiune surprinzătoare: eliberarea lui Hodorkovski. Pe nepusă masă, Putin a anunțat că l-a grațiat pe Mihail Hodorkovski în urma unei cereri făcute de acesta. Mai mult, l-a asigurat pe deținut că nu va avea nicio problemă la următoarele procese. Anunțul a consfințit iertarea dizidentului rus. Aceasta pentru că sistemul proceselor pe care statul le intenta fostului om de afaceri nu reprezenta nimic altceva decât un mecanism menit a-l ține pe Hodorkovski în spatele gratiilor atât cât dorește țarul. Practic, în momentul în care o pedeapsă se apropia de sfârșit, statul intenta un alt proces în urma căruia același judecător pronunța o „pedeapsă lumească”. Cine-ar putea să spună că o pedeapsă de câțiva ani pentru evaziune este exagerată? Însă pedeapsă era urmată de o alta pentru înșelăciune, alta pentru fraudă, alta pentru fals s.a.m.d.

Eliberării lui Hodorkovski i-a urmat cea - la fel de spectaculoasă - a lui Platon Lebedev. Între cele două eliberări sunt însă nuanțe esențiale. În timp ce Hodorkovki a făcut cerere de grațiere, o cerere aș spune spășită, în care imploră mila „suveranului suprem”, asociatul său a ieșit ca urmare a terminării pedepsei. Cu siguranță, fără gestul lui Hodorkovski(care ar fi fost intermediat de Hans-Dietrich Genscher, un soi de cadavru politic al momentului), acum am fi avut pentru ambii un nou episod al telenovelei acuzație-proces-condamnare. Chiar și așa, deznodământul este cel pe care-l știm: deținuții politici au fost eliberați. Avem de-a face cu o presiune a Occidentului pe Rusia? Este era Putin în pragul colapsului?