luni, 9 decembrie 2024

Deparazitarea necesară


Știu că e o perioadă în care toți suntem cuprinși de pesimism. Așa se întâmplă atunci când puterea este uzurpată. Lovitura de stat dată de Plăvan în cârdășie cu cei nouă membri ai Curții Constituționale este un act de agresiune de o dimensiune nevăzută de la instaurarea Dictaturii Regale a deviantului Carol al Doilea. Iată că a venit tot o jivină nemțească, mult mai degenerată(spre deosebire de Carol al Doilea ăsta e o râmă impotentă) care ne conduce către o negură similară. Mult mai grav este că întreaga clasă politică autohtonă - cu câteva mici excepții - s-a aliniat în spatele jigodiei, sprijinind lovitura de stat, așa cum au sprijinit și teroarea COVID. 

duminică, 8 decembrie 2024

Trump nu te va salva!


O opinie de-a sistemului se întinde precum o pecingine: cică trebuie să stăm să așteptăm până pe 20 ianuarie deoarece, după această dată, Trump își preia mandatul și totul se schimbă. E o prostie, o manipulare de zile mari! De fapt, prin chestia asta, sistemul caută să amâne furia românilor. Dacă stai și aștepți data de 20 ianuarie, te vei trezi că nu se întâmplă nimic, dar Plăvanul s-a instalat dictator și-și consolidează poziția. De fapt asta se urmărește!

sâmbătă, 7 decembrie 2024

Analizând și reanalizând ceea ce ni se întâmplă


O să încep cu o chestie care vi se va părea șocantă: faptul că mă citiți ține, pur și simplu, de hazard. Nu am făcut absolut nimic pentru a apărea în viața dumneavoastră. Doar m-am apucat să scriu pe o platformă impersonală(Blogger) fix ceea ce-mi trecea prin cap. Inițial nu mă citea nimeni sau, dacă mă citea vreun prieten o făcea strict întâmplător deoarece voia să verifice „ce i-a mai trecut prin cap lu' Diaconu”. Între timp treburile s-au schimbat, dar ceea ce trebuie înțeles e că de ajuns ați ajuns pe blogul meu strict ca efect al hazardului. Și mai șocant e că majoritatea covârșitoare a chestiunilor care țin de viața personală a individului din ziua de azi nu sunt un efect al hazardului, ci al condiționării.

vineri, 6 decembrie 2024

Decarisul social


Să faci o manifestație împotriva rezultatelor unui vot, în condițiile în care efectiv nu există indicii că rezultatul a fost viciat, este ceva demn de o lipsă absolută de creier. Cine oare, pe lumea asta ar putea avea o gândire atât de strâmbă, astfel încât să facă manifestație împotriva unui proces pur democratic? Cum cine? Ăi mai democrați dintre democrați, anume comuniștii. V-ați uitat cu atenție la mișcarea de agitație de la noi? Ați studiat personajele care se pun în fruntea acestor agitații absolut aberante precum musca pe moțul rahatului? Hai să vedem cine sunt, poate înțelegem în ultimul ceas ce e cu ei.

joi, 5 decembrie 2024

Necesitatea independenței


Când ești sclav devii una cu stăpânul. În anumite civilizații, la moartea stăpânului, erau trimiși pe lumea cealaltă și servitorii, pentru a-i fi de folos acolo. Cu toate că pare o metodă barbară, este aplicată - într-o formă sau alta - și în prezent. Acum sclavii nu se mai omoară fizic, dar noii stăpâni se debarasează de ei. Motivul? Sclavul e parte a stăpânului. De aceea cel care se răzbună pe stăpân simte nevoia să se răzbune și pe sclav. Ca parte a stăpânului, sclavul îi imită calitățile și defectele. Dacă stăpânul e nebun și sclavul e nebun, dacă stăpânul e bolnav, la fel și sclavul.

marți, 3 decembrie 2024

Siria la zi


Pentru a înțelege complexitatea situației din Siria este necesară o privire puțin mai concentrată asupra zonei. De aceea azi îmi propun - așa cum v-am promis - să vă aduc toate informațiile necesare unei analize clare și fără echivocuri asupra a ceea ce se petrece în mod real acolo.  Harta atașată trasează situația din teren. Teritoriile controlate de forțele guvernamentale siriene sunt colorate cu roșu. Cu alb avem teritoriile aflate sub stăpânirea așa-zișilor rebeli sirieni. Cu verde sunt teritoriile controlate de rebelii sprijiniți de Turcia și cu galben zonele aflate sub control kurd. Și-acum să le luăm pe rând. 

duminică, 1 decembrie 2024

Un șah geopolitic


O planificare precară și o coborâre inexplicabilă a nivelului de securitate au făcut ca în Siria să reizbucnească mișcările islamiste. Într-un timp record, islamiștii au recucerit Aleppo și alte orașe care păreau tranșate definitiv în favoarea regimului lui Bashar al Assad. Povestea este extrem de interesantă dacă dăm la o parte ceea ce se vede în teren.