Dacă veți face un inventar riguros al obiectelor sau ființelor care vă înconjoară, veți constata într-un mod șocant că toate acestea sunt un efect al condiționării. Săpunul pe care-l folosiți, pasta de dinți, șamponul, parfumul, mâncarea, excursiile, distracțiile s.a.m.d. sunt un efect al condiționării. Poate părea șocant, dar trebuie să fiți siguri că săpunul pe care-l folosiți are la origine un clip publicitar, repetat la un moment dat de atâtea ori încât vi s-a fixat pe creier. Este extrem de hazliu modul în care funcționăm noi ca oameni. Dacă aș fi vrut în urmă cu 20-30 de ani să vă determin să faceți ceva, un lucru de-a dreptul nebunesc, aș fi avut șanse de aproape 100% dacă v-aș fi influențat cercul social apropiat, convingându-i pe cei din jurul vostru că acel lucru nebunesc este normal. Apoi n-ar fi trebuit decât să vă expun unui tir publicitar de o intensitate medie pentru a vă convinge de asta. Acum operațiunea e mult mai simplă întrucât marea majoritate a populației este atomizată, nu mai există un cerc social coerent care să se comporte precum o ancoră. Azi totul e mai superficial, inclusiv legăturile părinți-copii. De aceea operațiunile de influențare sunt atât de facile: e suficient să folosești câteva canale de informare ale individului pentru a-l face varză.
Din fericire, ființa umană este mult mai complexă și, cu toate că mecanismul descris funcționează fix cum v-am spus-o, există ceva care scapă controlului. Da, omul poate fi păcălit, poate fi îndoctrinat, dar, la un moment dat, se produce o ruptură. Creierul e un animal în sine. El e cel care ne bagă în belea, dar tot el e cel care stă obsedant și judecă o problemă până când începe „să-i dea cu virgulă”. Este mecanismul care ne-a scăpat, de-a lungul istoriei, de toate nebuniile care s-au abătut asupra noastră. Creierul și psihicul nostru au un prea-plin care, odată activat, începe să judece mult mai profund ceea ce i s-a dat, dă crezare surselor alternative care contrazic narațiunea în care crezuse până atunci și-și face o analiză de la zero, înțelegând unde a fost păcălit.
De ce v-am făcut această lungă introducere? Pentru a vă ruga să înțelegeți ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile. Înțelegând mecanismul veți putea înțelege inclusiv că sistemul se teme enorm de ceea ce se întâmplă. Hai să revedem întreg filmul!
Totul părea banal de plat. Căldărarul din Buzău era dat câștigătorul fără probleme al cursei prezidențiale și partidul său principala forță politică. Nimeni nu credea într-o surpriză pentru că aceasta nu avea cum să se producă deoarece întreaga populație rula într-o perpetuă horă a condiționării. Sistemul știa că noțiunile de atașament UE/NATO vor face treaba impecabil, astfel încât mafia instaurată să permute doar câteva scaune, de formă. Ceea ce s-a întâmplat a fost un accident în adevăratul sens al cuvântului. Nu, nu a apărut un cavaler pe cal alb, ci lumea s-a trezit necontrolat din vrajă. Brusc, o mare masă a populației a înțeles că nu UE, nu NATO, nu așa-zisele valori promovate contează ci, în primul rând, viața lor. Elementul care-a rostogolit bolovanul de data asta a fost diaspora care a experimentat cel mai bine așa-zisele valori euroatlantice și și-a dat seama că totul e o minciună. Oamenii aceia, care stau la distanță de țară, au înțeles într-o mare măsură că au o țară pe care ar trebui să și-o ia înapoi pentru a putea să se bucure cu adevărat de ea. Trezirea aceasta a fost atât „externă”(a diasporei), dar și internă, a celor care trăiesc în țară. Ea are însă la bază elemente mult mai concrete decât ați putea crede.
Citeam o analiză a unui manager de fonduri, unul dintre mulții vectori activați la propaganda împotriva lui Călin Georgescu. Spunea el în expunerea pe care-o făcea că, spre deosebire de 2007 când salariul mediu era de 359 EUR, acum salariul mediu este de 1051 EUR. Wow, sună impresionant, doar că e un impresionant de suprafață. Dacă vom raporta salariile la prețul aurului, vom constata că în 2007 puteam cumpăra cu un salariu mediu 0,42 uncii de aur, în timp ce acum, cu salariul mediu, putem cumpăra 0,39 uncii de aur!!! Înțelegeți șmecheria? În ciuda creșterii venitului mediu, nivelul de trai în termeni reali a scăzut cu aproape 10%!!! Același lucru s-a petrecut mult mai dur în Occident, doar că acolo se cade mai de sus. Să vă dau un exemplu: salariul mediu denominat în aur din Germania anului 2007 era de 4.2 uncii, acum este de 1,3 uncii. Înțelegeți cum o simte cel care lucrează acolo. Chestiunea e de-a dreptul acutizată peste tot în Europa și de aceea apar accidentele electorale.
Inițial, în Occident, exista o bunăstare socială deoarece prostimii i se dăduse suficient pentru a duce o viață decentă, în timp ce elitele își făceau de cap. Ce s-a întâmplat între timp? Acea bunăstare nu mai poate fi asigurată din două cauze: pe de o parte mafia elitelor vrea să fure mai mult, în timp ce resursele Occidentului s-au epuizat ca urmare a politicii de decolonizare a numeroaselor zone ale lumii din care Occidentul își trăgea seva. Meciurile Africa-Occident sau BRICS-Occident sunt, în realitate, lupte de independență ale statelor care, până de curând, jucaseră rolul de colonii economice ale Occidentului. Inclusiv ceea ce vedem în alegerile de la noi este un pas spre decolonizare, în niciun caz o mișcare pro-rusă! Nu vi se pare aberant ca cea mai mare parte a deficitului comercial al României să vină din combustibili întrucât țara exportă țiței în Austria pentru a importa combustibili finiți de-acolo? De ce întâmplă asta? Pentru că OMV, cu complicitatea lui băsescu și a mafiei sale politice, a închis rafinăria Arpechim pe care, prin contract, NU AVEA VOIE SĂ O ÎNCHIDĂ! Înțelegeți de ce este secretizat contractul de vânzare al Petrom? În mod normal, dacă s-ar derula un proces de analiză a condițiilor post-privatizare, OMV ar putea fi obligat să plătească niște despăgubiri usturătoare, iar Petrom ar putea reveni la statul român. Dar cum să facă asta în condițiile în care slugi precum băsescu sau Ponta au dat aproape pe gratis OMV dreptul de a exploata resursele noastre subterane?
Iată că, doar prin acest exemplu banal aveți o imagine clară a mafiei care învârte destinele țării. Cu toate că unii credeau în lupta dintre Ponta și băsescu - luptă care a fost reală, dar strict pe poziția de putere din România - ar trebui să înțeleagă că în această luptă nu s-a pus niciodată problema deparazitării României de păduchii externi care ne exploatează pe gratis. Aveți idee că din produsul intern brut al României aproximativ 50 mld. $ sunt furați an de an? Cum vă explicați frauda cu TVA, taxa cea mai facil de colectat? Cum vă explicați „revolta” pe care a stârnit-o introducerea contului de TVA, măsură menită să elimine frauda? Cum altfel decât prin statutul de colonie economică a României?
La baza infamului statul irelevant în care ne scăldăm stă clasa politică. Așa cum am mai spus, nu există PSD, PNL, USR, PMP, Forța Dreptei, REPER, SENS s.a.m.d. Nu! Avem doar o singură mafie transpartinică, mafie care acum stă și la baza loviturii de stat date cu ajutorul CCR. De fapt, în alegerile pe care le-am avut, dacă și PSD ar fi fost sub 20%, am fi avut de-a face cu o penalizare groaznică a clasei politice sau, mai bine spus, a „partidului unic” care guvernează de la Revoluție încoace. Doar că, votanții revoltați și-au făcut un calcul electoral prost, anume că votează PSD pentru echilibru, urmând ca Georgescu să fie elementul care va echilibra lucrurile în partea cealaltă. Iaca, văzându-se cu sacii în căruță, PSD a făcut exact ceea ce e obișnuit, adică a trădat. V-am spus doar să nu faceți greșeala asta! Dacă PSD ar fi încasat sub 17%, altfel ar fi stat treburile acum; sistemul ar fi fost în moarte clinică!
Lovitura de stat care s-a dat în România are consecințe atât locale cât și globale. Local, vă spun cât se poate de sincer, că suntem în momentul pre-COVID. Idiotul din fruntea țării abia așteaptă să dea o nouă stare de urgență și să ne bage în război. Asta e instrucțiunea pe care cred că a primit-o de la stăpânii săi englezi și francezi. Partidele sistemului - care în actuala structură a Parlamentului au 70% - vor executa fără crâcnire orice aberație, doar ați văzut cum au reacționat la călcarea în picioare a opțiunilor oamenilor.
Ceea ce trebuie înțeles din tot circul este faptul că de votat au votat românii, nu rușii, iar de numărat au numărat autoritățile statului român, nu cele din Rusia! De fapt, frauda electorală se referă la cele două aspecte anterior menționate și în niciunul dintre ele nu există dovada implicării Rusiei. Există însă, dacă vreți, dovada transparentă a implicării a două țări toxice: Franța și Republica Moldova. Vă dați seama, totuși, cât de proști am ajuns dacă Republica Moldova pe care România o întreține, a ajuns să facă jocurile politice în România? În ceea ce privește Franța, v-am mai spus care-s interesele.
Revenind la situația actuală, am mai multe observații pe care le voi face. În primul rând, le atrag atenția tuturor celor din sistem că au reușit să aducă România la un moment Mosaddegh. Să se gândească bine la consecințe întrucât toporul e deasupra capetelor lor. Cei care știu despre ce vorbesc și care au creier, ar trebui să-și asigure de-acum o alternativă pentru că estimez că ceea ce va veni va fi devastator. Apoi, cei care cred că prin anularea alegerilor și organizarea altora treburile s-au liniștit și că vom avea posibilitatea să-l alegem pe Călin Georgescu la următoarea rundă, ar trebui să-și revizuiască opiniile. Sistemul ticălos deja s-a activat. Au început să facă arestări pentru acuze de-a dreptul hilare. Cică fac percheziții pentru a dovedi „fasciștii”. Acum fasciștii, apoi revoltații, iar în ultimă instanță pe oricine are altă opinie. Am mai văzut meciul ăsta: sistemul e atât de disperat încât a intrat în acțiune fabrica de producție a dizidenților. Idioții cred că vor mai face ceva cu asta. Nu, tovarăși, sunteți de partea greșită a istoriei!
Însă meciul esențial care se dă este cel din SUA. Așa cum am scris într-o postare pe canalele mele, există o posibilitate de anulare a rezultatului alegerilor din SUA prin asasinarea lui Trump. Părerea mea este că acolo vom vedea meciul. De fapt ce se întâmplă? Trump pare a fi omul cel mai potrivit pentru a înțelege locul SUA în lume și care se va retrage pașnic în propria carapace. Mafia elitelor americane nu acceptă așa ceva. Rusia a dat un al doilea semnal, prin testul Avangard din Mediterana. În cazul în care va fi un accident în SUA, cred că al treilea avertisment nu va mai exista. Iată contextul!
În final vă voi mai spune ceva: în ciuda învârtoșării, sistemul e mai slab decât ni se arată! Toți tremură-n chiloți, începând de la Plăvan și de la bandiții din Curtea Constituțională până la ultimul funcționar de prin procuratură. Nu cred că e cineva care să nu fi înțeles fragilitatea sistemului, dar și faptul că, dacă se va răsturna situația, va avea de suferit amarnic. Amintiți-vă de 1989! Acum va fi diferit întrucât oamenii știu infinit mai multe, iar manipularea nu mai poate funcționa așa ușor. Cine are urechi de auzit să audă!
Domnul Dan aruncați tot ce poate face promeleme ca se fac percheziții în Ilfov ne terorizează, s-au pornit pe Frăția ortodoxa si pe domnul Georgescu. Sunt mascații și in Ilfov și in București au venit peste tot și la branesti. Satanele au primit ordin de la iohannis
RăspundețiȘtergereFaptul ca pana si extremistii il sprijina - fara solicitarea si acceptul sau - pe Calin Georgescu, este doar:
RăspundețiȘtergere1) ori o pura coincidenta nefericita, extremistii de orice natura fiind deja consacrati drept oportunisti in orice context,
2) ori chiar o asociere fortata/contra naturii, din partea "autoritatilor"!
https://www.libertatea.ro/stiri/cum-a-motivat-curtea-constitutionala-anularea-alegerilor-prezidentiale-statul-are-o-responsabilitate-de-a-preveni-interferente-in-procesul-electoral-5113377
Ce-i aia extremist prietene? Ca eu tot nu m-am lamurit. Sunt aia care candideaza si nu-i vrem? Sunt aia care nu voteaza cum trebuie? Cineva care nu-i de acord cu modul in care sunt prezentate anumite fapte istorice?
ȘtergereCine anume este un extremist si ce ai de gand sa faci in privinta lui?
Da. Aceste termen de extremist. Folosit de toti cateii penali. Aceeasi care ne doreau moartea cand nu ne vaccinam. Ii stim. Ii intalnesc si la biserica. Vorba lui Cheloo...
ȘtergereUita-l pe Trump,un mic semn daca ar fi dat ,toate aste nu se intamplau! degeaba urla fii-su acum....numai dume,JFK,avioane....kkt.....valul asta nu se va mai repeta curand,romanii se simt abandonati....suntem pe curu' nostru....nu te mai iluziona.Si sa nu-mi zici ca inca nu e la butoane si plm ,stati sa vezi dupa 20 ian,blablabla....n-o sa vedem nimic....si nici nu-l mierleste nimeni ca-i de-al lor ,face parte din sarada!Nu-ti dai seama cat de tare as vrea sa gresesc,dar...faptele....
RăspundețiȘtergereTrump nu are ce sa faca deocamdata pina pe 20 Ianuarie ...ce nu intelegeti ?
ȘtergereDin pacate Trump nu va face nimic nici dupa 20 ianuarie. Controlul asupra lui e aproape total. Articol aparut astazi in The American Conservative".
Ștergerehttps://www.theamericanconservative.com/how-the-neocons-won-the-transition/
Daca crezi ca Trump a capitulat, te inseli. Trump nu capituleaza niciodata. De aia a ajuns unde a ajuns pentru ca nu se da batut niciodata, orice ar fi. Am putea sa invatam si noi ceva de la el si sa ne lepadam de gandirea asta mioritica.
ȘtergereJOS DICTATURA NEOMARXISTA.JOS CU HOTII
RăspundețiȘtergereLa astia le trebuie sa le vina un lider gen Erdogan care sa reintrodica pedeapsa cu moartea pt tradare nationala. Si care sa ii ia la retroactiv pe toti tradatorii de tara din reteaua Soros care au dat acum lovitura de stat. Inclusiv cei din CCR.
RăspundețiȘtergerecorect
ȘtergereExact asa!
ȘtergereDe aceea e inlaturat Georgescu,pentru ca a cutezat sa nu fie ca ei....
ȘtergerePinochet.
ȘtergereDupă părerea mea, este singurul articol în care ai reușit să vezi amploarea evenimentelor. Din păcate, majoritatea oamenilor nu realizează că sistemul este deja atât de slăbit încât doar acțiunile extreme, ilegale ca cea de acum din România, mai reprezintă o dovadă a capacității sale de control. Este deja REACTIV! Nu mai controlează și asta trebuie să realizeze oamenii. Să nu renunțe la a fi implicați chiar și scriind aici.
RăspundețiȘtergereO extraordinara analiza . Va citeam când și când blogul dar azi am intrat special sa citesc. Exact la fel gândesc și eu . Sistemul este în moarte clinica . Îmi pot permite sa va întreb ceva scurt și la obiect poate îmi răspundeți.
RăspundețiȘtergereDupă cum bine știți la tara în mediul rural în județele sărace din tot sudul și estul României primarii corupții cu 4 -5 mandate la activ scot lumea cu japca la vot . Acești oameni sunt asistații sociali ai satelor , analfabeți, și li se arata unde sa pună stampila sau li se ia buletinul le da 10 lei de o bere și stampileaza primarii în locul lor.
La ce este util voturile acestor oameni nu anulează ele voința majoritatii? Nu ar fi util votul cenzitar?
Da! Sa voteze numai oamenii de bine! Eventual orasenii telectuali de la Bucuresti. Dar nici aia toti. Doar anumiti telectuali. Cei din familii bune, si nu elemente dusmanoase. Eu zic sa voteze doar rezistii din ong-urile Soros. Dar si aia sa voteze pe cine trebuie, iar daca nu nimeresc din prima sa mai incerce odata.
ȘtergereAaa fuck it! Sa nu mai voteze nimeni. Sa numeasca direct doamna Nulland pe cine trebuie. Ea e fata desteapta, din familie buna, intelectuala rafinata si bogata. Deci n-o putem suspecta de prostie si ticalosenie, iar la banii pe care ii are sigur n-o corupe nimeni.
Hai slava.
😄
ȘtergereSi Georgescu, si Simion, si Realitatea TV, si-au indemnat sustinatorii ca sa ramana cuminti in case.
RăspundețiȘtergereAsta nu exclude insa:
eliminarea automata a autovictimizarii "autoritatilor" gen Mineriada '90, in care MAI a tocmit piromani ca sa-i incendieze sediul, pentru a "justifica" astfel "justetea" contraatacului asupra oricarui opozant civilizat al regimului, banuit de: "acte antisociale si antidemocratice", si nu doar strict impotriva "instigatorilor"!
hasta la victoria siempre
RăspundețiȘtergereviva la révolution !
Va multumesc D-le Diaconu pentru acesta analiza. Credem cu tarie ca sistemul se naruie, sa ajuns la un punct non-return in care manipularea cetatenilor nu mai functioneaza pentru ca romanii incep incetul cu incetul sa isi trezeasca sufletele. Cu adevarat va confirm ca diaspora, fiind si eu plecat de mai bine de 24 de ani "in afara"( in afara din ce? mai degraba am intrat " acolo" in Matrix) , confirma mucegaiul si putregaiul valorilor occidentale globaliste si maretia valorilor spirituale romanesti. Cred ca nu am loc aici sa enunt toate proverbele si zicatorile romanesti care denota " civil desobedience" - hai sa dam un exemplu deja tocit " nu mor caii cand vor caini" cu continuarea pe care sistemul o uita " nici cainii cand vor stapanii", dar mai sunt si altele. Nu multi stiu, dar cei ce stiu sunt convinsi ca Dumnezeu dincolo de supravegherea permanenta parentala a noastra, EL, ne mai pregateste si " teste" si de cele mai multe ori " surprize" care deja pana si oamenii de stiinta i-au gasit un nume = " sinchronicity". Asteptam cu nerabdare indreptatita curgerea evenimentelor, la care si noi facem eforturi sa contribuim prin eterna si infailibila rugaciune. "Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Matei 5,9. Iisus stia foarte bine cu ce se mananca politica si a dat si solutii. Trebuie sa punem in aplicare legile enuntate divin si vom trai paradisul aici pe pamant , in acest univers fizic. Succes in continuare D-le Dan Diaconu! (semnificatia numelui dumneavoastra = "Dumnezeu este judecatorul meu" si ati facut deja primul pas, metaforic vorbind, pe scara ierarhica ........ Ioan Scararul vedea cararea noastra spre imparatie precum o scara)
RăspundețiȘtergereRusia si China n-au atacat Romania!
RăspundețiȘtergereCi, au protejat-o .... contra unui Imperialism/Globalism Contra Naturii!
"Salariile tocmai au fost majorate cu 100 de lei. Stati linistiti la locurile voastre!" Mirare mare: ceafa de porc 21 lei kg, pulpa 17 lei, file de somon 49 lei, preturile din zilele astea in supermarketuri. Initial nu am inteles de ce au venit cu preturile astea pre pandemie. Acum e foarte clar. Rimanul cu burta plina nu iese in strada. Sa nu uitam ca s-a vaccinat pentru 3 mici!
RăspundețiȘtergereSomonul de ferma e cel mai toxic aliment de pe pamant.
ȘtergerePuteți detalia despre somonul toxic?
ȘtergereSunt disperați, pierd puterea!
RăspundețiȘtergereAmerica (si Ue), au nevoie doar de protejarea si garantarea continuitatii "carnii de tun", folosite injust impotriva Rusiei!
RăspundețiȘtergerehttps://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/prima-reactie-a-statelor-unite-dupa-decizia-ccr-de-anulare-a-alegerilor-prezidentiale-3037341
Incredibil ce s-a intamplat in Romania!! I-au cumparat la kilogram si p-astia de la CCR, Soros si oamenii sai din Servicii! Slugoii astia erau platiti regeste pt a veghea la respectarea Constitutiei, iar ei tocmai au calcat-o acum in picioare prin aceasta lovitura de stat de manual si totodata un experiment unic in Istoria Romaniei, pus la cale de stapanii lor externi! Bineinteles ca, anularea alegerilor si amanarea lor la calendele grecesti are un singur scop, si anume crearea unor dosare penale pt CG si pt George Simion, pt a fi scosi definitiv din cursa(ca sa iasa ori Lasconi ori Ciolacu, ori Bolovan, adica unul dintre oamenii lor), si un ragaz binevenit pt a demola partidele suveraniste! In acele momente, romanii din Diaspora votau ca fraierii, asa cum au facut-o si ceilalti romani care au votat in primul tur, in timp ce baietii veseli din CCR se pisau efectiv pe Democratia lor trambitata, pe votul si libertatile romanilor! Ca sa nu mai vorbim si de mormanele de bani publici cheltuiti pt organizarea acestor alegeri! Asta ne arata ca bestiile care au capturat acest stat, ii trateaza pe romani exact ca pe niste râme, care trebuie doar sa se tarasca si sa nu-si supere cumva stapanii interni si externi, pt a nu fi strivite cu piciorul! Oare, in acesta situatie mai poate avea cineva un gram de incredere in acest stat si in acest regim ilegitim al Salamului de Sibiu? Eu nici nu cred ca viitoarele alegeri prezidentiale prognozate pt martie 2025 vor mai avea loc, locul lor fiind luate de militari pe tancuri, cu kalasnikoavele cu glont pe teava la piept, exact ca in lockdown-ul din timpul Plandemiei Covid! Si cum furia si frustrarile romanilor vor fi maxime, alaturi de dezastrul economic si financiar care va urma, o singura scateie pusa la cale, poate provoca o Revolutie populara, care in aceste conditii reprezinta singura alternativa viabila a poporului si singurul mod in care se poate „vota adecvat” cu aceste bestii care au pus la cale aceasta lovitura de stat! Iar bestiile si canaliile din Sistemul securist-bolsevic ar trebui sa stie ca in Romania, pe langa milioanele de romani frustrati, exasperati si furiosi pe acesti complotisti tradatori din Sistem, sunt sute de echipe de romani bine pregatiti militar, cu informatii foarte exacte despre acesti tradatori si despre casele lor de vacanta sau consirative, iar in momentul cand vor pierde puterea(extrem de curand), pt ei si familiile lor mafiote nu va exista nici un strop de mila sau indurare!
RăspundețiȘtergereAcum de sărbători vor veni mulți Români acasă . De pe unele locuri vor veni în grupuri ,,organizate" . Poate vor avea și ceva însemne naționale pe mașinile lor ( steaguri) etc.. De regulă fiind autostrada la Nădlac foarte mulți vor intra pe acolo . Și pe traseu Poate se va găsi un ,,destept" de angajat al statului din structurile de forță care își va încorda mușchii în fața lor că nu ai voie sau mai știu eu ce altă bazaconie . Și riscă să înceapă o altercație , care va degenera în ceva mai mare și mai mare si mai ... . Și de acolo poate fi fitilul adevăratei revoluții . Timișoara nu a uitat că a fost trădată . Își va cere dreptatea .
RăspundețiȘtergereEnergetic sunt întrunite aceleași condiții din 1989, dacă nu acționăm sa i ciufulim pe ăștia pana la sfârșitul anului, vom întra pe o linie temporala negativa de vreo 20 de ani
RăspundețiȘtergereO sa fie pace in Romania cel putin pana in noiembrie 2031. Razboiul cu Ucraina se va reactiva din vara lui 2030. Pana atunci va fi liniste. Trump isi va duce mandatul la sfarsit.
RăspundețiȘtergereBravo!
ȘtergereÎn sfârșit o minte analitica impecabila care analizează punctual faptele concrete și știe adevarul.
Foarte mulți dintre noi nu vom prinde sfârșitul conflictelor.
Recitiți 1984.
CC
Eu zic că totul are legătură cu luna August a anului 2.o31
ȘtergereMohammad Mosaddegh prim ministru al Iranului in 1953 ,a vrut sa nationalizeze petrolul iranian care era exploatat de companii engleze....Doar ca el a vrut sa faca acest lucru fiind in functie,si a fost inlaturat de CIA siMI6.
RăspundețiȘtergereLa noi nimeni nu nu invata nimic din greselile trecutului.Mai intii a fost inlaturat Dragnea ,care introdusese masuri de fiscalizare a companiilor straine.Acum a fost executat Calin Georgescu ,dar spre deosebire de Dragnea ,care trecuse la fapte,Georgescu a fost executat doar pentru declaratii de intentie.Oare nu era mai bine sa astepte sa se instaleze in functie si apoi sa se repeada la declaratii contra mafiei multinationalelor???
Intreb si eu....Poate un pic de diplomatie nu strica...Foarte promitatoare si mobilizatoare declaratiile lui Georgescu,nimic de zis,dar cu ce n-am ales?
De ce reusesc mereu globalistii spre deosebire de suveranisti ,care la noi cad mereu intre scaune? Stiu sa se orienteze,sa manipuleze, si au viteza de reactie.
Trebuie specificat ca Iranul a asteptat 24 de ani pina sa mai poata face ceva....si dictatura religioasa care a fost instaurata nu cred ca poate fi folosita ca exemplu de urmat...
In concluzie,se poate spune ca atunci cind vrei ceva gasesti mijloacele sa obtii acel ceva.Daca rominii vor neaparat schimbare vor gasii mijloacele s-o faca.Cind se va petrece acest fapt?Eh ! Ramine de vazut...
I
Vrei sa stii ce urmeaza? Uita-te in Germania, unde violatorii sunt liberi iar criticii lor de pe retelele sociale sunt la inchisoare pentru "hate speech". Ma astept foarte curand la un import masiv de violatori pentru demoralizarea si distrugerea totala a ceea ce a fost odata poporului roman.
ȘtergereAti urmarit cum a fost manipulata Busa de valori toata saptamana? Inclusiv cursul leu-euro la casele de schimb. Isarescu nu a pus botu' la toate astea!?
RăspundețiȘtergereThe show must go on! Bineinteles, pe banii fraierilor de romani! Dupa ce au aruncat o gramada de bani publici pt aceste alegeri, acum continuam cu cheltuielile faraonice cu luxul Plavanului si cu cele galactice pt sustinerea militara a Ucrainei! Cum tot ramasese fara un loc de munca la sfarsit de mandat, Sistemului securist i s-a facut mila de Plavan, asa ca, printr-un puci antidemocratic si anticonstitutional, i-au mai prelungit o vreme mandatul acestuia, dupa modelul lui Zelenski in Ucraina! Macar acolo e un razboi....
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, Sistemul securist-bolsevic care a executat lovitura de stat de ieri, ca sa-si acopere infractiunea si tradarea maxima de care a dat dovada, a inceput sa aresteze de-a valma romani nevinovati, de pe strada sau din case, semn ca ii este extrem de teama de ce va urma pt el! Donald Trump Jr. (fiul președintelui ales al SUA, Donald Trump) consideră că anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România este doar o tentativă a Rețelei Soros de a nega voința poporului suveran, ceea ce insemna ca, dupa ce-si va prelua mandatul in ianuarie 2025, administratia Trump va face publice o gramada de informatii secrete despre bestiile puciste dambovitene care vor cutremura Sistemul lor mafiot-criminal, si in acelasi timp ii vor presa constant pana vor ceda, iar apoi vor infunda puscariile sau de ce nu, vor fi executati de catre romani!
Tara asta a fost condusa 35 de ani de copii securisto comunisti si acum de nepotii securisto comunistilor.noi suntem prostii de serviciu.
RăspundețiȘtergereNu cred ca mai avem vreo scapare, hidra a facut pre multe capete.
Vor sa amane alegerile a la long pana se uita si o sa iasa cine trebuie ,
cum vrea partidul unic.
Au furat si ne-au datorat pe sute de ani, ca sa piarda urma banilor trebuie sa provoace tot felul de crize politice,economice chiar si razboaie .
Astept ca DUMNEZEU sa faca dreptate,noi suntem anesteziati ca popor.
DOAMNE AJUTA!
Va inselati amarnic cand spuneti ca sistemul e slabit pentru ca nu vedeti adevaratul dusman;adevaratul dusman e cel care a adus teroarea bolsevica in Rusia si tarile din estul Europei, cel care tine strans in ghearele sale toata bogatia unei bune parti a lumii;teroarea bolsevica poarta acum alt nume si a inceput deja in RO, urmeaza arestari, tortura si crime mai ceva ca in 1948-1964, ticalosii din ro au avut dintotdeauna experienta fabricarii unor false dosare, acum ne luam adio de la libertate;chiar daca in alte parti de lume e posibil sa scape din ghearele vidrei criminale, ro este si va ramane singura tara din lume unde puterea si conducerea ei vor ramane vesnic;de ce spun asta? uitati-va la cei 9 judecatori de la curtea neconstitutionala, unul macar sa fi avut curaj si coloana vertebrala sa refuze poate chiar cu pretul vietii santajul; nu a existat niciunul.De aceea ro nu se elibera niciodata din ghearele vidrei, mai mult, aceasta va organiza ”colective” multe si dese ca sa lase locul liber pentru ... stiti cine
RăspundețiȘtergereO analiză succintă,clară și pe înțelesul celor,care doresc să afle ,unde ne aflăm.Felicitări și mulțumiri totodată!!!!
RăspundețiȘtergerePoporul acesta a fost mintit timp de 35 ani ,ca este democratie.
RăspundețiȘtergerept ca nu a iesit cine trebuia, indivizi care nu gandesc la fel ca ei,trebuiesc eliminati.
ne indreptam spre un partid unic.Pacat de copii si nepotii nostrii .
acesti indivizi sunt crminali poprului roman mai ales ce au facut
acum si la covid.Criminali trebuie sa plateasca.
nu mai pot ,sufar pt tara si popor pt ca am fost dezbinati si mintiti.
Ne vom mai face bine vreodata?
Marii Trădători ai poporului au ales, la fel ca și Marii Războinici din trecut, să moară pe câmpul de luptă, în loc să se retragă pe niște insule paradisiace. Asta vor, asta vor primi! Toată stima pentru poporul erou! Tavi
RăspundețiȘtergereNu mai poate deturna nici macar Dumnezeu, parcursul spre Iad al Romaniei, impinsa de catre Nato, si trasa de catre Ue!
RăspundețiȘtergereDan, circula in grupul meu informatii ca Georgescu va fi arestat in perioada sarbatorilor, cand oamenii au in general garda jos etc. Ai primit astfel de info, urmeaza un material pe subiect?
RăspundețiȘtergereO sa il aresteze oricum ca stiu va asa ne vor slabi si ne vor demoraliza.Cand pastorul este prins turma se imprastie.Si daca...desi e imposibil sa mai existe cineva ca el,vor avea grija sa nu se ridicw.
Ștergerene vor destabiliza ,inteleg ca rusia este de vina
RăspundețiȘtergerept alegeri si se gandesc sa ne bage in razboi.
vad ca asta este trendul,ne vor sacrifica pe noi pt jocurile murdare a le lor.
criminali trebuiesc judecati.
JOS CU TRADATORII ROMANIEI.
RăspundețiȘtergereTreaba cu scaderea drastica a Activului Net al Pilonului 2 de Pensii, tras in jos de Calin Georgescu, este doar o gogorita masonica!
RăspundețiȘtergereCu adevarat, activul net al fondurilor de pensii pilonul 2 e oricum nu "zero", ci e chiar "minus", si:
1) nu se fura de catre stat,
2) ci se fura de la stat ...
ca bicicleta din banc!
Acum sunteti multumiti de previziunile domnului Dan?
RăspundețiȘtergereAti inteles, macar acum, faptul ca:
1) erati deja pe parcursul dezastrului,
2) si v-ati trezit mult prea tarziu pentru a mai putea salva ceva,
3) atunci cand il tot agasati cu intrebarea "Cand?"
În fine, chiar dacă ”încă” mai crezi, că intelectul, rațiunea, creierul, generic spus...mintea, cea care a generat tot dezastrul lumii...tot această minte profund egotică, adică inconștientă de realitate, condiționată, plină de cunoaștere moartă, plină de prejudecăți, este în stare, este capabilă să gândească în termeni care nu-i sunt caracteristici și nici accesibili... înțelepciune, iubire, compasiune, atunci intri în același cerc vicios al inconștienței. DAR, ceea ce începi să spui nu-ți vine din intelighenția(?!) minții tale, ci din INIMĂ, generic spus...acolo unde se află ”comoara” înțelepciunii. Dar cum ăsta este un domeniu de o vastitate Cosmică, n-am cum să mai continui, o fac duminică de duminică în clipuri video...dar deja te afli în plin proces de TREZIRE a CONȘTIINȚEI , iar ceea ce se petrece în lume, reprezintă TRAMBULINA saltului trezirii...
RăspundețiȘtergereDomnule draga, e timpul sa dati dovada de patriotism, de curaj, de barbatie, de luciditate cum au dat si inaintasii nostri in decursul istoriei patriei. Hidra este pe ultima 100 de metri si va cadea pana la Craciun.Aceste texte ale dumneavoastra sunt demoralizatore si produc deznadejde in sanul patriotilor. Va trebui sa va remodelati discursul. E timpul sa dovedeti ca sunteti roman si ca doriti binele Romaniei.
RăspundețiȘtergereDl. Diaconu, de ce nu indemnati oamenii sa mearga la vot!?
RăspundețiȘtergereIn Monitorul oficial nu e publicata nici o hotarare, deci... la vot!
De aseara e publicat
ȘtergereDepre “America first” si tipul de politica a presedintelui Trump stiu bine toti cei care citesc aceste articole. Eu ma intreb insa daca Trump si-ar dori sa apara un tarile actual vasale politicieni de tipul sau sau slugi? Adica sa o spun mai plastin , in tara noastra si-ar dori pe cineva cu “Romania first” in proect sau mai bine unul care si in Romania sa fie tot “America first” > Fostul ambassador american numit de Trump la Bucuresti, Zuckerman a fost in grupul de sustinatori a lui Ciuca si acum aud ca aproba decizia curtii .
RăspundețiȘtergereVezi ce a postat Donald Trump Jr. pe X (Twitter) despre ce se intampla in Romania si o sa gasesti raspunsul la intrebarea ta. Trump a avut si el tradatorii lui...
ȘtergereBun de tot!
RăspundețiȘtergereL-au arestat pe Iulian Capsali, l-au batut, l-au batjocorit desi e bolnav cu covid. A venit prigoana
RăspundețiȘtergerestai la adapost si faci analize IN LOC SA SCRII CA NE-AU ARESTAT FRATII SI CAMARAZII BAAAA AIURITULE TRAIESTI IN LUMEA TA EZOTERICA DE ANALIST IN TURNUL DE FILDES. SPUNE LUMII ADEVARUL!
RăspundețiȘtergereAvem O Scrisoare Pierduta, traita pe viu!!
RăspundețiȘtergeresituatia la zi:
RăspundețiȘtergerehttps://evadare.ro/politica/democratia-ucisa-a-doua-oara-de-ccr-alegeri-iar-la-anul-si-la-multi-ani/
https://evadare.ro/politica/de-la-puciul-judecatoresc-la-o-mineriada-politieneasca/
totul in timp ce:
https://evadare.ro/economie/cifrele-dezastrului-economic-se-precipita/
https://evadare.ro/politica/romania-conduce-in-prabusirea-demografica-a-europei/
Aha, ma bucur ca ai ajuns la vorbele mele. Mai tii minte cand iti spuneam ca Trump va salva si America si Europa? Deja e prea tarziu sa mai incerce sa-l asasineze iar disperarea lor e atat de mare incat au renuntat si la aparente. Trump va distruge sistemul mafiot globalist, iar asta se va intampla pana in vara lui 2025. Nemernicii stiu si ei asta si isi joaca ultima carte: incearca sa porneasca WW3 inainte de inaugurarea lui Trump pe 20 ianuarie. Numai ca nu vor reusi!
RăspundețiȘtergere...asculta bine ce-ti spun acum sa nu zici ca n-ai stiut! Trump va sta cu deshtu-n cur si va executa doar ordinele celor ce-l detin...nu va salva nimic!
ȘtergereAsa este!
ȘtergereNu vreau sa particip la concursul de previziuni si profetii pe care il incearca unii care comenteaza pe acest blog. Doresc doar sa va cer sa remarcati singuri tonul si atitudinea lui Trump. Este provocator si vag in termenii ce definesc viitoarea lui politica, atribut de politician idiot si nu de om de afaceri, ceea ce Trump nu afost niciodata.
RăspundețiȘtergereA promis Pacea cu Ukraina-Rusia, dar nu si in ce termeni va avea loc acea pace.
Acum spune ca pacea va avea loc in termenii dictati de el, iar daca rusii nu se vor conforma vor fi obligati militar.
Putin le-a tot dat semnale, alune explosive ca sa inteleaga ca nu au teama de amenintarile demente si nici de armamentul inferior al SUA.
Trump merge cu amenintarile la calceama, dar rusii le-au citit deja cartile si rad impreuna cu chinezii, care si ei in multe domenii i-au depasit pe americani in arme.
Cine isi pune vre-o speranta in Trump nu stie ce face, s-a lasat pacalit de tromboanele lui Trump cat si de manevrele de martirizare aplicate lui Trump.
Grupul de interese care l-a adus pe Trump la presedintie inca nu are o linie clara de evolutie. Ei dupa instalarea lui Trump si verificarea tuturor parghiilor ce le vor avea la indemana, vor trebui sa negocieze cu adversarii si sa proiecteze impreuna o politica externa care sa aduca beneficii ambelor grupuri de interese.
Asa ca mai dureaza pana ce SUA isi va defini oarecum linia politicii ei externe, restul sunt doar amennintari si Trompe.
Despre pacea din Ucraina, tu cunosti semnificatia cuvantului NEGOCIERE? Stii ce-i aia? Cum ar putea sa iti spuna Trump rezultatul negocierilor dinainte? Si daca ar face-o, cam cum s-ar simti rusii? Rusii nu vor accepta o pace umilitoare pentru ei in niciun caz. Va fi pace numai dupa ce ursul va fi satisfacut si se va simti respectat. Spre deosebire de cei ce au incitat acest conflict si care fac totul ca el sa continue pana la ultimul ucrainean, Trump chiar vrea sa il incheie, asta e diferenta pe care unii nu o pot intelege.
ȘtergereSpune-mi un singur politician care a fost mai precis decat Trump in definirea politicii lui viitoare si care s-a si tinut de cuvant dupa alegeri. Astept.
totusi suntem peste 65% cei care isi doresc o schimbare (in bine!) ce fac, ne mazilesc pe toti?
RăspundețiȘtergereVa duc sa muriti pe front contra Rusiei.
Ștergereda mi frate acces la telegram .am porcăit o userista si m ai blocat acum ceva timp .
RăspundețiȘtergereAm observat că mai mulți dintre susținătorii cei mai cunoscuți ai lui Călin Georgescu, mă refer la Marius Tucă, Mirel Palada, Cozmin Gușă și Robert Turcescu, care au fost foarte activi pe timpul alegerilor, brusc, au tăcut. De când s-a anulat turul 1, n-au mai postat nimic pe youtube. I-o fi speriat cineva?
RăspundețiȘtergereNB
Cauta alt stapan. Sunt slugi platite.
Ștergere11:06
ȘtergerePff, si ce l mai pupau "inteligent" in kur înainte de T2. Toti salivau cu limba scoasa. Insa asta este ceva nou numai pentru naivii care cred tot ce vine de la tv.
Se poate și asta. Dar la fel de bine se poate că li s-a arătat pisica. Adică au fost intimidați sau amenințați ca să tacă. Nici măcar nu știm dacă sunt în libertate. Pur și simplu au dispărut.
ȘtergereEDIT A apărut din nou Cozmin Gușă. Emisiunea lui, „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, care era programată ieri, a început abia acum mai puțin de o oră, la ora 13:00.
https://www.youtube.com/watch?v=eIS5ZHLw_W8
NB
Ce este "testul Avangard din Mediterana" ?
RăspundețiȘtergere