Am rămas dator cu o promisiune. În urmă cu două zile am postat pe canalul meu de Telegram un grafic al evoluției acțiunilor Enron, cu comentând că voi reveni asupra sa. Cum revenirea nu s-a produs ieri - așa cum promisesem - unii cititori m-au tras de urechi, reclamându-mi că nu au înțeles mesajul, așa că sunt dator cu explicații. Nu a fost în intenția mea să nu mă țin de cuvânt, dar deseori lucrurile nu se desfășoară așa cum ne-am dori. Mă rog, iată-ne acum gata să ne așezăm la discuție.
Cine a fost Enron? O răsfățată a piețelor. Fondată în 1985, prin fuziunea unor jucător regionali, Enron a devenit rapid cel mai mare jucător de pe piața energiei americane. Între 1996 și 2001, compania a primit din partea cunoscutei reviste Fortune titlul “Most Innovative Company in America”. De menționat că în 2001 a primit cel mai mare „premiu” al existenței sale, anume „cel mai spectaculos faliment”. Graficul atașat ne arată colapsul gigantului care fusese răsfățatul piețelor. Abia după faliment s-a constatat cum, în spatele unei structuri corporative aparent solide, se ascundea o fraudă contabilă de neimaginat. Auditul companiei fusese asigurat de un jucător global și respectat de pe piața de consultanță, Arthur Andersen LLP, companie care și-a găsit sfârșitul după acest scandal.
Enron a fost o victimă a celebrei crize „Dotcom”, în care companii necunoscute ajungeau la cotații absolut aberante, pe baza unor previziuni de-a dreptul imposibile. Practic, orice pagină web care pretindea că oferă un produs sau un serviciu putea deveni vedetă doar pe baza unui „potențial” care era imposibil de realizat. Dar nebunia atrage după sine mulțimile care, visând la cai verzi pereți, ajung să trăiască într-o realitate absolut paralelă, din care se trezesc doar când li se termină banii. Atunci începe jalea.
Mega criza în care trăim acum a fost comparată cu multe crize anterioare. Ce-i drept, din anumite puncte de vedere seamănă cu fiecare în parte, însă din punct de vedere al magnitudinii este unică. Nicio altă criză din istorie nu se va compara cu ceea ce urmează să apară.
Dacă veți studia indicii pieței americane veți vedea grafice similare celui al Enron în perioada de dinainte de prăbușire. Încă din 2008 le spuneam cititorilor mei ca, atunci când văd formându-se grafice exponențiale, să știe că deznodământul n-are cum să fie altul decât prăbușirea la zero. Așa s-a întâmplat mereu și, de fiecare dată, excesul a fost justificat de așa-zisul argument „de data asta este diferit”. Aiurea, mereu a fost la fel deoarece întotdeauna e vorba despre lăcomie.
De ce-au ajuns piețele americane atât de umflate? Din dorința politicului de a contracara China. SUA vrea să arate că este în continuare „jucătorul suprem” și pentru aceasta umflă la extrem orice narațiune. Au fost mai multe narațiuni care au umflat așa-zisele rezultate excepționale ale economiei americane. Mai țineți minte când urlam precum câinele la lună în ceea ce privește falsificarea datelor de pe piața muncii? Scotea Administrația Biden niște cifre de-ți creștea tensiunea întrucât aveai impresia că nu mai înțelegi lumea în care te afli. O spuneam pe șleau și veneau deștepții care ziceau plini de emfază: „Cine te crezi tu să contești autoritatea unor instituții respectabile?”. Da, chiar așa, cine sunt eu să am pretenția că mă uit clar, dându-mi jos ochelarii colorați în roz cu care ni se recomanda să citim statisticile? Iaca acum se demonstrează că datele de pe piața muncii din trimestrul 2 au fost falsificate de la A la Z! Cine a avut dreptate???
Însă chestiunea care nu-mi dă pace este narațiunea cu privire la AI. La ora actuală inteligența artificială este cea care impulsionează cotațiile. O companie banală precum Nvidia a ajuns vedetă bursieră doar ca efect al propagandei. Și nu e vorba doar de ei întrucât toți granzii IT vorbesc aceeași limbă, a AI-ului eliberator. Am spus de mai multe ori că AI-ul de azi este dotcom-ul de ieri. Nicio diferență între ele. Dar, pentru a nu fi acuzat de părtinire trebuie să vin cu argumente. Să începem.
Microsoft, unul dintre jucătorii de top ai lumii IT se confundă cu AI-ul. Compania se află în spatele OpenAI, astfel încât poate fi considerat un jucător de top. Ceea ce m-a derutat a fost faptul că, în interiorul Microsoft nu există o divizie de business AI. Da, ați citit bine. Intrând și mai adânc în problemă, observăm că Microsoft a pus la punct o grămadă de produse AI, dar care se bazează pe tehnologia OpenAI. De fapt, dacă vom studia mai atent vom înțelege că întreg jocul Microsoft pe această piață este cel de ... vânzător de putere de calcul, adică de servicii cloud. Cu toate că pare „all in”, Microsoft pare a aborda extrem de pragmatic întreg domeniul, doar că uneori nu se mai poate izola. De ce? Există o explicație pentru fiecare element pe care-l vedem, doar că ea trebuie găsită și, mai ales, acceptată.
Am rămas surprins atunci când am citit că OpenAI cheltuiește 2.35$ pentru a produce 1$! Știați chestiunea asta? Când vreodată pe această planetă o asemenea statistică dezastruoasă a produs o vedetă în business? Vă las să vă răspundeți siguri. Între timp, citesc diverse rumori care, ușor, ușor, ies la suprafață. Se vorbește despre greutăți din ce în ce mai mari ale Microsoft în ceea ce privește finanțarea OpenAI care costă din ce în ce mai mult. În plus e în balanță inclusiv finanțarea propriilor inițiative. De exemplu, Wall Street Journal spunea prin 2023 că Microsoft pierde în medie 20$ pe user pe lună în afacerea Github Copilot, generatorul AI de cod.
De fapt, până acum toate marile companii au pierdut serios în lupta pentru „supremația” în AI. Și nici măcar n-a fost o luptă pentru podium, ci fiecare a alergat pentru a nu pierde startul. Amazon a băgat 75 miliarde $ în AI. Pentru a-și micșora cheltuielile a investit într-o divizie care ar urma să producă chip-uri AI. E un șah mai mult decât clar la Nvidia. Însă dincolo de strategie, mă întreb la ce anume se așteaptă toți acești oameni care aruncă sume faraonice pe geam?
Serviciile AI nu sunt unele ieftine în prezent. Costă destul de piperat. De ce? Simplu: pentru a funcționa au nevoie de hardware scump și de extrem de multă electricitate. Nu i-am văzut pe isteții de la „ideologia verde” protestând în fața evidenței care ne arată că un singur centru de date a ajuns să consume mai mult decât un oraș cu 10 000 de locuitori! Doar consumul de apă, necesară răcirii echipamentelor din centrul de date, a ajuns echivalentul consumului unui oraș cu 20 000 de locuitori. Statisticile sunt, pur și simplu de neimaginat. Însă foamea de energie a noilor centre de date este departe de a fi satisfăcute. De aceea companiile cochetează cu ideea de a-și face propriile centrale nucleare care să le producă energia necesară funcționării.
OK, având în vedere costurile și faptul că la prețurile de acum nu se obține profit, ce prețuri ar trebui să practice cei care sunt în zona asta? Github Copilot costă între 10 și 40$/lună. O companie nu poate lua însă decât un pachet care costă minim 19$/lună. Dacă pentru fiecare utilizator se pierd în medie 20$, înseamnă că Microsoft ar trebui să practice prețuri între 40$ și 80$/lună. Pentru ce? Pentru un generator de cod? E doar o jucărie pe care un programator cu experiență n-o va folosi. Iar un programator începător, lăsat în seama Copilot, nu va învăța niciodată deoarece îi va fi mai ușor să pună o întrebare în loc să rețină ceea ce e de reținut.
Vine ănsă un alt aspect. OK, să zicem că e spectaculos domeniul, dar orice om revine la întrebarea de bază: se produce ceva viabil din toată chestia asta? Hai să nu ne uităm la prețuri pe moment! Dacă-i veți pune o asemenea întrebare unui manager al unei companii marii, vă va răspunde cu emfază că treburile sunt abia la început și că ceea ce urmează să apară este fabulos. Zău? Din nou trebuie să mergem să vedem datele reale. Recent, anumite companii s-au plâns că nu mai au date pe care să-și antreneze modelele noi deoarece, pur și simplu, datele de antrenament se epuizează. Ca să înțelegeți mai pe românește: tot ceea ce a produs umanitatea nu mai e suficient pentru antrenarea modelelor AI în vederea unor performanțe sporite. De aceea s-a venit cu ideea creață de a antrena AI-urile de generație ulterioară cu ... date produse tot de AI. Vă uitați strâmb? E ca și cum un dresor de la circ, specializat în dresura de câini, ar spune că și-a epuizat capacitatea de a dresa câini, motiv pentru care va utiliza câini care să dreseze alți câini. Oricât ar părea de penibil fix despre asta e vorba! Însă, ceea ce trebuie să înțelegem în subsidiar este ceva mult mai crâncen, anume că AI-ul și-a atins vârful. Iar după vârf n-are cum să vină altceva decât căderea.
Suntem exact ca în pragul crizei imobiliare din 2007-2008 în care toată lumea era cu capul încins, asta până când a venit cineva și a dat cu apă, scoțând lumea din visare. Exact la fel e acum, doar că la altă scară întrucât nu avem doar buba AI, ci multiple alte bube. Să vă mai dau un exemplu: zona crypto.
Cotațiile Bitcoin s-au dus la cer deoarece Trump s-ar fi pronunțat în favoarea criptomonedelor. Sunteți siguri? Eu unul am spus-o de mai multe ori, dar nu m-ați crezut: Trump e un mare prost și, pe deasupra, e deosebit de manipulabil. Ați văzut cum l-a făcut Macron cu Zelenskyi? Imaginați-vă ce-i fac propriile servicii! Care-i totuși treaba cu zona crypto și de ce s-a îndrăgostit Trump de această tehnologie pe care, bag mâna-n foc că n-o pricepe? De fapt, toată treaba cu criptomonedele reprezintă o capcană în care-a fost atras Trump. Sub nicio formă nu va avantaja Bitcoin deoarece, în ciuda imensei cote de piață pe care o are, Bitcoin nu e deloc scalabil. Marele interes este însă al mafiei bancare care ar vrea să impună Ripple, criptomoneda pe care o controlează(simbol XRP) sau Thether(simbol USDT), care-i un dolar digital. Nu vă faceți iluzii că veți vedea minuni. Sub nicio formă Trump nu va evada din mediul trasat de interesele FED. Astfel încât tot ceea ce vedeți pe piața crypto este o nouă umflare a balonului.
Ne putem uita oriunde în economie și vom vedea fix același lucru: un exces de neimaginat. Până acum, câte un asemenea exces ieșea la lumină și exploda aruncându-ne în câte-o criză mai mică sau mai mare. Acum însă parcă ar fi deschis cineva Cutia Pandorei și toate excesele umblă liber. Oare ce poate ieși din asta?
"Oare ce poate ieși din asta?"
RăspundețiȘtergereVine curtea constitutionala si decide ca actiunile nu au voie sa scada. Nu ai voie sa vinzi in pierdere .i Si gata. S-a rezolvat.
Asta nu e curte judecatoreasca, e o curte formata din libidinosi, lingusitori , hidosi si basinosi
ȘtergereAti sesizat bine si momentul pentru alarmare spre iesire, deoarece:
RăspundețiȘtergere"cotitura" este deja formata si confirmata,
pe orice grafic v-ati uita!
Ce poate iesi? Continua Marea Resetare. Nu e evident?
RăspundețiȘtergereArticolul a fost scris privind cu lupa si descrie crapaturile. Abordand insa in ansamblu AI-ul va deveni indispensabil oricarui proces. Chiar si oamenii vor fi obligati sa se conecteze daca vor vrea sa fie parte din sistem (ex. nici tu nu vei mai accepta angajati "tampiti" pt ca refuza sa se conecteze la AI si astfel vor fi de 100 de ori mai putin eficienti decat ceilalti; cu toata bunavointa insa nu-ti vei putea permite sa nu fii in randul lumii pt ca automat devii necompetitiv).
Ramane de vazut daca pionierii AI vor avea de castigat sau vor da faliment. Marea Criza care urmeaza oricum va schimba totul. Insa pasii inainte facuti de AI vor conta enorm si noi vom pasi cu drag si spor in Noua Lume sclavagista.
Vestea buna este ca nu vom sta mult in ea. CEL care ne-a salvat acum 2000 de ani va veni si A Doua oara.
Rabinul Yeshu ben Iosif (și vă rog nu asociați conotații negative acestui titlu) nu mai vine din simplu motiv că n-a venit nici prima oară, din moment ce e un personaj fictiv, inventat, cu istoria plagiată din cea a altor persoane/personaje precum Mithras și alții.
ȘtergereNu-mi e clar, și tind să cred că nici ție, ce anume a salvat acest personaj.
Dacă visezi la Apocalipsele prgramate de unii, țin să-ți trag atenția că îți visezi genocidul și că promisiunile de viață veșnică pe care ți le fac nu se vor materializa.
Legat din Open AI pierzi detalii din vedere, si anume ca el este oferit partial gratis, dar prin asta este testat de sute de milioane de utilizatori prin intrebarile lor la o scala de neimaginat si al carui cost de neimaginat nu este luat in calcul
RăspundețiȘtergereNu ai amintit nimic de bula Tesla, nebunia de pe Quantum Computing etc
AI-ul nu este un "panaceu universal". Este doar o unealta care in anumite situatii aduce anumite beneficii, iar in multe alte situatii este complet inutila.
RăspundețiȘtergereConform ultimului studiu "Tech Talent" realizat de Linux Foundation, domeniile in care Generative AI este implementat, cel mai utilizat si aduce ANUMITE beneficii reale sunt:
- Data Analisys and Reporting
- IT Infrastructure Monitoring
- Software Developement: Testing
- Network Management & Security
- Project Management Tasks
- System Maintenance and Updates
- Quality Asurance and Testing
- Customer Support and Helpdesk Services
- Sales and Marketing
Cu alte cuvinte este doar o forma de automatizare primitiva. Probabil folosita in companiile care nu isi permit sa angajeze (suficienti) specialisti IT adevarati. Per total frectie la picior de lemn.
Oricum, fara interventie si mentenanta permanenta si performanta umana AI-ul este complet inulil.
Ca si specialist "tech", niciodata nu am investit in companiile de "tech". Tot timpul au fost extrem de supraevaluate. Am preferat investitiile in companii ce produc produse absolut banale de care are nevoie toata lumea in permanenta si care se consuma cum sunt Procter & Gamble, Unilever, Coca-Cola Comp, Walmart, LVMH, etc. Astea tot timpul au fost mai sigure si mai realiste si au adus profituri chiar daca au avut urcusuri si coborasuri.
O întrebare care nu are legătură cu acest subiect: Cum naiba, România, membră UE, NATO, Schengen ,cu creștere economica încadrată în media UE, dar mult peste Germania, cu datorii mult sub plafonul atins de alte state, cu PIB peste Grecia, Ungaria, Slovacia, Portugalia, Finlanda, primește un downgrade de la Fitch?
RăspundețiȘtergereCe interese sunt acolo?
Avem deficit bugetar de cca 10% - de departe cel mai mare din UE
ȘtergereSunt doar un observator, un om simplu impartial, care utilizeaza tehnolgia clasica.Cred ca cel mai mare pericol pe care il reprezinta AI, in viitor, este sa-i faca pe oameni si mai prosti decat sunt astazi.Ceva de genul; esti in padure si intrebi AI ce trebuie sa faci sa aprinzi un foc sa te incalzesti.
RăspundețiȘtergereDomnu' Dan, ce misto se vede pe grafic:
RăspundețiȘtergerecat de mult dar si brusc s-a apreciat actiunea Enron pe piata de carto(o)n/mucava, imediat dupa interventia/masluirea comisa de catre factorul de influenta "pix" in contabilitatea firmei, dar si cat de mult si chiar abrupt s-a depreciat, dupa descoperirea facaturii din pix a pretinsei profitabilitati.