vineri, 20 decembrie 2024

Marea separare tehnologică față în față cu marea prostie


Citeam acum câteva luni că rușii au reușit o penetrare adâncă în interiorul ASML. Pentru cei care nu știu, ASML produce litografe necesare producției de circuite integrate. Sunt o componentă esențială a industriei, iar ASML este cea mai avansată companie în domeniu. Concurenții săi sunt foarte puțini și au cote de piață mici. În domeniul litografelor pentru chip-urile de vârf, ASML practic nu are concurent. În concluzie, operațiunea rușilor pare un succes deoarece se presupune că ar fi reușit să extragă secrete de fabricație esențiale. 

După cum probabil știți, Rusia e sub efectul sancțiunilor occidentale și s-a trezit peste noapte în preistoria microelectronicii. Motiv pentru care e nevoită să se reinventeze. Știrea ar face pe oricine să se gândească la apariția unor clone rusești în condițiile în care s-a ajuns la o asemenea penetrare. Am fost tare curios și am urmărit fenomenul, mai ales că pe acolo se vorbea despre apariția unui „roadmap” în ceea ce privește dezvoltarea litografiei rusești. Documentul a ieșit acum câteva zile și e un șoc total! În prima parte a sa se demonstrează de ce Rusia nu trebuie să copieze modelul ASML. Conform acestuia, litografia EUV bazată pe tehnologia cu o lungime de undă de 13.5 nm este una scumpă și inaplicabilă necesităților tehnologice ale Rusiei. Litografele ASML din seria NXE depășesc 300 milioane EUR, iar noua generație este de câteva ori mai scumpă. În ciuda prețului, producătorii de top(TSMC, Samsung) consideră că modelul e eficient economic, aceasta ca efect al poziției de monopol a companiilor respective. În document este menționat clar că, din punct de vedere tehnologic, este imposibil acum ca o țară să replice modelul ASML întrucât acolo este vorba de o deschidere fără precedent a proiectului și de atragerea unor tehnologii de top în care alte țări dețin controlul. Și, ca argument suprem, se aduce în atenție eșecul SUA sau al Japoniei de a replica succesul ASML. Și-atunci? 

Ei bine, în roadmap se propune ceea ce era de așteptat, adică amplificarea efortului în direcția dezvoltării unui litograf suveran, care există de ceva timp atât ca proiect, cât și ca prototip. Tehnologia dezvoltată de ruși este net diferită. Utilizează un laser cu o lungime de undă mai mică, de 11.2 nm, ceea ce duce o creștere a rezoluției cu 20%, dar și simplificarea generală a instalației și un cost final redus. Ceea ce o face foarte potrivită pentru producții mai mici. Ideea e că, la ora actuală, litograful dezvoltat de ruși lucrează în tehnologie de ... 350 nm, adică o tehnologie specifică anului 1996. Pare hazliu pentru unii, dar în realitate există o grămadă de componente actuale care sunt realizate în această tehnologie, în special cele din industria auto, telecomunicații sau în zona energetică. Conform roadmap-ului, în 2026 urrmează să fie livrate litografe în tehnologie de 130 nm, după care se consideră că diferențele tehnologice vor fi acoperite mai rapid. Ideea e că, în conformitate cu documentul menționat, rezultă nu doar că tehnologia pe care o dezvoltă acum rușii va fi capabilă la maturitate de depășire a performanțelor litografiei EUV a olandezilor de la ASML, ci și un fapt mai important, anume că după depășirea perioadei restricțiilor, industria litografică rusească va putea intra direct în concurență cu marii producători mondiali(Nikon, ASML etc.), beneficiind de prețuri mult mai bune și o robustețe mai mare a echipamentelor.

Pun aici punct poveștii cu litografele rusești pentru a sări într-o altă zonă, anume cea auto. Toată lumea e speriată de mașinile chinezești care vin pe piață nu doar cu costuri mai mici, dar și cu tehnologii excepționale. Recent am mers cu un Xiaomi SU7 și, vă spun sincer, e din alt registru. N-aș fi crezut niciodată că o asemenea mașină poate fi produsă în China. După experiența cu ea însă, vă pot spune fără menajamente și cu certitudine că o asemenea mașină nu poate fi produsă în Europa. 

V-am povestit recent despre aventura mea semi-electrică, iar întrebarea pe care și-ar pune-o oricine ar fi de ce în China motorizarea electrică are atâta succes în timp ce-n Europa e un eșec? Răspunsul e simplu: în China s-a pornit de la bază, s-au făcut calculele în ceea ce privește solicitarea rețelei care-a fost îmbunătățită astfel încât să suporte stresul indus de milioanele de autovehicule electrice care sunt puse la încărcat. S-a dezvoltat infrastructura de bază, pentru ca apoi mașinile electrice să intre natural în circulație. În Europa s-a dat cu hei-rup-ul socialist gen „trebuie să”. S-au luat decizii aberante și totul e un eșec strigător la cer. Sunt mulți critici ai mașinilor electrice, printre care și subsemnatul, dar există avantaje în ceea ce privește deplasarea urbană cu asemenea vehicule. Cei care au fost în China au putut observa limpede cât de respirabilă este atmosfera orașelor mari care, în urmă cu doar 20 de ani, erau niște capcane chimice în care riscai să te sufoci pe stradă. O infrastructură deșteaptă ar putea facilita dezvoltarea unui transport electric urban eficient, care ar mai îndepărta din poluarea pe care o cunoaștem și care are efecte asupra sănătății locuitorilor. Doar că transportul electric nu e un panaceu întrucât, așa cum am mai spus, în practică muți „rezervorul cu benzină” în afara localității. Asta înseamnă că trebuie să faci eforturi de îmbunătățire a infrastructurii electrice întrucât consumurile de energie electrică ajung să-ți sară de câteva ori peste cele actuale. Nu mai vorbesc de zona de producție unde, de asemenea, trebuie mărite substanțial capacitățile. Închid aici paranteza pentru a reveni la subiectul producției auto din China.

Probabil că acum vă gândiți că avem de-a face cu un avantaj al Chinei strict pe partea electrică a industriei auto, ceea ce e fals. De fapt avem surprize majore. Un exemplu nu-mi dă pace. Noul motor hibrid global al celor de la Mercedes, nume de cod M252, va fi unul cu un randament record de 50%. E o realizare, doar că acest motor nu se dezvoltă în Germania, așa cum ne-am așteptat, ci în ... China. Însă, în China nu va fi dezvoltat la vreo subsidiară a Mercedes, ci la Aurobay China, care, de fapt, e Geely! Inginerii germani doar supervizează producția motorului pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de calitate ale Mercedes.

Și pentru că am pronunțat Geely, poate că ar fi timpul să vorbim despre Horse Power Limited. Ați auzit de această companie? Ar fi trebuit deoarece sunt prezenți în România, preluând o mare parte din ... platforma Dacia de la Mioveni. V-am făcut curioși? Horse Power este un joint venture între Renault și Geely, care produce întreaga gamă de motoare termice utilizate de Renault. Cei care sunt apropiați de domeniul auto știu bine că francezii au fost producătorii unor motoare temice excepționale, care au făcut istorie. La fel și nemții de la Mercedes. Ceea ce ar trebui să remarcați este că întreaga istorie europeană de 100 de ani de motoare termice a fost preluată din mers de China. Așadar, în scurt timp, dacă vei avea nevoie de un motor performant, va trebui să mergi în China. Iată cum, o bună parte din cunoștințele - altă dată neprețuite - ale tehnologiei europene au devenit o marfă achiziționată pe nimic de chinezi. Care chinezi știu să profite din plin întrucât, atât pentru transportul de marfă, cât și pentru cel pe distanțe lungi, pariază pe motoarele termice hibride datorită eficienței sporite. 

Și uite-așa, dacă în ceea ce privește litografele vorbim de separare tehnologică, acum discutăm despre dispariția cunoștințelor de pe teritoriul Europei. Totul este opera Uniunii Europene, acest nou URSS al incompetenței absolute. Fără doar și poate, să reușești să distrugi o industrie cu o tradiție de peste 100 de ani, precum cea auto, este o performanță demnă de antologia prostiei. Atunci când „panoramăm” lumea, constatăm că deja situația a devenit extrem de complexă. Marile puteri se bat în tehnologii și își împart lumea, în timp ce proștii chibițează de pe margine fără să realizeze că le fuge pământul de sub picioare. La cum arată lucrurile, peste ceva timp, în cartea de istorie vom citi despre cum prostia absolută a reușit să scufunde întreg continentul european. Confruntându-se cu provocări de neimaginat în alte vremuri și aflată sub o obosită ocupație americană, Europa e incapabilă să se definească și va deveni o pradă în viitorul apropiat. Așa cum am mai spus în materialele trecute, Vestul Europei este într-un pericol iminent de islamizare și intrare sub sfera de influență a Arabiei Saudite, ceea ce ar fi o rușine istorică. După ce de atâta amar de vreme Europa a dominat copios Asia, iată că i-a venit rândul la a se transforma din stăpân în sclav. Și totul ca efect al unor elite inepte care, crezându-se stăpâni absoluți, au reușit să-și transforme avantajele în pietre de moară. 

Va fi o lecție pentru generațiile viitoare acest mod în care prostia scufundă tot. Pentru noi, ceea ce se întâmplă e un avertisment care ar trebui să ne facă să înțelegem că în scurt timp va trebui să ne bazăm doar pe propriile picioare. Și, dacă vrem să se aleagă ceva de noi, va trebui să scăpăm urgent de prostia care băltește la toate nivelele puterii. Dacă Ciolacu - omul care a accelerat prăbușirea economică a României - este văzut ca „singura alternativă viabilă de premier”, vă dați singuri seama cât de mare e negura în care ne aflăm. 

16 comentarii:

  1. "Gândește global, acționează local."
    Localismul a devenit filozofia câștigătoare față de globalism. Dar abia recent din cauza pandemiei.
    Da e multa prostie globalistă, dar prevăd o modificare a ideilor globaliste având în vedere că lumea s-a deșteptat și nu mai vor că lucrurile sa se miște doar global, ci și local.
    Voi vă dați seama cu un președinte care nu își ia comisionul de la globaliști câte industrii ar trebui sa relanseze in Romania?
    Din 2020 toate partidele politice la putere au dat mâna cu globaliștii și au încasat comisioane grele.
    Acuma poporul le vrea jos și vrea partidele locale care au devenit de extremă dreapta, o mincinoasă denumire a jurnaliștilor pentru naționaliști.
    Faza momentan este că nu ne lasă nimeni sa concurăm cu nimeni și nici să avem să producem ce vrem noi.
    Să zicem că ne apucăm să facem iar tractoare.
    Păi iar vin occidentalii cu ceva șantaj să închidem fabrica de tractor că facem concurenta la producătorii europeni de tractoare.

    Romania este o victimă a globalismului care nu este corect absolut deloc, este despotic, dictatorial și promovează nepotismului, gen doar unii au dreptul de a deschide nu știu ce fabrică.
    Cât timp vom sta sub umbrela EU nu mai putem merge in sus, cu nimic.
    Am ajuns la maximul de dezvoltare pe care ne lasă să îl ajungem, și este execrabilă de vechi, am revenit la anii 80 înainte să se împrumute Ceaușescu pentru a deveni singură țară care și-a plătit datoriile de stat către FMI, Banca Mondială și mai nu știu cine.
    Păi noi dacă relansam industriile am avea multe de câștigat și mulți "prieteni" globaliști o să sară să ne oprim.
    Nu doar că Georgescu ne-a arătat atât noua românilor cât și întregii lumi că Plăcuță SUEDEZĂ este mafia care controlează Romania de 35 de ani indiferent cine vine la putere.
    Adică lași la putere PNL, PDL, USR, UDMR și când vine unul fara sa fi cotizat la televiziune îl interzic, sau că Sosoaca și Răzvan.
    Oricum tot respectul pentru Georgescu deoarece a reușit cu NATO ce nu a reușit nimeni, nici măcar rușii: in ziarele straine se vorbește despre dictatura NATO dintr-o țară NATO.
    Cazul României este un caz clasic de preluarea puterii pe buletinul personal in numele României și predat globaliștilor, să decidă ei ce se face aici.
    Ce zice Iohannis putem fiecare român din 22 decembrie sa ne declarăm și noi președinte de țară.
    Nu știu dar au trecut 35 de ani și abia ne bagă în Schengen.
    Comuniștii nu au avut nevoie de 35 de ani sa te bage la Cooperarea internațională.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Johannis isi va termina cariera in puscarie, pt. lovitura de stat si tradare nationala. Mai dureaza pana ajunge acolo, dar in urmatorii 10-15 ani destinatia lui e inevitabila. Asta daca are noroc si nu se reintroduce pedeapsa cu moartea. In locul lui as fi taiat-o scurt la sfarsitul mandatului fara sa ma fi implicat in mizeria de lovitura de stat. Dar daca nu are minte ce sa ii faci...

      Ștergere
  2. https://fortune.com/2024/12/17/bitcoin-downtime-update-quantum-computing-attack-study/

    Si asta unde doar acum o saptamana erau siguri ca nu se va intampla:

    https://medium.com/thecapital/quantum-vs-bitcoin-why-willow-cant-crack-the-code-2cfe93be1139

    In anul in care incep schimbarile geologice/astronomice Soarele se va deplasa dincolo de Tropic depasind limitele orbitei sale (intre solstitii), rasarind de la vest la est (sau perceput nord la sud).

    RăspundețiȘtergere
  3. Europa, așa cum o știm, este sortită pieirii! Dar ce se întâmplă cu România, astăzi, când vine premierul maghiar, Victor Orban, să " facă" afaceri cu statul, adică să " pună laba" pe e-on! Asta e de NOAPTEA MINȚII!
    CUM?
    Vin ungurii să facă afacerea secolului?
    Serios?
    Ghinion ar spune " un clasic în viață!
    Asta este o MARE PROBLEMĂ!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ne da voie comitetul central al EUSSR de la Bruxelles sa avem companii nationale, trebuie privatizate. Spre companii nationale ale altor state. Stil OMW. Asa e cand esti colonie.

      Ștergere
  4. Cel mai recent angajați, primii concediați.
    Busim înainte de SUERSS.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Rusia s-a trezit peste noapte în preistoria microelectronicii." Așa scrie un necunoscător din evul mediu.
    Încă din anii 80 Rusia avea un avans tehnologic remarcabil în microelectronica. Rusia exporta stații radar militare in care sistemele de protecție la bruiaj erau fabricate cu tehnologie de microelectronica la care europenii doar visau....

    RăspundețiȘtergere
  6. M-am uitat puțin pe site-ul ASML, pentru că lucrez în domeniul nanolitografiilor. E clar că vor fi depășiți. Sunt blocați în vechea paradigmă: mult, scump și fără rost. Încă ceva. Se uită de sus cu dispreț la ceilalți. Îi văd ca pe niște furnici.

    RăspundețiȘtergere
  7. Europa a avansat tehnologic cand timp a fost doar un continent pe care existau tari. Cand Olanda, Franta, Germania si Anglia se luau la intrecere. Cand a inceput "cooperarea" interstatala progresul tehnologic s-a mutat pe bancheta din spate.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am nimic împotriva lui Călin Georgescu !

    În 2014 împreună cu un prieten am decis să investim în România.
    Pe vremuri eram tânăr, și cam ocupat cu dorințe personale. Doream să devin vedetă în domeniul meu.
    Am avut vă mărturisesc, tot ce mi-am dorit pentru o perioadă.
    Un fel de perioadă de aur în care totul era posibil. Frecventam elita domeniului în care lucram, aveam bani, aveam de toate.
    Eu care am pornit de jos.
    Mai jos decât în genunchi, e greu.
    Să nu mă pierd.
    Doream să dezvoltăm proiecte imobiliare "green" verzi.
    Verzi în sensul că imobilul, casa ori blocul etc produceau mai multă energie decât consumau.
    Cuplată cu o izolare a imobilelor îmbunătățită, succesul era garantat. Izolarea era din lână naturală, și nu din lână de sticlă.
    Costa puțin mai mult la prețul construcției, dar în plus de beneficiile pentru sănătatea consumatorilor , are o eficacitate și longevitate superioară.
    De asemenea permiteam crescătorilor de ovine să își vândă lâna în loc să o arunce.
    Nimeni nu prea mai avea folos de lână.
    Lucrând cu un arhitect interesat de proiect, am decis că și producția acelui material de izolare va fi românească.
    Producția lânei naturale pentru izolarea clădirilor împotriva pierderilor inutile de energie, era o afacere durabilă și profitabilă.
    În plus de a crea noi locuri de muncă în diverse domenii, respectam cele mai înalte standarde morale, economice, și ecologice.
    Zis și făcut, am decis zonele unde urmau să apară primele proiecte.
    După ce am ales anumite zone, am plecat să vizităm terenuri pentru dezvoltarea primului proiect.
    Nu vă povestesc zonele superbe vizitate, dar vorbind cu arhitectul în mașină încercam să prospectăm viitorul.
    Viitorul lumii noastre dar rămânând ancorați în proiect.
    La un moment cred că domnul arhitect ma întrebat ceva de genul, care ar fi resursele de valoare de mâine.
    Eu am fost direct, apă și mâncare.
    Vă mărturisesc ceva, eu nu prea le aveam cu energia pe vremuri nu cunoșteam destul subiectul.
    Dar vorbind despre Hrană și Apă, mă gândeam la domnul Călin Georgescu.
    L-am văzut la Nașul TV.
    Omul mi s-a părut foarte pertinent în plus de maniera sa de a vorbi.
    Vorbește bine, prezintă bine, în fine mi s-a părut un Om echilibrat.
    Recunosc faptul că de la dânsul mi-a venit ideea și prin consecință răspunsul meu spontan.
    Îl promovam deja fără să îmi dau seama.
    Domnul arhitect a fost de acord, și ma complimentat pentru răspuns.
    De asemenea mi-a explicat că în plus de a crea noi forme de producție de energie, Omul trebui să învețe să o economisească, energia.
    Nu neapărat să o economisească dar să nu o risipească.
    Risipă nu neapărat dorită și voluntară.
    Mă opresc aici pentru moment.
    Nu doresc să fie textul prea lung, pentru a putea fi publicat pe mai multe canale.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nimic împotriva lui Călin Georgescu !
    Part 2

    Despre Hrană și Apă, noi povesteam că ar trebui să fie asigurate tuturor, și de calitate.
    De calitate însemnând să nu ne îmbolnăvească !
    După care dacă este posibil să respecte și dreptul muncii, căci lumea este plină de plantații, pline de sclavi.
    Când spuneam lumea domnului arhitect, vorbeam deja despre Europa.
    În Europa citeam pe vremuri că români de ai mei sunt exploatați, printre moldoveni, bulgari, albanezi lista era lungă.
    Pe anumite plantații în condiții despre care voi vorbi altcândva.
    Ce să mai vorbim despre prostituție, și trafic de carne vie.
    Câți minori a pierdut România ?
    Nimeni nu știe, dar precizez că și eu am făcut parte din acei copii.
    Nu despre asta este vorba, problemele sunt numeroase, doream să menționez că mă informam.
    Mă informam bine, dacă nu chiar foarte bine pentru nivelul meu în domeniu.
    Mărturisesc faptul că mi-am dorit să știu multe despre lume.
    Fără să știu deveneam jurnalist.
    Am fost și actor, regizor, am fost și caut să fiu multe altele.
    Să revenim la subiect, hrana și apa sunt vitale Omului.

    Banul nu se mănâncă, vorbă veche dar mai mult ca niciodată, de actualitate.
    Datorită banilor mâncăm, adevărat este. Dar oare mâncăm bine ?
    Mâncăm ori ne hrănim ?
    Ne hrănim în sensul ne restaurăm.
    Ne restaurăm fizic și psihic.

    Deci aici nu cred că există opoziție.
    Despre Apă, trebui să fie curată și disponibilă tuturor.
    Sunt de acord cu programul domnului Georgescu, să fie clar !
    Cred că suntem toți, oarecum.
    Acest program dacă este bine aplicat, poate oferi României, oportunități nelimitate.
    Mă gândesc la locurile de muncă ce ar putea salva Diaspora.
    Nu îmi place acest cuvânt, dar este o realitate că mulți români doresc să revină acasă.
    Nu doar să revină dar să și rămână, acasă.
    Proiectul domului Georgescu este rentabil, durabil, și uman.
    De multe ori uităm Omul dânsul nu uită.
    De multe ori îl uităm pe Dumnezeu dânsul îi răspândește lumina, pe unde apucă.

    Și aceste două fapte l-au făcut dușman în ochii multora.
    Eu admir curajul dânsului, și îl respect pentru programul său curajos.
    Îi admir în mod special, calmul și determinarea de care dă dovadă.
    Cred că un adevărat conducător este capabil de orice pentru a salva neamul său.

    A iubi familia ta, poporul tău, patria ta, toate acestea ne fac nemuritori.
    Dar acestea cer și sacrificiu.
    Domnul Călin Georgescu a dovedit că este gata de sacrificiu, dacă trebui.
    Ce dovadă să mai vrem ?

    Urmează partea a treia

    RăspundețiȘtergere
  10. "Însă, în China nu va fi dezvoltat la vreo subsidiară a Mercedes, ci la Aurobay China, care, de fapt, e Geely!"

    Actionariatul Mercedes este intesat de investitori chinezi inclusiv Geely!
    "In May 2010, the Shenzhen BYD Daimler New Technology Co., Ltd., trading as "Denza" was established between BYD and Daimler to produce luxury electric vehicles...
    Li Shufu of Chinese automobile manufacturer Geely took a 9.69% stake in the company, through Tenaciou3 Prospect Investment Limited, in February 2018, making it the company's largest single shareholder. Geely is already known from its ownership of Volvo Car Corporation...
    In July 2019, BAIC Group purchased a 5% stake in Daimler, which is a reciprocal shareholder in BAIC's Hong Kong listed subsidiary..."
    https://en.wikipedia.org/wiki/Mercedes-Benz_Group
    https://group.mercedes-benz.com/investors/share/shareholder-structure/




    "Horse Power este un joint venture între Renault și Geely"

    Si Arabia Saudita prin Aramco.
    https://www.horse.cars/partnership/




    "Cei care sunt apropiați de domeniul auto știu bine că francezii au fost producătorii unor motoare temice excepționale, care au făcut istorie. La fel și nemții de la Mercedes."

    O gramada de modele Mercedes sunt intesate de motoare si transmisii Renault, altele fiind in totalitate masini Renault cu caroseria putin schimbata si cu un logo diferit, vezi de ex si toata gama Smart - Renault Twingo.

    Nu este un articol complet dar este concludent:
    https://andcetin.com/renault-engined-mercedes-models-and-which-ones-to-avoid-45/

    https://timesofmalta.com/article/renault-nissan-daimler-in-small-car-engine-deal.301661

    "Renault-Nissan-Mitsubishi and Daimler Alliance
    On 7 April 2010, Renault-Nissan executives, Carlos Ghosn and Dieter Zetsche announced a partnership between the three companies. The first fruits of the alliance in 2012 included engine sharing (Infiniti Q50 utilising Mercedes diesel engines) and a re-badged Renault Kangoo being sold as a Mercedes-Benz Citan."
    https://en.wikipedia.org/wiki/Mercedes-Benz_Group




    "Ceea ce ar trebui să remarcați este că întreaga istorie europeană de 100 de ani de motoare termice a fost preluată din mers de China."

    Exact. Inca din anii '80.
    Vezi de ex Volkswagen & Audi = SAIC Motor in China!

    https://autolatest.ro/stiri/dimensiunea-mg-motor-dacia-a-vadut-in-2023-atat-de-multe-masini-cam-cat-a-vandut-saic-mg-motor-intr-o-singura-luna/
    https://autolatest.ro/editorial-auto/seful-audi-recunoaste-ca-masinile-electrice-e-tron-sunt-un-esec-si-vrea-sa-produca-in-continuare-motoare-tsi-si-tdi/




    "La cum arată lucrurile, peste ceva timp, în cartea de istorie vom citi despre cum prostia absolută a reușit să scufunde întreg continentul european... Va fi o lecție pentru generațiile viitoare acest mod în care prostia scufundă tot."

    Vrei sa spui SOCIALISMUL!



    "Pentru noi, ceea ce se întâmplă e un avertisment care ar trebui să ne facă să înțelegem că în scurt timp va trebui să ne bazăm doar pe propriile picioare."

    Adica sa devenim capitalisti si independenti
    In primul rand ca indivizi

    RăspundețiȘtergere
  11. Proiectul suveranist distribuitist (Vezi Mondragon care funcționează ceas de aproape 80 de ani) trimite la muncă productivă atât de mulți trântori (ca mine!) încât pare o utopie. Trist, o fi prea târziu? Sau criza ne va duce înapoi în anii 70 și acolo știm sa "ne descurcăm" ce mai bine din tot Șenghenu'.!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nimic împotriva lui Călin Georgescu ! Ultima parte

    Trebuie să știți în primul rând, că voința mea este să spun adevărul.
    Până în ultimele zile am fost printre primii susținători, când a fost invitat la Nașul TV, Târgu Jiu TV din câte am văzut.
    Mi-au plăcut omul și programul dânsului.
    L-am urmărit și la domnul Primo mai recent.
    În rest nu mai am tik tok din primăvară.
    Nu sunt un arivist de ultima secundă.
    Îl urmăresc de mulți ani de zile.
    Mulți îl vorbesc de rău sau aproape.
    Nu știu, nu vorbesc.
    De obicei așa funcționez.
    Am fost auzit că am vorbit de rău pe dânsul și psd, etc.
    M-aș fi luat și de popor.
    Probabil la o beută sfântă, am intrat intrat în Colaps intelectual.
    Adică fără scop doar o erupție de furie, aiurea oarecum. O facă scurtă.
    De reținut că nu am nimic împotriva nimănui !
    În niciun caz ceva cu ai mei.
    Eu am avut ce am avut cu mine, în primul rând.
    Îmi amintesc doar faptul că majoritatea, sau străduit să mă primească.
    Orașul meu era bine pregătit, frumos luminat.
    Felicitări celor care au depus o muncă zdravănă, sunt convins.
    Eu am pierdut un prieten apropiat, și am fost foarte afectat.
    Mă bucur că ați câștigat domnule Călin Georgescu.
    Vă spun sincer că alegerile mele dacă mă deplasam la vot, eram cu dumneavoastră ori cu un alt suveranist.
    Vă admir curajul și devotamentul.
    Să fii patriot nu este păcat, dimpotrivă.
    Din cauza lipsei de patriotism și naționalism, am pierdut mult.
    Am pierdut în primul rând, multă resursă umană.
    Trebuie susținut domnul Călin Georgescu !
    Chiar dacă nu neapărat cu ieșiri în stradă.
    Nu că nu mi-ar plăcea, am mai făcut-o !
    Am ieșit pentru libertate, pașnic dar cu riscuri totuși.
    Ne așteptau amenzi, potențiali infiltrați meniți a face rău, în fine mi-a plăcut.
    De data aceasta am impresia că se dorește haos.
    Un haos controlat și decretare de lege marțială ?
    Dacă mă înșel, păcatul meu.
    În orice caz domnul Călin Georgescu nu dorește manifestații violente.
    Să nu le facem jocul.
    Există și alte forme de prostest.
    Consider că o bună manieră de a protesta, este de a îl susține, cum putem, unde ne este permis încă.
    Deci eu îi cer iertare, în primul rând.
    Toți greșim.
    Să mă iertați domnule Călin Georgescu !
    Nu sunt genul să fac rău.
    Sper să mă înțelegeți, și să îmi iertați greșelile.

    Vă susțin programul și pe dumneavoastră.
    Duceți o luptă dreaptă !
    Pentru drepturile și libertatea alegătorilor.
    Drepturi și libertate, pentru care mă lupt și io.

    Dreptul la exprimare.
    Dreptul la exprimarea liberă a tuturor alegerilor noastre, trebuie sfințit.
    Mă alătur dumneavoastră și oricui luptă, pentru familie, popor, națiune.
    Care luptă pentru România îi sunt alături !
    Mă alătur deplin și nu este prima dată.
    Adevărat este că nu am făcut destul.
    Așa a fost să fie.
    Niciodată nu este prea târziu, pentru cine dorește să facă bine.
    Numai bine


























    RăspundețiȘtergere
  13. "Și, dacă vrem să se aleagă ceva de noi, va trebui să scăpăm urgent de prostia care băltește la toate nivelele puterii. Dacă Ciolacu - omul care a accelerat prăbușirea economică a României - este văzut ca „singura alternativă viabilă de premier”, vă dați singuri seama cât de mare e negura în care ne aflăm."

    Statul roman devine unul tot mai terorist pe zi ce trece cauzand colapsul economic. Incepand de anul urmator va urma un exod accelerat de profesionisti si de specialisti, urmat de unul de antreprenori si de firme.

    https://evz.ro/esti-spionat-la-bancomat-anaf-depaseste-orice-limita-mai-rau-ca-in-comunism.html

    https://www.news18.ro/economie/ai-cont-la-cec-bank-banca-transilvania-sau-bcr-si-vrei-sa-retragi-bani-anaf-te-poate-taxa-in-5-secunde-iata-ce-s-a-decis-36431.html




    https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/actualitate/numarul-de-firme-inchise-in-2024-de-4-ori-mai-mare-decat-in-2020-psd-i-pnl-au-distrus-economia--217574852.html

    https://www.gandul.ro/actualitate/tot-mai-multe-afaceri-din-romania-se-inchid-cate-firme-au-fost-radiate-de-la-registrul-comertului-in-primele-10-luni-ale-anului-20376956

    https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/firme-inchise-romania-companii-insolventa-694771.html

    https://ambusiness.ro/romania-pierdere-masiva-de-afaceri-peste-59-000-de-firme-radiate-in-2024-o-criza-grava/

    https://www.capital.ro/zeci-de-mii-de-firme-au-fost-radiate-in-romania-in-primele-10-luni-din-2024.html

    https://financialintelligence.ro/dupa-ce-zeci-de-mii-de-microintreprinderi-s-au-inchis-din-cauza-schimbarii-taxarii-bolos-a-ajuns-la-o-concluzie-in-plina-campanie-electorala-microintreprinderile-sunt-comoara-economica-a-ro/

    ...

    RăspundețiȘtergere
  14. https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/se-prabusesc-actiunile-producatorului-medicamentului-minune-impotriva-obezitatii-cad-rezultatele-dezamagitoare-ale-testelor-sterg-zeci-de-miliarde-in-cateva-ore-22618201

    Asta este soarta tuturor tehnologiilor hipereficiente! 🤣🤣🤣

    Inteligenta este o resursa nu doar rara, ci si limitata!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)