luni, 18 mai 2009

Cat mai valoreaza SIF-urile

Am atras atenţia în mai multe rânduri asupra riscurilor potenţiale pe care le implică investiţia în SIF-uri ca, de altfel, şi asupra modalităţii superficiale de fundamentare a achiziţiei acestor titluri. De mai mulţi ani încoace, refrenul preferat al brokerilor este cel privind "discount-ul" pe care-l obţinem atunci când cumpărăm SIF-uri. Că nu e chiar aşa vom vedea în continuare.

Sunt două lucruri care m-au făcut să nu privesc cu ochi buni investiţia în aceste titluri: calitatea managementului şi expunerea mare pe care o au pe sectorul bancar. Dacă în ceea ce priveşte calitatea managementului nu cred că are sens să discutăm prea mult, expunerea SIF-urilor pe bănci a fost unul dintre principalele argumente ale creşterii. Perioada de explozie a creditului şi a expansiunii bancare au fost cele care au împins cotaţiilor acestor titluri către niveluri greu de imaginat. Au existat şi există în continuare o mulţime de talibani ai SIF-urilor gata să demonstreze cu cifre că aceste titluri reprezintă investiţia genială. Cred că au trecut demult vremurile în care se discuta în aceşti termeni.

Coşmarul cel mai mare al acestor intituţii de-abia de-acum începe. Testele de stress efectuate de BNR pe baza datelor financiare de la sfârşituşl anului trecut indică necesitatea de capital suplimentar pentru băncile locale. Aceasta pentru a putea avea o rată de solvabilitate de peste 10%, valoare convenită atât cu FMI cât şi cu CE. Conform declaraţiilor Guvernatorului, rezultatele testelor de stress nu vor fi publicate individual pentru a nu fi interpretate eronat de către piaţă. Aceasta face ca, în acest moment, să fie imposibil de calculat necesarul de capital pentru fiecare bancă în parte. Cu toate acestea, este lesne de înţeles că cel mai mare necesar de capital îl vor avea băncile mari. Dacă nu sunt derapaje în sistem, probabil că necesarul de capital va fi oarecum direct proporţional cu cota de piaţă.

Ţinând cont de expunerea mare pe care SIF-urile o au pe bănci, rezultă două variante: ori aduc bani de-acasă pentru participarea la majorările de capital, ori îşi pierd cota deţinută. Dacă în ceea ce priveşte băncile cotate la bursă, diminuarea procentului deţinut nu este deocamdată atât de critică, în cazul BCR lucrurile stau mai complicat. Dacă SIF-urile nu vor găsi banii necesari participării la majorarea capitalului BCR este extrem de interesant de calculat cota pe care o vor mai deţine în urma acestei operaţiuni. Aceasta pentru că, în cazul în care austriecii vor reuşi să depăşească 75% din BCR, "politica de dividend" sau listarea la bursă vor deveni noţiuni desuete, în timp ce acţiunile deţinute de SIF-uri probabil nu vor mai valora mare lucru. În această situaţie, singurii care ar putea fi interesaţi să cumpere respectivele "fracţiuni" vor rămâne tot cei de la Erste, numai că nu văd niciun motiv pentru care s-ar grăbi să le achiziţioneze fără un discount semnificativ.

Prin prisma acestei perspective, putem înţelege motivele pentru care Dominic Bruynseels a declarat perfect relaxat că, dacă BNR o va cere, "disponibilitatea capitalului nu va fi o problema pentru noi".

Nu-mi este foarte clar dacă testul de stress făcut de BNR va fi luat în considerare de către CE în toamnă, când este programată "marea testare europeană". Perspectiva unui nou test, cu o metodologie mai dură, s-ar putea transforma într-o nouă cerere de capital. Adică, o nouă diminuare a deţinerii pentru cei care nu pot aduce bani de-acasă. Nu ştiu de ce, privind la ceea ce se întâmplă acum îmi revine în minte păţania unei cunoştinţe care, prin anii '90, a dat vreo două salarii pentru a cumpăra acţiuni la Banca Agricolă. Anul acesta, după o groază de vreme, a avut curiozitatea să citească scrisoarea prin care era înştiinţat despre valoarea acţiunilor sale: undeva sub 1 leu!

P.S. În toată această afacere, cred că CNVM-ul ar trebui să ne ofere un răspuns cel puţin la următoarea întrebare: dacă SIF-urile cer bani de la acţionari pentru participarea la majorările de capital ale băncilor, se mai respectă pragul de deţinere? Nu ştiu de ce mi se pare că toată tâmpenia cu 1% poate degenera într-un proces împotriva statului şi sunt tare curios cine va plăti daunele!

8 comentarii:

  1. SIFele au bani de majorari de capital la banci ! deci asta nu e motiv de corectie ! gaseste altul !

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim: Ma bucur s-aud asta. Ar mai fi o intrebare: pentru cate majorari au bani?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici eu nu pun mare pret ca asta e motiv de scadere, dar sunt tare curios sa aud un motiv de urcare. Unul argumentat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si, apropos, corectia a fost aia in sus, nu ce urmeaza.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai tii minte Dane ce trebuiau sa fie SIF-urile? 2009 ar fi trebuit sa ne prinda fara ele. Alta gaura neagra si materie prima pentru DNA.

    RăspundețiȘtergere
  6. CEOul Raifeissen a declarat de curand ca stress testul a fost trecut cu bine de banca sa. Deci, unde e problema ? In plus, rezultatele individuale nu vor fi date publicitatii. Ca atare, nu stim nici macar care vor fi bancile cu probleme. Ca sa nu mai vorbim de BRD/BCR, unde SIFurile au expuneri majore si care au lichiditati babane, let alone imp. strategica.

    "La nivelul sistemului bancar indicatorul de solvabiliate era in decembrie la 12,3%, fata de un minim acceptabil de 8% (conform acordului de la Basel). Bancile locale aveau capitaluri proprii de 6,3 mld. euro in decembrie trecut"

    "De la inceputul anului mai multe banci au operat majorari de capital, Bancpost pregatindu-se deja pentru a doua operatiune de acest gen. Dintre cele mai mari zece banci din sistem, doar patru vor distribui dividende din profiturile pe 2008, in timp ce restul isi vor capitaliza castigurile, potrivit unui sondaj realizat recent de ZF"

    Bun, ne-am lamurit, falimentul nu e chiar asa aproape.

    Daca datul cu parerea viza doar calitatea managementului SIF, era si mai bine, pentru ca "parerile avizate" din piata cam inclina sa confirme suspiciunile.

    RăspundețiȘtergere
  7. cezar: A vorbit cineva de faliment? Parca se discuta doar de niste majorari de capital social...

    RăspundețiȘtergere
  8. Dupa parerea mea SIF-urile in aceste vremuri nu valoreaza atat cat sunt azi. Dar totusi, se speculeaza atat de mult pe ele, mai ales pe SIF5 incat eu cred ca vor creste in continuare. Si daca mai apare un zvon cum ca se mareste pragul de detinere, BET-FI-ul trece e 30.000. Cand la americani creste cu 3% Bursa, la noi creste cu 10%. Asta nu e piata...

    RăspundețiȘtergere