Criza de lux

Intrarea casei de modă Christian Lacroix sub protecţia legii falimentului deschide o nouă pagină în evoluţia crizei: penuria pieţei de lux. Ceea ce părea a fi un segment protejat, imun la evoluţiile nefericite ale economiei, se dovedeşte a fi la fel de fragil precum întreaga piaţă. Relativa întârziere cu care se face simţită criza aici ţine atât de "direcţia de atac a undei de şoc" cât şi de structura pieţei.

Specifică perioadelor de avânt economic, "invazia" luxului este un fenomen care, de cele mai multe ori, precede criza. L-am putea pune fără nicio problemă pe lista indicatorilor neconvenţionali. Fenomenul e unul cât se poate de simplu: avântul economic duce la o aglomerare a segmentelor superioare ale societăţii. Aceasta creează false nevoi pentru un segment fals. De ce spun fals, e simplu. De obicei, "noii îmbogăţiţi" apar la fel de repede precum dispar. Numărul lor creşte în perioadele de isterie a economiei, atunci când totul pare a-şi schimba funcţionarea, când toată lumea preferă să creadă în creşterea perpetuă.

Perioada de maxim avânt se caracterizează prin invazia firmelor de lux, a producătorilor apăruţi peste noapte şi susţinuţi de un marketing agresiv. Este un comportament menit a satisface nevoia noii generaţii de oameni bogaţi, proaspăt intraţi într-un paradis pe care nu-l cunosc. Astfel poate fi explicată explozia de orogerii cu nume fabricate în câteva luni, impuse printr-o publicitate agresivă şi fără nicio istorie în spate. Dacă veţi face o investigaţie, veţi observa că nu numai lipsa istoriei este specifică noilor orologerii de lux, ci şi lipsa facilităţilor de producţie. Practic, un ceas pe care dai câteva mii/zeci de mii de euro are un mecanism identic cu alte câteva zeci de mărci de pe piaţă. Singura diferenţă dintre ceasurile respective este de design si marketing. Aceasta însă nu deranjează un consumator volatil precum cel anterior descris. El este interesat doar de achiziţia unui obiect de lux, a unui obiect cu imagine "scumpă", care-i creează iluzia accesului la zonele înalte ale societăţii. Ceea ce s-a întâmplat pe piaţa ceasurilor este specific întregii pieţe de lux. La fel ca în cazul ceasurilor avem "mărci proaspete" de haine, de încălţăminte, de genţi, bijuterii s.a.m.d.

În perioada de criză însă segmentul noilor îmbogăţiţi se reduce radical, iar producătorii care susţineau cererea acestui segment se subţiază. De obicei, criza este trecută doar de cei care au fundamente solide. Cu toate că producătorii tradiţionali simt profund consecinţele crizei, ceea ce-i salvează este clientela stabilă, "cunoscătorii" pieţei. Cei care nu-şi cumpăra ceasul după reclama din revistă, ci în urma unui ataşament, a unei emoţii transmisă uneori din generaţie în generaţie. Evident, criza va face victime şi din rândul producătorilor tradiţionali, dar numărul acestora va fi mult mai mic decât al celor din segmentul nou apărut.