In zodia testelor

Subiectul stress test-ului american a ţinut prima pagină a ziarelor, a suscitat un interes enorm, a fost comentat, a fost contestat sau apreciat. Cu toate că, din punctul meu de vedere, nu a fost decât o modalitate propagandistică prin care autorităţile au pretins că prezintă contribuabilului o radiografie corectă a sistemului, metodologia în sine se pare că a dat tonul unei mode a testelor de stress. Altfel nu-mi explic graba cu care instituţii atât naţionale cât şi supranaţionale se grăbesc să adopte modelul american.

Surprinzător este faptul că, în ton cu noua modă, Comisia Europeană se grăbeşte să deruleze un mega-test de stress la nivelul UE. Testul are ca principal obiectiv identificarea pierderilor potenţiale, precum şi stabilirea necesarului de capital pentru bancile cu probleme. Responsabile pentru derularea procedurilor vor fi autorităţile naţionale(băncile centrale ale statelor membre) care vor utiliza un framework comun elaborat de CEBS(Committee of European Banking Supervisors). În urma rezultatelor centralizate ale acestor teste, UE va dezvolta un plan de măsuri menit a întări sistemul financiar european.

Ca orice cetăţean normal, mi-am pus întrebarea "de ce?". Cred că este clar pentru toată lumea că decizia nu s-a luat din raţiuni de "aliniere la moda de peste ocean", mai ales că întreaga procedură va costa destul. Realitatea este că, de mai multă vreme planează suspiciuni privind activele toxice deţinute de băncile europene. Cei care citesc acest blog, probabil îşi mai amintesc informaţiile pe care le-am publicat cu privire la implicaţiile europene ale falimentării AIG. Cum situaţia este incertă, la presiunile FMI, europenii par a fi dornici să-şi facă ordine în ogradă. Numai că, spre deosebire de americani, rezultatele acestor teste nu vor fi publice. O decizie tipic europeană care în niciun caz nu va contribui la credibilizarea finanţelor bătrânului continent.

Suspiciunile privind fragilitatea sistemului bancar european au plecat de la AIG. Dacă mai ţineţi minte, în martie, un document intern al AIG a făcut senzaţie prezentând sume fabuloase cu care au fost despăgubite bănci europene. Era vorba de bănci de prim rang care au încasat prime fabuloase: Société Générale(12 mld), Deutsche Bank(12 mld), Barclays(8.5 mld) sau UBS(5 mld.). La sfârşitul lunii aprilie, un alt document "scăpat" vorbeşte de pierderi de 10 mld. $ pe care le-ar înregistra RBS, BNP şi Santander în cazul în care AIG ar falimenta. Practic, o nouă informaţie cu potenţial exploziv care ne ridică foarte multe semne de întrebare.

Potrivit FMI, pierderile băncilor europene pot ajunge la aproximativ 1.42 trilioane de dolari, în timp ce pierderile băncilor americane se cifrează la 1.05 trilioane(aceasta înseamnă că estimarea noastră potrivit căreia pierderile europene sunt mai mari decât cele americane a fost corectă). În ceea ce priveşte Europa de Est, Fitch apreciază că, din expunerea totală de 1.3 trilioane de dolari aproximativ 20% va reprezenta pierdere, ceea ce înseamnă un total de 270 mld. $. O sumă destul de îngrijorătoare.

Dacă mai ţineţi minte, în urmă cu ceva timp, Roubini vorbea de nişte bănci mici la nivel european, dar prea mari pentru a putea fi salvate de statele din care provin. Sunt curios dacă se vor găsi resurse pentru acestea sau vom asista la moartea unor întregi reţele bancare cu tentaţii expansioniste. Rămâne să vedem prin octombrie/noiembrie, dar părerea mea e că vom avea parte de cel puţin un faliment răsunător.