Punct, Contrapunct

Am avut parte în ultima perioadă de câteva declaraţii destul de optimiste. Jean Claude-Trichet a spus că economia mondială se apropie de un punct de cotitură, alimentând sentimentul optimist al unor investitori. În acelaşi ton, Soros, cel care până nu demult părea a fi unul dintre cei mai sceptici indivizi, într-o declaraţie la fel de surprinzătoare, a mers chiar mai departe, desenând un fel de masterplan al paşilor următori în calea recuperării. Şi nu este vorba de singurele persoane respectabile care prevăd ieşirea din criză. Sunt mult mai mulţi, iar vocile lor sunt cu atât mai puternice cu cât presa de specialitate le alocă spaţii generoase. Un asemenea val nu trebuie omis. Cel puţin prin prisma faptului că nu este vorba de măscărici, ci de persoane respectabile, destul de bine conectate la dedesupturile lumii financiare.

Cu toate acestea, ca de fiecare dată, prefer să mă întorc la datele fundamentale şi să fac o scurtă analiză. Mai mult ca sigur, ceea ce ştiu eu nu reprezintă nici a mia parte din informaţiile pe care le au aceşti oameni(atât din punct de vedere al cantităţii cât şi al calităţii), dar de multe ori e mai bine să-ţi faci calculele cu datele pe care le ai decât să preiei nişte calcule gata făcute. Şi aceasta chiar dacă un comportament de acest tip presupune o probabilitate mai mare de a ajunge la erori.

Voi începe cu datele fundamentale ale SUA unde se estimează că deficitul bugetar pentru anul fiscal curent va fi de 1.84 trilioane, de la 1.75 cât fusese estimat în februarie. Aceasta înseamnă un deficit de, ţineţi-vă bine, 12.9% din PIB. Şi eu m-am uitat de două ori la cifre, întrucât iniţial am crezut că e vorba de o greşeală de tehnoredactare. Nu, nu a fost o greşeală ci realitatea nudă. Pentru anul viitor deficitul estimat va fi de 8.5%, adică imens. Toate aceste valori vin pe fondul unei scăderi susţinute a veniturilor federale, lucru estimat acum câteva săptămâni pe acest blog. Singura întrebare pe care mi-o pun acum este cât vor mai rezista SUA sau, mai bine spus, dacă vor mai putea rezista în acest fel. De asemenea, este interesant de studiat de ce Soros estimează o întărire a dolarului în condiţiile unei asemenea slăbiciuni a americanilor. Europa în niciun caz nu rulează cu asemenea deficite!

Dinspre celălalt stâlp al economiei mondiale, China, lucrurile nu se văd mai spectaculos. Sunt mulţi cei care cred în China, în rolul ei de salvator al economiei. Toţi aceştia uită că avem de-a face cu o ţară comiunistă, în care activiştii de partid se răţoiesc la fiecare creştere a şomajului, iar reforma se face doar de formă. Dincolo de această apreciere subiectivă, indicatorii indică limpede intrarea Chinei în deflaţie. Suntem în a treia lună consecutiv când CPI-ul (consumer prix index) chinezesc e în cădere. În februarie a cunoscut o cădere de 1.6%, în martie de 1.2%, pentru ca în aprilie cădererea se se accelereze la 1.5%. E greu de înţeles ce se întâmplă în interiorul" Marelui Zid", dar situaţia nu mi se pare nici pe departe atât de optimistă. Cum Asia era prima componentă pe care Soros o vedea însănătoşită, nu pot să nu remarc faptul că Asia înseamnă, într-o mare măsură, China. Iar cât timp China nu dă semne de normalizare, restul Asiei este paralizat.

Am prezentat doar două elemente care mă determină să fiu circumspect cu cele două declaraţii. Repet, nu-mi dau seama ce informaţii au cei doi şi sunt ferm convins că niciunul dintre ei nu e vreun "jucător la cacealma". E vorba totuşi de două dintre cele mai respectate figuri din business şi, în mod sigur, trebuie ţinut cont de opinia lor.

În ceea ce mă priveşte pe mine, tind să pariez cel puţin pe o corecţie de amploare. Nu vreau să fiu apocaliptic, dar graficele indicilor americani seamănă suspect de mult cu cei din perioada Marii Crize. E doar o simplă observaţie. Atât!