Secretul ca ideologie

Trăim în ţara în care totul e secretizat. De la mersul pe stradă al vreunui politician incompetent până la preţul produselor din restaurantele de lux. Am dezvoltat un adevărat cult al secretului. Dacă nu e secretizat nu există. Şi un rahat dacă-l faci, trebuie să-l faci în secret.

Desigur, e vorba de acel secret românesc. Secretul anunţat în public. Toată lumea trebuie să ştie că tu ai făcut ceva secret, că ai ceva de ascuns. Atunci, în conformitate cu teoria, începi să creşti în ochii pulimii, eşti privit cu respect. Cu alte cuvinte, eşti ăla care are ceva de ascuns, deci ai ajuns cineva.

Evident la noi toate rahaturile se secretizează. E o cutumă. Aşa se face că, de-a lungul timpului am avut de-a face numai cu realităţi obtenebrate. Am avut contracte de privatizare secretizate întrucât totul puţea de la o poştă, am avut contracte de înzestrare secrete pentru a nu se scurge informaţii despre şpagă, am avut hoţi, borfaşi şi ticăloşi. Toate acestea au fost secretizate din raţiuni de stat. Poate vă mai amintiţi că, începând din noiembrie anul trecut am avut şi o criză secretă. Oricine îndrăznea să spună că suntem în rahat era considerat un soi de complotist, un element spurcat, care are el ceva cu ţărişoara asta a noastră.

Poate că, în mediul privat, secretul este ceva natural. E normal ca o descoperire, o optimizare, o idee genială pe care o ai să o ţii secretă. Mi se pare natural. Când este însă vorba de stat, secretul nu ar trebui să existe decât într-o măsură limitată, atunci când este vorba de siguranţă şi securitate. În rest, nu ar trebui să avem de-a face cu aşa ceva întrucât, e dreptul celui care plăteşte un aparat imens şi ineficient să ştie ce se întâmplă. Altfel toată cotizaţia pe care o plătim sub formă de taxe şi impozite nu este altceva decât impozit pe prostie.

Sunt tare curios să ştiu căror interese a servit secretizarea privatizării Petrom. Cine ce nu trebuia să ştie? Cui i-au servit miile de contracte semnate "la secret" sau "la urgenţă". Răspunsul e simplu şi-l ştie toată lumea.

Ceea ce mă uimeşte este că, pe măsură ce trece timpul, în loc să ne civilizăm devenind mai deschişi retardăm închizându-i şi pe alţii. Dacă până acum contractele semnate cu FMI-ul erau publice putându-le studia oricine, aflăm că anumite elemente vor fi secretizate, aşa numiţii "indicatori sensibili". Acesta, spune Isărescu, este motivul pentru care FMI nu a publicat până în prezent scrisoarea de intenţie. E o nouă anormalitate pe care mă chinuiesc să o înţeleg. Atâta timp cât prin intermediul acestui contract se semnează o datorie de 20% din PIB, oare nu e normal ca toată prostimea să ştie termenii acordului. Nu de alta, dar tot ea, prostimea, e cea care trebuie să achite nota de plată.