luni, 8 octombrie 2012

Atomizarea Europei

Imediat după cele de-al doilea Război Mondial, proaspăt scăpatele națiuni europene au început vaste programe de reconstrucție atât a țărilor cât și a popoarelor. Războiul a accentuat instinctul național, a întărit legăturile dintre diversele provincii ale statelor. 

Lupta pentru reconstrucția națiunilor s-a dat atât pe tărâmul realității imediate, reprezentată de refacerea infrastructurii, a instituțiilor s.a.m.d., cât și pe tărâmul educației. Așa se face că, în timp ce orașele se reconstruiau și economiile erau repornite, o nouă generație de elevi învăța despre valorile naționale, în limbile oficiale ale țărilor lor. Orice instinct regional, orice sugestie legată de vreun dialect sau de vreo tradiție locală era efectiv exclusă din programa oficială. Lucrurile nu rămâneau însă doar la acest nivel, întreaga societate fiind canalizată spre noul naționalism.


Dezvoltarea Uniunii Europene, accentuarea supra-teritorialității și a tendințelor de federalizare ale continentului conduc la o dezintegrare a vechilor națiuni. Tendința am observat-o încă de prin anul 2000 când, la Nisa fiind, citeam într-un ziar local despre un protocol de cooperare între Nisa și Barcelona. Abia atunci am conștientizat noțiunile de autonomie locală care, pe termen lung(se scria în articolul respectiv) se transformă în independență locală „într-o Europă a diversității”. Articolul amintit mi s-a părut ciudat, mai ales privind prin perspectiva doctrinei oficiale a statului „absolut” unitar francez. Cooperarea dintre Nisa și Barcelona era solidificată de o directivă a UE referitoare la conservarea valorilor și a tradițiilor europene. 

Ceva mai târziu urma să mă mai minunez de banii europeni care s-au cheltuit pe proiecte de conservare a tradițiilor locale. Astfel au fost finanțate studii care au reînviat limbi sau dialecte pierdute, care au dezgropat origini uitate sau au readus în atenție fapte istorice date voit uitării de sistemul educațional. Pasul următor al acestei politici este limpede pentru oricine, anume atomizarea continentului, împărțirea sa în unități teritoriale din ce în ce mai mic, după principii din ce în ce mai dubioase. 

Iată că, la ceva peste zece ani de la conștientizarea de către mine a noii politici la nivel continental, semințele răsturnării de situație încep să se vadă. Catalanii ies din ce în ce mai des în stradă pentru a-și cere independența, iar Scoția începe să devină din ce în ce mai vocală și mai belicoasă la adresa Angliei. Cireașa de pe tort a fost cumva surprinzătoare pentru mine. Ieri, în Veneția, un miting popular solicită nici mai mult nici mai puțin ruperea de Italia. Dacă ar fi fost vorba de vreo inițiativa exotică, probabil nu m-aș fi oprit asupra ei. Dar nu e vorba de asta! Sondajele vorbesc de faptul că aproximativ 70% dintre venețieni susțin secesiunea, ceea ce ne aruncă într-o cu totul altă realitate. Ce urmează? Vom revedea ieșind la lumină Republica Venețiană?

Exemplele prezentate sunt cele mai pregnante, cele care sugerează că urmează să vedem un val secesionist bântuind întreaga Europă. Cu siguranță această reconfigurare a continentului îi va ajuta teribil pe cei puternici, cei care vor reuși să se mențină așa cum sunt. Probabil în Germania nu vor fi probleme majore, în Franța doar chestiuni marginale care pot fi ținute sub control, însă în restul teritoriilor o atomizare nu este numai de dorit, ci chiar încurajată. Împărțirea Spaniei în provincii istorice, a Italiei în vechile republici/regate ar mai reduce „masa bogaților”. Perpetuarea modelului și în alte state ar „spori diversitatea” și ar reduce din pretenții, lucru care-i avantajează teribil pe cei puternici. 

Am scris acest articol din cauză că și în România „se muncește” cu sârg pentru împlinirea unui deziderat de atomizare a țării. Dacă va reuși putem spune că ne-am mai ratat încă odată șansa istorică. Experiența ne arată că în istorie au contat numai cei mari. Dacă nu vom reuși să ne menținem cel puțin în granițele actuale ne vom transforma în plevușcă, într-o masă de manevră fără personalitate. Uitați-vă la statele rezultate din împărțirea Iugoslaviei. Mai au vreo personalitate, se mai uită cineva serios la ele? E un punct de pornire pentru a reflecta asupra destinului nostru de mâine.

19 comentarii:

  1. daca scotienii sunt altceva decat englezii de ce sa nu-si ceara independenta? oricine a auzit catalana intelege ca sunt diferiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am sustinut nici una nici alta. Probabil ca e mai bine asa. Daca insa vrei sa mergi si mai in detaliu, vei vedea cum, spre exemplu, catalana din est suna total diferit de catalana din nord si total diferit fata de catalana din sud. Omogenitatea e o chestiune discutabila in Spania in conditiile in care ai dialecte diferite ale aceleiasi limbi de la un sat la altul... Iar in cazul asta ce faci? Transformi tara in "sate-stat"?
      Cunosc destul de bine care sunt opiniile catalanilor si ma rog ca istoria sa nu le indeplineasca dorintele pentru ca, in final, sa le arate cat de mult au gresit. E doar o opinie, sper sa nu fiu taxat pentru ea.

      Ștergere
  2. Cei din urma vor fi cei dintai. Iar atunci cand cei mici vor avea puterea, nu va mai conta cat de mare esti.

    Power of the Coming Race is an 1871 novel by Edward Bulwer-Lytton...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper sa nu se adevereasca ceea ce preconizezi a fi menit sa se intample cu cei fara personalitate nationala. Din pacate romanii sun o natie fara o coloana vertebrala puternica si este foarte posibil sa asistam in 10-20 de ani la divizarea si separarea - atat de dorita de unii - a Transilvaniei, fara a mai pune la socoteala si cele doua judete din centrul de nord al tarii. Trist. Am ajuns sa fim doar o natie, nu si o natiune...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cei mari sunt mai puternici dar si mai rigizi, mai corupti si mai slab dezvoltati.
    SUA a avut prosperitate cat timp avutia/economia a fost distribuita. In momentul polarizarii/centralizarii a intrat in criza.
    Toate marile imperii au ajuns la stagnare pentru ca unitatea favorizeaza centralizarea si elimina competitia. Dezvoltarea cea mai dinamica s-a produs in societati mici, locale concurente.
    Elvetia si Germania prospera ca state federale, pe cand tarile Americii Latine cu economii centralizate au o dezvoltare slaba. In statele centralizate cum este Romania sau Rusia (care desi organizatoric are structura federativa, functioneaza dupa model administrativ centralizat), coruptia sufoca piata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Descentralizarea e una in timp ce dezintegrarea/ruptura e altceva. Sa avem totusi proprietatea termenilor.

      Ștergere
    2. In cadrul UE este o forma de federalizare, deci nu poate fi vorba de dezintegrare, pentru ca nu exista bariere vamale si nici politici monetare proprii.
      Statele nationale devin state federale la fel ca regiunile. Germania este un stat dezintegrat pentru ca este oganizat in landuri cu parlamente proprii?
      Atunci de ce ar fi dezintegrate Marea Britanie, Spania sau Italia?

      Ștergere
    3. Ruperea unor teritorii din granitele nationale in numele unei federalizari incomplete(si, in ultima instanta, ipotetice) nu e decat un experiment cu final stiut. La fel de logice sunt si interesele care stau in spatele acestei dorite atomizari, dar se pare ca deja s-au sters multe creiere si, cine stie, intr-un final se va transforma intr-o dorinta populara.
      Poate ar trebui sa te mai documentezi despre cum e organizata Spania, Italia sau, de ce nu, Marea Britanie. O sa ramai surprins cand vei observa cum autonomia regionala e mult mai mare decat iti imaginezi tu. La fel de interesant de observat e cum "descentralizata" Germania e, in realitate, cu mult mai centralizata decat Spania sau Italia.

      Ștergere
    4. Cehoslovacia s-a fragmentat fara sa provoace drame, dimpotriva, cred ca le merge mai bine separat decat impreuna. Croatiei ii merge mai bine separata de fosta Yugoslavie decat in interiorul ei, si cred ca si Muntenegru se adminstreaza mai bine. Cand sunt mai multe popoare inevitabil apar tensiuni si daca sunt tinute impreuna de majoritate impotriva vointei minoritatilor, tensiunile se acutizeaza. Daca le lasi posibilitate sa se autoadminstreze tensiunile se aplaneaza si nu mai au motive de separatism. In fosta Yugoslavie autoritarismul majoritatii a dus la secesionism.

      Ștergere
    5. Cred ca nu ne intelegem. Ce popoare diferite ai in Italia?

      Ștergere
    6. Cred ca sunt acelasi popor dar cu culturi diferite intre nord si sud, cum este si in Romania o diferenta culturala intre Ardeal si Oltenia.
      Mafia italiana are o prezenta mult mai puternica in sud in special in Sicilia.
      Crezi ca ar fi rau sa se administreze separat fiecare provincie romaneasca?
      Eu cred ca nu.

      Ștergere
  5. @deceneu sa nu ne pierdem in civisme de doi lei. asa si constanta se administreaza mai bine singura decat cu tot judetul.

    cei mari slab dezvoltati? haida-de nu ne subestima...in plus compari mere cu pere. rusia are o economie bazata pe resurse si elvetia pe servicii bancare.

    intrebare: crezi ca la londra sunt multe popoare? sau in dobrogea multe grupuri etnice?

    RăspundețiȘtergere
  6. O organizare autonoma se justifica daca exista o opinie dominanta pentru separatism, si o asemena tendinta apare cand o regiune considera ca este nedereptatita de altele si ca i-ar fi mai bine singura.

    In general diferentele de performanta economica sunt determinate de culturi sociale diferite.
    Tendinta asta incepe sa se vada si sa se manifeste intre tarile din nordul si sudul Europei, de unde si posibilitatea unei divizari a UE intre nord si sud.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si care e regiunea aia nedreptatita in Romania? Hai ca aici sunt tare curios.

      Ștergere
    2. >Si care e regiunea aia nedreptatita in Romania?

      Probabil Bucureştiul - ţinând cont de condiţiile de coşmar pe care trebuie zilnic să le îndure locuitorii săi. :)

      Ștergere
    3. Bucurestiul le nedreptateste pe toate, pentru ca traim intr-un stat centralizat.

      Ștergere
  7. >Bucurestiul le nedreptateste pe toate{...}

    Asta e o lozincă şi nimic altceva. ;)

    >{...}pentru ca traim intr-un stat centralizat.

    Poate aşa ... sub aspect formal/nominal - în realitate "baronimea locală" a reuşit încet-încet, prin eforturi întinse pe mai multe cicluri electorale şi oarecum indiferent de partidul aflat la putere, să îşi adjudece o mare parte din putere. :(
    Şi în perioada Boc-Băsescu tendinţa a ajuns cumva la apogeu - încurajată şi de faptul că onor prezidentul actual a avut ca scop aproape programatic înlăturarea "greilor" de la centru ai propriului partid ... probabil pentru a nu se mai repeta scenariul care i-a reuşit lui contra lui Petre Roman. ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Dacă ai ajuns la un anumit nivel al afacerii poate că ar trebui să te muți într-un centru unde găsești specialiști, manageri, juriști, economiști, parteneri, inclusiv bancari competenți, o concurență stimulantă. Asta în teorie, dar centrul poate și centrul șpăgii (ca în România, vezi cazurile Oltchim, Hidroelectria, Autostrăzile, CFR și toate cazurile), sau al cotizațiilor rețelelor-mamut ca în Franța. Atunci când resursele se drenează spre centru pentru ca de acolo să plece afară sau, și mai rău, să se risipească, unitatea națională este irațională și separatismul unora care practică mai bine economia de piață este justificat din punct de vedere economic. Și încă nu am vorbit de organizarea statului propriu-zis, deși poate fi dedusă în respectivele cazuri.

    RăspundețiȘtergere