Cata „Europa” ne trebuie?

Congresul popularilor europeni a scos la iveală un slogan oarecum tâmp. Mă refer aici la ceea ce au denumit ei ca fiind nevoia de „mai multă Europa”. Desigur, a spune că e tâmp ceea ce propun niște retardați politic nu e o surpriză. Te aștepți ca un prost să spună o prostie, doar asta e menirea lui pe lume. Este însă de-a dreptul hazliu să vezi cum tocmai groparii Europei se împopoțănează sugerându-ne nevoia de „mai mult”.

Dacă aș intra în logica lucrurilor, probabil că am pierde timpul discutând despre legitimitatea acestei bande de abulici care, din punctul meu de vedere, au parazitat și parazitează Europa. Dar intenția mea este cu totul alta și depășește polemica inutilă cu gașca nefericiților din PPE. După principiul „un nebun aruncă o piatră și zece înțelepți se chinuie să o scoată” m-am gândit să ne punem astăzi întrebarea sinceră „de câtă Europa avem nevoie?”.

Înainte de a vorbi despre „câtă Europa” ar trebui să înțelegem ce este Europa. Și spun aceasta deoarece cred că tocmai de-aici încep confuziile. Ce este Europa? Unii o privesc strict geografic, alții o privesc din perspectivă culturala, iar mulți au ambele perspective. În afara acestora mai există însă una care, celor mai mulți le este absolut necunoscută, anume perspectiva birocratului european. Privit în esența sa, birocratul pur european e o specie dubioasă. Pentru el istoria începe în anii '60, geografia sa cuprinde două orașe(Strasbourg și Bruxelles), iar lumea în care se simte bine este cea artificială, din intestinele blocurilor trase-n oțel și sticlă pe unde-și au sediul instituțiile europene. În afara acestor zone strict delimitate pentru el nu există mai nimic. Doar niște chestiuni inutile, care, de cele mai multe ori, îi distrag atenția de la misiunea lui măreață. Care misiune este atât de abstractă încât nici chiar el nu și-o știe, dar trăiește cu credința certă că șeful său o cunoaște în detaliu. 

Chiar dacă vi se pare incredibil, construcția „Noii Europe” a determinat apariția unui individ de tipul celui descris în paragraful anterior. Poate că apariția acestei specii(s-o numim europeanul pur?) era oarecum inevitabilă. Gravitatea constă în faptul că acest tip de birocrat purificat total(inclusiv sau, mai bine spus, în special pe creier) deține din ce în ce mai multă putere de decizie și aceasta fără un fundament. Cu siguranță că atunci când ești votat de cineva ai legitimitatea unui mandat care-ți permite să iei anumite decizii. Când însă ești o rotiță pusă de cineva în urma unui interviu sau a unor jocuri de culise nu numai că nu ai legitimitate, dar mai mult, ești extrem de susceptibil de a lua decizii proaste deoarece ești rupt de realitate.

Ceea ce se observă în aceste zile este o pierdere absolută a simțului realității. Birocrații de la Bruxelles pur și simplu n-au habar pe ce lume trăiesc, iau decizii pripite în urma unor sterile jocuri de culise și reduc întreaga existență a continentului la banalele lor manipulări de ședință, oarecum similare celor din regimurile totalitare. Fie că vă place sau nu, marea majoritate a problemelor Europei sunt cauzate de această viziune artificială a „birocratului european”.

Așa se face că, în realitate există două Europe: cea cea a individului, a omului simplu trăind realitatea complexă și cea a birocratului care tratează realitatea cu ușurința și superficialitatea vizionării programului de știri. În mintea birocratului nu există decât probleme generale care se tratează cu soluții, de asemenea, universal valabile. Privind prin această prismă, e lesne de înțeles unde sunt cauzele problemelor Europei. Atunci când trăiești suspendat, fără un contact direct cu realitatea, e clar că iei decizii proaste. Iar când aceste decizii mai sunt și influențate pe căi oculte de interesele lui X sau Y, avem o rețetă completă a dezastrului.

Revenind la întrebarea din titlu răspunsul nu poate veni decât sub forma unei întrebări: despre care Europă e vorba? Despre cea birocratică, reducționistă, superficială și, de ce să n-o spunem, proastă? Mulțumim, nu! Această Europă, cu unele excepții, trebuie cumva suprimată sau, mai bine spus, readusă la dimensiunile optime. Dacă însă ne vom referi la cealaltă Europă, aceea a diversității, a culturii, a valorilor și civilizației, de aceea nu numai că avem nevoie, dar ne este chiar indispensabilă.

Cred cu tărie că cea mai mare vină pentru criza în care suntem o are proasta definire a cadrului european. Dacă vom conștientiza unde ne aflăm și ce trebuie să schimbăm probabil vom găsi drumul cel bun. Dacă însă vom prefera să stăm în prostie și să considerăm că avem nevoie de „mai multă Europa” sub forma prostiei exacerbate de acum nu vom face altceva decât să alegem calea către o groaznică dictatură a birocratului european. Birocrat care n-are nicio identitate, se hrănește din false valori și trăiește într-o lume paralelă. E cea mai scurtă cale către dezastru!