Doua lucruri de invatat sau reamintit

Sandy a stat zilele acestea pe buzele tuturor. Am avut transmisiuni în direct, comunicaţii întrerupte, stare de urgenţă. Am văzut atât bâlbe cât şi intervenţii eficiente. Dincolo de tragedii am avut parte de un spectacol grandios al naturii.

O asemenea furtună era aproape inimaginabilă până acum. Nimic n-a mai fost la o asemenea scară, nimic n-a reuşit să paralizeze atâta lume. Să asişti într-un timp atât de scurt la atâtea distrugeri, să te simţi ca o furnică în faţa unui uragan, iată un sentiment straniu pe care-l trăim din ce în ce mai des.

Spuneam în titlu că de la această mega-furtună ar trebui să învăţăm(sau să ne reamintim) cel puţin două lucruri. Primul dintre ele ţine de neputinţa noastră în faţa naturii. Lecţiile din şcoală cu omul care e stăpânul naturii se dovedesc a fi pur şi simplu nişte prostii. Pe zi ce trece ne dovedim a fi şi a fi fost doar nişte exploatatori iraţionali ai naturii, nişte barbari scăpaţi printre vitrinele cu porţelanuri. Lecţia pe care o primim de fiecare dată când un fenomen extrem ne paralizează e aceea că există o compensaţie, că natura îşi ia revanşa într-un mod din ce în ce mai radical. Şi, aşa cum s-a văzut, în momentele critice nu putem face altceva decât să fugim din calea dezastrului şi să ne rugăm să treacă mai repede. Poate că aceasta e o ocazie să ne gândim cu mai multă atenţie la impactul pe care-l producem. Nu fac parte dintre ecologiştii radicali, nu propovăduiesc întoarcerea la epoca de piatră. Dar cred că ar trebui să găsim o modalitate sustenabilă de a trăi. Altfel, singuri ne vom face viaţa de coşmar.

Cealaltă lecţie la care mă gândeam este cea legată de restart. Furtuna a trecut, tragediile s-au stins, iar lumea îşi reia viaţa normală. Dezastrele nu merg la infinit, de fiecare dată soarele răsare, la fel de sigur cum el apune. Suntem tentaţi să ne lăsăm pradă pesimismului iraţional, la fel cum tremurăm spre stări de optimism iraţional. Important e să fii sigur că, în cea mai mare parte a timpului ne trăim vieţile pe o sinusoidă între cele două stări, iar realitatea nu e radicală decât o singură dată în viaţă. 

Poate părea dezamăgitor ceea ce am spus, poate părea banal sau simplist. Însă e starea pe care o am acum. Şi, la urma urmei, viaţa noastră nu e formată decât din lucruri simple, poate chiar banale. Numai mintea noastră le complică.