joi, 11 septembrie 2008

Regulamentul BNR


I
ntrarea în vigoare a Regulamentului 11 al BNR a pus pe jar majoritatea executivilor din băncile româneşti. Principala îngrijorare a acestora este legată de noile limitări impuse activităţii de creditare a persoanelor fizice întrucât există temerea subţierii serioase a "caşcavalului" profitului pentru ultimul trimestru.

Pornită cu o voinţă revoluţionară(similară brigăzilor patriotice de la începuturile comunismului), noua ofensivă a BNR se va dovedi o furtună într-un pahar cu apă şi va avea efecte cât se poate de perverse pentru brava noastră bancă centrală.

Stress test-ul pentru creditele în lei poate fi evitat lejer prin oferirea unui credit cu o dobândă mai mică, creşterea acesteia la valoarea practicată de bancă realizându-se ulterior acordării creditului. În ceea ce priveşte creditarea în valută, stress test-ul devine ceva mai problematic deoarece condiţiile referitoare la cursul pe care trebuie să-l suporte clientul nu pot fi anulate de o diminuare a dobânzii iniţiale. În acest caz, cea mai probabilă metodă practicată va fi acordarea creditului în lei şi schimbarea valutei creditului după acordare. O asemenea procedură poate fi foarte uşor reglementată în normele interne ale unei bănci şi, în acest fel, stress testul pe valută nu mai are niciun efect.

Pincipala problemă vine de la cealaltă "piatră de moară" dezbătută intens în ultima perioadă, anume la veniturile care pot fi luate în considerare: "împrumutătorii analizează capacitatea de rambursare a clienţilor pe baza unui nivel al veniturilor considerate eligibile de către împrumutători care nu poate depăşi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior"(citat din regulament). Completarea din alineatul următor are un efect ucigător la acest sfârşit de an întrucât aceste venituri se stabilesc pe baza fişei fiscale, fişă pe care 99% dintre angajaţi probabil că nu o mai au(unii nu şi-au ridicat-o niciodată). Cum trimiterea clientului la Finanţe pentru "recuperarea" respectivului document echivalează cu pierderea lui este posibil ca, în ultimul trimestru al anului curent, să asistăm la puternică frânare a creditării persoanelor fizice, adică exact ceea ce doreşte BNR.

Segmentul înfometaţilor de credite va fi acaparat de băncile care acţionează în România ca sucursale ale băncilor mamă(gen ABN) şi care nu se supun reglementărilor BNR. Ceea ce va conduce la o situaţie similară cu cea de la începutul anului trecut când unele bănci(probabil preferatele) şi-au crescut serios cota de piaţă pe fondul acceptării noilor norme de către BNR. Numai că acum, avantajaţii vor fi cei scăpaţi din ograda BNR, ceea ce va face ca, din ce în ce mai multe bănci să prefere "evadarea". Nu ştiu de ce aş pune pariu că, în următoarea lună, cel puţin două bănci vor trimite notificare la BNR. Şi dacă ne gândim că nu mai există decât trei bănci cu acţionar majoritar românesc(CEC, Carpatica şi Banca Transilvania), există premisele să asistăm la o migrare masivă a băncilor comerciale către banca mamă, ceea ce va limita extrem de serios puterea BNR. Dacă se va întâmpla aşa, BNR va deveni o instituţie aproape neglijabilă şi nu-mi dau seama cine va răspunde pentru această gafă iremediabilă.

2 comentarii:

  1. Nue este neesar ca solicitantul să meargă la finanţe pentru fişa fiscală. Angajatorul are în egală măsură un exemplar.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)