Conceptul de maşină electrică nu este atât de nou pe cât ar putea părea. Certificatul de naştere al primului vehicul electric situează acest eveniment undeva între anii 1832 şi 1839. Poate părea şocant pentru unii, dar putem afirma că există o istorie paralelă a automobilului electric. Desigur, nu atât de vocală precum cea a automobilelor propulsate cu combustibili fosili, dar destul de fascinantă. Spre exemplu, în 1899 un belgian a construit un vehicul electric de curse denumit "La Jamais Contente" şi care a reuşit în acele vremuri să stabilească recordul absolut de viteză, depăşind 95 Km/h. Fascinant, nu-i aşa?
Studiind istoria putem spune că, exceptând perioada de pionierat, noţiunea de automobil electric a fost strict legată de crizele petroliere. De fiecare dată când preţurile au luat-o razna sau când vreun calcul a arătat iminenţa terminării rezervelor de petrol, a început şi explozia de concepte electrice sau de încercări de producţie pe scară largă. De fiecare dată însă, automobilul electric a sfârşit în magazia cu ciudăţenii a fabricanţilor sau în spatele unei vitrine mai dosnice a vreunui muzeu auto.
Momentan se pare că suntem într-o nouă perioadă de încercare a impunerii unui automobil electric.Cel puţin atât la nivel declarativ cât şi la cel strategic, se pare că există o opţiune clară a tuturor pentru dezvoltarea treptată a unor asemenea vehicule. Deocamdată teritoriul predilect al acestor vehicule sunt târgurile auto unde este de bon ton afişrea a cel puţin unui concept.
Dintre toţi producătorii, se pare că Renault mizează puternic pe această piaţă, din moment ce a prezentat la la Frankfurt nu unul, ci patru concepte electrice. Iar pentru lansarea lor a pus şi un countdown pe site-ul dedicat acestor concepte: http://www.renault-ze.com/. Până acum, francezii par cei mai evoluaţi în articularea unei strategii electrice pe piaţa auto. Anul trecut au încercat dezvoltarea unei "strategii electrice" în Israel, unde statul ar fi permis taxe aproape zero pentru vehiculele electrice. Renault ar fi urmat să dezvolte atât automobilele cât şi staţiile de reîncărcare, iar modul de taxare a reîncărcării a fost considerat de-a dreptul revoluţionar. Între timp s-a aşternut liniştea peste acest proiect. Însă francezii se pare că au o opţiune clară pentru strategia electrică din moment ce au anunţat semnarea unui parteneriat strategic cu RWE(furnizorul german de electricitate) pentru dezvoltarea unor staţii de reîncărcare pe tot teritoriul Germaniei. Şi aceasta pentru că, deocamdată, nu există soluţii pentru dezvoltarea unor autonomii mai mari de 200 km la automobilele strict electrice.
Cu toate că există o aparenţă că lucrurile încep să se mişte accelerat, din punctul meu de vedere încă mai sunt multe necunoscute de rezolvat. Însă, cea mai importantă variabilă a acestei ecuaţii este opţiunea statelor. În cazul în care direcţia va fi clar stabilită, cercetarea va rezolva toate aceste probleme. Dacă însă vom asista la un scenariu similar celui din anii 80 s-ar putea ca tot acest avânt să fie o nouă filă în istoria tentativelor electrice. Personal sper ca această a treia încercare să fie şi cea care va schimba definitiv faţa industriei auto.
Schimbarile astea apar in urma unei crize c a cea din 29-33 cind s-a trecut de la gaz la benzina/motorina, ar fi de bon ton in impunerea noii ordini, niste jmecheri tre sa profite si din asta cumva...
RăspundețiȘtergereAi echilibrat frumos lucrurile, nu ma asteptam.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, solutii exista, totul e sa vrem, iar apoi cercetarea va duce lucrurile mai departe. Dincolo de tentativele anemice de azi cu masini pe baterii alimentate de la reteaua electrica.
Apoi odata cu schimbarea definitiva a fetei industriei auto vor veni si alte schimbari majore.
Nu stiu cu ce s-ar schimba atit de revolutionar "fata industriei auto". In fond la ora actuala marii producatori de autovehicule sunt mai degraba "mari asamblatori" si ( eventual ) posesori de centre R&D asa ca tranzitia cred ca e mai usoara acuma ca in alte dati ...
RăspundețiȘtergereProblema de fons insa ramine/se transfera in alta parte : cum se va genera energia electrica respectiva ? ;)
Adri: Nu stiu daca vor profita niste "jmecheri". Sau daca aceia care vor profita vor fi altii decat cei care "profita" acum... Cred ca privesti putin cam radical lucrurile. :-))
RăspundețiȘtergereFlavian: Pentru inceput si schimbarea acumulatorului cu unul gata incarcat ar putea fi o solutie... Asta pana cand se va gasi ceva corespunzator.
MIA: Daca experimentul de la CERN va fi incheiat cu succes, generarea energiei electrice s-ar putea sa nu mai fie o problema.
Nu cred ca producerea energiei electrice este problema. Exista sufiente surse de energie "verde" care nu sunt folosite decat intr-o masura foarte mica. Problema o vad in alta parte si anume in dezechilibrul care s-ar produce atunci cand taxele si accizele colectate vor scadea. Mai mult sunt foarte sigur ca "gigantii petrolieri" nu vor lasa la voia intamplarii aceasta problema. Chiar sunt curios cum vor evolua lucrurile.
RăspundețiȘtergerePetrolul este si va fi folosit la multe lucruri, nu doar in industria auto ptr combustibili. Deci nu le-as plange companiilor care "sapa" dupa petrol.
RăspundețiȘtergereChiar daca masinile si conceptele se dovedesc fiabile, ramane problema infrastructurii; in tarile din vest se vor putea misca lucrurile mai repede, insa in rest ritmul va fi incomparabil mai greoi. Oricum, incet-incet statiile de benzina se vor transforma in statii de alimentare cu electricitate. Pana la urma, se inlocuieste doar combustibilul :) .
Este un film pe aceasta tema, facut de Sony Pictures.
RăspundețiȘtergereEste vorba despre masina electrica EV1 facuta de GM.
http://www.sonyclassics.com/whokilledtheelectriccar/
Filmul se gaseste cam peste tot pe torente, este un clasic deja.
Faptul ca e un "clasic" deja ( ca valoare intre adeptii teoriei Marii Conspiratii Petrolo-Corporatiste banuiesc :) ) nu il face automat si valabil/veridic la ce afirma ... :)
RăspundețiȘtergereCiteam recent ca Germania planuieste crearea unei retele de alimentare cu hidrogen pana in 2015. De vazut care dintre aceste modalitati alternative se va dezvoltat mai rapid.
RăspundețiȘtergere[OFF TOPIC]
RăspundețiȘtergereDJIA Index = 9782,41 :)
A depasit pragul de care ziceai...
Mad HxA: Corect! O observatie cat se poate de pertinenta... Sincer nu am crezut ca recuperarea va fi atat de puternica. Mai trebuie sa avem insa si confirmarea acestei optiuni care, dupa sentimentele din piata, probabil ca va veni in urmatoarele sedinte. Se pare ca intram fortat intr-un alt ciclu, sarind peste o etapa care ar fi fost necesara in procesul de normalizare. Probabil(de fapt aproape sigur!) voi ataca subiectul intr-un articol viitor. Momentan inca sunt cam 60% convins ca miscarea corectiva va veni. Ramane sa vedem.
RăspundețiȘtergere"Daca experimentul de la CERN va fi incheiat cu succes, generarea energiei electrice s-ar putea sa nu mai fie o problema."
RăspundețiȘtergereE o gluma, nu? La CERN lucreaza romani, este un experiment european, finantat de guverne. Are toate calitatile unui esec major.