Luciul rar

Aţi  auzit de neodymium, europium, cerium sau lanthanum? Nici eu. Sau, mai bine zis, nici măcar nu ştiam că acestea sunt metale. Şi nu orice fel de metale, ci metale rare. Am aflat asta spre sfârşitul lunii august, atunci când am citit diagonal un articol al comentatorului meu preferat, Ambrose Evans-Pritchard. Se afirma acolo cum chinezii plănuiesc restricţii pentru exportul metalelor rare. Până aici nimic n-ar fi exagerat, numai că diavolul stă în detalii, iar unul dintre aceste "MICI" detalii e faptul că mandarinii deţin aproximativ 95% din producţia mondială de metale rare. Şi dacă încă nu v-aţi îngrijorat destul, o să mai adaug că sunteţi mult mai dependenţi de metalele rare decât credeţi. Becurile economice, componente electronice, anumite componente ale motoarelor hibride sau magneţii turbinelor eoliene, toate acestea utilizează metale rare. Şi, cum probabil bănuiţi, este vorba doar de o mică parte a aplicaţiilor care necesită această materie preţioasă. Cu un asemenea monopol, China devine brusc unul din factorii de decizie în ceea ce priveşte dezvoltarea viitoare a tehnologiilor de vârf.

Aşa cum vă spuneam, această ştire am citit-o în urmă cu aproximativ o lună, iar la momentul respectiv am considerat-o ca fiind la categoria "altele" sau "faptul divers". Dacă însă aş fi cumulat-o cu ceea ce se întâmpla pe piaţa cuprului, probabil că alta ar fi putut fi percepţia la momentul respectiv. Lucrurile însă nu se opresc aici. Foamea chinezilor pentru achiziţii "metalice" pare de nestăpânit. Nu mai contează că e vorba de zinc,  nichel sau aluminiu, orice este interesant pentru "investitorii cu ochi mici".

O modificare legislativă destul de recentă ne dezvăluie o strategie politică cel puţin ciudată. Dacă până acum deţinerea de metale preţioase de către persoane fizice era interzisă, recent, opţiunea guvernului chinez s-a schimbat radical şi, nu numai că permite achiziţia acestora, dar o şi încurajează. Astfel, relativ rapid, s-a dezvoltat atât o piaţă a aurului şi argintului fizice(pot fi cumpărate de la bănci), cât şi o piaţă tot mai populară a hârtiilor de valoare cu acoperire în aur. Mişcarea s-a transmis de jos în sus, către investitori, care au început să cumpere mine în afara Chinei. Este greu de estimat amploarea acestei mişcări, dar dacă ne raportăm la populaţia Chinei, putem lesne deduce că orice "încurajare" a guvernului se poate transforma cu uşurinţă într-o mişcare de o intensitate fantastică. Şi cireaşa de pe tort este reprezentată de zvonul tot mai insistent privind iminenţa interzicerii exportului de metale preţioase din China. Ce înseamnă aceasta? Dacă nu se confirmă, poate fi vorba de o intoxicare pentru a susţine nivelul actual al aurului sau pentru a-l impulsiona. Dacă însă zvonul este real, înseamnă că se apropie atacul final asupra dolarului. Este foarte posibil ca acest atac să nu fie generat de politică, interes sau strategie ci exclusiv de frică.