Alternativa

Cred că puţini sunt cei care nu au folosit cel puţin odată un GPS. A intrat în vocabularul nostru de zi cu zi. Practic, atunci când călătoreşti mult, dacă nu-ţi funcţionează device-ul începi să constaţi că ai o problemă, iar întoarcerea la hartă devine frustrantă. Probabil acest sentiment nu e valabil pentru toată lumea, dar trebuie să recunoaştem că dispozitivul de poziţionare a pătruns atât de mult în viaţa noastră încât aproape am devenit dependenţi de el. Mai mult, mă văd nevoit să subliniez faptul că utilizăm denumirea GPS pentru poziţionare la fel de greşit cum utilizăm Xerox pentru copiere.

Puţini ştiu că GPS este un sistem al armatei SUA a cărui dezvoltare a început prin anii 60, pentru ca în 1973 să fie definitivat. Sistemul a devenit full funcţional în 1994. Popularitatea lui se datorează faptului că este pus la dispoziţie gratuit de către SUA. Ceea ce este mai puţin ştiut e faptul că acest sistem are o eroare de câţiva metri, iar dacă interesele SUA o cer poate fi oprit fără alte clarificări. Aceste detalii au fost cele care le-au sugerat rivalilor(militari, în special) că e bine să controlezi propriul sistem de poziţionare, astfel încât să nu ai surprize. Proiectele alternative nu s-au lăsat aşteptate şi, într-un interval relativ scurt au fost anunţate diverse proiecte: GLONASS(Global Navigation Satellite System) aparţinând Rusiei, CNS(Compass Navigation System) din China şi iniţiativa europeană al cărei acronim ar fi ... GPS (Galileo Positioning System), dar care este cunoscută numai sub numele Galileo.

La un moment dat Galileo părea a fi cel mai evoluat sistem de poziţionare. De asemenea, specificaţiile promiteau rezolvarea erorilor pe care le are GPS-ul. Cu toate acestea, lupta pentru întâietate dintre Franţa şi Germania, problemele de finanţare şi multe alte piedici au transformat Galileo într-un proiect care arată frumos numai pe hârtie. Chinezii încă nu au făcut nimic cu Compass-ul lor sau nu vor să arate că ar fi făcut ceva.

În ceea ce-i priveşte pe ruşi, avem parte de o adevărată epopee. GLONASS a fost început prin 1976, probabil după ce spionajul rusesc a reuşit să obţină detalii despre proiectul americanilor. Începând cu anul 1982, Rusia a tot urcat sateliţi pentru a-şi completa reţeaua în 1995. Din păcate, finalizarea proiectului a coincis cu intrarea economiei ruseşti în colaps. Numeroşi sateliţi s-au defectat, iar sistemul a rămas nefuncţional. Începând cu anul 2000, Putin a definit acest proiect ca priotar, motiv pentru care s-au găsit banii necesari finanţării. Până în prezent GLONASS a costat în jur de două miliarde de dolari şi mai are de lansat pe orbită trei sateliţi pentru a-şi completa reţeaua. În anul 2010, GLONASS a reuşit acoperirea în totalitate a teritoriului rusesc. Cu toate acestea, proiectul a suferit o lovitură extrem de grea anul trecut, atunci când trei sateliţi au aterizat în Pacific. Mulţi s-au grăbit să afirme că acestă pierdere va fi sfârşitul proiectului. Evident că nu a fost aşa, iar în prezent GLONASS este singura alternativă la GPS. Putem spune că asistăm la o reminiscenţă pe tărâm tehnologic a Războiului Rece.

În urmă cu două zile, la Moscova a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe primul client din afara Rusiei pentru sistemul GLONASS. Este vorba de firma suedeză Swepos, ai cărei reprezentanţi au afirmat fără dubiu că în ţările nordice sistemul rusesc întoarce rezultate mult mai bune decât GPS-ul american. Această caracteristică i-ar putea face chiar şi pe americani să folosească în nord sistemul rusesc. Ceea ce, trebuie să recunoaştem că ar putea fi una din anecdotele istoriei.

Pentru a impulsiona folosirea sistemului propriu de poziţionare, Rusia intenţionează ca din 2012 să introducă taxe vamale de ~25% pentru dispozitivele mobile care folosesc GPS şi nu GLONASS. Aceasta probabil va face ca răspândirea sistemului rusesc de poziţionare să crească. De asemenea, atragerea unui număr mare de utilizatori este crucială pentru a putea evalua funcţionalităţile şi eventualele probleme ale sistemului.

Nu ştiu dacă dezvoltarea GLONASS va avea ca efect impulsionarea proiectelor concurente sau oprirea finanţărilor acestora. Cert este că apariţia unui concurent la sistemul american este lăudabilă. Personal aş fi preferat să văd proiectul Galileo prinzând viaţă deoarece nu este un proiect militar(restricţiile GPS sunt, cu siguranţă valabile şi în cazul concurentului rusesc, chiar dacă nu sunt clar declarate). Numai că, din păcate, şi Galileo merge la fel ca Europa. Probabil va mai trece ceva timp până când, sper eu, îl vom vedea funcţional. Până atunci nu ne rămâne decât să aşteptăm şi răspunsul chinezilor. În final utilizatorul final va fi cel câştigat deoarece, cu siguranţă, vor apărea chip-uri hibride care vor permite utilizarea sistemului cu cea mai mare acurateţe într-o anumită zonă.