marți, 11 septembrie 2018

Afară-i vopsit gardul

Am cunoștințe ca in anul 2017 si cred ca și în anul 2018 au fost făcute plați din Anglia, Belgia, Franța și Olanda către persoane fizice din grupul #rezist, unul dintre ei fiind Florin Bădița, fost consilier al Monicăi Macovei. Sumele care veneau din Anglia și Belgia erau cuprinse intre 1000 și 2500 euro, în timp ce din Franța și Olanda sumele erau mai mari si erau cuprinse intre 3000 și 5000 euro. Știu că din Franța plățile erau făcute de către o asociație, care este formată din foști judecători și procurori, prieteni ai Monicăi Macovei, scopul acestui ajutor fiind destabilizarea politică, distrugerea partidelor puternice și creșterea unui partid mic, care ar putea fi controlat foarte ușor, în asa fel încât cei din Franța să aibă acces politic și economic mult mai ușor în România. Din Olanda, interesul economic este principalul motiv pentru care se susțin activitățile de destabilizare, plățile făcându-se către mai multi membri din #rezist, dar în special către Florin Bădița”.
Aceasta este declaraţia fulminantă a unui fost membru #rezist, publicată de către Lumea Justiţiei. Multe, extrem de multe bănuieli pe care le aveam se materializează aici. Ceea ce e şocant este faptul că avem de-a face cu un mecanism de destabilizare a ţării prin intermediul căruia unii îşi câştigă banii. Cu alte cuvinte, o clasă întreagă de români are ca slujbă sabotarea ţării, aceasta făcându-se pe mulţi bani pentru omul de rând, dar cu nişte fonduri infime pentru o ţară. E frustrant să constaţi că aşa ceva e posibil şi că, mai mult, instituţiile care ar trebui să fie anticorpii ţării nu sunt altceva decât nişte acoperitori ai acestor indivizi.

E limpede pentru oricine, chiar şi pentru un ageamiu, că organizarea unor mişcări similare celor ale #rezist implică un efort extrem de mare. Nu-i vorba doar de efortul logistic - despre care nu pot spune decât că funcţionează ireproşabil - ci şi de alte elemente ţinând de domeniul intelligence: dezinformare, manipulare, control psihologic, gherilă urbană s.a.m.d. Dincolo de modalitatea în care sunt plătiţi „agitatorii”, de modul în care „săgeţile” sunt responsabile pentru emoţiile iniţiale, există un întreg câmp tactic desfăşurat care coordonează şi supervizează toate aceste acţiuni.

Absolut tot ceea ce se petrece în respectiva mişcare este gândit la milimetru. Avem creativi care pun la punct sloganele, avem coordonatori-agitatori dotaţi cu staţii de amplificare, avem o întreagă suită de echipamente specifice, de decoruri, de materiale pentru miting. Dincolo de presupusa adeziune a mulţimii la idee, în spate sunt băgaţi bani, extrem de mulţi bani pe care nimeni nu i-ar putea justifica.

În aceleaşi dezvăluiri, fostul membru #rezist relatează modalitatea în care au fost infiltrate facţiunile violente. Conform spuselor lui, organizatorii au decis ca de această dată forţele violente ale mişcării să fie masate în zona liniilor 7 ale manifestanţilor, astfel încât cei prinşi în primele linii să fie încasatorii reacţiei justificate a jandarmilor. Este o organizare specifică grupărilor teroriste, a celor care aleg să lanseze rachete din mijlocul oraşelor pentru ca, în cazul unei reacţii, numărul victimelor civile să atragă atenţia organizaţiilor umanitare. La o scară mai mică, exact asta s-a întâmplat în piaţă.

Stau totuşi să mă întreb de ce absolut nimeni nu se autosesizează? De ce nu există absolut nicio instituţie care să facă lumină în această afacere murdară? În mod normal, la cât de transparent se fac aceste treburi, un serviciu de informaţii ar trebui să aibă documentată întreaga tărăşenie. De asemenea, procuratura prin intermediul DIICOT ar fi trebuit să declanşeze de mult cercetările referitoare la aceste fenomene. Mai mult, de foarte mult timp Parlamentul ar fi trebuit să pună la punct o legislaţie coerentă în ceea ce priveşte finanţarea externă a ONG-urilor, urmărirea fondurilor acestora s.a.m.d. În legislaţia autohtonă nu este nici măcar definită noţiunea de trădare decât pe timp de război. E limpede că, de-a lungul timpului, în mod voit au fost lăsate breşe largi pentru a se putea organiza această întreagă desfăşurare de forţe antinaţionale.

În anul centenarului suntem mai slabi ca niciodată, cu întreaga ţară paralizată sub efectul muşcăturilor diverselor interese externe otrăvitoare. Suntem asemenea unui organism aflat în metastază, în care celule proprii, căzute sub falsa informaţie a tumorii, se transformă în duşmani ai organismului. Poate că e timpul să începem operaţiunile chirurgicale de extirpare a tumorii. Asta până nu-i prea târziu şi nu moare întreg organismul.

Pentru membrii #rezist n-am decât un singur mesaj pe care ar trebui să-l conştientizeze: după ce un organism moare, atât celule sănătoase, cât şi cele tumorale au acelaşi destin, adică mor. Distrugându-vă ţara, vă distrugeţi şi pe voi, asemeni „deşteptului” care-şi taie cu voioşie creanga de sub picioare. Ştiu că intelectul nu vă permite să înţelegeţi asta acum, ci doar atunci când va fi prea târziu. Îmi fac însă datoria de a vă informa, de a-mi răci gura, chiar dacă ştiu că e inutil. Nu vouă vă este acest apel, ci celor care, conştienţi fiind, pot strânge masa critică de oameni capabili să îndrepte lucrurile.

7 comentarii:

  1. O sută de mii de diasporeni pot trimite un miliard de euro ca să facă ce vor în România. Mai greu este de găsit "agenții" în țară și în Bruxelles, Berlin. Dar pot fi găsiți. E o glumă să credeți că SRI v-ar putea apăra de așa ceva. Fiți realiști. Diaspora kosovară a finanțat și scoaterea Kosovo din Serbia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi și mai fulminant daca ar aduce și niște dovezi, nu doar simple declarații.

    Tot ne plângem că se face justiție airea, acum au ocazia sa o facă cum trebuie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Inițial vroiam să fac pe avocatul diavolului și să pledez pentru o posibilă făcătură, ăla să nu fie rezistent, aia să nu fie vocea junincii ... dar tuta supremă (că aia absolută face ravagii doar la tomate), pe care vroiam s-o apăr, mi-a tăiat brusc macaroana recunoscând că vocea înregistrată este a ei și evident afirmațiile sunt scoase din context, evidențiind totodată că EXTERIORUL erau de fapt cetățenii obișnuiți care-i presau să iasă la proteste! Așa ceva, mai rar!

    RăspundețiȘtergere
  4. #rezist e organizat si finantat de sri& asociatii. nu are un scop clar cum ar fi desfiintarea sri si reducerea masiva a sistemului actual. are un scop ascuns, care probabil variaza dupa interesele organizatorilor.

    RăspundețiȘtergere
  5. organizat si finantat de sri& asociatii. nu are un scop clar cum ar fi desfiintarea sri si reducerea masiva a sistemului actual. are un scop ascuns, care probabil variaza dupa interesele organizatorilor.

    Răspundeți

    RăspundețiȘtergere
  6. https://www.youtube.com/watch?v=uX2ylkZrs1w&t=0s

    RăspundețiȘtergere
  7. De ce rosu pe fond galben? Reprezinta flacarile iadului.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)