Aburii sistemului și lanterna adevărului

Din multe surse primesc mesaje referitoare la morții din criza COVID-19. E un pattern care se repetă de fiecare dată. Când cu Wuhan-ul, după ce lumea s-a trezit, au început să apară „numărători paralele” din care rezulta cum că guvernul Chinei ascunde numărul real de morți. Hmm, posibil, își ziceau mulți. Deh, comuniști, dictatură etc. Și-n timpul ăsta curgeau dovezile cu urnele, cu jurnalistul incomod expulzat s.a.m.d.


Dar ce te faci când afli - din surse diferite și nu surse de doi bani - că numărul real de morți a fost falsificat în Italia. Stai și te gândești: oare trăiești într-o lume suprarealistă? Păi ce motiv ar avea ăia să ascundă numărul de morți? N-are logică, dar așa se dezvoltă un întreg conspiraționism promovat la marginea mediei mainstream. Hmm, ceva pute, tovarăși!

Nici nu m-am dumirit bine că, din nou, surse diverse îmi spun că e ceva putred în New York. Păi doar acolo? - tind să răspund știind cum o mare halcă din America s-a transformat într-un putregai. N-o lua în râs, mi se spune, ăia falsifică mai rău decât chinezii numărul de morți. Păi cum așa? Cică sunt mulți care mor acasă și, netestați fiind, nu sunt încadrați la categoria COVID-19. Măi să fie! Și înainte de nebunie nu mureau o groază de oameni acasă? Mai un infarct, mai o pierdere de cunoștință, mai un accident cerebral s.a.m.d. De unde știau înainte specialiștii lu' Pește că bătrânul Tom a murit de afecțiunea la inimă de care suferea sau de gripa pe care a luat-o din supermarket? Și chiar dac-ar fi bănuit că gripa e vinovată, cum își dădeau seama că a fost gripa și nu vreo sperietură care i-a declanșat un infarct. Poate c-a fost infarctul, dar cine știe dacă acesta se petrecea în condițiile în care organismul nu era atât de slăbit de gripă?

Vedeți cum e problema: treburile sunt complicate. E însă foarte frumos cum în toată povestea se strecoară câte-un jurnalist de-al sistemului care-i atacă inventând false mistere pe cei care-și pun întrebări legate de misterele sistemului. E și asta o tehnică de luptă menită a ascunde adevărata poveste. Sistemul - acest capitalism sălbatic și degenerat - are propriile sale arme de ascundere a adevărului. De-aceea de fiecare dată când mai concepe câte-o stratagemă e bine să-ți poți păstra calmul și să te bazezi pe-o busolă care să te scoată din incertitudine. Ieșirea din haos se poate face doar cu sânge rece, cu oprirea fluxurilor haotice de știri, cu filtrarea riguroasă a acestora și categorisirea după sursă și interes și, nu în ultimul rând, aprinzând lanterna care-ți indică întotdeauna interesul bazându-se pe fundamentele societății în care trăim. Lanterna adevărului se numește în ziua de azi „Follow the Money”.

Și, cum ieri i-am promis unui cititor, astăzi ne vom afunda asupra unui episod petrecut pe tărâmurile noastre. Mai precis, vă voi ruga să vă aplecați privirea asupra paragrafului 1 din articolul 10 al ordonanței militare nr. 7, pe care-l redau mai jos:

„Art. 10. — (1) Sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație.”

Știu, ați făcut imediat legătura cu solicitarea Germaniei de a i se trimite cu repeziciune înapoi muncitorii sezonieri din agricultură. De ce, e logic: n-are cine să le muncească „pe doi lei”! La fel au făcut și italienii apel la autoritățile noastre. Confruntați cu posibilitatea unei prăbușiri inevitabile din cauza lipsei de pe piața muncii a lucrătorilor din agricultură și construcții, au început să vadă negru-n fața ochilor. Asta întrucât, dincolo de deficitul bugetar imens pe care-l produce pandemia, o blocare a acestor sectoare din lipsa de personal, ar atrage și mai mult în jos economia. De-aceea s-a s-a dat un telefon la gauleiter pentru a trimite din nou iobagii la sclavageală. Însă ticăloșia nu se oprește aici.

Mai țineți minte când urlau englezii după beneficiile lor sociale care se duc în vânt? Sau când austriecii făceau scandal în privința alocațiilor care trebuie plătite la o valoare similară celei din țara de baștină a muncitorului? Era ceva de genul „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”. În tot acest joc, Germania era cavalerul tăcut, dar demn apărător al drepturilor omului și a liberei circulații. Ceva mai târziu au înțeles și englezii de ce.

Puțini cunosc o inițiativă legislativă introdusă pe șest de către nemți, anume că, pentru a te bucura de sistemul de protecție socială al țării trebuie să ai un stagiu de cotizare de minim 12 luni. Cu alte cuvinte, dacă mâine te angajezi în Germania și peste trei luni ai o problemă de sănătate, trebuie să scoți banul din buzunar. Desigur, banii tăi se duc la impozite, contribuții s.a.m.d., dar de beneficiat poți beneficia abia după 12 luni. Există, desigur, o posibilitate ca, în cazul în care n-ai un stagiu complet, să-ți recuperezi banii, dar asta implică o procedură birocratico-juridică din care poți ieși chiar pe minus. Dacă e nevoie să-ți angajezi un avocat s-ar putea să plătești mai mult decât recuperezi. Astfel încât absolut toată contribuția sezonierilor rămâne în Germania fără ca țara unde-au iobăgit să le întoarcă ceva bieților zilieri.

Ați auzit pe undeva vorbindu-se despre acest mic amănunt? Iată cum, din exploatarea celor mai amărâți oameni, țări bogate precum Germania își peticesc bugetele de asigurări sociale într-un mod de-a dreptul samavolnic. Cam la fel de samavolnic pe cât de rapid i-au împachetat pe românii de-acolo când cu amenințarea pandemiei. Păi de ce să plătească ei costurile de tratament sau de înmormântare? Să le plătească proștii, adică românii. Știți de ce autoritățile noastre au dat-o cu frăția și-au grăbit repatrierile? Din două motive: în primul rând pentru că li s-a dat ordin și abia apoi din rațiuni electorale.

Cu Italia se petrece ceva și mai dubios. Acolo, pentru muncile agricole și pentru construcții, autoritățile pur și simplu închid ochii. Îi lasă pe patroni să plătească la negru și să-i exploateze pe zilieri după bunul plac. De-aceea a apărut fenomenul sclavilor abuzați în sudul Italiei și n-a intervenit nimeni decât după ce treaba a devenit mult prea sulfuroasă. E o lege nescrisă: lasă-i să-și facă de cap! Și-i lasă.

Când vine vorba însă despre probleme ale sclavului, toți își declină competența. Îl fac pachet pe amărât și-l trimit în țară. Sau dau telefon pe linia scurtă și tot noi plătim repatrierea. Poate mai țineți minte povestea cu femeia dată afară din casă după moartea bătrânului pe care-l îngrijea. Știu, a fost folosită ca element psihologic pentru a justifica repatrierea masivă și la ordin a românilor. Însă este o realitate. O realitate la fel de mare puteți vedea în spitalele noastre: mii de femei care se internează pentru probleme la coloana vertebrală după ce-au cărat dincolo de limita puterii bătrânii Italiei. Mii de oameni suferind de probleme pulmonare după ce-au fost otrăviți pe câmpurile Germaniei. Nimeni nu spune nimic, toți închid pliscul. E ordin de la Gauleiter! Prostimea noastră, amărâta noastră pulime, trebuie să le facă munca ălora și-apoi, când se-ntorc la fel de rupți în cur precum au plecat, înfundă spitalele noastre. Și noi plătim în timp ce limbricii „dă driapta” urlă din toți bojocii că „statul e prea scump”. Păi e scump, boule, deoarece statul ăsta trebuie să plătească și partea Germaniei și pe-aia a Italiei și pe-aia a Austriei s.a.m.d. De-aia e scump, capisci?

Mă opresc deocamdată aici. Nu uitați ca în vremuri tulburi să vă aprindeți lanterna adevărului: follow the money! Și să mai țineți minte un lucru: la prezidențiale, între un vânzător de copii și contracandidata care înfiase un copil voi ați ales vânzătorul. De-aia vă vinde, pentru că meritați. Ghinion!